Dacă voi avea şi băieţei aş alege să devină preoţi sau medici creştini. Totuşi poate alegerea mea nu va fi pe măsura firii lui. Deci, e mai bine să aleagă singur şi uşor-uşor să ne dăm seama care e talantul pe care i l-a dat Dumnezeu.
Eu sincer nu as alege,pentru ca m-am confruntat cu problema aceasta,este extraordinar de frustrant ca cineva sa aleaga in locul tau,sa ia decizii in locul tau pentru ca i se pare ca „simte mai bine”, „judeca mai bine”, si toate cele.Nu as alege pentru ei/ele.I-as lasa sa isi aleaga ei singuri/singure drumul in viata,fie ca voi avea baieti sau fete.:) Le-as fi alaturi si le-as spune ca orice meserie este frumoasa si placuta,atunci cand simti ca faci ceva pentru cei din jur,ca cei din jur iti sunt recunoscatori,ca orice faci poate fi deosebit,atunci cand pui suflet,atunci cand te regasesti pe tine in ceea ce faci.Insa, le-as spune sa nu cada nici in extrema cealalta,sa [b]nu[/b] creada ca jobul/cariera este totul in viata.:)
Nu reusesc sa-mi dau seama acum cam ce profesie sa aiba baiatul nostru care este pe clasa a 8-a si va trebui sa aleaga un liceu in vara ,(da stiu trebuie sa aleaga ceva ce-i place si spre ce are inclinatii insa ce te faci daca nu este prea decis .Ramane doar rugaciunea si nadejdea ca va fii luminat de Dumnezeu prin duhovnic asupra alegerii facute )cum as fii capabila sa aleg la nastere profesia copilului ?Nu cu siguranta,nu
Si mie mi-ar placea ,daca m-ar binecuvanta Domnul cu copii sa fie preoti sau doctori ,sau poate s se calugareasca (nu stiu daca e meserie ;)) ) ar fi un dar frumos , sa i te daruiesti intreg Lui,sa slujesti lumii ,sa o ajuti .. insa nu i-as forta in nici-un caz, i-as invata sa fie crestin buni si meseria numai conteaza ca e medic, ca e vanzator, important e ca e in slujba Lui 😡
V-as intreba ce folos avem cu intrebarile acestea ? E oare un sondaj? ;)) Intrebarea a2a este chiar buna.. ar trebui sa ne-o punem in fiecare zi, in fiecare ceas , ca nu stim cand putem adormi, sh putem sta in suferinta pentru vesnicie.. insa celelate ..? Sunt doar curioasa 😀 Multumesc !
Profesie? Mi-ar placea sa devina monahi si monahii. E cea mai frumoasa „profesie” din lume.Dar stiu totodata ca este o harisma, ceva ce nu as putea sa le impun, ceva spre care nu ar fi corect sa-i indrept, ci numai, eventual, sa le trezesc dragostea si admiratia pentru o astfel de vietuire. Ar fi minunat sa ma cheme intr-o zi fiul/fiica, sa-mi spuna „Mama, trebuie sa-ti marturisesc ceva…eu imi doresc sa ma calugaresc!” …iar eu sa il/o iau in brate si sa-i spun cu lacrimi de fericire: „Slava lui Dumnezeu! Cat am asteptat si cat am dorit sa aud din gura ta cuvintele acestea!”
Claudiu Balan
ianuarie 30, 2012 @ 2:52 pm
Dacă voi avea şi băieţei aş alege să devină preoţi sau medici creştini. Totuşi poate alegerea mea nu va fi pe măsura firii lui. Deci, e mai bine să aleagă singur şi uşor-uşor să ne dăm seama care e talantul pe care i l-a dat Dumnezeu.
Laura Stifter
ianuarie 30, 2012 @ 5:24 pm
Doamne ajută!
Sunt de acord cu opinia lui Claudiu. I-aş respecta copilului meu libertatea de a-şi alege singur drumul în viaţă.
O seară binecuvântată!
Lilii
ianuarie 30, 2012 @ 5:46 pm
Eu sincer nu as alege,pentru ca m-am confruntat cu problema aceasta,este extraordinar de frustrant ca cineva sa aleaga in locul tau,sa ia decizii in locul tau pentru ca i se pare ca „simte mai bine”, „judeca mai bine”, si toate cele.Nu as alege pentru ei/ele.I-as lasa sa isi aleaga ei singuri/singure drumul in viata,fie ca voi avea baieti sau fete.:)
Le-as fi alaturi si le-as spune ca orice meserie este frumoasa si placuta,atunci cand simti ca faci ceva pentru cei din jur,ca cei din jur iti sunt recunoscatori,ca orice faci poate fi deosebit,atunci cand pui suflet,atunci cand te regasesti pe tine in ceea ce faci.Insa, le-as spune sa nu cada nici in extrema cealalta,sa [b]nu[/b] creada ca jobul/cariera este totul in viata.:)
marcel
ianuarie 30, 2012 @ 6:05 pm
Nu as face-o fiindca copilul trebuie sa stie el ce talanti are si asta se vede cu timpu, unde i va placea acolo il dau, nu vreau sa i frang sperantele
Albinuta
ianuarie 31, 2012 @ 6:43 am
Nu reusesc sa-mi dau seama acum cam ce profesie sa aiba baiatul nostru care este pe clasa a 8-a si va trebui sa aleaga un liceu in vara ,(da stiu trebuie sa aleaga ceva ce-i place si spre ce are inclinatii insa ce te faci daca nu este prea decis .Ramane doar rugaciunea si nadejdea ca va fii luminat de Dumnezeu prin duhovnic asupra alegerii facute )cum as fii capabila sa aleg la nastere profesia copilului ?Nu cu siguranta,nu
Crafcencu
ianuarie 31, 2012 @ 12:47 pm
Singura profesie pe care o voi alege copilului meu este aceea de crestin ortodox.
Badea Patricia
ianuarie 31, 2012 @ 1:32 pm
Nu, nu as vrea sa aleg in locul copilului meu, vreau sa-i respect propriile decizii asa cum si eu vreau ca altii sa le respecte pe ale mele.
elena
ianuarie 31, 2012 @ 3:00 pm
Nu as alege profesia lui sau pasiunile lui , aleg doar credinta lui , restul las in mainile lui Dumnezeu….
catu
ianuarie 31, 2012 @ 7:50 pm
Si mie mi-ar placea ,daca m-ar binecuvanta Domnul cu copii sa fie preoti sau doctori ,sau poate s se calugareasca (nu stiu daca e meserie ;)) ) ar fi un dar frumos , sa i te daruiesti intreg Lui,sa slujesti lumii ,sa o ajuti .. insa nu i-as forta in nici-un caz, i-as invata sa fie crestin buni si meseria numai conteaza ca e medic, ca e vanzator, important e ca e in slujba Lui 😡
catu
ianuarie 31, 2012 @ 7:56 pm
V-as intreba ce folos avem cu intrebarile acestea ? E oare un sondaj? ;))
Intrebarea a2a este chiar buna.. ar trebui sa ne-o punem in fiecare zi, in fiecare ceas , ca nu stim cand putem adormi, sh putem sta in suferinta pentru vesnicie.. insa celelate ..? Sunt doar curioasa 😀 Multumesc !
Ionut Daniel Gondac
februarie 1, 2012 @ 2:48 pm
Fiecare om are darul lui in aceasta viata. Consider doar ca putem indruma copii, nu le putem alege profesia….:)
Teodora
iunie 8, 2012 @ 3:42 am
Profesie?
Mi-ar placea sa devina monahi si monahii. E cea mai frumoasa „profesie” din lume.Dar stiu totodata ca este o harisma, ceva ce nu as putea sa le impun, ceva spre care nu ar fi corect sa-i indrept, ci numai, eventual, sa le trezesc dragostea si admiratia pentru o astfel de vietuire.
Ar fi minunat sa ma cheme intr-o zi fiul/fiica, sa-mi spuna „Mama, trebuie sa-ti marturisesc ceva…eu imi doresc sa ma calugaresc!” …iar eu sa il/o iau in brate si sa-i spun cu lacrimi de fericire: „Slava lui Dumnezeu! Cat am asteptat si cat am dorit sa aud din gura ta cuvintele acestea!”