De fapt problema simplificată e următoarea: „Care ar trebuie să fie sensul vieții unei persoane care nu reușește să se căsătorească?”
Problema este foarte delicată… mai ales pentru tinerii care au în jur de 30 de ani și nu și-au găsit persoana potrivită. Vă invit la o discuție pe această temă!
Voi încerca și eu să răspund… deși nu sunt în cauză. Presupunând că nu aș fi întâlnit-o pe soția mea, aș fi încercat cu siguranță să intru în viața monahală. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut… dar era o opțiune.
Dacă aș fi eșuat în acest demers, m-aș fi aruncat cu toată puterea pe plan profesional, încercând să recuperez atenția și iubirea pe care am pierdut-o necăsătorindu-mă.
Cu siguranță mare parte din atenția mea ca om s-ar fi îndreptat către copii… nu știu în ce fel… dar îmi plac mult copiii și aș fi făcut ceva pentru ei.
in general,daca admiti ,in deplinatatea unui simtamant,de la Domnul sau nu ramane de vazut,ca nu te vei casatori automat ceilalti te intreaba ,mai mult retoric :”aa,atunci te calugaresti,nu?! „.nu cred ca trebuie sa fie chiar asa,poti trai in lume sau oriunde ar randui Tatal cel Sfant si singur si necasatorit.de,nu-i usor,da cine a zis ca viata noastra va fi usoara?!cand nu avem ceea ce ne dorim sa ne multumim cu ce avem.stie Domnul ce ne trebuie,sa rabdam cu rabdare mare,toate le aseaza,sa acceptam ca poate casatoria nu este Calea noastra,nu in rand cu lumea trebuie sa fim ci cu Dumnezeu si El daca a hotarat asta -clar e cea mai buna solutie pt noi.si atunci de unde durere daca stim ca El ne iubeste mai presus ca orice,ca El este familia noastra,El este sfarsitul nostru.sa invatam sa ne lucram talantii cu crestere duhovniceasca.viata asta nu e totul,e doar o trecere,decisiva cei drept dar de ce sa nu o luam ca pe un drum facut de un pelerin,oricum nimic nu ne apartine si cu nimic nu vom pleca,nici cu copii nostri ,nici cu averi ci doar a noastre fapte.sa-l traim pe Hristos oriunde si oricum am fii,casatoriti sau necasatoriti.repet,nu-i usor dar cu Hristos se poate.rabdare mare doresc voua aflati in situatia de a nu fii aflat inca un rost.are grija Domnul,nu ne lasa,toate sunt randuite de El.nadejde si bucurie multa sa avem caci Domnul ne vrea pe toti langa Dansul.sa nu uitam ca rostul nostru este sa fim cu adevarat fii de Dumnezeu,sa ne mantuim,asta conteaza,ca avem copii ,casatoriti sau suntem necasatoriti…consecinte ale unei vietii de pelerin,sa primim ca si cum nu am avea,toate insa trec si vine clipa cand ajungem in fata Domnului.doar pt momentul asta sa traim,caci e totul in vesnicia noastra. Slava si Lui Dumnezeu lauda!
[quote name=”maria”]in general,daca admiti ,in deplinatatea unui simtamant,de la Domnul sau nu ramane de vazut,ca nu te vei casatori automat ceilalti te intreaba ,mai mult retoric :”aa,atunci te calugaresti,nu?! „.nu cred ca trebuie sa fie chiar asa,poti trai in lume sau oriunde ar randui Tatal cel Sfant si singur si necasatorit.de,nu-i usor,da cine a zis ca viata noastra va fi usoara?!cand nu avem ceea ce ne dorim sa ne multumim cu ce avem.stie Domnul ce ne trebuie,sa rabdam cu rabdare mare,toate le aseaza,sa acceptam ca poate casatoria nu este Calea noastra,nu in rand cu lumea trebuie sa fim ci cu Dumnezeu si El daca a hotarat asta -clar e cea mai buna solutie pt noi.si atunci de unde durere daca stim ca El ne iubeste mai presus ca orice,ca El este familia noastra,El este sfarsitul nostru.sa invatam sa ne lucram talantii cu crestere duhovniceasca.viata asta nu e totul,e doar o trecere,decisiva cei drept dar de ce sa nu o luam ca pe un drum facut de un pelerin,oricum nimic nu ne apartine si cu nimic nu vom pleca,nici cu copii nostri ,nici cu averi ci doar a noastre fapte.sa-l traim pe Hristos oriunde si oricum am fii,casatoriti sau necasatoriti.repet,nu-i usor dar cu Hristos se poate.rabdare mare doresc voua aflati in situatia de a nu fii aflat inca un rost.are grija Domnul,nu ne lasa,toate sunt randuite de El.nadejde si bucurie multa sa avem caci Domnul ne vrea pe toti langa Dansul.sa nu uitam ca rostul nostru este sa fim cu adevarat fii de Dumnezeu,sa ne mantuim,asta conteaza,ca avem copii ,casatoriti sau suntem necasatoriti…consecinte ale unei vietii de pelerin,sa primim ca si cum nu am avea,toate insa trec si vine clipa cand ajungem in fata Domnului.doar pt momentul asta sa traim,caci e totul in vesnicia noastra. Slava si Lui Dumnezeu lauda![/quote]
Cum a spus și Laura, Dumnezeu chiar le șoptește în inimă multor creștini că vocația lor nu este căsătoria 🙂 și da, nici eu nu cred că alternativa obligatorie, după cum susțin unele persoane, ar fi călugăria. Pentru călugărie îți trebuie o chemare specială, nu te poți duce în mânăstire doar pentru că nu simți că trebuie să te căsătorești. Dacă Biserica nu ar fi fost de acord cu celibatul, nu ar mai fi binecuvântat opțiunea preoților de a rămâne celibatari. Deși viața unei persoane necăsătorite este scutită de multe din greutățile pe care le au cei căsătoriți și are o bucurie aparte (aceea de a-ți păstra fecioria pentru Hristos sau de a trăi în abstinență și curăție) totuși, are greutățile și suferințele specifice…Sunt oameni cărora o astfel de viață li se pare imposibil de trăit, tocmai datorită greutăților pe care le implică. A avea pe cineva alături (șot/soție) și la bine, și la greu, pe cineva care să-ți încălzească inima cu dragostea pe care ți-o poartă, pe cineva care să te ajute când te simți rău sau ești bolnav, apoi bucuria copiilor…toate sunt lucruri la care nu toți oamenii pot renunța așa ușor. În mânăstire ești mereu înconjurat de oameni și dacă ți se întâmplă ceva sau ai nevoie de ajutor, găsești imediat pe cineva care să îți fie alături. În lume, singur fiind, poți ajunge să mori și să nu știe nimeni… Sunt riscuri pe care și le asumă cei care aleg o astfel de viață. E nevoie de multă credință, dragoste și lăsare în voia lui Dumnezeu. Ușor nu este, dar…nicio cale pe care o alegem nu e ușoară! Mântuirea nu e ușoară. Dar important este să știm ce vrem, să înțelegem ce vrea Domnul de la noi și către ce ne cheamă…astfel, alegerea va fi în acord cu voia Lui și vom trece cu bucurie peste toate suferințele!
Societatea de azi e atat de diversificata, gasesti si multi necasatoriti sau divortati si ei traiesc la fel de bine. Vorbind la modul personal, nu cred ca as fi suferit foarte tare daca mi s-ar fi spus ca nu ma voi casatori, sunt convins ca m-as fi adaptat si mi-as fi gasit si alte refugii creative, pasiuni, cercetari etc. In schimb m-ar fi durut foarte tare daca nu as fi putut avea copii. Daca intrebarea s-ar fi referit la lipsa copiilor, probabil ca as fi fost complexat de o astfel de problema si, chiar nu stiu cum as fi depasit-o.
Ar fi un cosmar lucrul asta pentru mine. Este greu de crezut ca imi va spune asa ceva pentru ca „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.”. Dumnezeu vrea calea noastra de aceea ne-a facut liberi. Aceasta ar fi un lucru nedorit de mine. Chiar daca nu se va gasi persoana potrivita pentru mine Dumnezeu nu imi va spune ca sa nu deznadajduiesc. Ca sa raspund la intrebare…nu ma calugaresc. Am sa raman in comunitatea crestina a bisericii la care ma duc.
In cei 10 ani de cand m-am apropiat de biserica m-am confruntat cu situatii mai mult sau mai putin dorite, unele de neacceptat ca si intrebarea de mai sus, si mi-a ramas sa observ balansul dintre implinirea sufleteasca si neplacerile, greutatile ivite INTOTDEAUNA cu firicele, ite, funii, magneti prinse mai mult sau mai putin de starea personala.
Nu pot decat sa observ o asezare, randuiala prea vadita a lucrurilor incat nici argumente serioase contra nu am chiar si din logica omeneasca. Cand incepem sa luam situatiile neclarificate la puricat (cu minunea asta numita minte) se-nsira toate gurile din cap, ganduri bune, rele, razvratite, intentii din problema si vedem ca dinaintea aflarii unui rezultat ecuatia ei duce la un numitor comun, si acela se cheama EU insami… Pana sa ajung sa ma indreptatesc ies deja la inaintare cu multe parti de vina.
Lucrurile sunt simple, atat de simple, incat devin de neinteles, asa cum zice si N.Stanescu. Asa cred si eu acuma ca stau. Daca sunt nemultumita de ceva, ar fi nu de a-mi recunoaste neputintele, lipsurile ci lenea grozava de a actiona si rezolva fiecare probleme care ma implica. Si prefer uneori sa ma complac in minciuna de a spune ca sunt nedreptatita, nu am ajutorul, nici solutiile dorite… Din fericire avem o constiinta care nu doarme: si mustra, si linisteste, si ofera solutii…
Si ca sa ajung intr-un final la intrebare: Daca mi se spune: tu vei ramane singur toata viata, ce mai pot zice 😀 daca o aud chiar din gura lui Dumnezeu?! Bine Doamne ca ai vorbit acum si nu dupa ce ma casatoreai cu cel/cea potrivita!!
In prima faza m-as intrista, deoarece imi doresc foarte mult copii. Deraiez putin si va spun ca cea mai mare durere in mom de fata poate putin mai grav decat acest subiect, este ca mama mea m-a dracuit; si ma simt foarte tulburata. Va rog, cu rugaciunile voastre.. Doamne, iarta-ma !
Daca n-as avea parte de o familie m-as redresa; Nadajduiesc in mila Lui ! As merge cum a spus si Claudiu spre o viata mai curata, din mom ce nu ai familie, daruiesti mai mult, devii mai bun. Doamne ajuta !
Cred ca as fi foarte mahnita, dar as incerca sa imi pun toata nadejdea in Dumnezeu. El stie ce este mai bine pentru mine, pentru mantuirea mea. Pana la urma scopul nostru aici pe pamant trebuie sa fie cel de a ne mantui, nu de a avea un sot/ o sotie si copii, chiar daca aceasta este, poate, dorinta noastra cea mai mare. Probabil as incerca sa vad apoi unde imi este locul: in societate sau in manastire.
Acum cativa ani nu as fi acceptat deloc aceasta idee.Acum nu stiu ce sa mai zic , poate Dumnezeu m-a ferit de multe rele ,poate nici eu nu sunt pregatita ,vad si atatea exemple negative…Adevarul e ca nici eu nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu stiu cu adevarat ce drum imi este rezervat.
O, daa! Chiar mi-era dor de acest gen de întrebări! 🙂 Dumnezeu chiar le spune anumitor creştini, în conştiinţă, faptul că vocaţia lor nu este căsătoria. Şi eu simt că… mi s-ar potrivi mai bine o viaţă în feciorie şi, pe măsură ce trece timpul, mi se întăreşte acest sentiment. Pe de altă parte, mi-aş dori să am un copil. Desigur, îmi veţi spune că o persoană necăsătorită poate înfia un copil. Nu ştiu exact cum este legislaţia… dar am văzut o emisiune cu o creştină necăsătorită căreia nu i se aproba adoptarea unui copil doar pentru că nu era căsătorită. Argumentul era că acel copil, dacă ar fi fost înfiat de o persoană necăsătorită, ar fi avut un singur părinte, n-ar fi trăit într-o familie normală. Această idee îmi pare cât se poate de ilogică pentru că este incomparabil mai bine pentru un copil să trăiască într-o familie monoparentală (dar să fie iubit) decât să crească într-un orfelinat. Revenind la tema discuţiei (căsătoria), aş prefera să rămân necăsătorită, dar simt că nici viaţa într-o mănăstire nu m-ar atrage. Aş vrea să fac misiune, să-L mărturisesc pe Hristos în societate… deşi, dacă stau să mă gândesc bine, atât mirenii, cât şi monahii se pot angaja în astfel de activităţi (a se vedea exemplul maicii Siluana Vlad). Oricum, să ne rugăm toţi lui Dumnezeu, asemenea Psalmistului: „Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu”! Paul Evdokimov spunea (încerc să citez din memorie): „Căsătoria şi călugăria sunt cei doi versanţi ai Taborului. Scopul amândurora este acelaşi: Duhul Sfânt”.
Doamne ajută!
P. S. Îmi place mult această secţiune de întrebări pe diverse teme. 🙂 Aştept cu drag şi alte discuţii asemănătoare.
Doamne ajută, tuturor! Am uitat de această secțiune… dar încercam ca de acum în fiecare zi să postam astfel de întrebări, pentru a naște discuții constructive.
Numai faptul ca mi s-ar adresa mie , muritor de rand , ca sa ma anunte de acest lucru mare, mi-ar aduce tremur, bucurie, frica, un amalgan de sentimente. Iar atunci , as indrazni sa intreb si eu inapoi , ca intr-o discutie calda intre Tata si copil : L-as ruga sincer sa ma faca sa inteleg de ce trebuie sa urmez acest drum :
1. Pentru ca I-am dovedit Lui pana acum ca nu sunt destul de matura, de responsabila si de pregatita pentru acest drum si trebuie sa indrept ceva la mine ca sa fiu capabila de intemeierea unei familii. 2.Ca sa imi incerce credinta si ascultarea fata de El. 3.Pentru ca pur si simplu planul Lui este altul pentru mine.
In momentul in care as intelege De Ce mi-a zis acest lucru, ( fie ca ar fi mai tarziu ) as accepta lucrurile asa cum sunt , mi-as spune ca oricum El stie ce e mai bine si as incepe sa imi invat inima sa accepte cu bunatate si sa lupte inspre directia aleasa de El. Sunt convinsa ca in conversatia noastra , mi-ar spune multe cuvinte blande si linistitoare, care mi-ar da putere sa inving leii.
( Poate e putin copilaresc raspunsul meu in ochii altora, dar eu chiar mi-am imaginat [i]cum[/i] as reactiona, daca Dumnezeu [i]chiar[/i] mi-ar spune mie asa o veste, in mod personal , mi se pare extraordinar ).
La inceput m-as supara putin dar apoi mi-ar trece deoarece inseamna ca exista alt plan al Sau cu mine, ca exista mantuire si fara casatorie. Cred ca m-as ocupa mai mult de problemele celorlalti, de ai ajuta mai mult, astfel incat dragostea mea sa se rasfranga si asupra lor, si astfel sa pot lua inapoi ceea ce mi-ar da o familie. Si intr-un fel as cere tot timpul ca sa imi de-a un sot asa cum crede El pt mine , deoarece prin ceea ce Imi spune poate vrea sa imi incerce credinta si rabdarea . Pana la urma se aplica ceea ce exista demult: ,,Bate si ti se va deschide, Cauta si vei afla, Cere si ti se va da” Fapte bune, credinta , rabdare, rugaciuni, Biserica, si apoi lasam totul in voia Domnului, ca nu are sa fie rau ceea ce va urma.Si daca va fi ceva rau, oricum cu ingaduiala lui Dumezeu se intampla, si oricum El va fi cu noi tot timpul.
…cred ca alegerea unei cai in viata tine de deschiderea si iubirea fata de Dumnezeu si aproapele… daca perspectiva unei familii promite mai multa roada inspre acestea atunci vom primi conditiile intemeierii uneia…daca monahismul (sau castitatea) promite in alt caz, potentialitatea cea mai mare de jertfire, Dumnezeu ne vaindrepta pasii spre aceasta… si una si cealalta urmaresc implinirea deoplina a omului dupa disopzitia potrivita de daruire maxima. Nu concep nici familie, nici monahism introvertit, doar pentru sine…
nu vad o diferenta de jertfa intre casatorie sau monahism (sau celibatar), doar ca in cazul casatoriei un suflet primeste o anume rasplata, recunostinta si daruire din partea sotului/sotiei, iar in cea a calugariei Dumnezeu se simte indatorit la rand sa acorde o anume atentie a Sa…
Răspunsul meu: i-aș mulțumi din suflet Domnului și l-aș ruga să mă învrednicească să trăiesc în curăție până la sfârșitul vieții și să mă ajute să mă dăruiesc cât mai mult oamenilor din jur, să fac cât mai mult bine, să răspândesc cât mai multă dragoste și căldură sufletească…
Sunt în același cu Laura Stifter 🙂 Pe moment, am avut impresia că eu însămi am scris acele rânduri. Mai mult decât a scris Laura, nu cred că este necesar să adaug…
Claudiu Balan
noiembrie 22, 2012 @ 2:17 pm
De fapt problema simplificată e următoarea: „Care ar trebuie să fie sensul vieții unei persoane care nu reușește să se căsătorească?”
Problema este foarte delicată… mai ales pentru tinerii care au în jur de 30 de ani și nu și-au găsit persoana potrivită. Vă invit la o discuție pe această temă!
Claudiu Balan
noiembrie 22, 2012 @ 2:20 pm
Voi încerca și eu să răspund… deși nu sunt în cauză. Presupunând că nu aș fi întâlnit-o pe soția mea, aș fi încercat cu siguranță să intru în viața monahală. Nu știu dacă mi-ar fi plăcut… dar era o opțiune.
Dacă aș fi eșuat în acest demers, m-aș fi aruncat cu toată puterea pe plan profesional, încercând să recuperez atenția și iubirea pe care am pierdut-o necăsătorindu-mă.
Cu siguranță mare parte din atenția mea ca om s-ar fi îndreptat către copii… nu știu în ce fel… dar îmi plac mult copiii și aș fi făcut ceva pentru ei.
Maria Vicol
noiembrie 22, 2012 @ 3:06 pm
in general,daca admiti ,in deplinatatea unui simtamant,de la Domnul sau nu ramane de vazut,ca nu te vei casatori automat ceilalti te intreaba ,mai mult retoric :”aa,atunci te calugaresti,nu?! „.nu cred ca trebuie sa fie chiar asa,poti trai in lume sau oriunde ar randui Tatal cel Sfant si singur si necasatorit.de,nu-i usor,da cine a zis ca viata noastra va fi usoara?!cand nu avem ceea ce ne dorim sa ne multumim cu ce avem.stie Domnul ce ne trebuie,sa rabdam cu rabdare mare,toate le aseaza,sa acceptam ca poate casatoria nu este Calea noastra,nu in rand cu lumea trebuie sa fim ci cu Dumnezeu si El daca a hotarat asta -clar e cea mai buna solutie pt noi.si atunci de unde durere daca stim ca El ne iubeste mai presus ca orice,ca El este familia noastra,El este sfarsitul nostru.sa invatam sa ne lucram talantii cu crestere duhovniceasca.viata asta nu e totul,e doar o trecere,decisiva cei drept dar de ce sa nu o luam ca pe un drum facut de un pelerin,oricum nimic nu ne apartine si cu nimic nu vom pleca,nici cu copii nostri ,nici cu averi ci doar a noastre fapte.sa-l traim pe Hristos oriunde si oricum am fii,casatoriti sau necasatoriti.repet,nu-i usor dar cu Hristos se poate.rabdare mare doresc voua aflati in situatia de a nu fii aflat inca un rost.are grija Domnul,nu ne lasa,toate sunt randuite de El.nadejde si bucurie multa sa avem caci Domnul ne vrea pe toti langa Dansul.sa nu uitam ca rostul nostru este sa fim cu adevarat fii de Dumnezeu,sa ne mantuim,asta conteaza,ca avem copii ,casatoriti sau suntem necasatoriti…consecinte ale unei vietii de pelerin,sa primim ca si cum nu am avea,toate insa trec si vine clipa cand ajungem in fata Domnului.doar pt momentul asta sa traim,caci e totul in vesnicia noastra.
Slava si Lui Dumnezeu lauda!
Teodora
ianuarie 6, 2013 @ 2:58 pm
[quote name=”maria”]in general,daca admiti ,in deplinatatea unui simtamant,de la Domnul sau nu ramane de vazut,ca nu te vei casatori automat ceilalti te intreaba ,mai mult retoric :”aa,atunci te calugaresti,nu?! „.nu cred ca trebuie sa fie chiar asa,poti trai in lume sau oriunde ar randui Tatal cel Sfant si singur si necasatorit.de,nu-i usor,da cine a zis ca viata noastra va fi usoara?!cand nu avem ceea ce ne dorim sa ne multumim cu ce avem.stie Domnul ce ne trebuie,sa rabdam cu rabdare mare,toate le aseaza,sa acceptam ca poate casatoria nu este Calea noastra,nu in rand cu lumea trebuie sa fim ci cu Dumnezeu si El daca a hotarat asta -clar e cea mai buna solutie pt noi.si atunci de unde durere daca stim ca El ne iubeste mai presus ca orice,ca El este familia noastra,El este sfarsitul nostru.sa invatam sa ne lucram talantii cu crestere duhovniceasca.viata asta nu e totul,e doar o trecere,decisiva cei drept dar de ce sa nu o luam ca pe un drum facut de un pelerin,oricum nimic nu ne apartine si cu nimic nu vom pleca,nici cu copii nostri ,nici cu averi ci doar a noastre fapte.sa-l traim pe Hristos oriunde si oricum am fii,casatoriti sau necasatoriti.repet,nu-i usor dar cu Hristos se poate.rabdare mare doresc voua aflati in situatia de a nu fii aflat inca un rost.are grija Domnul,nu ne lasa,toate sunt randuite de El.nadejde si bucurie multa sa avem caci Domnul ne vrea pe toti langa Dansul.sa nu uitam ca rostul nostru este sa fim cu adevarat fii de Dumnezeu,sa ne mantuim,asta conteaza,ca avem copii ,casatoriti sau suntem necasatoriti…consecinte ale unei vietii de pelerin,sa primim ca si cum nu am avea,toate insa trec si vine clipa cand ajungem in fata Domnului.doar pt momentul asta sa traim,caci e totul in vesnicia noastra.
Slava si Lui Dumnezeu lauda![/quote]
Cum a spus și Laura, Dumnezeu chiar le șoptește în inimă multor creștini că vocația lor nu este căsătoria 🙂 și da, nici eu nu cred că alternativa obligatorie, după cum susțin unele persoane, ar fi călugăria. Pentru călugărie îți trebuie o chemare specială, nu te poți duce în mânăstire doar pentru că nu simți că trebuie să te căsătorești. Dacă Biserica nu ar fi fost de acord cu celibatul, nu ar mai fi binecuvântat opțiunea preoților de a rămâne celibatari.
Deși viața unei persoane necăsătorite este scutită de multe din greutățile pe care le au cei căsătoriți și are o bucurie aparte (aceea de a-ți păstra fecioria pentru Hristos sau de a trăi în abstinență și curăție) totuși, are greutățile și suferințele specifice…Sunt oameni cărora o astfel de viață li se pare imposibil de trăit, tocmai datorită greutăților pe care le implică. A avea pe cineva alături (șot/soție) și la bine, și la greu, pe cineva care să-ți încălzească inima cu dragostea pe care ți-o poartă, pe cineva care să te ajute când te simți rău sau ești bolnav, apoi bucuria copiilor…toate sunt lucruri la care nu toți oamenii pot renunța așa ușor.
În mânăstire ești mereu înconjurat de oameni și dacă ți se întâmplă ceva sau ai nevoie de ajutor, găsești imediat pe cineva care să îți fie alături. În lume, singur fiind, poți ajunge să mori și să nu știe nimeni…
Sunt riscuri pe care și le asumă cei care aleg o astfel de viață. E nevoie de multă credință, dragoste și lăsare în voia lui Dumnezeu. Ușor nu este, dar…nicio cale pe care o alegem nu e ușoară! Mântuirea nu e ușoară.
Dar important este să știm ce vrem, să înțelegem ce vrea Domnul de la noi și către ce ne cheamă…astfel, alegerea va fi în acord cu voia Lui și vom trece cu bucurie peste toate suferințele!
sdaniel
noiembrie 22, 2012 @ 3:29 pm
Societatea de azi e atat de diversificata, gasesti si multi necasatoriti sau divortati si ei traiesc la fel de bine. Vorbind la modul personal, nu cred ca as fi suferit foarte tare daca mi s-ar fi spus ca nu ma voi casatori, sunt convins ca m-as fi adaptat si mi-as fi gasit si alte refugii creative, pasiuni, cercetari etc.
In schimb m-ar fi durut foarte tare daca nu as fi putut avea copii. Daca intrebarea s-ar fi referit la lipsa copiilor, probabil ca as fi fost complexat de o astfel de problema si, chiar nu stiu cum as fi depasit-o.
Victor Petcu
noiembrie 22, 2012 @ 3:48 pm
Ar fi un cosmar lucrul asta pentru mine. Este greu de crezut ca imi va spune asa ceva pentru ca „De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte.”. Dumnezeu vrea calea noastra de aceea ne-a facut liberi. Aceasta ar fi un lucru nedorit de mine. Chiar daca nu se va gasi persoana potrivita pentru mine Dumnezeu nu imi va spune ca sa nu deznadajduiesc. Ca sa raspund la intrebare…nu ma calugaresc. Am sa raman in comunitatea crestina a bisericii la care ma duc.
Cristiana
noiembrie 22, 2012 @ 3:53 pm
In cei 10 ani de cand m-am apropiat de biserica m-am confruntat cu situatii mai mult sau mai putin dorite, unele de neacceptat ca si intrebarea de mai sus, si mi-a ramas sa observ balansul dintre implinirea sufleteasca si neplacerile, greutatile ivite INTOTDEAUNA cu firicele, ite, funii, magneti prinse mai mult sau mai putin de starea personala.
Nu pot decat sa observ o asezare, randuiala prea vadita a lucrurilor incat nici argumente serioase contra nu am chiar si din logica omeneasca. Cand incepem sa luam situatiile neclarificate la puricat (cu minunea asta numita minte) se-nsira toate gurile din cap, ganduri bune, rele, razvratite, intentii din problema si vedem ca dinaintea aflarii unui rezultat ecuatia ei duce la un numitor comun, si acela se cheama EU insami… Pana sa ajung sa ma indreptatesc ies deja la inaintare cu multe parti de vina.
Lucrurile sunt simple, atat de simple, incat devin de neinteles, asa cum zice si N.Stanescu. Asa cred si eu acuma ca stau. Daca sunt nemultumita de ceva, ar fi nu de a-mi recunoaste neputintele, lipsurile ci lenea grozava de a actiona si rezolva fiecare probleme care ma implica. Si prefer uneori sa ma complac in minciuna de a spune ca sunt nedreptatita, nu am ajutorul, nici solutiile dorite… Din fericire avem o constiinta care nu doarme: si mustra, si linisteste, si ofera solutii…
Si ca sa ajung intr-un final la intrebare: Daca mi se spune: tu vei ramane singur toata viata, ce mai pot zice 😀 daca o aud chiar din gura lui Dumnezeu?! Bine Doamne ca ai vorbit acum si nu dupa ce ma casatoreai cu cel/cea potrivita!!
Bucurii! >:D
catu
noiembrie 22, 2012 @ 4:43 pm
In prima faza m-as intrista, deoarece imi doresc foarte mult copii. Deraiez putin si va spun ca cea mai mare durere in mom de fata poate putin mai grav decat acest subiect, este ca mama mea m-a dracuit; si ma simt foarte tulburata. Va rog, cu rugaciunile voastre.. Doamne, iarta-ma !
catu
noiembrie 22, 2012 @ 4:48 pm
Daca n-as avea parte de o familie m-as redresa; Nadajduiesc in mila Lui ! As merge cum a spus si Claudiu spre o viata mai curata, din mom ce nu ai familie, daruiesti mai mult, devii mai bun. Doamne ajuta !
Angela
noiembrie 22, 2012 @ 8:56 pm
Cred ca as fi foarte mahnita, dar as incerca sa imi pun toata nadejdea in Dumnezeu. El stie ce este mai bine pentru mine, pentru mantuirea mea. Pana la urma scopul nostru aici pe pamant trebuie sa fie cel de a ne mantui, nu de a avea un sot/ o sotie si copii, chiar daca aceasta este, poate, dorinta noastra cea mai mare. Probabil as incerca sa vad apoi unde imi este locul: in societate sau in manastire.
Angela
noiembrie 22, 2012 @ 8:57 pm
Casatoria este o cale spre mantuire, dar daca Dumnezeu ne-ar zice ca nu vom avea parte de ea, inseamna ca avem alta cale randuita pentru noi.
Meiloiu
noiembrie 22, 2012 @ 9:14 pm
Acum cativa ani nu as fi acceptat deloc aceasta idee.Acum nu stiu ce sa mai zic , poate Dumnezeu m-a ferit de multe rele ,poate nici eu nu sunt pregatita ,vad si atatea exemple negative…Adevarul e ca nici eu nu stiu ce ar trebui sa fac. Nu stiu cu adevarat ce drum imi este rezervat.
Laura Stifter
noiembrie 22, 2012 @ 10:24 pm
O, daa! Chiar mi-era dor de acest gen de întrebări! 🙂
Dumnezeu chiar le spune anumitor creştini, în conştiinţă, faptul că vocaţia lor nu este căsătoria.
Şi eu simt că… mi s-ar potrivi mai bine o viaţă în feciorie şi, pe măsură ce trece timpul, mi se întăreşte acest sentiment. Pe de altă parte, mi-aş dori să am un copil. Desigur, îmi veţi spune că o persoană necăsătorită poate înfia un copil. Nu ştiu exact cum este legislaţia… dar am văzut o emisiune cu o creştină necăsătorită căreia nu i se aproba adoptarea unui copil doar pentru că nu era căsătorită. Argumentul era că acel copil, dacă ar fi fost înfiat de o persoană necăsătorită, ar fi avut un singur părinte, n-ar fi trăit într-o familie normală.
Această idee îmi pare cât se poate de ilogică pentru că este incomparabil mai bine pentru un copil să trăiască într-o familie monoparentală (dar să fie iubit) decât să crească într-un orfelinat.
Revenind la tema discuţiei (căsătoria), aş prefera să rămân necăsătorită, dar simt că nici viaţa într-o mănăstire nu m-ar atrage. Aş vrea să fac misiune, să-L mărturisesc pe Hristos în societate… deşi, dacă stau să mă gândesc bine, atât mirenii, cât şi monahii se pot angaja în astfel de activităţi (a se vedea exemplul maicii Siluana Vlad).
Oricum, să ne rugăm toţi lui Dumnezeu, asemenea Psalmistului: „Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu”!
Paul Evdokimov spunea (încerc să citez din memorie): „Căsătoria şi călugăria sunt cei doi versanţi ai Taborului. Scopul amândurora este acelaşi: Duhul Sfânt”.
Doamne ajută!
P. S. Îmi place mult această secţiune de întrebări pe diverse teme. 🙂 Aştept cu drag şi alte discuţii asemănătoare.
Claudiu Balan
noiembrie 22, 2012 @ 10:34 pm
Doamne ajută, tuturor!
Am uitat de această secțiune… dar încercam ca de acum în fiecare zi să postam astfel de întrebări, pentru a naște discuții constructive.
Berariu
noiembrie 22, 2012 @ 11:24 pm
Numai faptul ca mi s-ar adresa mie , muritor de rand , ca sa ma anunte de acest lucru mare, mi-ar aduce tremur, bucurie, frica, un amalgan de sentimente. Iar atunci , as indrazni sa intreb si eu inapoi , ca intr-o discutie calda intre Tata si copil : L-as ruga sincer sa ma faca sa inteleg de ce trebuie sa urmez acest drum :
1. Pentru ca I-am dovedit Lui pana acum ca nu sunt destul de matura, de responsabila si de pregatita pentru acest drum si trebuie sa indrept ceva la mine ca sa fiu capabila de intemeierea unei familii.
2.Ca sa imi incerce credinta si ascultarea fata de El.
3.Pentru ca pur si simplu planul Lui este altul pentru mine.
In momentul in care as intelege De Ce mi-a zis acest lucru, ( fie ca ar fi mai tarziu ) as accepta lucrurile asa cum sunt , mi-as spune ca oricum El stie ce e mai bine si as incepe sa imi invat inima sa accepte cu bunatate si sa lupte inspre directia aleasa de El. Sunt convinsa ca in conversatia noastra , mi-ar spune multe cuvinte blande si linistitoare, care mi-ar da putere sa inving leii.
( Poate e putin copilaresc raspunsul meu in ochii altora, dar eu chiar mi-am imaginat [i]cum[/i] as reactiona, daca Dumnezeu [i]chiar[/i] mi-ar spune mie asa o veste, in mod personal , mi se pare extraordinar ).
Boitos
noiembrie 23, 2012 @ 6:34 am
La inceput m-as supara putin dar apoi mi-ar trece deoarece inseamna ca exista alt plan al Sau cu mine, ca exista mantuire si fara casatorie.
Cred ca m-as ocupa mai mult de problemele celorlalti, de ai ajuta mai mult, astfel incat dragostea mea sa se rasfranga si asupra lor, si astfel sa pot lua inapoi ceea ce mi-ar da o familie.
Si intr-un fel as cere tot timpul ca sa imi de-a un sot asa cum crede El pt mine , deoarece prin ceea ce Imi spune poate vrea sa imi incerce credinta si rabdarea .
Pana la urma se aplica ceea ce exista demult:
,,Bate si ti se va deschide, Cauta si vei afla, Cere si ti se va da”
Fapte bune, credinta , rabdare, rugaciuni, Biserica, si apoi lasam totul in voia Domnului, ca nu are sa fie rau ceea ce va urma.Si daca va fi ceva rau, oricum cu ingaduiala lui Dumezeu se intampla, si oricum El va fi cu noi tot timpul.
Cristiana
noiembrie 23, 2012 @ 12:57 pm
…cred ca alegerea unei cai in viata tine de deschiderea si iubirea fata de Dumnezeu si aproapele… daca perspectiva unei familii promite mai multa roada inspre acestea atunci vom primi conditiile intemeierii uneia…daca monahismul (sau castitatea) promite in alt caz, potentialitatea cea mai mare de jertfire, Dumnezeu ne vaindrepta pasii spre aceasta… si una si cealalta urmaresc implinirea deoplina a omului dupa disopzitia potrivita de daruire maxima. Nu concep nici familie, nici monahism introvertit, doar pentru sine…
Cristiana
noiembrie 23, 2012 @ 1:15 pm
nu vad o diferenta de jertfa intre casatorie sau monahism (sau celibatar), doar ca in cazul casatoriei un suflet primeste o anume rasplata, recunostinta si daruire din partea sotului/sotiei, iar in cea a calugariei Dumnezeu se simte indatorit la rand sa acorde o anume atentie a Sa…
Teodora
ianuarie 6, 2013 @ 2:44 pm
Răspunsul meu: i-aș mulțumi din suflet Domnului și l-aș ruga să mă învrednicească să trăiesc în curăție până la sfârșitul vieții și să mă ajute să mă dăruiesc cât mai mult oamenilor din jur, să fac cât mai mult bine, să răspândesc cât mai multă dragoste și căldură sufletească…
Sunt în același cu Laura Stifter 🙂 Pe moment, am avut impresia că eu însămi am scris acele rânduri. Mai mult decât a scris Laura, nu cred că este necesar să adaug…