Ce înseamnă pentru tine iubirea față de neamul tău și iubirea față de țara în care te-ai născut? Ce rol crezi că are iubirea de neam și țară în relațiile pe care le ai în societate?
Voi încerca să dau eu primul răspuns, pentru a vă invita la discuții.
În primul rând nu cred că-ți poți iubi neamul și țara dacă nu le cunoști. Neamul meu este familia Balan și sunt foarte curios ce rădăcini are. Pe viitor mi-ar place să încerc să fac un arbore genealogic, pentru a vedea din ce zone ale țării provine… ce fel de oameni erau, ce ocuapație aveau, ce studii. În felul acesta poate pot să-mi dau seama ce moștenire genetică am și ce calități și defecte morale moștenesc.
Știu un preot de la noi din Galați care s-a chinuit și și-a făcut arborele genealogic și a reușit să ajungă până la anul 1700 parcă… din acest an nu mai existau înregistrări la primării și starea civilă. De la acest punct poți urmări existența persoanelor doar dacă au fost parte a unui contract de vânzare-cumpărare, acestea fiind singurele documente la acea vreme.
Referitor la neamul meu, știu că bunica mea a fost o femei blândă și credincioasă iar sora a fost tunsă în monahism și a trăit în viața de mănăstire. Când au venit comuniștii au trimis-o acasă și a trebuit să trăiască ca maică în satul ei, singură. Credința acestor două femei l-a influențat mult și pe tata, care este un om tare milos și foarte receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu. Tata chiar vroia să se facă preot când era mic… are voce… a cântat când era tânăr la nunți și botezuri… Are o voce dulce… asemenea lui Ion Dolănescu.
Eu cred că astăzi credința pe care o am în Dumnezeu, este și o moștenire din neamul meu și voi încerca cu multă tărie s-o duc mai departe. Mi-aș dori mult să ajung preot și dacă va da Dumnezeu să am și un băiețel sau mai mulți, îi voi îndemna și pe ei să meargă pe calea aceasta a slujirii lui Dumnezeu. Pe fetele mele le voi învăța ce mare demnitate este să fii mamă și ce credință puternică au mamele creștine… și cum pot ele să mute munții iubindu-și copiii.
Cât privește iubirea de țară, pot spune doar că iubesc peisajele și relieful țării noastre. Iubesc acest loc binecuvântat de Dumnezeu cu mii și mii de mănăstiri, schituri și biserici. Din păcate nu știu istoria neamului nostru românesc.. am mari lacune… de fapt e greșit spus. Corect ar fi să spun că nu știu nimic… și uneori mai aflu câte ceva.
Nu cred că-ți poți iubi țara fără să-ți cunoști istoria.
Cunoscându-ți istoria începi să cunoști ce demnitatea au avut înaintașii tăi, ce curaj au avut, cât de cinstiți au fost, cât de mult au mărturisit pe Dumnezeu în viața lor… și te molipsești și începi să vrei să faci același lucru.
Când nu-ți cunoști istoria ești ușor de manipulat… Vreau să studiez mult și să aflu pe ce pământ trăiesc.
Sunt mândru că sunt român din două mari motive:
1. Că neamul românesc este drept-credincios și îl slăvește pe Dumnezeu secunde de secundă în toate altarele țării noastre. 2. Pentru că românii sunt oameni deschiși, călduroși, ospitalieri… și n-au avut niciodată pretenții imperialiste… n-au mers cu război să cucerească teritorii străine, ci au stat apărându-și pământul, credința și neamul.
…poate lipsa comentariilor la aceasta intrebare se datoreaza unei oboseli diverse…
personal, m-am simtit mai putin indreptatita si m-am temut de ipocrizie in a raspunde cu o stare intretesuta de mutenie in privinta subiectului… o iubire muta, cum s-ar zice, din dezamagire proprie, din neputinta, din, din…
o stare pe care o vad in asentimentul multor prieteni, o stare pe care as asemana-o mult plangerii lui Petru…dezamagirea, lehamitea care ma incearca de a face ceva in si pentru tara ma arata in constiinta cu lepadarea aopstolului… nu fac o nebunie in a vorbi de o astfel de comparatie: fie ca vreau, fie ca nu, sunt legata fizic si spiritual de acest neam, fie ca il cinstesc sau nu ii port sangele in toate cugetarile mele…atitudinea mea ca om ii arata din start ori cinstea, ori nerecunostinta, asemenea fiului fata de parintele sau…
din fericire cu toate lipsurile si neajunsurile mele: Imi iubesc Tara, o iubesc!! chiar daca uneori m-am ranit de pretentiile, raceala, raca, indiferenta ori nerecunostinta celor din jur, primindu-le cu egoism si uitand ca i-am facut sa simta poate aceleasi lucruri…
a cinsti neamul pentru mine inseamna a ma cinsti ca fiinta creata de Dumnezeu… cand nu se va putea vorbi de demnitatea mea ca om, nu se va putea vorbi prea bine nici de neamul neamul care m-a dat…
atunci cand sufar o lovitura din pricina delasarii mele, mintea mea arde cumplit mai mult de rusinea provocata intregii familii, nu neaparat pentru ce vor crede ei sau altii de mine, ci pentru lipsa de caracter cu care le-am raspuns… lipsa mea de caracter, starea omului „nefacut”…si pun accentul pe demnitate ca principal garant al integritatii mele umane: demnitatea de a asculta glasul constiintei care-mi spune sa-mi iubesc si pretuiesc Creatorul, aproapele, demnitatea de a-mi recunoaste slabiciunile, caderile, demnitatea de a nu renunta la lupta, demnitatea de a ierta… de a fi om.
devotamentul fata de tara consider ca nu implica o libertate constransa de a ramane si valorifica talantii numai in limita granitelor ei… sa avem doar responsabilitatea de a fi oameni si a recunoaste cine suntem… cu cat vom investi mai mult in noi, cu atat aratam cine suntem.
Imi iubesc Neamul, Tara pentru minunatul mod in care mi l-a descoperit pe Dumnezeu, pentru fascinanta frumusete a culturii sale, pentru caracterul sfant si eroic al inaintasilor mei, pentru daruirea si sinceritatea parintilor, prietenilor mei, pentru caderile si loviturile care m-au facut sa vad cine sunt. Imi doresc sa fiu un adevarat om, pentru a putea fi si o adevarata romanca.
Claudiu Balan
noiembrie 23, 2012 @ 3:06 pm
Voi încerca să dau eu primul răspuns, pentru a vă invita la discuții.
În primul rând nu cred că-ți poți iubi neamul și țara dacă nu le cunoști.
Neamul meu este familia Balan și sunt foarte curios ce rădăcini are. Pe viitor mi-ar place să încerc să fac un arbore genealogic, pentru a vedea din ce zone ale țării provine… ce fel de oameni erau, ce ocuapație aveau, ce studii. În felul acesta poate pot să-mi dau seama ce moștenire genetică am și ce calități și defecte morale moștenesc.
Știu un preot de la noi din Galați care s-a chinuit și și-a făcut arborele genealogic și a reușit să ajungă până la anul 1700 parcă… din acest an nu mai existau înregistrări la primării și starea civilă. De la acest punct poți urmări existența persoanelor doar dacă au fost parte a unui contract de vânzare-cumpărare, acestea fiind singurele documente la acea vreme.
Referitor la neamul meu, știu că bunica mea a fost o femei blândă și credincioasă iar sora a fost tunsă în monahism și a trăit în viața de mănăstire. Când au venit comuniștii au trimis-o acasă și a trebuit să trăiască ca maică în satul ei, singură. Credința acestor două femei l-a influențat mult și pe tata, care este un om tare milos și foarte receptiv la Cuvântul lui Dumnezeu. Tata chiar vroia să se facă preot când era mic… are voce… a cântat când era tânăr la nunți și botezuri… Are o voce dulce… asemenea lui Ion Dolănescu.
Eu cred că astăzi credința pe care o am în Dumnezeu, este și o moștenire din neamul meu și voi încerca cu multă tărie s-o duc mai departe. Mi-aș dori mult să ajung preot și dacă va da Dumnezeu să am și un băiețel sau mai mulți, îi voi îndemna și pe ei să meargă pe calea aceasta a slujirii lui Dumnezeu. Pe fetele mele le voi învăța ce mare demnitate este să fii mamă și ce credință puternică au mamele creștine… și cum pot ele să mute munții iubindu-și copiii.
Cât privește iubirea de țară, pot spune doar că iubesc peisajele și relieful țării noastre. Iubesc acest loc binecuvântat de Dumnezeu cu mii și mii de mănăstiri, schituri și biserici. Din păcate nu știu istoria neamului nostru românesc.. am mari lacune… de fapt e greșit spus. Corect ar fi să spun că nu știu nimic… și uneori mai aflu câte ceva.
Nu cred că-ți poți iubi țara fără să-ți cunoști istoria.
Cunoscându-ți istoria începi să cunoști ce demnitatea au avut înaintașii tăi, ce curaj au avut, cât de cinstiți au fost, cât de mult au mărturisit pe Dumnezeu în viața lor… și te molipsești și începi să vrei să faci același lucru.
Când nu-ți cunoști istoria ești ușor de manipulat…
Vreau să studiez mult și să aflu pe ce pământ trăiesc.
Sunt mândru că sunt român din două mari motive:
1. Că neamul românesc este drept-credincios și îl slăvește pe Dumnezeu secunde de secundă în toate altarele țării noastre.
2. Pentru că românii sunt oameni deschiși, călduroși, ospitalieri… și n-au avut niciodată pretenții imperialiste… n-au mers cu război să cucerească teritorii străine, ci au stat apărându-și pământul, credința și neamul.
Cristiana
noiembrie 26, 2012 @ 12:58 pm
…poate lipsa comentariilor la aceasta intrebare se datoreaza unei oboseli diverse…
personal, m-am simtit mai putin indreptatita si m-am temut de ipocrizie in a raspunde cu o stare intretesuta de mutenie in privinta subiectului… o iubire muta, cum s-ar zice, din dezamagire proprie, din neputinta, din, din…
o stare pe care o vad in asentimentul multor prieteni, o stare pe care as asemana-o mult plangerii lui Petru…dezamagirea, lehamitea care ma incearca de a face ceva in si pentru tara ma arata in constiinta cu lepadarea aopstolului… nu fac o nebunie in a vorbi de o astfel de comparatie: fie ca vreau, fie ca nu, sunt legata fizic si spiritual de acest neam, fie ca il cinstesc sau nu ii port sangele in toate cugetarile mele…atitudinea mea ca om ii arata din start ori cinstea, ori nerecunostinta, asemenea fiului fata de parintele sau…
din fericire cu toate lipsurile si neajunsurile mele: Imi iubesc Tara, o iubesc!! chiar daca uneori m-am ranit de pretentiile, raceala, raca, indiferenta ori nerecunostinta celor din jur, primindu-le cu egoism si uitand ca i-am facut sa simta poate aceleasi lucruri…
a cinsti neamul pentru mine inseamna a ma cinsti ca fiinta creata de Dumnezeu… cand nu se va putea vorbi de demnitatea mea ca om, nu se va putea vorbi prea bine nici de neamul neamul care m-a dat…
atunci cand sufar o lovitura din pricina delasarii mele, mintea mea arde cumplit mai mult de rusinea provocata intregii familii, nu neaparat pentru ce vor crede ei sau altii de mine, ci pentru lipsa de caracter cu care le-am raspuns… lipsa mea de caracter, starea omului „nefacut”…si pun accentul pe demnitate ca principal garant al integritatii mele umane: demnitatea de a asculta glasul constiintei care-mi spune sa-mi iubesc si pretuiesc Creatorul, aproapele, demnitatea de a-mi recunoaste slabiciunile, caderile, demnitatea de a nu renunta la lupta, demnitatea de a ierta… de a fi om.
devotamentul fata de tara consider ca nu implica o libertate constransa de a ramane si valorifica talantii numai in limita granitelor ei… sa avem doar responsabilitatea de a fi oameni si a recunoaste cine suntem… cu cat vom investi mai mult in noi, cu atat aratam cine suntem.
Imi iubesc Neamul, Tara pentru minunatul mod in care mi l-a descoperit pe Dumnezeu, pentru fascinanta frumusete a culturii sale, pentru caracterul sfant si eroic al inaintasilor mei, pentru daruirea si sinceritatea parintilor, prietenilor mei, pentru caderile si loviturile care m-au facut sa vad cine sunt. Imi doresc sa fiu un adevarat om, pentru a putea fi si o adevarata romanca.
Cristiana
noiembrie 26, 2012 @ 1:05 pm
am uitat sa mai specific: ,,pentru caderile si loviturile care m-au facut sa vad cine sunt” si CE VREAU ! 🙂
Bucurii!