Voi încerca să dau eu primul răspuns, pentru a vă încuraja să vă spuneți părerea.
Mai întâi vreau să vă povestesc ceva. Eram în tabăra de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, acum o lună și ceva și Părintele Iustin, starețul Mănăstirii Oașa ne povestește cum îi plăcea lui să-l întrebe, o anumită întrebare, pe Părintele Teofil Pârâian. Mai mereu când mergea la el îl întreba, deși știa răspunsul:
„Părinte o să vă mântuiți?”
Iar părintele Teofil Pârâian, cu accentul lui inconfundabil spunea merea sigur și fără dubii: „Suta la sută!”
Iar Părintele Iustin ne zicea:
„Apăi când îl vedeam pe el așa de sigur că se mântuiește, apoi eram și eu sigur 50% că mă mântuiesc.”
La această întrebare am fi tentați să răspundem smerit: „Nu, că sumtem păcătoși.”
Totuși eu cred că a fi optimist în privința mântuirii tale nu înseamnă neaparat că ești mândru, sau că te bazezi pe faptele tale, ci poate înseamna că ai trăit aproape de Dumnezeu, L-ai cunoscut, ai înțeles în parte care Îi este voia, ai simțit iubirea Lui, și atunci te gândești că pâna la urmă nu ne va lăsa, chiar dacă vei mai cădea… chiar și în păcate mari.
Eu cred că mă voi mântui pentru că îmi doresc asta foarte mult, și zilnic trag în această direcție. Totuși deși simt că mă apropii de Dumnezeu, simt în același timp că mă și depărtez, încep să văd câte slăbiciuni și patimi am și mai mult decât atât: observ consecințele faptelor mele greșite pe termen lung.
Cu toata starea sufleteasca jalnica in care ma aflu acum, totusi sper sa ma mantuiesc, pentru ca asta imi doresc, si stiu ca ce nu pot eu, poate Domnul. Si atunci, zic si eu ca Parintele Teofil, Doamne iarta-ma ca indraznesc, 100%. Altfel degeaba ar fi toata suferinta acestei vieti pamantesti
Avand in vedere starea mea sufleteasca pe care o am in momentul asta ….adica acum in clipa asta cand scriu….daca as muri acum,nu cred ca o sa merg sa ma bucur de Mantuitorul acolo sus pentru ca sunt inca in mine patimi care m-ar opri sa intru acolo…de aceea ii multumesc lui Dumnezeu ca inca mai traiesc si ca imi da acest timp de pocainta…si nadajduiesc ca El ma ajuta sa ma indrept si nu ma va lua de pe pamantul asta decat atunci cand El va vedea ca nimic din inauntrul meu nu ma va opri sa ma bucur in Rai cu El ,Maica Domnului si toti Sfintii si Puterile Ceresti.
De aceea va rog sa zice-ti si pentu mine asa:
[b]Doamne ajuta-o pe Nicoleta sa folosesca timpul la maxim spre mantuire,sa nu se mai tavaleasca in nororiul patimilor!.Amin![/b]
Foarte interesantă întrebare! Şi în această privinţă sunt de acord cu opinia lui Claudiu. Îmi aduc aminte că am citit în ziarul Lumina, cu mai mult timp în urmă, un interviu cu părintele Teofil Părăian şi, tot aşa, părintele spunea că el crede că se va mântui. „Eu nu cred că Dumnezeu îi pedepsitor…” – spunea părintele, argumentându-şi poziţia optimistă şi încrezătoare prin atitudinea Tatălui din parabola fiului risipitor. Cu simţul umorului care-l caracteriza, părintele îşi punea întrebarea: ce-ar fi fost ca Tatăl să-i fi dat fiului risipitor drept canon să repete de 100 de ori cuvintele „am greşit la Cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău…”. 🙂 Da, am şi eu curajul să spun că Dumnezeu mă va mântui 100%! Nu spun că mă voi mântui eu, ci El îmi va dărui mântuirea. De vreme ce S-a sacrificat pe cruce pentru mine… ce-mi mai trebuie ca să am încredere în El? 🙂 Desigur, această încredere în Dumnezeu implică o responsabilitate şi mai mare din partea noastră căci, aşa cum foarte frumos scria Sf. Isaac Sirul, noi nu ne temem de pedeapsa lui Dumnezeu, ci de iubirea Sa. Ce poate fi mai trist, mai dramatic, decât faptul de a greşi faţă de dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru?… De aceea, aşa cum spunea părintele Steinhardt, „după ce L-ai cunoscut pe Hristos îţi vine greu să mai păcătuieşti… Ţi-e teribil de ruşine”.
Spre deosebire de altii eu nu am prea mare incredere ca in momentul de fata am posibilitatea de a ma mantui … Se mai intampla sa si deznadajduiesc cand imi amintesc de faptele sfintilor ,de cat de mult se ingrijeau de sufletul lor ,iar eu nu prea cred ca pun pret pe sufletul meu …Deseori sufletul meu isi gaseste cate o scuza pentru fiecare pacat infaptuit. Sunt inca tanara …mai este timp, si din nou incerc sa ma mint ,dar toate astea in zadar .Sf parinti spun ca daca nu te indrepti acum ,poate mai tarziu numai poti parasi absolut deloc respectiva patima,asadar incerc sa ma schimb…in fiecare zi putin cate putin . Dar cum spunea si Laura 🙂 ,de ce oare s-a mai rastignit bunul Dumnezeu ? Nu El a mantuit pe Pavel care prigonea Biserica ,Petru care s-a lepadat de el de 3 ori ,talharul cel rastignit pe cruce asa ca indraznesc sa spun si eu ca dulcele Iisus ma va mantui 100% :).
Acum am vazut ca a-ti lansat o noua intrebare :M-am gandit putin,doar Dumnezeu stie daca o sa mantuiesc sau nu ,ce cred eu ?Mi-as dori mantuirea alaturi de cei dragi ,de familia mea insa sunt constienta ca am gresit asa de mult,nu as putea spune ca nu nadajduiesc ,ca nu incerc sa mai indrept cate ceva insa sunt asa de departe de cum ar trebui sa fie o sotie ,o mama crestina de aceea nu indraznesc sa ma gandesc ca ma voi mantui 100%,mai degraba deocamdata ma gandesc ce ar trebui sa mai fac pentru a ma mantui si aici gasesc mereu cate ceva „de lucru” Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa facem ceea ce este de folos spre mantuire
Eu cred ca mantuirea fiecaruia dintre noi depinde de ceea ce facem pe acest pamant , de credinta noastra , de mersul regulat de biserica , impletit cu faptele noastre bune ; credinta fara fapte este moarta! Trebuie sa avem mare dragoste pentru aproapele si rabdare cu el , ca sa putem sa-la jutam si pe el sa urmeze aceasta cale…Noi trebuie sa ne straduim sa facem toate cele bune pe aici , iar „dincolo”, daca ne vom mantui , numai cand vom ajunge in fata lui Dumnezeu vom afla! Totul e sa vrem ! „”Dai vointa , iei putere!” Doamne ajuta tuturor sa se mantuiasca!
La multi ani!! E f greu de raspuns la aceasta intrebare,nu stiu cel putin pt mine….dar sper…f frumos cuvantul tau Claudiu si cu credinta in Dumnezeu mergem Mai departe
Momentan, contrar opiniilor celor care au scris aici, simt că dacă Domnul m-ar lua de pe pământ în această noapte, nu aș avea prea multe șanse de mântuire…sigur, mila Lui este mare și întotdeauna există o șansă de mântuire chiar și pentru cel mai mare păcătos, dar cred că e vorba nu numai de păcatele mele concrete, ci mai ales de starea sufletească ce mă apasă de ceva vreme. Având în vedere antecedentele mele în ceea ce privește căderea în deznădejde și alte ispite „adiacente”, pot spune că încă mă mai luptă această patimă. Mulți nu înțeleg că deznădejdea nu e pur și simplu o stare pe care o poți alunga sau o tristețe trecătoare, ci o patimă care, odată ce i-ai cedat și i-ai dat voie să se înrădăcineze adânc în suflet, e foarte greu de smuls… Până acum cred că i-am tăiat doar ramurile și frunzele…mai am destul până să ajung la rădăcini.
În Pateric scrie undeva că e de ajuns o zi pt ca omul să atingă desăvârșirea. Că dimineața poți să fii în iad, iar până seara să fii în rai. Eu înțeleg lucrul acesta în sensul că și dacă păcătuim și cădem în păcate mari la un moment dat, este posibil ca în aceeași zi, dacă ne pocăim, să fim primiți în Împărăția lui Dumnezeu.[i] În ceea ce te voi găsi, în aceea te voi judeca[/i]. Cu alte cuvinte, dacă Domnul ne găsește în stare de pocăință, putem avea nădejde de mântuire. Citeam undeva că la Dumnezeu nu contează trecutul, ci doar prezentul. Prin extensie, se poate afirma că nu contează ziua de ieri, nu contează poate nici ziua de astăzi, ci doar momentul prezent, clipa în care mă aflu…clipă care poate face diferența între moarte și viață, între osândă și mântuire.
Părintele Teofil Pârăian a fost, într-adevăr, un om deosebit, un om cu o gândire unică, originală, și în același timp în duh ortodox 🙂 dânsul a fost primul pe care l-am auzit vorbind cu atâta entuziasm despre frumusețea și Bucuria vieții creștine.
Claudiu Balan
ianuarie 2, 2013 @ 11:16 am
Voi încerca să dau eu primul răspuns, pentru a vă încuraja să vă spuneți părerea.
Mai întâi vreau să vă povestesc ceva. Eram în tabăra de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, acum o lună și ceva și Părintele Iustin, starețul Mănăstirii Oașa ne povestește cum îi plăcea lui să-l întrebe, o anumită întrebare, pe Părintele Teofil Pârâian. Mai mereu când mergea la el îl întreba, deși știa răspunsul:
„Părinte o să vă mântuiți?”
Iar părintele Teofil Pârâian, cu accentul lui inconfundabil spunea merea sigur și fără dubii: „Suta la sută!”
Iar Părintele Iustin ne zicea:
„Apăi când îl vedeam pe el așa de sigur că se mântuiește, apoi eram și eu sigur 50% că mă mântuiesc.”
La această întrebare am fi tentați să răspundem smerit: „Nu, că sumtem păcătoși.”
Totuși eu cred că a fi optimist în privința mântuirii tale nu înseamnă neaparat că ești mândru, sau că te bazezi pe faptele tale, ci poate înseamna că ai trăit aproape de Dumnezeu, L-ai cunoscut, ai înțeles în parte care Îi este voia, ai simțit iubirea Lui, și atunci te gândești că pâna la urmă nu ne va lăsa, chiar dacă vei mai cădea… chiar și în păcate mari.
Eu cred că mă voi mântui pentru că îmi doresc asta foarte mult, și zilnic trag în această direcție. Totuși deși simt că mă apropii de Dumnezeu, simt în același timp că mă și depărtez, încep să văd câte slăbiciuni și patimi am și mai mult decât atât: observ consecințele faptelor mele greșite pe termen lung.
Ludmila Doina
ianuarie 2, 2013 @ 11:45 am
Cu toata starea sufleteasca jalnica in care ma aflu acum, totusi sper sa ma mantuiesc, pentru ca asta imi doresc, si stiu ca ce nu pot eu, poate Domnul. Si atunci, zic si eu ca Parintele Teofil, Doamne iarta-ma ca indraznesc, 100%.
Altfel degeaba ar fi toata suferinta acestei vieti pamantesti
nicoleta
ianuarie 2, 2013 @ 11:51 am
Avand in vedere starea mea sufleteasca pe care o am in momentul asta ….adica acum in clipa asta cand scriu….daca as muri acum,nu cred ca o sa merg sa ma bucur de Mantuitorul acolo sus pentru ca sunt inca in mine patimi care m-ar opri sa intru acolo…de aceea ii multumesc lui Dumnezeu ca inca mai traiesc si ca imi da acest timp de pocainta…si nadajduiesc ca El ma ajuta sa ma indrept si nu ma va lua de pe pamantul asta decat atunci cand El va vedea ca nimic din inauntrul meu nu ma va opri sa ma bucur in Rai cu El ,Maica Domnului si toti Sfintii si Puterile Ceresti.
De aceea va rog sa zice-ti si pentu mine asa:
[b]Doamne ajuta-o pe Nicoleta sa folosesca timpul la maxim spre mantuire,sa nu se mai tavaleasca in nororiul patimilor!.Amin![/b]
Laura Stifter
ianuarie 2, 2013 @ 7:59 pm
La mulţi ani!
Foarte interesantă întrebare! Şi în această privinţă sunt de acord cu opinia lui Claudiu. Îmi aduc aminte că am citit în ziarul Lumina, cu mai mult timp în urmă, un interviu cu părintele Teofil Părăian şi, tot aşa, părintele spunea că el crede că se va mântui. „Eu nu cred că Dumnezeu îi pedepsitor…” – spunea părintele, argumentându-şi poziţia optimistă şi încrezătoare prin atitudinea Tatălui din parabola fiului risipitor. Cu simţul umorului care-l caracteriza, părintele îşi punea întrebarea: ce-ar fi fost ca Tatăl să-i fi dat fiului risipitor drept canon să repete de 100 de ori cuvintele „am greşit la Cer şi înaintea ta, nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău…”. 🙂
Da, am şi eu curajul să spun că Dumnezeu mă va mântui 100%! Nu spun că mă voi mântui eu, ci El îmi va dărui mântuirea. De vreme ce S-a sacrificat pe cruce pentru mine… ce-mi mai trebuie ca să am încredere în El? 🙂
Desigur, această încredere în Dumnezeu implică o responsabilitate şi mai mare din partea noastră căci, aşa cum foarte frumos scria Sf. Isaac Sirul, noi nu ne temem de pedeapsa lui Dumnezeu, ci de iubirea Sa.
Ce poate fi mai trist, mai dramatic, decât faptul de a greşi faţă de dragostea lui Hristos, Dumnezeul nostru?… De aceea, aşa cum spunea părintele Steinhardt, „după ce L-ai cunoscut pe Hristos îţi vine greu să mai păcătuieşti… Ţi-e teribil de ruşine”.
Dumnezeu să ne mântuiască pe toţi!
Diana
ianuarie 3, 2013 @ 7:44 pm
Spre deosebire de altii eu nu am prea mare incredere ca in momentul de fata am posibilitatea de a ma mantui …
Se mai intampla sa si deznadajduiesc cand imi amintesc de faptele sfintilor ,de cat de mult se ingrijeau de sufletul lor ,iar eu nu prea cred ca pun pret pe sufletul meu …Deseori sufletul meu isi gaseste cate o scuza pentru fiecare pacat infaptuit. Sunt inca tanara …mai este timp, si din nou incerc sa ma mint ,dar toate astea in zadar .Sf parinti spun ca daca nu te indrepti acum ,poate mai tarziu numai poti parasi absolut deloc respectiva patima,asadar incerc sa ma schimb…in fiecare zi putin cate putin .
Dar cum spunea si Laura 🙂 ,de ce oare s-a mai rastignit bunul Dumnezeu ? Nu El a mantuit pe Pavel care prigonea Biserica ,Petru care s-a lepadat de el de 3 ori ,talharul cel rastignit pe cruce asa ca indraznesc sa spun si eu ca dulcele Iisus ma va mantui 100% :).
albinuta
ianuarie 3, 2013 @ 8:01 pm
Acum am vazut ca a-ti lansat o noua intrebare :M-am gandit putin,doar Dumnezeu stie daca o sa mantuiesc sau nu ,ce cred eu ?Mi-as dori mantuirea alaturi de cei dragi ,de familia mea insa sunt constienta ca am gresit asa de mult,nu as putea spune ca nu nadajduiesc ,ca nu incerc sa mai indrept cate ceva insa sunt asa de departe de cum ar trebui sa fie o sotie ,o mama crestina de aceea nu indraznesc sa ma gandesc ca ma voi mantui 100%,mai degraba deocamdata ma gandesc ce ar trebui sa mai fac pentru a ma mantui si aici gasesc mereu cate ceva „de lucru”
Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa facem ceea ce este de folos spre mantuire
ANCA
ianuarie 4, 2013 @ 5:37 pm
Eu cred ca mantuirea fiecaruia dintre noi depinde de ceea ce facem pe acest pamant , de credinta noastra , de mersul regulat de biserica , impletit cu faptele noastre bune ; credinta fara fapte este moarta! Trebuie sa avem mare dragoste pentru aproapele si rabdare cu el , ca sa putem sa-la jutam si pe el sa urmeze aceasta cale…Noi trebuie sa ne straduim sa facem toate cele bune pe aici , iar „dincolo”, daca ne vom mantui , numai cand vom ajunge in fata lui Dumnezeu vom afla! Totul e sa vrem ! „”Dai vointa , iei putere!” Doamne ajuta tuturor sa se mantuiasca!
Ionut Daniel Gondac
ianuarie 4, 2013 @ 11:35 pm
Nadajduiesc ca DA! (raspunsul nu e in functie de starea sufleteasca)
Schipor
ianuarie 5, 2013 @ 12:10 am
La multi ani!! E f greu de raspuns la aceasta intrebare,nu stiu cel putin pt mine….dar sper…f frumos cuvantul tau Claudiu si cu credinta in Dumnezeu mergem Mai departe
Teodora
ianuarie 5, 2013 @ 10:33 pm
Momentan, contrar opiniilor celor care au scris aici, simt că dacă Domnul m-ar lua de pe pământ în această noapte, nu aș avea prea multe șanse de mântuire…sigur, mila Lui este mare și întotdeauna există o șansă de mântuire chiar și pentru cel mai mare păcătos, dar cred că e vorba nu numai de păcatele mele concrete, ci mai ales de starea sufletească ce mă apasă de ceva vreme. Având în vedere antecedentele mele în ceea ce privește căderea în deznădejde și alte ispite „adiacente”, pot spune că încă mă mai luptă această patimă. Mulți nu înțeleg că deznădejdea nu e pur și simplu o stare pe care o poți alunga sau o tristețe trecătoare, ci o patimă care, odată ce i-ai cedat și i-ai dat voie să se înrădăcineze adânc în suflet, e foarte greu de smuls… Până acum cred că i-am tăiat doar ramurile și frunzele…mai am destul până să ajung la rădăcini.
În Pateric scrie undeva că e de ajuns o zi pt ca omul să atingă desăvârșirea. Că dimineața poți să fii în iad, iar până seara să fii în rai. Eu înțeleg lucrul acesta în sensul că și dacă păcătuim și cădem în păcate mari la un moment dat, este posibil ca în aceeași zi, dacă ne pocăim, să fim primiți în Împărăția lui Dumnezeu.[i] În ceea ce te voi găsi, în aceea te voi judeca[/i]. Cu alte cuvinte, dacă Domnul ne găsește în stare de pocăință, putem avea nădejde de mântuire.
Citeam undeva că la Dumnezeu nu contează trecutul, ci doar prezentul. Prin extensie, se poate afirma că nu contează ziua de ieri, nu contează poate nici ziua de astăzi, ci doar momentul prezent, clipa în care mă aflu…clipă care poate face diferența între moarte și viață, între osândă și mântuire.
Părintele Teofil Pârăian a fost, într-adevăr, un om deosebit, un om cu o gândire unică, originală, și în același timp în duh ortodox 🙂 dânsul a fost primul pe care l-am auzit vorbind cu atâta entuziasm despre frumusețea și Bucuria vieții creștine.
GeoAlena
ianuarie 8, 2013 @ 12:43 am
parintele meu zicea ca nimeni nu poate spune despre sine ca se va mantui sau nu, ci ca un adevarat crestin trb sa nadajduiasca in Dumnezeu.