„Crede şi nu cerceta!” Oare?
Când am auzit pentru prima oară spunându-se „Dar ce fel de Dumnezeu este acesta care zice „crede şi nu cerceta”?…Asta-i credintă oarbă! Asta-i constrângere!”, sincer vă spun că nu mi-a căzut prea bine. Mă simţeam ca între ciocan şi nicovală căci in mintea mea se dădea o luptă amară. Pe de o parte îmi spuneam că dacă aşa a zis Domnul inseamnă că ştie El mai bine de ce a spus asta, dar totusi simţeam că mi se ia din libertatea de gandire si cunoastere. Simteam aceasta situatia ca pe un ştreang în jurul gâtului, dar pe de altă parte vroiam să ştiu de ce ar fi zis Dumnezeu aşa. Insă din raţiunea de a cerceta orice lucru, m-am gândit să caut totuşi unde scrie treaba asta in Biblie şi mai ales, în ce context era dat cuvântul.
După ce am răsfoit bine Sfanta Scriptura, nu am găsit expresia „crede şi nu cerceta” nicăieri. Nedumerit si nerăbdător să aflu pricina acestei dispute pe care ateii si cei comozi din fire o etalează ca scuză a propriei necredinţe dar si ca acuza asupra credinciosilor si implicit a credintei, m-am rugat Domnului să-mi arate şi mie adevărul despre asta ca să ştiu ce să fac. Intr-o bună zi am aflat si raspunsul la aceasta framantare cumpărand revista Lumea Credinţei unde am găsit în sfârşit, un articol care trata problema ce mă apăsa.
Ateii si liber cugetatorii spun ca indemnul „crede si nu cerceta” s-ar gasi in Sfanta Scriptura. Desigur ca daca ii punem sa ne arate locul respectiv nu il vor gasi nicaieri, deoarece aceasta expresie nu exista in Biblie, dar expresia s-a inradacinat in randul oamenilor nestiutori la cursurile marxiste de combatere a religiei. Totusi, gasim in Scriptura un pasaj cu acest indemn, dar dat in alt duh decit cel invocat de atei si de liber cugetatori:
„Cele mai grele de tine nu le cerca si cele mai tari decit tine nu le cerceta. Cele ce ti s-au poruncit tie, acestea cugeta, pentru ca nu-ti sint de treaba tie cele ascunse. Intru prisoseala lucrurilor tale nu iscodi, pentru ca mai mult decit intelegerea omului s-au aratat tie. Caci pre multi au inselat gindul lor, si in socoteala rea au lunecat cugetele lor.” (Intelepciunea lui Isus Sirah, III, 20-23)
Dar tocmai datorita nerespectarii acestor limitari omenesti aratate de Isus Sirah, am ajuns sa avem astazi o multime de atei, eretici si filozofi care nu disting adevarul de minciuna si speculatia de realitate. Au crezut ca ratiunea umana este infailibila si autosuficienta, cand singura cunoastere adevarata despre lume vine doar atunci cand te conectezi cu vointa la adevarul absolut al lucrurilor: Dumnezeu, fiinta rationala omniprezenta, atemporala si incoruptibila.
Chiar Sf. Ioan Gura de Aur ne aduce aminte ca exista totusi o masura limitata in capacitatea omului de cunoastere, dincolo de care nu exista decat esec:
„Sa primim cu multa recunostinta cuvintele Scripturii; sa nu depasim masura noastra, nici sa iscodim cele mai presus de noi, asa cum au patit dusmanii adevarului, care, voind sa cerceteze totul cu propriile lor ginduri, nu s-au gindit ca este cu neputinta omului sa cunoasca desavirsit creatia lui Dumnezeu…
Elenii pentru asta au ratacit, ca au ingaduit totul mintii lor si n-au voit sa stie ca mintea omeneasca e slaba; au gindit la lucruri mai presus de puterile lor, au depasit masura propriilor lor hotare si au cazut din vrednicia cuvenita lor… Si odata ce s-au abatut de la calea cea dreapta, au pornit spre prapastie si s-au rostogolit in adincul rautatii…”
Mai mult decat atat, stiind ca suntem limitati in cunoastere si usor de pacalit, Sf. Ioan Teologul ne indeamna sa cercetam duhurile, adica esenta tuturor lucrurilor, punandu-le in lumina adevarului: „Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume. ” ( I Ioan 4:1)
Asadar, indemnul „Crede si nu cerceta” nu apartine Bisericii, ci din contra, Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie contin impreuna multe indemnuri menite sa-l determine pe om sa se apropie mai mult de Dumnezeu si sa-i sporeasca credinta, prin cercetare aprofundata si cunoastere adevarata.
Chiar si sfintii au dat exemplul personal al cercetarii lucrurilor nu numai din Sfanta Scriptura dar si din stiintele omenesti. Sfântul Grigorie Palama ne indeamna asa: „este bine sa te ocupi puţin cu studiul limbilor, cu retorica, cu istoria, cu tainele naturii, cu stiinta logicii si cu figurile geometrice. Si aceasta, nu numai pentru a le putea intrebuinta la ceva, ci si pentru ca antreneaza ochiul sufletului pentru a putea discerne lucrurile. Dar a rămâne atasat lor tot timpul e rău”.
Acum mă intreb şi eu…oare cum m-am indoit în tot acel timp, căci până si credinţa vine prin cunoastere?!
Oare Dumnezeu ne-a pus setea de cunoastere în noi ca să ne chinuiască sau ca să Se descopere fată de noi cu toate lucrarile Sale?
Oare din setea de cunoaştere nu se observă dorinţa omului de a-şi căuta originea si sensul existentei sale?
Dumnezeu nu l-a facut pe om pasiv, apatic, neinteresat, ci a lăsat această sete de cunoastere în firea lui tocmai ca să cerceteaze, să caute, să vrea intotdeauna să ştie mai mult despre el şi despre tot ceea ce îl înconjoară, să ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă, să se şlefuiască, dar nu în cunoştinte reci, fără folos, ci pentru a spori in credinţă şi dragoste.
Omul fără cunoastere si cercetare ar fi total orb dar manifestarea acestora îl salvează de multe ori chiar de la necredinţă. Unul din cele mai elocvente exemple este cel al Sf. Apostol Toma, care după atâtea minuni văzute in prezenţa Mântuitorului, tot s-a indoit de mărturia celorlalti 10 apostoli că Mântuitorul a înviat, şi spune:
„Dacă nu voi vedea, in mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu in semnul cuielor, si dacă nu voi pune mâna mea in coasta Lui, nu voi crede”.
Deci el vroia să cerceteze să se convingă că aşa este. Pentru necredinta lui a fost dojenit, dar măcar a scapat de ea.
Dar noi stim că Hristos Domnul a zis:
Deci, haideţi să nu mai stăm pe gânduri, şi să ieşim din bezna necunoaşterii spre lumina credintei, urmand indemnul Mantuitorului de a cerceta lucrurile, insa cu dreapta socoteala:
„Cercetati Scripturile, ca socotiti ca in ele aveti viata vesnica. Si acelea sunt care marturisesc despre Mine”
(Dan)
gabriel resurection
decembrie 7, 2010 @ 11:04 pm
Crede si nu cerceta….unde scrie….?
am citit biblia ortodoxa din scoarta in scoarta si nu am gasit aceste cuvinte….asadar daca dam citate si le sutinem tot cu citate sa fie din cuvantul ortodox, nu din rastalmaciri…acolo se gasesc tot felul de versete care nu exista in biblia ortodoxa….dimpotriva Dumnezeu vrea sa cercetam scripturile….duhurile…exista o singura porunca bisericeasca unde spune sa nu citim cartile ereticilor….insa in ce sens? daca nu citesc nu am ce sa combat, insa daca tu nu ti cunosti credinta ta, nu e bine sa citesti alta credinta pt ca poti cadea usor in capcana,trebuie sa ti cunosti bine credinta ca sa poti sa faci diferente…
Dan
decembrie 8, 2010 @ 10:11 am
Salut Gabriel. Nu scrie "crede si nu cerceta" in Biblie. Asta ar fi vrut ateii sa scrie ca sa aibe "motive" de necredinta. Spre rusinea lor, indemnul e cu totul altul.
Alexandru
decembrie 8, 2010 @ 1:37 pm
din pacate multa lume crede ca acest citat este in biblie
crash
martie 18, 2011 @ 10:59 am
"Crede si nu cerceta!" :-)) e un slogan PUR COMUNIST. la fel ca si Mos Craciun…
Rizzi
aprilie 7, 2011 @ 11:17 pm
Solomon 3:15
"Pune-ţi nădejdea în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe priceperea ta."
http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=63&cap=3
daniel
aprilie 8, 2011 @ 3:08 pm
Sa stiti ca acest citat este folosit si de preoti. Pe langa faptul ca am auzit oameni ca asa li s-a spus la biserica, am fost martorul unei intamplari similare. O doamna (copilul sau avea tema la religie) il intreaba pe un preot daca la inceput oamenii s-au inmultit intre ei, fratii cu surorile. Preotul zice ca da. Doamna spune ca e nedumerita ca ea stia ca nu se pot inmulti fratii cu surorile ca nu fac copii sanatosi. La care preotul afirma celebra replica "crede si nu cerceta".
daniel
aprilie 8, 2011 @ 3:16 pm
Asa, si strict referitor la acest pasaj (crede si nu cerceta) el nu exista strict cu cuvintele astea in biblie, dar exista scris de mai multe ori sub o alta forma.
Cum ar "Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!"
E acelasi lucru, renunta la gandire, intelepciune si crede in D-zeu. Tot un fel de crede si nu cerceta este.
Asta ar fi cel mai clar dar mai sunt cateva in acest sens. Momentan singurul pe care mi-l aduc aminte este "Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul şi abate-te de la rău!"
Promit ca ma mai gandesc si va mai spun cateva.
Admin
aprilie 8, 2011 @ 3:20 pm
Foarte rau din partea preotului daca a facut asa. Cinstit era sa spuna ca nu stie raspunsul si ca se documenteaza… si ca ii va da raspunsul. Sau macar sa recomande pe cineva mai invatat, caci slava Domnului avem destui preoti foarte buni.
Este trist daca unii preoti sau profesori de religie isi ascund lacunele cunostintelor teologice sub acest slogan. Prin asta discrediteaza imaginea Bisericii caci multi oameni slabi in credinta confunda toate cuvintele preotului cu vocea intregii Biserici (ceea ce nu e asa).
Admin
aprilie 8, 2011 @ 3:30 pm
Daniel, eu cred ca fortezi intelesurile Sfintei Scripturi doar ca sa gasesti nod in papura la un slogan pe care nu la propus Biserica ca invatatura vreodata. Ca unii preoti care si-au ascuns lipsa de cunostinte sub acest imperativ, este altceva si am repetat asta…ei nu reprezinta vocea Bisericii la acest capitol.
"Crede si nu cerceta" este un imperativ de a crede orbeste sub prisma "nu cerceta nimic", or din pasajul "Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!" nu reiese ca ar trebui sa nu cercetam nimic…ci doar sa nu ne bizuim doar pe intelepciunea noastra in actul cercetarii. Este o mare diferenta intre "crede si nu cerceta" si pasajul de fata. Pasajul acesta indeamna la smerenie, caci omul ce poate descoperi singur, oricat ar cerceta? NIMIC. Adevarul se releva nu il descoperim noi singuri, caci adevarul este personal, este Hristos. De aceea ateii zac in minciuna…ca fug de a cunoaste adevarul.
Chiar in articolul de fata gasesti exemplificat un astfel de inteles din Sfanta Scriptura. Citeste te rog cu atentie articolul:
"Ateii si liber cugetatorii spun ca indemnul „crede si nu cerceta” s-ar gasi in Sfanta Scriptura. Desigur ca daca ii punem sa ne arate locul respectiv nu il vor gasi nicaieri, deoarece aceasta expresie nu exista in Biblie, dar expresia s-a inradacinat in randul oamenilor nestiutori la cursurile marxiste de combatere a religiei. Totusi, gasim in Scriptura un pasaj cu acest indemn, dar dat in alt duh decit cel invocat de atei si de liber cugetatori:
„Cele mai grele de tine nu le cerca si cele mai tari decit tine nu le cerceta. Cele ce ti s-au poruncit tie, acestea cugeta, pentru ca nu-ti sint de treaba tie cele ascunse. Intru prisoseala lucrurilor tale nu iscodi, pentru ca mai mult decit intelegerea omului s-au aratat tie. Caci pre multi au inselat gindul lor, si in socoteala rea au lunecat cugetele lor.” (Intelepciunea lui Isus Sirah, III, 20-23)
Dar tocmai datorita nerespectarii acestor limitari omenesti aratate de Isus Sirah, am ajuns sa avem astazi o multime de atei, eretici si filozofi care nu disting adevarul de minciuna si speculatia de realitate. Au crezut ca ratiunea umana este infailibila si autosuficienta, cand singura cunoastere adevarata despre lume vine doar atunci cand te conectezi cu vointa la adevarul absolut al lucrurilor: Dumnezeu, fiinta rationala omniprezenta, atemporala si incoruptibila."
daniel
aprilie 8, 2011 @ 5:25 pm
@Admin
Chiar a facut asa preotul respectiv (daca vrei iti dau si numele, biserica, divorturile pe care le activ, amante etc.).
Sunt convins ca nu reprezinta o parere oficiala a Bisericii, de asemenea stiu ca acea maxima cu crede …. nu exista in Biblie. Nici nu am sustinut contrariu.
Parerea mea este ca poti descopri foarte multe cercetand singur sau in echipa (ai spus "caci omul ce poate descoperi singur, oricat ar cerceta? NIMIC. Adevarul se releva nu il descoperim noi singuri, caci adevarul este personal, este Hristos."-)Sunt foarte multi cercetatori care si-au dedicat viata unui tel sau unei descoperiri. In general stiinta si reprezentantii sai a cercetat in acest domeniu si mai putin in cel teologic. Daca ar fi sa-i fac o fisa de prezentare as spune
Știința – vârstă – aprox. 200 de ani.
Rezultate – prezente și vizibile în toate aspectele vieții: speranță de viață aproape triplă, eradicarea unor boli mortale, fibre și materiale care ne protejează de frig, umezeală, cald, gloanțe, becuri incandescente, telegraf, telex, radio, TV alb-negru, tv color, tv HD, telefonie fixă, telefonie mobilă, trenuri, avioane, automobile, sateliți artificiali, stații orbitale, aselenizare, explorarea cu dispozitivele noastre a suprafeței lui Marte, cel puțin 1,2 miliarde de oameni au de mâncare datorită manipulării genetice a plantelor ca urmare a muncii lui Norman Borlaug, milioane și milioane de alte lucruri, practic aproape orice lucru pe care-l vezi în jur este produsul științei și științei aplicate (tehnologia).
E o realitate ca, stiinta singura a facut toate astea, CERCETAND.
Sunt aspecte ale mesajului dumneavoastra pe care nu le regasesc in rezultatele cercetarilor ("-)umnezeu, fiinta rationala omniprezenta, atemporala si incoruptibila."-). A nu se intelege ca neg asta, pur si simplu e prea devreme sa putem sa ne indepartam de religie, dar trebuie sa calculam si cerceta.
Unii oameni l-au descoperit pe d-zeu si traiesc fericiti. Nu pot decat sa ii felicit. Nu toti pot face asta. Dar asta nu inseamna ca nu sunt fericiti sau ca nu traiesc bine. De ce trebuie sa ii blamam (d-voastra at spus "ateii zac in minciuna…ca fug de a cunoaste adevarul","o multime de atei, eretici si filozofi care nu disting adevarul de minciuna si speculatia de realitate"-).
Nu mi se pare corect fata de o categorie sociala (ateii si agnosticii) care in definitiv duc o viata legala. Pentru ce? pentru ca au o alta opinie? De unde stim ca ei nu au dreptate si crestinii gresesc? Poate ca d-zeu nu exista! Este si asta o ipoteza. Cum ati spus si d-voastra, trebuie cercetata.
Laura-optimista
aprilie 8, 2011 @ 8:31 pm
Daniel, observ că prezinţi ştiinţa ca pe o alternativă la credinţa religioasă, deşi cele două aspecte ale vieţii din societatea contemporană sunt perfect compatibile între ele. Ştiinţa poate fi pozitivă sau negativă, în funcţie de scopul în care este utilizată căci, dacă este practicată în folosul oamenilor, are exact rezultatele pe care le-ai enumerat în comentariul tău, iar în caz contrar, poate avea şi alte efecte: inventarea bombelor atomice, practicarea eutanasiei ş. a. m. d. Prin ştiinţă, Îl putem sluji pe Domnul Dumnezeu, dar tot prin ştiinţă, dacă intenţia noastră este negativă, le putem face rău celor din jurul nostru şi ne putem distruge propria viaţă (vezi consumarea drogurilor, acceptarea avortului etc.). Credinţa, în orice împrejurare, are efecte pozitive, fiind o valoare absolută, revelată, dăruită nouă de Dumnezeu, iar progresul ştiinţific, atunci când este folosit spre slava lui Dumnezeu şi spre binele oamenilor, ne poate ajuta să dobândim prosperitate în lumea materială şi să contribuim chiar la apropierea de credinţă a celor îndoielnici.
Am încercat să-ţi schiţez doar câteva idei pe care le am acum în minte. Dacă eşti interesat să cunoşti mai multe informaţii despre concepţia creştină despre ştiinţă, îţi recomand călduros să citeşti "Puterea inimii", o carte a Sf. Luca al Crimeei, un medic chirurg din secolul trecut care, datorită credinţei sale autentice, a fost ales şi episcop. El îi ajuta pe semenii săi bolnavi, prin credinţa sa în Dumnezeu (se ruga împreună cu pacienţii la începutul fiecărei operaţii) şi prin practicarea cu succes a ştiinţei medicinei. Aşa cum probabil ştii şi tu, Daniel, există şi au existat în istorie foarte mulţi oameni de ştiinţă şi filosofi credincioşi, care şi-au dedicat întreaga viaţă Domnului nostru Iisus Hristos… Blaise Pascal este doar un exemplu, pe care-l am acum în minte. Ştiinţa este compatibilă cu adevărul creştin, atunci când este practicată pentru oameni, iar nu împotriva lor. Atunci când ateii utilizează ştiinţa spre a-şi justifica necredinţa, Biserica are datoria de a răspunde, mărturisindu-L pe Dumnezeu. În aceste situaţii, adevăraţii creştini – mă refer la credincioşii autentici, nu la habotnici – îşi susţin convingerile despre Dumnezeu combătând ateismul, nicidecum ştiinţa care n-ar trebui utilizată în discuţiile teologice şi filosofice, căci ea are în vedere cercetarea unui domeniu total diferit – lumea creată de Dumnezeu – în timp ce religia vizează relaţia omului cu Dumnezeu, Creatorul universului cercetat de ştiinţă.
Sper că, prin ceea ce am scris, am reuşit să-ţi trezesc în suflet măcar curiozitatea de a aprofunda învăţătura lui Hristos şi scrierile teologice despre relaţia credinţă-ştiinţă.
Dumnezeu să fie cu tine!
daniel
aprilie 8, 2011 @ 9:17 pm
@Laura
Sunt absolut convins ca stiinta nu are niciun meci cu religia si invers. Am invocat-o doar pentru a contrazice cu argumente afirmatii ale @admin (de exemplu "caci omul ce poate descoperi singur, oricat ar cerceta? NIMIC. Adevarul se releva nu il descoperim noi singuri, caci adevarul este personal, este Hristos."-) si pentru a intari alte idei referitoare la cecetare in dauna lui "a crede".
Imi cer scuze daca s-a inteles altfel.
In rest iti multumesc de raspuns si sunt de acord si subscriu la mesajul tau.
Admin
aprilie 8, 2011 @ 10:37 pm
Daniel, eu chiar te-am crezut pe cuvant cand ai spus intamplarea cu preotul asa ca nu este nevoie sa te straduiesti dandu-mi dovezi.
Apoi sa stii ca nu putem incadra vechimea stiintei intr-o perioada istorica infim de scurta: 200 de ani. Ar fi nedrept pentru atatia cercetatori si oameni care au adus contributii enorme la cunoasterea stiintifica. Ce facem cu cei care au descoperit banala roata, cei care au descoperit cum se prelucreaza metalele prin topire, ce facem cu cei care au descoperit cum se face oglinda? nu mai vorbesc de matematica, retorica, logica, …etc.
Lucrurile acestea aparent simple le folosim din plin astazi, in ciuda tehnologiilor moderne pe care le utilizam deopotriva. Deci stiinta e veche de cand e omul scos din rai, caci de atunci are el nevoie de unelte, mecanisme, etc, care sa-i faca viata mai usoara in lipsa Harului de care nu mai are parte.
E altceva sa spunem “cunoasterea stiintifica a evoluat foarte mult in ultimii 200 de ani”, dar nu sa o reducem la 200 de ani.
Apoi spui ca [i]“E o realitate ca, stiinta singura a facut toate astea, CERCETAND.”[/i] Insa dragul meu, stiinta nu face nimic singura si te rog sa nu mi-o iei in nume de rau ca ma leg de acest aspect aparent banal. Te-as ruga sa fii atent sa nu mai personifici stiinta, caci numai ateii care idolatrizeaza stiinta o personifica (evident, nu toti ateii fac asta).
Deci oamenii de stiinta descopera cercetand, nu stiinta. Dar nu singuri. Niciodata singuri. Oricat de atei sau credinciosi ar fi, tot Dumnezeu randuieste cand si cum sa aibe omul acces la noi descoperiri stiintifice.
Newton a fost smerit cand a descoperit teoria gravitatiei si a spus “am fost inspirat…”, adica Cineva la inspirat. Nu e singurul care a fost constient ca Dumnezeu lumineaza mintea si aduce in lumina ratiunii omenesti noi aspecte ale creatiei.
Mergand mai departe ai spus ca “sunt aspecte ale mesajului dumneavoastra pe care nu le regasesc in rezultatele cercetarilor” dand exemplul "-)umnezeu, fiinta rationala omniprezenta, atemporala si incoruptibila." Si eu te intreb acum ce fel de cercetari ai cautat vis a vis de persoana lui Dumnezeu?
Cunoasterea poate fi de multe feluri, nu doar cea care se rezuma la microscop sau la aparatele de masura. Fiinta lui Dumnezeu nu poate fi cercetata cu niciun mijloc/unealta a stiintei caci Dumnezeu este duh, nu se supune materiei. Pentru cunoasterea lui Dumnezeu operam cu altfel de mijloace, iar aici vin Sfintii Parinti si ne invata cum ajungem la cunoasterea lui Dumnezeu (prin curatarea inimii de patimi, prin rugaciune, ajungand la contemplare).
Ai intrebat de ce trebuie sa-i blamam pe atei? Eu nu cred ca trebuie sa-i blamam pe atei, si nici nu am sustinut lucrul acesta, ci am blamat raportarea lor gresita fata de lume, adica atitudinea gresita a ateilor care le face rau lorusi dar si celor din jur. Omul este trup si suflet, si nu isi poate gasi rostul, implinirea decat in Dumnezeu. Ori ateismul, pentru ca nu tine cont de partea spirituala a omului, inseamna mutilare sufleteasca a fiintei umane.
Deci, inca odata nu este vorba de viata legala a ateilor (nu stiu de ce ai facut referire la asta ca si cum ateii ar fi infractori) ci este vorba de faptul ca traiesc in minciuna necredintei. Iar necredinta inseamna moarte sufleteasca. Inseamna sa fim la cheremul diavolului, si sa ne tarasca prin toate patimile pe care adesea, din amagire le numim virtuti( a fi cu tupeu = a fi descurcaret, a fi desfranat = a avea experienta sexuala, a fi viclean = a fi istet, etc) Aici este marea problema.
Nimeni nu se naste credincios, deci aproape toti am cunoscut necredinta mai mult sau mai putin, dar niciun om care cauta sincer nu ramane ateu sau agnostic. Intotdeauna, cercetarea, studiul si dezvoltarea cultural-artistica facute de dragul oamenilor, i-au adus pe cei care le-au practicat mai aproape de Dumnezeu si de oameni. Numai cei care fac lucrurile pentru slava lor desarta devin semeti, infumurati si nu vor sa auda de Dumnezeu nimic.
PS: Nu inteleg exact ce ai vrut sa spui prin “si pentru a intari alte idei referitoare la cecetare in dauna lui "a crede".” Credinta se intareste mult prin cercetare (nu neaparat stiintifica). Chiar asa au ajuns cei mai multi oameni credinciosi: cautand.
George
aprilie 9, 2011 @ 10:30 am
re:
[quote name=”Laura-optimista”]
… În aceste situaţii, adevăraţii creştini – mă refer la credincioşii autentici, nu la habotnici – îşi susţin convingerile despre Dumnezeu combătând ateismul, nicidecum ştiinţa care n-ar trebui utilizată în discuţiile teologice şi filosofice, căci ea are în vedere cercetarea unui domeniu total diferit – lumea creată de Dumnezeu – în timp ce religia vizează relaţia omului cu Dumnezeu, Creatorul universului cercetat de ştiinţă.[/quote]
Foarte bine si frumos spus…
Diaconu Rebecca
iunie 10, 2011 @ 1:34 pm
Din cate stiu eu, apostolul spune „cercetati tot si pastrati doar ce este bun”. Dar cum omuld e azi, inclusiv biserica, incearca mai degraba sa creeze un Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, in loc sa-si aminteasca cum stau treburile, apar tot felul de vorbe.
Liviu
septembrie 2, 2011 @ 3:55 pm
„Cred pentru a cerceta şi cercetez pentru a crede mai mult”.
SB
octombrie 30, 2011 @ 8:36 pm
Cand eram prin liceu, un prof de religie (care era un om foarte cult), ne-a spus ca aceasta expresie „Crede si nu cerceta” este o prostie, ca nu tine de vreo dogma teologica. E bun articolul asta pentru tinerii (daca acel prof de religie nu ne spunea asta, eu as fi continuat probabil sa iau ca atare multe lucruri si chiar superstitii, fara sa gandesc prea mult).
Irina
aprilie 19, 2012 @ 1:14 am
Wow! Pe-asta chiar n-o stiam…deci nu exista acest indemn in Biblie!:)))
Si cand ma gandesc ca e poate cea mai vehiculata chestie, alaturi de „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, din toate filmele si discutiile pe teme teologice pe care le-am vazut/auzit.
Ba chiar imi amintesc clar ce furiosi am fost in clasa a 5-a, cand la ora de religie ni s-a servit chestia asta, si ce polemici au iesit de-aici.
Intre timp mi-am gasit si o interpretare propie, ca s-o diger mai bine, ceva de genul: daca vrei sa crezi, nu vei reusi cercetand, aflandu-te mereu in impas. Dar acum ma simt mai bine. Variantele expuse de voi nu-mi par atat de radicale.
Administrator
aprilie 19, 2012 @ 8:25 am
Doamne ajuta, Irina!
Nu, nu exista acest indemn, nici in Sfanta Scriptura si nici in scrierile sfintilor parinti. Si nici de ierarhia Bisericii nu a fost folosit vreodata. Este doar o conceptie neortodoxa de care s-au folosit in primul rand ateii pentru a ”arata” cum crestinismul este impus in detrimentul ratiunii , apoi l-au folosit ”Credinciosii din Craciun in Pasti” (nu e figura de stil), pentru a ”arata ca popii ne prostesc ca sa venim la biserica”, cand ”nu este nevoie de biserica ci doar sa crezi”. E foarte posibil sa fi fost folosit si de alte categorii de oameni, insa este irelevant numarul acestora din urma ca impact asupra acestei chestiuni. Principalele doua curente care promoveaza acest slogan sunt cele enumerate mai sus. Inca circula si inca va mai circula acest slogan pentru simplul fapt ca ignoranta este cel mai prielnic teren in care sa se dezvolte minciuna.
Cat priveste sloganul ”ochi pentru ochi si dinte pentru dinte”, el chiar se afla scris in Sfanta Scriptura, mai precis in Vechiul Testament, si mai este cunoscut ca Legea Talionului. Insa acest slogan a fost o treapta care i-a ridicat pe oameni de la a se razbuna cu o ura (nedreptate) si mai mare fata de cea suferita, la a se razbuna doar cu cat rau li s-a facut. Deci se micsora raul facut. Gandeste-te ca inainte nu exista politie si justitie care sa faca dreptate.
Intelegem dar ca Legea Talionului era o treapta intermediara spre iubirea crestina.
La plinirea vremurilor Mantuitorul Hristos va ridica omenirea la chemarea desavarsita a crestinismului:
„Ati auzit ca s-a zis: „Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.” Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau; iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt. Celui ce voieste sa se judece cu tine si sa-ti ia haina, lasa-i si camasa. Iar de te va sili cineva sa mergi o mila, mergi cu el doua. Celui care cere de la tine, da-i; si de la cel ce voieste sa se imprumute de la tine, nu intoarce fata ta. Ati auzit ca s-a zis: „Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau.” Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc” (Matei 5, 38-44).
Oricum, dat fiind ca si acest subiect este unul destul de lung, eu iti recomand sa citesti un articol foarte bun, de pe site-ul Crestin Ortodox, si care sigur iti va alunga orice posibila nelamurire:
[url]http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/iudaism/legea-talionului-125032.html[/url]
Costea Tudor
septembrie 12, 2012 @ 2:16 am
Referitor la aceste cuvinte nu suntem indemnati sa nu cercetem in carti ci in viata reala sa nu cercetam pe Dumnezeu adica sa nu incercam sa il vedem ci sa credem sa nu ii cerem sa ne dea semne de existenta si sa credem ca exista daca facem asta vom fi luminati de catre el si le vom intelege aproape pe toate cele de nevointa.
IuliaIulia
noiembrie 12, 2013 @ 9:58 am
Felicitari pentru site si toate initiativele.Consider ca toate subiectele sunt foarte constructive spre a ne lumina mintea.Referitor la acest subiect am gasit ceva foarte interesant si relevant,o explicatie pertinenta.Sa ne fie tuturor de folos 🙂 !
http://neatza.a1.ro/invitati/Cum-a-aparut-expresia-Crede-si-nu-cerceta_13948.html
Claudiu Balan
noiembrie 12, 2013 @ 10:57 am
Doamne ajută, Iulia.
Mulțumim pentru încurajări.
Am văzut filmulețul pe care l-ai pus în link. E foarte interesant.
Doamne ajută!
sdaniel
noiembrie 12, 2013 @ 5:22 pm
Foarte frumos filmuletul. Si cred ca, mai raspunde si la alte intrebari.
Multumesc Iulia.
Gavriil Stiharul
iulie 4, 2015 @ 10:39 am
„Sorin Dumitrescu: Sintagma „crede și nu cerceta” există în Scriptură? Care este originea acestor vorbe?
Părintele Galeriu: Nu, nici vorbă, nici pomeneală. Eu cred că unii, în diverse dialoguri cu teologi, și mai cu seamă în mediul apusean în care o vreme folosința Scripturii a fost interzisă poporului, ca nu cumva acesta să o interpreteze greșit și să fie prilej de erezii, atunci probabil s-a ivit această sintagmă străină, pusă ignorant și malefic pe seama Sfintei Scripturi.
Nu cunoașterea a interzis-o Dumnezeu, căci ea este un dar al Duhului Sfânt, așa cum este consemnat în cele șapte daruri de către profetul Isaia (cap. 11, vers. 1-3). De altfel, ignoranța este un păcat foarte grav, și așa și este, căci un creștin autentic nu poate fi prost. În Evanghelia Sfântului Ioan, la cap. 17, Mântuitorul, în rugăciunea arhierească spune: „Iar viața veșnică aceasta este, să Te cunoască pe Tine singurul, adevăratul Dumnezeu, și pe Iisus Hristos, pe care Tu L-ai trimis”. A-L cunoaște înseamnă implicit a cunoaște creația, făptuirea Lui, pentru că „toate printr-Însul s-au făcut și fără de El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Așadar, nu este vorba de interdicția cunoașterii, ci de oprirea cunoașterii ambigue.”
(Extras din „Dialoguri de seară” (Părintele Galeriu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu, Sorin Dumitrescu), Editura Harisma, București, 1991, pp. 90-91)
Dan Ilie Baterica
iulie 6, 2015 @ 11:06 pm
Fiind pasionat de tainele universului ma framanta o mare intebare cand eram mai tanar. Desi crestin fiind mi se pareau absurde multe invataturi crestine: Unde e raiul in ce galaxie ? dar iadul o fi sub pamant in vesnicul furnal de foc? . Atunci insa cand am realizat cat de putin cunoastem noi despre galaxia noastra si despre univers , cum toate teorile precedente se dovedeau gresite sau incomplete mi-am dat seama ca adevarul e peste puterea noastra de intelegere. Insusi cele cateva miliarde de stele cu alte miliarde de planete din cele cateva milioane de galaxii sunt 1% din materia existenta, fapt recent dovedit stintific. Restul de 99% este invizibil oricarului instrument de observatie. Practic exista, stim ca exista este aproape de noi, pretutindeni da nu putem sti ce este exact. Deci noi stim sub 1% din cei 1% vizibili al materiei vizibile care este sub 1% din toata materia din univers. Ca o ironie…. ateii nu gresesc cand spun ca „Nu exista Dumnezeu” asa cum il vede majoritatea dintre noi. Nu putem enumera o lista sa spunem: exista pamantul, exista soarele exista galaxiile si exista Dumnezeu El nu e o entitate o forta un individ undeva care dirijeaza totul…. de fapt „Dumnezeu este tot ce exista,El e spatiu timp si materie ” si mintea nostra nu poate descrie existenta lui in termeni comuni… si aici e incadreaza si tentativa mea de explicatie!
Dan Tudorache
iulie 7, 2015 @ 10:00 am
Salutare Dane!
Cred că pentru nedumeririle tale ți-ar prinde foarte bine să lecturezi tâlcuiri la Facere ale Sfinților Părinți. Pentru că anul acesta este anul comemorativ al marilor păstori de suflete și în special anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur, îți recomand omiliile la facere ale inegalabilului ierarh.
Raiul face parte din lumea nevăzută (nevăzută), nu din lumea văzută (materială), deci nu se află într-o galaxie anume. Lumea nevăzută nu se subscrie lumii văzute, pentru că cea dintâi este superioară celei din urmă, mai bine spus este de altă natură!
La fel, nici iadul nu este sub pământ la propriu, ci doar simbolic! Raiul ”e sus” iar iadul ”e jos” doar în chip simbolic, pentru ca mintea noastră să poată înțelege superioritatea uneia și decadența alteia folosindu-ne de coordonatele geo-spațiale cu care suntem familiarizați. Mai mult decât atât, raiul și iadul nu sunt doar locuri ci sunt și stări. Uneori spunem că suntem așa de fericiți de parcă am fi în rai iar alteori ne simțim atât de mizerabili și nefericiți încât spunem că îndurăm chinuri de iad. Or, dacă nu ne simțim așa, uneori facem viața cuiva un iad dar aducem și clipe de rai.
Cât privește procentul pe care-l cunoaștem din materia existenă, știința nu poate determina acest lucru, fie că vorbim de 1%, fie că vorbim de 5% sau alt procent. Ca să stabilim cât cunoaștem sau cât vedem din întreaga materie existentă, trebuie să cunoaștem întregul. 1% din ce? Din ceva ce nu poate fi determinat/cuantificat, deci rezultă că procentul este ales aleator/speculativ/discreționar/subiectiv. Dar înțeleg că procentul, deși nu poate fi determinat prin calcul, are rolul pedagogic de a ne arăta că universul este imens și că cunoașterea omenească este abia la început. Accept ideea.
Cât privește ființa lui Dumnezeu, dacă El este „tot ce exista, El e spatiu timp si materie „, înseamnă că Dumnezeu este defapt natura înconjurătoare (ateism) și că universul însuși își este propriul creator și propria cauză a existenței (ceea ce este o aberație d.p.d.v. logic câtă vreme știința acceptă în deplin consens că universul are un început).
Această concepție se numește panteism (https://ro.wikipedia.org/wiki/Panteism) iar creștinismul o respinge ca erezie.
Din punct de vedere creștin, Dumnezeu este dincolo de timp, spațiu și materie, inaccesibil prin ființă dar accesibil prin har și întruparea mântuitorului Hristos. El este totul în toate și în nimeni nimic, în sensul că este cauza tuturor lucrurilor și rațiunea prin care se explică toate lucrurile, cuprinzând tot ce există dar fără să se identifice și să se confunde cu nimic din creație. Explicații pe larg găsești aici: http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/nou23.htm
Cert este că pe Dumnezeru nu-l putem înțelege exclusiv rațional ci prin credință, care presupune luminarea rațiunii (revelația) dar și participarea afectivă la cunoaștere (înțelegem pe cine iubim)
Dan Ilie Baterica
iulie 7, 2015 @ 3:45 pm
Ramane sa mai studiez din invataturile Sf Ioan Gura de Aur.Macar am identificat legatura dintre materia invizibila si rai/iad. Denumita impropriu materia intunecata din lipsa capacitatilor de a o studia sau a o observa, universul invizibil e o alta stare la care nu avem acces desi este pretutindeni avand masa si energie detectata prin studii gravitationale. Stinta nu va putea explica niciodata multe aspecte, la care avem acces numai prin spiritualitate. E un subiect complicat de discutie existand riscul ereziilor de tot felul. Pacat ca marea maj din cei pasionati de stiinta si astronomie sunt atei…
Merla Bogdan
iulie 10, 2015 @ 8:39 pm
Doamne ajuta….am si eu o mica intrebare…. personala… in primul rand il rog pe admin SA IMI STEARGA OBLIGATORIU comentariul daca il considera smintitor… intrebarea e urmatoarea… ce ne facem cu universul extrem de adanc la nivel micro si macro descoperit de stiinta….si mai ales cand cum putem accepta din el in ortodoxie… din cate observ asta e una din pietrele de poticnire pe care le avem… pentru ca noi ce ortodocsi le tinem pe ale noastre si oamenii de stiinta pe ale lor… iar din din cate observ aceste discutii sunt vechi pe site… de aia… cu mila Domnului si a Maicii Sale pun si eu intrebarea dar in alt fel… de ce anume NU putem accepta in ortodoxie anumite elemente ale stiintei… care sunt conseciintele… ce anume se deregleaza in credinta noastra…. eu as avea cateva micute opinii in privinta asta dar prefer sa le tin pentru mine…. momentan… de aceea il intreb pe admin sa ne raspunda…. la intrebarea „de ce” si apoi la intrebarea „ce” sau „cum”… si imi cer mari scuze daca comentariul meu e smintitor… dar cred ca e o intrebare pe care si-o pun foarte multi din cei care incearca sa imbine stiinta cu ortodoxia.
„
Alex
aprilie 15, 2016 @ 2:32 pm
@bogdanmerla: Între știință și credința ortodoxă nu este nicio contradicție. Singurele contradicții sunt în mintea noastră. Așa cum spunea si admin mai sus, știința adevărată este ce a descoperit Dumnezeu omului. Crezi ca electronul nu a existat înainte de a apărea fizica ca știință? La fel cu orice altă particulă. Toate sunt acolo, puse de Dumnezeu și așteaptă să fie revelate la momentul potrivit. Noi ne-am cam obișnuit să punem carul înaintea boilor și să confundăm creația cu Creatorul.
vrabie i
iulie 10, 2016 @ 9:11 am
trecand peste aroganta tipic romaneasca, ca noi le-am inventat pe toate, o simpla cautare a aceleeasi problema in engleza, rezulta: „believe and do not doubt”; crede si nu te indoi! desi poti pune egal intre indoiala si cercetare, rezultatele logice sunt diferite… si chiar daca, oare adam nu a cercetat (prin indoiala) porunca lui D-zeu privind Pomul Cunoasterii?! bineinteles, e scris de doua ori in biblie, in geneza… o intrebare logica: de ce? daca exista un singur autor, ce motiv ar fi avut sa expuna de doua ori aceeasi relatare? iarasi, intervine traducerea: Elohim vs. Yahweh…
Dan Tudorache
iulie 11, 2016 @ 6:49 am
Bună ziua Bijou!
Dacă tot suntem la capitolul „o simplă căutare”, atunci o simplă căutare pe dexonline ne-ar fi relevat următoarele explicații și sensuri ale cuvintelor „îndoială” și „cercetare”:
[i][b]1[/b]. ÎNDOIÁLĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. Fără îndoială = desigur, neapărat. ◊ Expr. A cădea la îndoială = a începe să se îndoiască de ceva, a fi nesigur. A pune (ceva) la îndoială = a se îndoi (III) de ceva. 2. (Rar) îndoire (a corpului). [Pr.: -do-ia-] – Îndoi + suf. -eală.[/i] https://dexonline.ro/definitie/%C3%AEndoial%C4%83
[i][b]2[/b]. CERCETÁRE, cercetări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) cerceta și rezultatul ei. 2. Investigație originală în scopul dobândirii de noi cunoștințe științifice sau tehnologice. 3. (Jur.) Activitate desfășurată de organele de urmărire penală pentru strângerea și verificarea probelor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni și pentru descoperirea și prinderea infractorului. 4. (Mil.) Acțiune de culegere și de studiere a datelor despre inamic, teren, populație etc. – V. cerceta. [/i]https://dexonline.ro/definitie/cercetare
După cum se poate observa, cuvântul „îndoială” este un [b]sentiment[/b], o stare sufletească iar cuvântul „cercetare” este o [b]acțiune[/b] concretă. Prin urmare, a pune semnul egal între „îndoială” și „cercetare” înseamnă a pune semnul egal între cuvinte cu sensuri diferite. Dacă ție îți face plăcere să faci asta, nu-i nimic, dar o faci încălcând regulile limbii române.
Pe de altă, deși acțiunea de cercetare (a credinței) poate fi motivată de sentimentul de îndoială (ap. Toma), aceeași acțiune poate fi motivată și de dorința de aprofundare, de setea de cunoaștere caracteristică omului, fără ca asta să însemne că se pun la îndoială poruncile lui Dumnezeu.
Cercetarea nu este dependentă de sentimentul de îndoială. De aceea expresia „believe and do not doubt”, nu condiționează credinciosul să nu cerceteze și să nu aprofundeze credința în Dumnezeu, ci doar îl încurajează să nu se îndoiască, transmițând sentimentul că deja este pe calea cea sigură. Pe când expresia „crede și nu cerceta” nu face altceva decât să condiționeze cercetarea, mai bine spus să o interzică pur și simplu, impunând credința ca pe ceva nechestionabil, ceva ce nu se adresează și rațiunii.
Din exemplificarea de mai sus se poate observa că sentimentul e cauza iar cercetarea este efectul, fapt ce relevă încă odată că nu se poate pune semnul egal între cele două, neexistând o sinonimie nici măcar de conjunctură.
Roxana
iulie 11, 2016 @ 9:25 am
Salut Dan,
Hristos i-a spus clar lui Toma: Pentru că M-ai văzut ai crezut.
Si a adaugat apoi, ca un [i]wishful thinking[/i] si cu un subton de tristete pensiva: [b]Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
[/b]
Armata de morti ale caror trupuri au fost sculate din morminte la moartea lui Hristos…
[i]Matei 27
50. Iar Iisus, strigând iarăşi cu glas mare, Şi-a dat duhul.
51. Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat;
52. Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. [/i]
… a stat cuminte trei zile si nu a iesit sa se plimbe prin oras decat dupa invierea Lui…
[i]Matei 27
53. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.[/i]
De ce oare? Pana la urma sa fi inteles si El ca doar [i]seeing is believing?[/i]
Ce gasesc cel mai bizar e faptul ca niciun scriitor contemporan nu a descris intrarea zombilor in Ierusalim din anul 33. Asta era ceva de vazut, intr-adevar.
vrabie i
iulie 12, 2016 @ 2:56 pm
buna dan,
tot din dex.:
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. […] A studia, a consulta. 2. Tranz. […] A iscodi. 3. (Jur.) […] A ancheta.
Articolul de mai sus cu citatele aferente, precum si expunerea ta, se bazeaza pe primul sens: 1.
Hai sa vedem ce sens au variantele: 2. si 3.
ISCODÍ, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta ceva sau pe cineva cu de-amănuntul (și în ascuns) pentru a afla un secret, adevărul etc.
si
ANCHETÁ, anchetez, vb. I. Tranz. A supune (un fapt sau o persoană) unei cercetări amănunțite pentru a scoate la iveală adevărul și a stabili eventuale răspunderi și vinovății; a face o anchetă.
Deci, afirmatia ta: „Cercetarea nu este dependentă de sentimentul de îndoială.”, nu este adevarata in toate sensurile cuvantului a cerceta… Esti de acord cu asta?
Pana la un alt argument, raman la parerea mea initiala; ca, a cerceta, in sintagma: „Crede si nu cerceta!”, exprima sensul de „a te indoi”…
Dan Tudorache
august 13, 2016 @ 8:52 am
Salutare Roxana!
Îmi propusesem să fiu mai rapid cu răspunsul iar „rapiditatea” mea, deși a început bine… s-a concretizat la o lună distanță. Totuși, mai bine mai târziu decât niciodată.
Pentru început o mică dilemă: Ironia sorții, tot de DEX ne împiedicăm, ca și în discuția cu Bijou. Habar nu am ce înseamnă „tristețe pensivă”. N-am mai auzit până acum de cuvântul „pensiv(ă)”, așa că am căutat în dex online dar nu-l găsesc, așa că te rog să mă scoți din dilemă, în caz că e important pentru discuție.
Acum la subiect:
[b]Îndoială -> Scepticism -> lipsă cercetare -> Ateism[/b]
În cartea „Dumnezeu nu este mare. Cum otrăvește religia totul” autorul Christopher Hitchens, ridică aceeași observație ca și tine, dar în alți termeni. El consideră că Noul Testament este o sursă îndoielnică și se întreabă retoric, cum de nu s-a gândit nimeni să-i intervieveze pe morții înviați de Iisus (Lazăr și fiica lui Iair, uitând de relatarea a altor trei morți înviați în Scriptură), și eventual să consemneze cu acribie științifică aceste experiențe extraordinare. În final, autorul conchide că de vreme ce nu există nicio „mărturie de încredere” din perioada respectivă, cu privire la învieri, ar fi necesar să nu dăm crezare relatărilor Scripturii.
Pentru atare atitudine, eu simt nevoia să răspund în două variante: vizual și textual. Așa că:
1. [img]http://www.turnbacktogod.com/wp-content/uploads/2012/02/Jesus-Christ-Cartoon-04.jpg[/img]
2. Mă întreb și eu retoric, ce mărturie căuta autorul în plus când avea mărturiile învierilor în față? Eventual alte „surse îndoielnice”? Ce izvor istoric de încredere caută agnosticii sau ateii pentru a confirma Scriptura, când de departe Scriptura este Izvorul istoric fundamental și consacrat al vremii? Defapt nu izvorul, ci izvoarele, pentru că este o colecție de izvoare. Pe tot cuprinsul globului sunt 2.500 codice care conţin întreaga Sfântă Scriptură, și 25.000 codice care conţin părţi mari din ea iar prin comparație cu alte izvoare istorice, avem doar 50 din exemplarele lui Eschil, 100 ale lui Sofocle, 8 ale lui Tucidide, 200 ale lui Plinius și 500 ale lui Horatius. Cifrele vorbesc de la sine, Scriptura subclasând toate celelalte izvoare ca circulație și popularizare, inclusiv suma celor din urmă.
De aceea, a căuta să confirmi vastitatea relatărilor din Biblie prin confruntarea cu alte izvoare istorice ale vremii, e ca și cum încerci să confirmi vastitatea informațiilor unui tratat științific de fizică nucleară, cu informațiile dintr-un manual de fizică de clasa a IV-a. Poți să o faci, este perfect legitim, dar fiind o diferență uriașă de cantitate informațională… riști să nu mai vezi pădurea din cauza copacului în fața căruia te-ai proptit. Este o problemă de proprorții și de atitudine, atâta tot, care îi aruncă pe unii oameni în penibil, ca în caricatura de mai sus.
Dar n-am spus asta ca să-mi eschivez răspunsul. Nicidecum.
Numai că până la a răspunde dilemei ridicate de tine, fac un scurt istoric despre
[b]Morții înviați înainte de Hristos[/b]
Până la „intrarea zombilor în Ierusalim”, în Sf. Scriptură avem cinci cazuri de morți înviați: copilul unei șunamitence înviat prin rugăciune de profetul Elisei, la rugămintea mamei sale (Regi IV, 4:20-37), mortul înviat „accidental” (neintenționat) prin atingerea de oasele profetului Elei (Regi IV, 13:21), și cele trei învieri făcute de Hristos: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain, și Lazăr, fratele Martei și Mariei. Dintre cei cinci, parafrazându-ți ironia, Lazăr a ieșit din mormânt chiar ca un zombie: [b][i]„Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă.”[/i][/b] (Ioan, 11:44) Deci vorbim despre un om care murise de patru zile și puțea… a cadavru.
Care a fost însă reacția mai-marilor atunci când [i]„mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.”[/i]?
Cercetare, consemnare, acribie? Nu, mai simplu: [i]„s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.”[/i] (Ioan, 12:9-11)
Mai trebuie făcută încă o foarte importantă precizare. Una este învierea celor cinci morți și alta este învierea lui Hristos, căci cei cinci au înviat vremelnic, moștenind aceleași proprietăți fiziologice ca mai înainte, învierea lor nefiind altceva decât întoarcerea sufletului în trupul stricăcios. Pe când învierea lui Hristos a avut loc cu transfigurarea trupului omenesc, așa cum vom fi cu toții înviați la Judecata de obște. După înviere, Hristos trece prin uși, prin pereți, dar totuși este palpabil, ba are și cicatricile de la răstignire… și mănâncă cu ucenicii.
Cât privește…
[b]Învierea și intrarea „zombilor” în Ierusalim[/b]
Într-adevăr, evanghelia după Matei este fără echivoc în ceea ce privește afirmarea învierii unor morți din morminte (prooroci), după răstignirea și învierea lui Hristos: [i]„Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; [b]Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat. Şi ieşind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă şi s-au arătat multora.[/b]”[/i] (Ev. Matei, 27: 51-53)
În același sens istoric (nu alegoric) au fost făcute și tâlcuirile patristice ale versetelor respective. De pildă, Sf. Ioan Gură de Aur, în Omiliile la Evanghelia după Matei, tâlcuiește că:
[i]„Hristos S-a arătat ca Dumnezeu nu numai prin acestea, ci și prin cele întâmplate după acestea, prin învierea morților, prin întunecarea luminii, prin schimbarea stihiilor. Pe vremea lui Elisei a înviat un mort care a fost atins de trupul mort al lui Elisei; acum glasul lui Hristos i-a înviat pe morți, trupul Lui fiind sus pe cruce. De altfel și cele petrecute pe timpul lui Elisei au fost o preînchipuire a celor de acum. Ca să se creadă acestea, s-au făcut cele de atunci. [b]Și n-au înviat numai morții, ci și pietrele s-au despicat și pământul s-a cutremurat ca să cunoască iudeii că Hristos putea să-i și orbească, să-i și sfărâme.[/b] Cu mult mai mult ar fi putut să le facă asta Cel Ce a despicat pietrele și a umplut de întuneric întreaga lume, dacă ar fi voit; dar n-a voit, ci și-a eliberat mânia Sa asupra stihiilor, pentru că voia să-i mântuie pe aceia prin bunătatea Lui; dar ei nu s-au lăsat de nebunia lor. [b]Așa e invidia, așa e ura: nu se opresc cu ușurință[/b]. Atunci, pe timpul patimilor, s-au purtat cu neobrăzare față de cele ce vedeau; după aceea, după ce a înviat, cu toate pecețile puse și cu toată paza ostașilor, când au auzit de la paznici că a înviat, au dat argint ca să strice și pe alții și să fure temeiul învierii. Nu te minuna, dar, dacă și după înviere iudeii tot niște nechibzuiți au rămas; totdeauna erau gata să se obrăznicească. Nu te minuna, dar, de aceasta, ci uită-te câte semne a făcut Domnul: unele în cer, altele pe pământ, altele în templu; prin toate Și-a arătat și supărarea Sa, dar și că cele cu neputință vor fi cu putință, că se va deschide cerul și că lucrurile se vor muta în Sfintele Sfintelor cele adevărate. Iudeii spuneau: „Dacă ești Împăratul lui Israil, coboară-Te de pe cruce”; Hristos însă a arătat că este Împăratul întregii lumi. Ei ziceau: „Cel ce dărâmi templu și în trei zile îl zidești”; Hristos însă le-a spus că templul va fi cu totul pustiit. Iarăși ei spuneau: „Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască”. Hristos însă, pe cruce fiind, a arătat cu prisosință aceasta în trupul robilor. [b]Mare minune a fost să scoată pe Lazăr cel mort de patru zile, dar cu mult mai mare minune să arate dintr-o dată vii pe cei de mult adormiți. Aceasta este dovada învierii celei ce va să fie.[/b] „Că multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat și au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora”. S-au arătat în Ierusalim multor oameni ca să nu pară o nălucire învierea lor.”[/i] (Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, PSB 23, EIBMBOR, București, 1994, pp. 983-984)
Într-adevăr, zic și eu ca și tine: Asta era ceva de văzut!
De aceea, la atâta pleiadă de minuni după răstignirea lui Hristos, mi se pare legitimă observația ta de a pretinde măcar…
[b]Consemnarea unui scriitor contemporan[/b]
Iată ce descriere face Josephus Flavius (Iosif Flavius), istoric evreu „aproape” contemporan cu Mântuitorul Hristos, în cartea XVIII-a, cap. III, din marea sa operă „Antichități iudaice”, carte care sintetizează istoria evreilor pe o perioadă de 32 de ani:
[i]„În vremea aceea a trăit Isus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. [b]El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul[/b]. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos (unsul, n.m.). Chiar dacă Pilatus, datorită acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, l-a țintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. [b]Căci li s-a arătat a treia zi iarăși viu[/b], așa cum au prezis profeții trimiși de Dumnezeu, [b]înfăptuind și o mie de alte miracole[/b]. De atunci și până azi dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul”[/i]. (Flavius Josephus, Antichități iudaice, Vol. II, Cărțile XI-XX. De la refacerea templului până la răscoala împotriva lui Nero, Editura Hasefer, București, 2001, p. 446)
Desigur, este ușor de observat că istoricul Iosif Flavius, care a trăit între anii 37 și 100 după Hristos, nu descrie niciun eveniment supranatural în mod punctual, nefiind martor direct, ci vorbește la modul general despre uluitoare minuni săvârșite de Hristos în timpul propăvăduirii, precum și de învierea Sa, dar și de multe alte miracole de după înviere, ca unul ce le-a observat prospețimea amintirii în poporul iudeu. Care vor fi fost acele uluitoare minuni… au fost exemplificate deja mai sus. Iar despre morții înviați după răstignirea lui Hristos atât mai precizez, că învierea lor n-a fost în trup nestricăcios, ca cea a lui Hristos, ci la fel ca cea a lui Lazăr, cu toții murind mai apoi.
[b]De ce toate astea?[/b]
Pentru că într-adevăr „Seeing is believing”, după cum te confrunți tu însăți cu problema aceasta, dar Hristos știa de nevoia asta a oamenilor înainte de întruparea Sa, neavând nevoie să se lămurească între timp. Însă „seeing” nu se rezumă exclusiv la persoana și trupup Său, altfel nu ar mai fi fost posibilă credința oamenilor în Dumnezeu nici înainte de întruparea lui Dumnezeu Fiul. De aceea Hristos îl și dojenește cu blândețe pe apostolul Toma, care văzuse deja mari și multe minuni.
În rest, și Sf. Ap. Pavel recunoaște ca un veritabil convertit că [i]„credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute.”[/i] (Evrei, 11:1).
Tocmai de aceea și Sf. Ap. Ioan și-a făcut încheierea evangheliei cu expunerea motivației de a mărturisi despre faptele lui Hristos: [i]„Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.”[/i] (Ioan, 20:31)
De aceea închei și eu cu îndemnul: Cercetează Roxana, cercetează!