Învăţătură a Sfântului Grigorie, despre mânie
Să nu daţi, fraţilor, loc mâniei între voi. Pentru că omul mânios nu primeşte dar de la Dumnezeu, ci prin mânia sa cade din înălţimea răbdării, în groapa de pierzanie a mâniei. Care fiară este aşa de cumplită şi neîmblânzită, precum este omul cel mânios, care nu-şi pierde mânia?
Ce este mai rău decât mâniosul? Aceasta turbat îl face pe om, sluţit şi nu bun, fiindcă nu vine duhul lui Dumnezeu la cel mânios. Socoteşte dar, omule, că cel ce ţine mânie, nu se stăpâneşte pe sine Însuşi netezindu-se din mânie şi este ca un beat, de iuţime. Că nu cunoaşte pe cei ce fac bine, şi trăieşte ca într-o noapte întunecoasă, de toţi se apucă, tuturor celor mai mai mari şi celor mai mici decât el le grăieşte fară de rânduiala şi, pe cel mai bătrân, îl huleşte. Ceartă, este foarte guraliv, ocărăşte, bate, la nimic nu se supune şi nu primeşte cuvintele celor ce-l mângâie pe el.
Şi, precum otrava este în jivinile cele ce se târăsc, aşa-i şi în cel mânios. Îndrăcindu-se, mâniosul latră, ca un câine la toţi, şi îmboldeşte, ca o scorpie, şi ca şarpele muşcă. Fugiţi fraţilor, de o răutate ca aceasta. Că nici dregătoria celui mânios nu-i cinstită, nici cărunteţele, de folos.
Nici jertfa unuia ca acesta nu-i bine primită, nici nu poate să se îndrepteze. Tu să zici aşa: „Aşteptând, am aşteptat pe Domnul, şi a căutat spre mine”. Goneşte-ţi iuţimea şi mânia din inimă că a zis Domnul: „Oricine se mânie pe fratele ştiu; vrednic va fi de osânda”. (Matei 5, 22). Iar mânia să-ţi fie ţie numai asupra diavolului, fiindcă printr-însul am căzut din Rai.
Acela, şi acum, pe fiecare din noi, ne pândeşte, ca să ne însele şi în văpaia cea nestinsa să ne afunde, de care văpaie, însuşi satana mult se cutremură. Drept aceea, părăseşte iuţimea şi lasă că nu cumva împreună cu Irodiada, să te osândeşti, ca ea se mânia mult asupra lui Ioan Botezătorul, care voia să o mântuiască pe dânsa. Ca ea auzind de minunile ce se făceau de el, îi astupa urechile, ca o aspidă surdă, până ce aflând vreme prielnică, l-a tăiat pe Ioan. Dar pe sine s-a făcut blestemată, de către cele patru margini ale pământului.
Pentru că diavolul face voia plăcuţilor săi, ca să săvârşească răutatea mâniei, aici lăudându-se cu păcatele, iar acolo să fie duşi, fără de pocăinţă, la osândă. Ca ce a făcut mânia Irodiadei? Tăind pe Ioan, l-a trimis pe el în împărăţie, iar pe sine la osânda cea fără de sfârşit. De aceasta, temându-se, să ne silim a nu ţine mânie între noi. Dumnezeului nostru slava; acum şi pururea şi în vecii vector! Amin.
