Gabriela M.: „Avem oare nevoie de vreo dovadă a iubirii mai mare decât însăşi Învierea?”
Aş răspunde cu o întrebare: ce motive aş avea să nu cred în Dumnezeu?! Cert este că nu am nici un motiv! Mai mult decât atât, Mântuitorul a spus: „Toate sunt cu putinţa celui ce crede !”
Faptul că îndrăznesc mereu în rugăciuni să cer voia mea şi nu mă rog din tot cugetul meu pentru voia Lui, nu este decât o parte a neputinţei mele. Poate uneori l-am transformat pe acest acum, Doamne, te rog într-o cerere a unei dovezi palpabile asupra existenţei Lui. Am îndrăznit. Aşa, L-am supărat pe Dumnezeu, cu cererile mele nesfârşite, fiind convinsă să cred că mi se cuvin toate. Dar, El a rămas cu mine, în mine. Asemeni unui Învăţător Adevărat m-a înconjurat cu iubire şi iertare, putere şi bucurie. Treptat, am înţeles minunea de a fi creată după chipul şi asemănarea Sa.
Iar, sufletele care cred în Dumnezeu nu se pot simţi niciodate singure sau triste. Chiar dacă există momente în care trebuie să ne despărţim de cei dragi, cei care pleacă spre Veşnicie… Avem oare nevoie de vreo dovadă a iubirii mai mare decât însăşi Învierea? Nu!
Nu pot să cuprind printr-o listă de motive (probabil nu le-aş putea epuiza niciodată), ceea ce e mai presus de cuvinte. Ajută-mi, Doamne! Ajută, necredinţei mele!
Bucurie Sfântă!
Cu iertare pentru simplitate,
Gabriela-Mihaela Mureşan, Bistriţa-Năsăud, 23 de ani.
