Celor care se simt învinuiţi de partenerul lor dacă nu doresc să aibă o viaţă intimă înainte de căsătorie

Bună tuturor,

Aş vrea să răspund celor care se simt puţin respinşi sau învinuiţi de partenerul lor dacă nu doresc să aibă o viaţă intimă înainte de căsătorie, chiar dacă iniţial decizia a fost luată de comun acord. Am 37 de ani şi sunt măritată de la 28 de ani cu cel mai minunat soţ, cu care sunt împreună din clasa a opta, de când aveam 14 ani. Fiind îndrăgostiţi de atât de devreme a fost îngrozitor de greu să rămânem cuminţi ani de zile, şi totuşi am rezistat până la 21 de ani. Aceea era vârsta la care părinţii noştri ar fi trebuit să ne încurajeze şi să ne sprijine să ne căsătorim, mai ales că toţi patru erau încântaţi de relaţia noastră. Nefăcând asta şi încurajându-ne să ne ocupăm doar de facultate, am ajuns la momentul în care ne-am început viaţa intimă.

De-aici am învăţat multe unul despre altul însă a început o serie de certuri şi de remuşcări feroce care au durat până m-a cerut de soţie la 27 de ani şi ne-am decis să încercăm să fim iar cuminţi până la nuntă, un an şi jumătate. A fost greu, am alunecat parţial de multe ori însă am simţit sprijin şi ajutor de la Dumnezeu să ne pregătim nuntă, care a fost minunată. Apoi, când credeam că totul e iertat, a venit crucea pe care o purtăm de atunci, şi anume că nu am reuşit să avem copii de 9 ani. Suntem credincioşi, ne iubim că la început, suntem naşii a 7 copii şi avem parte de nenumărate binecuvântări, însă credem că am primit această încercare pentru a ne plăti anii petrecuţi departe de Dumnezeu.

Şi un sfat, în special pentru tinerele fete. Băieţii şi bărbaţii nu sunt de fier, corpul le spune că au nevoie de dragostea unei femei şi noi trebuie să nu privim acest lucru ca pe o vină a lor. Nu avem voie să fim „călugăriţe” atunci când ei ard. Trebuie să le arătăm că îi preţuim în întregime, şi că în aşteptarea nunţii suntem la fel de entuziasmate şi nerăbdătoare ca ei. La fel cum postul trupesc între oameni căsătoriţi nu se ţine decât cu acordul amândurora, la fel şi castitatea înainte de căsătorie trebuie să apropie logodnicii şi nu să-i îndepărteze. Un logodnic blamat pentru ce simte nu va fi un soţ care să-şi lase trupul şi sufletul în mâinile soţiei, aşa cum ar trebui, căci trupul fiecărui soţ aparţine celuilalt.

Însă a ceda complet şi a abandona lupta începându-ne viaţa intimă înainte de cununie ne expune pierderii binecuvântării lui Dumnezeu şi atacului neîncetat al celor care vor să ne despartă pentru a nu mai ajunge la nuntă. A fost extrem de greu să nu ne despărţim în toţi anii în care am greşit, în schimb după nuntă ne-am simţit într-un balon de săpun protector, şi am simţit ajutor de Sus de câte ori am avut neînţelegeri. Aşadar căsătoria şi copiii nu trebuie amânate până „eşti cu toţi sacii în căruţa”, cu facultatea terminată, un job bun şi casă şi maşina. Am căzut în capcana asta şi acum plătim pentru asta. Riscaţi, căsătoriţi-vă de tineri dacă aţi găsit persoana potrivită şi Dumnezeu vă va dărui tot ce vă trebuie. Sper că mărturia mea să ajute chiar şi o singură persoană care stă în dubii dacă să păstreze sau nu fecioria până la căsătorie.

Vă îmbrăţişez,

Marina.

Vezi toate mărturiile aici: Mii de tineri își păstrează astăzi fecioria până la căsătorie