Sfântul Ioan Gură stă la Scaunul Stăpânului, între Serafimi şi Heruvimi

Ne spunea nouă părintele Tis de la Amasia că auzise pe Adelfie, fratele său, zicând: „Când Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, a fost izgonit şi surghiunit la Comane, petrecea în casa noastră şi pentru acea multă îndrăzneală şi dragoste aveam către dânsul”. Şi, zicea Adelfie, fratele meu şi episcopul de la Cucuz: „După ce fericitul Ioan s-a mutat la Domnul, fiind acolo în surghiun, mare mâhnire am avut, ca un bărbat ca acesta, învăţător al lumii, care cu cuvântul său veselea Biserica lui Hristos, unul ca acesta în surghiun a răposat.

Însă, m-am rugat Domnului cu multe lacrimi, ca să-mi arate mie în care rânduiala este şi de este numărat între patriarhi. Şi mult rugându-mă eu, pentru aceasta, într-o noapte, am văzut în vis pe un bărbat foarte luminat la vedere. Şi m-a luat pe mine de mâna dreaptă şi m-a dus la un oarecare loc luminos şi preaslăvit şi mi-a arătat mie pe toţi învăţătorii Bisericii. Iar eu nădăjduiam să văd acolo cu dânşii şi pe doritul meu Ioan Gură de Aur. Şi, după ce mi-a arătat mie pe toţi şi mi-a spus şi numele fiecăruia dintr-înşii, iarăşi luându-mă de mână, m-a scos pe mine afară. Iar eu mergând după dansul mâhnit că nu văzusem, cu arhierei, pe fericitul Ioan.

Deci, mi-a zis mie: „Ce-ţi este? ŞI de ce eşti mâhnit? Că nimeni intrând aici, nu iese de aici mâhnit. Iar eu i-am răspuns: Aceasta îmi este mie mâhnirea, că, pe iubitul meu Ioan Gură de Aur, nu l-am văzut cu ceilalţi episcopi. Iar el mi-a zis mie: Zici de Ioan povăţuitorul pocăinţei? Şi i-am zis: Aşa. Deci, mi-a răspuns mie, zicând: „Tot omul, în trup fiind, nu-l poate vedea pe acela. Că acela la Scaunul Stăpânului sta, între Serafimi şi Heruvimi. Şi m-am mângâiat de cuvintele lui”.

(Proloage – vol. I, luna noiembrie, ziua 13 – Întru aceastã zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Gurã de Aur)