Iosif cel frumos şi Smochinul neroditor

După Vecernia din seara Duminicii Floriilor încep Deniile din Săptămâna Sfântă şi Mare a Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Denie provine din cuvântul slav vdenia şi înseamnă slujba Utreniei săvârşită seara, fără a fi însă unită cu Vecernia şi cu Litia, ca în cazul Privegherii din ajunul duminicilor, a sărbătorilor împărăteşti şi a sfinţilor cu priveghere. Denia ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara are ca scop transformarea intunericului serii in lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la intunericul păcatului la lumina vietuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos.

In Sfântul şi Marele Post al Paştilor Deniile sunt săvârşite în zilele de miercuri şi vineri seara din Săptămâna a cincea, precum şi în toată Săptămâna Sfintelor Patimi. În timpul Deniei de miercuri seara din Săptămâna a cincea din Postul Mare se citeşte Viata Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca şi Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, „pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti, cum se spune în Sinaxarul Deniei. În timpul Deniei de vineri seara, in Săptămâna a cincea a Postului Mare, se citeşte şi se prăznuieşte imnul Acatist al Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, ocrotitoare a dreptcredincioşilor şi ajutătoare a lor în nevoinţele duhovniceşti ale Postului Mare.

Slujba Deniilor din Săptămâna Sfintelor Patimi ne cheamă la rugăciune şi priveghere meditând asupra intunericului păcatului prezent în răutatea patimilor omeneşti, adesea suscitate sau susţinute de puterile demonice, pricinuind umilire, suferinţă şi moarte Mântuitorului Iisus Hristos, Care le îndură pe toate cu smerenie şi îndelungă răbdare.

În „Sfânta şi Marea Luni – se spune în Sinaxarul zilei – se face pomenire de fericitul Iosif “cel preafrumos şi de smochinul neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului”.

Iosif, fiul Patriarhului Iacob din Vechiul Testament, este lăudat în cântările Deniei ca fiind o preînchipuire sau o prefigurare profetică a Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif a fost fiul Patriarhului Iacob şi al Rahelei. Din pricina unor visuri, era invidiat de fraţii lui mai mari care l-au ascuns într-o  groapă spunându-i Patriarhului Iacob că a fost mâncat de fiare sălbatice. Mai târziu, Iosif a fost vândut ismailiţilor cu treizeci de arginti, iar aceştia la rândul lor l-au vândut lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Ajuns în casa lui Putifar, el a respins ispita de a cădea în desfrânare cu stăpâna sa.

Vrând să se răzbune, aceasta l-a acuzat pe Iosif în faţa lui Putifar spunând că el ar fi fost cel ce a încercat să o ademenească. Ca urmare, Iosif a fost pedepsit, pe nedrept, cu temnitã grea şi lanţuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfăţişat faraonului şi a fost pus domn (administrator) peste tot Egiptul. Cu prilejul împărţirii grâului, a fost recunoscut de fraţii lui evrei. Dar
Iosif nu i-a pedepsit, deşi putea să o facă, ci i-a  iertat.

Asemănarea dintre suferintele lui Iosif şi cele ale lui Iisus este foarte mare, dacă vedem duhovniceşte că stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o preinchipuire a biruinţei lui Iisus asupra păcatelor lumii, iar grâul oferit celor flămânzi trebuie văzut ca fiind preinchipuire a Sfintei Euharistii.

Despre smochinul neroditor Sfinţii Evanghelişti Matei şi Marcu spun că s-a uscat, pentru că Iisus, pe când venea din Betania spre Ierusalim, a zis: „De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce” – ne spune Sfântul Evanghelist Marcu (11, 14), iar Sfântul Evanghelist Matei redă puţin diferit cuvintele Mântuitorului: ,,De acum inainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată” (Matei 21, 19). S-a spus că Hristos Domnul a făcut această minune asupra smochinului ca să ne cheme la umilinţă şi pocăinţă, la părăsirea păcatelor simbolizate de frunzele frumoase, dar nerodi-
toare, şi la cultivarea virtuţilor, întrucât „fiecare suflet lipsit de roadă duhovnicească este un smochin neroditor”.

Incepând cu Denia de duminică seara, după cei şase Psalmi ai Utreniei, se cântă până în Sfânta şi Marea Joi troparul ,,Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar suflete al meu, cu somnul să nu te
îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de impărăţe să te inchini; ci te deşteaptă grăind: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.

O altă cântare deosebit de frumoasă care ne cheamă la priveghere în primele trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi, până în Joia cea Mare, este Luminânda sau Svetilna Deniilor: ,,Cămara Ta, Mântuitorule, o văd impodobită şi imbrăcăminte nu am, ca să intru intr-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte”.

Hristos-Mirele Bisericii vine tainic în sufletele celor ce priveghează în rugăciune, ascultă cuvintele Evangheliei Sale şi se nevoiesc duhovniceşte căutând lumina cea neînserată a  Impărăţiei cerurilor.

(Foame şi sete după Dumnezeu – PF Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)