Ce predică frumoasă, profundă şi liniştitoare… întocmai ca toate celelalte cuvinte de învăţătură ale IPS Bartolomeu pe care am avut bucuria să le ascult/ citesc până acum!… 🙂 Cuvintele Vlădicăi Bartolomeu mi-au readus în minte vorbele Sfântului Ioan Botezătorul, în care se reflectă profunda, uimitoarea lui smerenie: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In1, 29). Câţi dintre noi păstrează un aşa dor după Hristos, încât să poată spune despre El: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”?… Ce personalitate uimitoare… ce suflet minunat! De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este, precum îl caracteriza părintele Nicolae Steinhardt, „minunata pildă de eu care iese din sine”, minunata pildă de autodăruire totală în relaţia cu Dumnezeu, de abandonare definitivă şi necondiţionată în mâinile Celui pe Care întreaga viaţă Îl mărturisise profetic în faţa oamenilor. Ioan Botezătorul este, spune Hristos, „făclia care arde şi luminează”! Nu doar luminează, ci „arde şi luminează”, fiindcă orice făclie sau lumânare se sacrifică, se topeşte, arde pentru a-şi putea răspândi lumina. Paradoxal şi imprevizibil, Ioan Botezătorul, smeritul care-şi încuraja discipolii să-l părăsească pentru a se alătura „Mielului lui Dumnezeu”, Ioan, cel care şi-ar fi dorit ca personalitatea sa să se şteargă cu totul în faţa lui Mesia, acelaşi Ioan este curajosul urmaşi al vocaţiei profetice care, sfidând primejdia evidentă a morţii, îl mustră pe Irod pentru incest şi adulter: „nu-ţi este îngăduit să o ai de soţie pe femeia fratelui tău”! Smerit, dar nu umil. Înflăcărat în autodăruirea iubitoare faţă de Dumnezeu, dar demn în faţa oamenilor. Paradox?… Nu… pentru că smerenia autentică NU este umilinţă, slugărnicie şi obedienţă laşă, ci tocmai opusul acestora: libertate, demnitate, curaj, simţ critic! Smerenia este, aşa cum atât de minunat o explica părintele Rafail Noica (într-un cuvânt publicat şi aici, pe site), „acea poartă deschisă iubirii dumnezeieşti”. Şi această virtute a întruchipat-o atât de autentic, prin întreaga sa viaţă, Sfântul Botezător şi mărturisitor neînfricat al lui Hristos…
Laura Stifter
iunie 25, 2014 @ 3:38 pm
Ce predică frumoasă, profundă şi liniştitoare… întocmai ca toate celelalte cuvinte de învăţătură ale IPS Bartolomeu pe care am avut bucuria să le ascult/ citesc până acum!… 🙂
Cuvintele Vlădicăi Bartolomeu mi-au readus în minte vorbele Sfântului Ioan Botezătorul, în care se reflectă profunda, uimitoarea lui smerenie: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez” (In1, 29). Câţi dintre noi păstrează un aşa dor după Hristos, încât să poată spune despre El: „Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez”?… Ce personalitate uimitoare… ce suflet minunat!
De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este, precum îl caracteriza părintele Nicolae Steinhardt, „minunata pildă de eu care iese din sine”, minunata pildă de autodăruire totală în relaţia cu Dumnezeu, de abandonare definitivă şi necondiţionată în mâinile Celui pe Care întreaga viaţă Îl mărturisise profetic în faţa oamenilor.
Ioan Botezătorul este, spune Hristos, „făclia care arde şi luminează”! Nu doar luminează, ci „arde şi luminează”, fiindcă orice făclie sau lumânare se sacrifică, se topeşte, arde pentru a-şi putea răspândi lumina.
Paradoxal şi imprevizibil, Ioan Botezătorul, smeritul care-şi încuraja discipolii să-l părăsească pentru a se alătura „Mielului lui Dumnezeu”, Ioan, cel care şi-ar fi dorit ca personalitatea sa să se şteargă cu totul în faţa lui Mesia, acelaşi Ioan este curajosul urmaşi al vocaţiei profetice care, sfidând primejdia evidentă a morţii, îl mustră pe Irod pentru incest şi adulter: „nu-ţi este îngăduit să o ai de soţie pe femeia fratelui tău”!
Smerit, dar nu umil.
Înflăcărat în autodăruirea iubitoare faţă de Dumnezeu, dar demn în faţa oamenilor.
Paradox?…
Nu… pentru că smerenia autentică NU este umilinţă, slugărnicie şi obedienţă laşă, ci tocmai opusul acestora: libertate, demnitate, curaj, simţ critic!
Smerenia este, aşa cum atât de minunat o explica părintele Rafail Noica (într-un cuvânt publicat şi aici, pe site), „acea poartă deschisă iubirii dumnezeieşti”. Şi această virtute a întruchipat-o atât de autentic, prin întreaga sa viaţă, Sfântul Botezător şi mărturisitor neînfricat al lui Hristos…