IPS Calinic al Argeșului ia atitudine în legătură cu modificarea Constituției
De o vreme încoace, lumea este pusă pe facere de legi și modificarea Constituției României, care s-a votat în anul 1991, decembrie 8, la care am ostenit și noi, cei din prima legislatură parlamentară. Atunci, ca și acum, ca și în viitor, desigur, o lege, o hotărâre nu s-a făcut și nu se va face doar pentru un om. Au fost și excepții. Dar ele s-au risipit fără întârziere.
A îndrăzni să faci propuneri, pentru legi care să ofere unor oameni ispita să fie împinși pe pante greșite din punct de vedere moral și social, mi se pare aberant și iresponsabil. Ce vom zice oare, dacă mâine, unui dement ales de popor în legislativ, i-ar veni ideea să propună, și să sară și cei care l-au votat, ca să-l susțină, ca să voteze, spre exemplu, că boala este o stare normală de sănătate, că aberațiile păcătoase, cum ar fi căsătoria între indivizi de același sex, este o treabă “normală”, că soarele n-ar mai trebui să fie, iar luna să se culce și să nu se mai trezească niciodată.
La noi, pe plaiurile lumii văzute, de la începuturi, păcatele au fost de toate felurile, dar a te strădui ca păcatul să capete putere, adică să fie ocrotit și practicat ca o stare normală, este o atitudine care trebuie să dea de gândit foarte serios tuturor corpurilor legiuitoare din lume.
Cum să legiferezi practicarea păcatului și a stărilor anormale din comportamentul oamenilor și așa devorați de toate netrebniciile lumii? Când, după evenimentele din decembrie 1989 s-a dat Decretul că este îngăduit avortul, o parte din femei au crezut că a venit vremea să-și transforme trupul într-un vas în care se pot măcelări și ucide pruncii concepuți după porunca divină, de a crește și de a ne înmulți. N-a spus Dumnezeu: numai creșteți și nu vă mai înmulțiți!
Cred că se va înțelege că noi oamenii nu vom putea niciodată să ne erijăm în factori hotărâtori, împotriva poruncilor dumnezeiești. Să rămânem la nivelul nostru de creaturi cuminți și așezate. Să nu ne băgăm în găzdușagul lui Dumnezeu, cum îmi spunea odinioară un mucalit de moroșan, că nu ne pricepem în tainele lui cele cerești!
Există un tribunal al lui Dumnezeu în om, pe nume Conștiința, despre care Sfântul Ioan Gură de Aur, ne spune: “Și aceasta este un semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu făcut neamului omenesc, că a pus fiecăruia din noi conștiința, judecător drept care știe precis ce este binele și ce este răul. Conștiința, mai cu seamă, ne ia orice cuvânt de apărare, pentru că noi nu cădem în păcate din neștiință, ci din trândăvia sufletului și a nepăsării față de virtuți .
Judecătorul nemitarnic, Conștiința fiecăruia dintre noi, pusă în viața noastră de Dumnezeu pentru a ne păzi pașii și a nu o lua razna, de dragul originalității, și nici chiar atât, Conștiința noastră va da dreaptă hotărâre împotriva gândurilor păcătoase, și cel ce face păcatul, chiar el se osândește pe sine, de nu l-ar învinui altul. Și nu face asta o dată, de două ori, ci adeseori chiar viața toată. De ar trece multă vreme de la săvârșirea păcatului, conștiința nu uită niciodată păcatul, ci acuză cu asprime și când se săvârșește păcatul și înainte de a se săvârși și după ce s-a săvârșit, dar, mai cu seamă, după ce s-a săvârșit. Înțelegem cu toții că păcătuim, că nu este om care să nu păcătuiască, dar a se face o lege care să ridice păcatul la rang de virtute sau viață normală, este prea mult și prea aberant.
Au trecut două mii de ani de când Sfântul Apostol Pavel, arăta în scrisoarea sa către creștinii din Roma, starea de păcat a omenirii: “Fiindcă măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au preaslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulțumit, ci s-au dedat la gânduri deșarte și inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că sunt înțelepți și au înnebunit, și au schimbat slava Dumnezeului nemuritor, într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare și târâtoare. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, să urmeze poftele inimilor lor; așa că își necinstesc singuri trupurile, căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu și au slujit și s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuințarea firească a lor într-una care este împotriva firii, tot astfel și bărbații, au părăsit întrebuințarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alții, au săvârșit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase și au primit în ei înșiși plata cuvenită pentru rătăcirea lor. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conștiința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite…și măcar că știu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri, sunt vrednici de moarte, totuși, ei nu numai că le fac, dar și găsesc de buni pe cei care le fac” (Romani I, 21-32).
Cei care n-au pus niciodată mâna pe Biblie, pe cărți de medicină sau n-au citit Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, și se dau mari învățați și făcători de legi, să pună mâna pe carte și să se înțelepțească! Scriitorul Ioan Alexandru, îmi povestea pe vremuri că a citit, când era la studii în Germania, că există un soi de vultur pe nume Ghipi, care zboară la opt mii de metri. El singur, fără vulturoaică, pentru că nu există, face un ou mare pe care-l clocește și se naște un nou pui de vultur. Probabil că unii știu asta. S-ar putea ca, într-o zi, unii bărbați să facă și ei câte un ou, ca vulturul Ghipi, ca nou mod de înmulțire! Și pentru aceasta se chinuie să facă o lege, în schimb de altceva! Vorba lui Caragiale: Bravo, nație!
†Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului – Vulturul Ghipi în Constituție)