Ispitirea femeilor şi poftirea bărbaţilor

N-aş putea asemăna mai convingător aceste două plăgi ale degradării umane, ce aduc infirmitate atât in suflet cât şi in trup, decât cu cei doi colţi ai şarpelui cel de demult prin care au cazut din rai primii părinţi şi prin care diavolul, acelaşi şarpe ticălos, işi injectează veninul curviei in inimile oamenilor, prăpădind atâtea sufletele. Căci prin aceşti doi colţi, ai ispitirii femeilor şi ai poftirii bărbaţilor, a facut vrajmaşul diavol cele mai mari ravagii în rândul oamenilor, poate mai mult ca prin toate celelalte patimi.

Si, pentru a putea avea o imagine cat mai fidela a realitatii, este necesar sa privim ispitirea femeilor si poftirea barbatilor ca doua jumatati de oglinda care, odata unite, sa ne arate chipul hidos al cancerului familiei: curvia sub toate formele ei.

Precum sunt de asemănători bărbatul cu femeia în anumite privinţe, şi pe cât de diferiţi sunt într-altele, totuşi mereu atrăgându-se unul cu celălalt şi alcătuind omul (bărbat şi femeie), tot aşa se intamplă cu păcatul ispitirii la femei şi fărădelegea poftirii la bărbaţi: se aseamănă izbitor de mult in unele privinţe, şi totuşi sunt foarte diferite intr-altele, dar se atrag mereu şi alcătuiesc acelaşi venin ucigaş de suflete.

Astfel că, atât ispitirea cât şi poftirea sunt o nesimtire a firii amortită de păcat, ce nu se rusinează la incălcarea barierelor sădite în ea de Dumnezeu, bariere sădite tocmai ca să preîntâmpine surparea firii umane, să nu ajungă subjugată de neputinţe şi fără un scop bine definit.

Nesimtirea ispitirii constă din aceea că femeia işi arogă dreptul de a atrage bărbatul prin cosmetizare şi infrumuseţare, mai mult decat a lăsat Dumnezeu să fie atras barbatul de femeie în chip firesc. Iar această incălcare a firescului are drept consecintă inrobirea mintii bărbatului cu chipul ademenitor al voluptătii. Şi cât de des se întâmplă aceasta, mai ales în rândul tinerilor, precum spunea cândva înţeleptul Solomon despre un tânăr ademenit de o femeie imorală:

„Ea îl ademeni prin mulţimea cuvintelor ei şi-l smulse prin graiurile ademenitoare ale buzelor sale; El începu să meargă dintr-o dată după ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreşte spre capcană, Până când o săgeată îi străpunge ficatul; după cum o pasăre grăbeşte spre laţ şi nu-şi dă seama că acolo îşi sfârşeşte viaţa.” (Solomon 7: 21-23)

O a doua faţă a aceleaşi plăgi este faptul ca femeia, prin infrumuseţarea trupului peste firesc, cade ea insaşi în această plasă, devenind iubitoare de sine şi clădindu-şi un dumnezeu din chipul şi trupul cel priveste şi-l ingrijeşte zilnic in faţa oglinzii. Astfel, femeia se istoveste alergând mereu după naluca unei frumuseţi pe care nu poate să o atinga material niciodată, şi care aduce mai mult frustrare decat mulţumire, neglijând adevarata ei frumuseţe: sufletul.

Nesimţirea poftirii, constă din aceea că barbatul adulterin işi arogă dreptul ca femeia (oricare ar fi ea) să fie proprietate personală a fanteziilor sale, cu care să-şi satisfacă pofta desfrânării. El perverteşte astfel chipul real al femeii, adică chipul şi asemanarea cu Dumnezeu, în chipul imaginar şi pervers al unei „femei” ce a devenit mijloc şi obiect de satisfacţie sexuală. Această sluţire a gingăşiei şi delicateţei femeieşti se intamplă şi din pricina faptului că bărbatul adulterin priveşte femeia doar ca pereche, nu insă şi ca mamă, deşi  Dumnezeu a lăsat ca orice femeie a unui bărbat să fie neapărat şi mamă. De aceea bărbatul adulterin este usor de recunoscut caci nu iubeşte să aibe copii, ba chiar dispretuieste lucrul acesta, chiar căsătorit fiind, indemnând şi constrângând femeia să facă avort sau să se ferească de a zămisli copii prin toate mijloacele contraceptive posibile.  Şi de aici, cel mai adesea, barbatul adulterin ajunge şi criminal al propriilor săi copii.

O altă asemanare a femeii care ispiteste si a barbatului care pofteste, este că şi unul si celălalt işi ascund sluţenia propriei boli. Dacă ii explici femeii robite de patima isptirii, ca poate să gasească şi un bărbat sănătos sufleteste care să o iubeasca aşa cum a lăsat-o Dumnezeu, fără buze rujate, unghii făcute şi haine provocatoare, iţi va spune că nu se cosmetizează  neaparat ca să placă bărbatului său, ci ca să placă sieşi, de parcă femeia a fost dată pentru ea insaşi şi nu ca ajutor bărbatului. Şi de parcă omul este comuniune cu sine insusi, si nu cu Dumnezeu şi cu aproapele. Insă, de la a căuta să placă sieşi, femeia a ajuns să nu mai fie devotată rostului de soţie si mamă, ci devotată iubirii de sine şi roabă a a propriilor plăceri.

Deasemenea, dacă ii explici bărbatului că-i urâciune mare să pofteşti la femeia aproapelui, şi la orice femeie in afară de cea legiuită, iţi spune neruşinat că „ceea ce este frumos şi lui Dumnezeu ii place”, şi ca nu face rău la nimeni prin aceasta, de parcă Dumnezeu a facut bărbatul pentru mai multe femei, si nu doar pentru una, de parcă răul incepe din trup şi nu din gând. Un astfel de barbat face parte, precum spunea parintele Arsenie Boca, din turma lui Epicur şi nu din turma lui Hristos. Bărbatul care se indulceşte şi se infruptă cu frumuseţea străina, este curvar de-a dreptul, cu totul străin de rostul firesc de soţ si tată, de apărător şi cap al familiei creştine.

Totuşi, datorită inţelenirii acestor patimi in firea umană, odată cu trecerea timpului s-a ajuns la nebunia cea mare, ca femeia să creadă că defapt nu-i nimic rău in a cauta să fie cat mai admirată şi dorită, precum s-a ajuns si la nebunia barbatului că nu ar fi nimic rău in a te indulci cu frumuseţea unei femei, atata timp cât nu atentezi fizic şi verbal la integritatea ei. Dar dacă aşezam ispitirea şi poftirea sub lupa dragostei dintre bărbat şi femeie, vom vedea că nici un bărbat ce-şi iubeşte femeia, nu este dispus să accepte ca ea să caute admiratia altor bărbaţi, precum nici o femeie nu este dispusă să accepte ca bărbatul inimii sale să poftească la altă femeie, fie şi numai cu un simplu gând. Asadar, dacă vedem că ispitirea femeii loveşte în bărbat, la fel cum şi poftirea bărbatului loveşte in femeie, atunci de ce spunem că nu ar fi nici un rău în acestea?

Deasemenea, constiinţa fiecaruia arată că nici o femeie nu ar fi de acord ca alte femei să-i ispitească bărbatul iubit, pentru ca acesta să nu aibă prilej de a pofti, precum nu este de acord nici un bărbat, ca femeia lui iubita sa fie obiect al poftirii şi desfrânării în gândul altor bărbaţi. Iată cum deci fraţilor, insăşi dragostea dintre femeie şi bărbat denunţă şi pălmuieşte fărădelegea  ispitirii şi a poftirii, căci acestea două sunt cele prin care omul trădează adesea dragostea celuilalt, lovind şi in ceilalţi semeni deopotrivă.

Din pacate şi femeia prin ispitire, cât şi bărbatul prin poftire, reusesc sa producă aceleaşi fisuri in societate, căci femeia, ispitind, devine doar un obiect de placere vizuala sau fizica, sluţindu-şi chipul de viitoare soţie şi mamă unică. In schimb, bărbatul prin poftire nu mai este barbat al unei singure femei, precum a lasat rostul Dumnezeu, ci se coboară mai jos decât tagma dobitoacelor, făcând din inima sa bordel. Aşa se face că femeia prin ispitire şi bărbatul prin poftire, se fac vinovaţi de distrugerea familiei, celula de regenerare si mantuire a omenirii, divizând-o şi inmulţind-o anarhic precum celulele canceroase.

Diferenţele celor două boli sufleteşti se vede din aceea că ispitirea femeilor este o grijă exagerată a propriului trup, ce violează simţul văzului şi al mirosului în mod special, iar poftirea bărbaţilor este o lipsă de grijă a propriilor simţuri şi gânduri, ce duc la desfrâu. Lucrurile stau aşa din pricină că ispitirea femeilor este mai mult la arătare, prin machiaje, bijuterii, parfumuri şi haine indecente, iar poftirea bărbaţilor este din contra: lucrătoare mai mult într-ascuns, adică in inimă şi în minte, prin fantezii şi indulcirile din timpul zilei cu aduceri aminte ale desfrânării sau prin vise in timpul nopţii. Toate aceste feluri de a pofti ale bărbatului il fac să se invârtă într-un cerc vicios: cu cât cauta să-şi astâmpere mai mult pofta desfrânării, cu atât o aprinde mai tare, risipindu-şi energia genetică şi făcându-şi voinţa din ce in ce mai slăbănoagă, până la stadiul de obsedat sexual.

Dar ispitirea nu este proprie numai femeii ci şi bărbatului, precum nici poftirea nu este proprie numai bărbatului ci şi femeii, căci şi femeia poate să poftească dar şi bărbatul să ispitească. Totuşi ispitirea este tipică femeii iar poftirea este tipică bărbatului, şi tocmai de aceea Biserica invaţă femeia să se poarte şi să se îmbrace cu bună-cuviinţă iar Mântuitorul se adresează şi le porunceste in mod special bărbaţilor:

“Aţi auzit că s-a zis celor de demult: “Să nu săvârşeşti adulter”. Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.”

Tot de aceea si Sfintii Parinti au pus atat de mult accent pe imbracamintea femeilor, si pe infranarea barbatilor cu privirea asupra femeii, sau cu ferirea de a se indulci cu companie feminina. Toate acestea sunt date pentru a nu a da prilej de cadere in pacat.

Şi, a nu ispiti şi a nu pofti, sunt obligaţiile bărbatului şi ale femeii deopotrivă. Insă datorită inclinărilor specifice bărbatului şi femeii, iată că se pune  accentul pentru fiecare in parte potrivit circumstantelor in care se află. Astfel, femeia sa se ingrijeasca cu precădere să nu ispitească, iar bărbatul in mod special să nu poftească.

Aproape niciodată nu a fost doar femeia vinovată de ispitire căci mai mereu, in spatele unei femei care ispiteşte, se află un tată vinovat ce nu i-a dat la timp educaţia bunei-cuviinţe, precum nici bărbatul singur nu este adesea vinovat în a pofti, căci mai mereu în spatele unui bărbat care pofteşte, s-a aflat o mamă vinovată că nu l-a invăţat înfrânarea, că i-a tolerat desfrânările, ba chiar i le-a şi încurajat. Pentru ispitirea fiicelor si poftirea fiilor părintii au să dea seama la judecată, iar din păcate mulţi se vor afla atunci fără răspuns. Cine va fi părinte, să ia aminte.

Iată fraţilor, cum femeia care ispiteşte se face vinovată de decaderea sa proprie şi caderea in adulter a bărbatului, precum şi bărbatul se face vinovat prin poftire de propria sa cadere şi de decaderea femeii ca om, fie numai şi in gândul acestuia.

Doar atunci când femeia va invăţa să nu mai ispitească iar bărbatul va invăţa să nu mai poftească, vom invăţa să fim in sfârşit fireşti, vom fi in sfărşit precum pruncii, nemaismintindu-ne unii de alţii. Doar aşa vom alunga desfrânarea din sânul familiei, şi tot noianul de necazuri pe care le aduce odată cu plăcerea sa amăgitoare. Aşadar, să invăţăm să fim şi unii şi altii precum pruncii căci „Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” ( Corinteni I, 6: 9-10)