Anca: „Iubirea adevărată respectă, iubirea adevărată nu constrânge, iubirea adevărată aşteaptă!”

Doamne-ajută!

Mă numesc Anca, am 17 ani şi cu ajutorul Lui Dumnezeu am decis să mă alătur acestei minunate campanii pentru tineri. Vreau să mulţumesc, în primul rând, tuturor celor care au contribuit la înfiinţarea acestei campanii, ce este de un real ajutor atât pentru tinerii care încă sunt feciori, cât şi pentru cei care au căzut în păcatul desfrânării. În al doilea rând, mulţumesc celor care si-au depus mărturia şi care sunt o dovadă în plus că mai există tineri morali care apreciază acest dar minunat: fecioria.

Nu în ultimul rând, îţi mulţumesc ţie pentru timpul acordat citirii acestor minunate mărturii strânse până acum şi sper că te-au ajutat să înţelegi că acest dar nepreţuit nu este spre ruşinea, ci spre cinstea şi fericirea ta.

Fac parte din rândul tinerilor feciori, însă numai trupeşte, nu şi sufleteşte. Îţi voi povesti în câteva rânduri cum am ajuns la această lipsă a fecioriei sufleteşti şi sper să nu faci aceeaşi greşeală ca mine. Fac parte dintr-o familie modestă, care a avut dintotdeauna probleme cu banii, fapt pentru care, la vârsta de 8 ani, am fost dată în grija bunicilor, ca urmare a emigrării părinţilor mei în străinătate. Această stare a lucrurilor a durat aproximativ 3 ani, timp în care mi-am făcut foarte mulţi prieteni, iar şcoala, care până la plecarea părinţilor, era pentru mine pe primul loc, a decăzut pe un loc secundar. Nu mai eram aceeaşi elevă silitoare, însă acest aspect nu conta pentru mine, deoarece prietenii erau pe primul loc.

La începutul gimnaziului mama s-a întors acasă, iar situaţia mea la învăţătură s-a redresat într-un mod miraculos, însă sufletul meu era gol din cauza despărţirii de prieteni. Astfel, petreceam din ce în ce mai mult timp în faţa calculatorului, înlocuind prezenţa prietenilor cu jocurile electronice. Nu după mult timp am descoperit site-urile pentru adulţi, care au venit la pachet cu păcatul malahiei. Acest păcat a devenit încet-încet o obişnuinţă, însă la acea vreme credeam că ceea ce făceam era ceva normal. Această părere a devenit certitudine atunci când am aflat din diverse articole că această îndeletnicire specifică adolescenţilor şi tinerilor este un lucru absolut normal şi folositor pentru vârsta critică la care mă aflam. După un an şi jumătate în care mi-am murdărit sufletul şi trupul cu aceste spurcăciuni, Bunul Dumnezeu, în marea Sa milă, s-a îndurat de mine, păcătoasa, şi mi-a scos în cale articole care criticau această practică mizerabilă şi m-a întors pe calea cea dreaptă.

După ce m-am spovedit şi împărtăşit, lupta cu ispitele a continuat, însă, chiar dacă au mai fost căderi, credinţa în Dumnezeu şi nădejdea nu au dispărut. Bunul Dumnezeu mi-a dat lacrimi de pocăinţă să-mi spăl sufletul de aceste păcate şi să pun început bun mântuirii mele. Mulţumesc Lui Dumnezeu că nu a îngăduit să fac alte păcate mai mari şi chiar dacă uneori mă întristez la amintirea păcatelor care mi-au înnegrit sufletul şi conştiinţa, cred că prin acest mod am ajuns să Îl cunosc cu adevărat şi să conştientizez neputinţa mea, nevoia şi golul din sufletul meu care urlau după Adevăr.

Cred că aceasta a fost metoda folosită de Dumnezeu pentru a-mi arăta că drumul pe care mergeam nu ducea altundeva decât la moarte şi că scopul meu în viaţă nu este „fericirea” vremelnică, de moment, ci fericirea şi viaţa veşnică. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci întoarcerea sa, iar în nemăsurata Sa milă, ştiind că păcatul face parte din om, L-a trimis pe Iisus Hristos Mântuitor pentru toate greşelile noastre, astfel că fiecare persoană are posibilitatea şi chiar menirea de a face parte din rândul celor care vor primi aprobarea pentru Împărăţia Cerurilor la Judecata de Apoi. Sper că înţelegi din aceste câteva rânduri ale mele că scopul tău nu este „fericirea” de moment(de fapt aceasta nu poate fi numită fericire, ci, în cel mai bun caz, doar o plăcere trecătoare) şi că modul în care percepem libertatea este, de cele mai multe ori, greşit, iar în final se poate ajunge chiar la libertinaj (antonimul libertăţii).

Avem tendinţa să apreciem libertatea ca o independenţă de oricine şi orice şi, de cele mai multe ori, în marea noastră neştiinţă, dorim o independenţă de Dumnezeu şi de tot ce ne învaţă El. Or noi nu ne dăm seama că atunci când Îl înlaturăm pe Dumnezeu din vieţile noastre ne pierdem această libertate după care alergăm necontenit şi devenim sclavii păcatului, iar metoda prin care este insuflată această aşa-zisă libertate este modelul societăţii. Dacă nu eşti ca ei (cei care adoptă cu mare uşurinţă ceea ce impune moda) eşti împotriva lor şi rişti să fii un inadaptat social.

Trebuie să adopţi sistemul de non-valori al societăţii pentru a face parte din „rândul lumii”, iar una dintre cele mai importante „valori” impuse este sexul înainte de căsătorie. Înainte fecioria era o mare cinste pentru miri, acum ea este considerată o noţiune învechită, ce trebuie înlăturată cu orice preţ. De ce această inversare a valorilor? De ce păcatul a devenit virtute şi virtutea, păcat? Toţi sunt „creştin-ortodocşi”, toţi „cred” în Dumnezeu, însă nimeni nu respectă ce spune El. Toţi sunt ameţiţi de valul necredinţei, care se ascunde sub denumirea de „modă”. Tu nu trebuie să te iei după ei! Tu nu trebuie să fii ca ei, însetat de plăcerile trupeşti şi nepăsător la chinurile sufleteşti. Sufletul este cel mai important, iar dacă sufletul nu este luat în seamă, atunci nu ne putem numi oameni, ci animale care-si satisfac poftele trupeşti.

Tu trebuie să demonstrezi oamenilor că îndemnul „Trăieşte clipa!” nu este în acord cu sufletul, care însetează după fericirea veşnică, după frumuseţe, după dreptate, după Adevăr. „Trăieşte clipa!” îndeamnă la desfrâu şi nu ţine cont de urmările pe care le poate avea acest păcat. Ţine minte: nimic nu este mai important decât fericirea ta, cinstea şi onoarea ta, iar acestea pot fi pierdute într-o clipă dacă nu eşti cu mintea trează. Fecioria ta poate fi pierdută foarte uşor dacă o consideri o povară în calea obţinerii „fericirii”.

Cel rău te îndeamnă la păcat, folosind veşnica replică: „toţi o fac, tu de ce n-ai face-o”. Nu te lăsa constrâns/ă de cea/cel care pune la îndoială iubirea ta, doar pentru că nu vrei să îi demonstrezi acest lucru şi trupeşte. Dacă te constrânge, nu îţi respectă sistemul de valori şi te îndeamnă la compromisuri, atunci nu este vorba de iubire adevărată.

Iubirea adevărată respectă, iubirea adevărată nu constrânge, iubirea adevărată aşteaptă! Fecioria ta spune despre tine că eşti o persoană care se respectă şi care nu îşi bate joc de trupul său, murdărindu-l cu noroiul desfrâului. Oare ce poate fi mai frumos decât a-i oferi persoanei iubite cu care te-ai căsătorit cel mai de preţ dar pe care ţi L-a oferit Dumnezeu? Oare ce poate fi mai frumos decât a trăi în curăţie până la căsătorie? Oare ce poate fi mai frumos decât un suflet curat, pur? Oare ce poate fi mai frumos decât o conştiinţă precum cristalul? Oare ce poate fi mai frumos decât o famile fericită? Nimic, nimic nu poate fi mai frumos decât toate aceste lucruri, iar pentru a le obţine trebuie să avem credinţă în Dumnezeu, respect faţă de tot ce ne învaţă El, ascultare, nădejde, iubire şi smerenie.

Atunci când Dumnezeu spune: „Nu desfrânaţi!” El nu vrea să ne limiteze libertatea, ci vrea ca noi să o dobândim. Această poruncă nu este o interdicţie a fericirii noastre, ci o metodă prin care să obţinem fericirea şi libertatea de care avem atâta nevoie. Dumnezeu ştie că acest păcat nu duce decât la suferinţă, însă noi, în marea noastră neştiinţă, nu conştientizăm acest lucru. Decalogul nu reprezintă doar o serie de legi prin care, dacă le respectăm cu stricteţe, vom moşteni Împărătia Cerurilor, ci cheia fericirii noastre, atât pe pământ, cât şi în cer. Arată tuturor celor din jur că tinereţea nu este antonimul maturităţii şi că poţi face alegerea corectă în ceea ce priveşte fecioria ta, astfel încât să nu dai nimănui şansa de a rosti cuvinte jignitoare la adresa ta! Arată tuturor celor din jur că nu toată lumea este la „modă” şi nu-şi tratează fecioria ca pe un lucru banal, bun de nimic!

Arată tuturor celor din jur că eşti un tânăr moral, cu un sistem de valori bine conturat şi un simţ al răspunderii bine dezvoltat! Arată tuturor celor din jur că tinereţea nu este antonimă cu slujirea Lui Dumnezeu şi că dreapta credinţă nu este doar pentru bătrâni! Sunt atâţia tineri care şi-au păstrat fecioria până la căsătorie, tu de ce nu ai reuşi? În cazul în care ai căzut, nu deznădăjdui, pentru că deznădejdea vine de la diavol.

Deznădejdea, depresia, tristeţea, gândul că greşeala ta este prea mare pentru a fi iertat, ruşinea de a mărturisi păcatele în faţa preotului la Spovedanie vin de la cel rău, care, prin intermediul acestor sentimente, vrea ca tu să nu te mântuieşti şi să te scufunzi mai mult în noroiul păcatului. Spală-ţi sufletul de păcate la Spovedanie, ia-ţi medicamentul dat de duhovnic-canonul, gustă din Trupul Mântuitorului care S-a răstignit pentru tine (Împărtăşania) şi pune început bun mântuirii tale. Hotărăşte-te să alungi din viaţa ta orice păcat şi fereşte-te de desfrâul cu gândul, vorba şi fapta. Ţine minte că Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru anumite păcate, ci pentru tot ce înseamnă abatere de la poruncă şi că păcatele tale, odată spovedite, sunt iertate şi uitate. Spre exemplu, Maria Egipteanca, după 17 ani de desfrâu, a devenit sfântă cu ajutorul Lui Dumnezeu şi al Mântuitorului Iisus Hristos, prin rugăciune, pocăinţă, nevoinţă, foarte multă smerenie şi nădejde. Consideră păcatele săvârşite un mod prin care ai aflat „Calea, Adevărul şi Viaţa” şi fii un exemplu pentru toţi cei din jurul tău.

„Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit”(Romani 12,2)

(Anca)