Iubirea dintre părinți și copii – realități dureroase și repere necesare

Binecuvîntaţi sunt părinţii care cresc copii alături de Dumnezeu şi copiii care trăiesc în ascultare faţă de parinţi, cu ruşine de oameni şi în frică de Dumnezeu! Poruncă sfîntă este „cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca bine să-ţi fie şi să trăieşti mulţi ani pe pămînt”(Decalog).

Însă privind către viaţa de familie din timpurile noastre și către oamenii înstrăinați de Dumnezeu, cred că este nevoie să dezvoltăm puţin înțelesurile acestei porunci: iubiţi-vă copiii voştrii şi nu-i omorîţi, fiţi alături de dînşii şi nu-i abandonaţi, mângâiaţii şi nu-i maltrataţi, căci o să daţi socoteală pentru dânşii.

Ooo, câţi părinţi nu trăiesc în abisul patimilor şi câţi nu ar avea nevoie de urletul cerului ca să-i trezească?! Îmi plînge inima când aud de nou-născuţi abandonați pe străzi, la porţile spitalelor sau mai grav la coşul de gunoi, sau chiar omorîţi. Oare se mai poate vorbi în aceste situaţii de dragoste de mamă sau de conştiinţă? Cum mai poţi să-ți continui viaţa ştiind că ai aruncat o parte din tine, iar tu tată unde-ţi sunt copii tăi?!

Câtă suferinţă pentru acei copii care toată viaţa se întreabă: oare de ce pe mine nimeni nu mă iubesc cei care m-au abandonat, adică tocmai cei care trebuia să mă iubească mai mult? Ce n-ar da aceşti copilași să spună „sărut-mana mamă şi tată că mi-aţi dat viaţă”! Dar cui să spună?

Mulţi Irozi sub mii de chipuri omoară astăzi mai mulţi copii decât a omorât acel Irod de pe vremea Mântuitorului. Mai dureros este când afli într-o astfel de ipostază pe propria mamă și propriul tată, sau persoane dragi ție. Sunt multe forme în care poţi omorî un copil: contraceptive, avort, abandon care ia variate forme și nu în ultimul rând abuzuri sexuale. Cum poate un copil care este abuzat din copilărie sau care este maltratat în moduri greu de imaginat să se laude cu ai săi părinţi? Câţi dintre copii acestei lumi, și în particular ai acestei țări, nu suferă de indiferenţa părinţilor care uită că au copii cu suflet veșnic, copii care în loc de o mângâiere sau o vorbă bună primesc un telefon o dată pe săptămînă sau pe lună şi acela făcut în grabă.

Astfel de părinți nu conștinetizează că fiii lor au nevoie de altceva decât doar de o „alocaţie” pe care o trimit ei pe lună. Copiii au nevoie de mâna mamei pe creștet pentru a le da siguranță și de mâna tatălui la spate, pentru a le da curaj! Însă cât zbucium sufletesc pentru acei copii care luptă contra părinţilor pentru a fi alături de Dumnezeu! Câtă suferinţă e în sufletul acelui copil care vede pe tata beat, înjurînd şi lovind pe mama, sau pe mama nevoită să fugă din calea lui și să doarmă prin vecini!

Da, multă durere şi răni sufletești care nu prea se vindeca uşor, care ramân ascunse şi te urmăresc toată viaţa, deşi poate ți se pare că ai trecut peste ele. Dar în momente grele realizezi că acele răni nu se mai pot vindeca, cuiele le scoţi dar urmele rămîn.

DURERE e şi pentru părinţii care au „pierdut” copiii pe calea aceasta largă a păcatului spre care mulţi dintre noi alergăm. Râu de lacrimi curg din ochii unei mame care îşi vede copilul neascultător, că umblă nopţile prin discoteci, fumând, bând, drogându-se, ridicând mâna asupra tatălui care ar vrea oarecum să-l oprească, furând, bătând sau desfrânând.  Cum se poate simţi o mamă care după ce și-a purtat copilul în pântece, l-a crescut, l-a educat acesta o dă afară în  stradă sau o duce la o casă de bătrâni pentru că e prea bătrănă şi să n-o mai aibă ca un ghimpe în spate?

Mulţi sunt şi părinţii care când au nevoie de ajutorul copiilor aceştia le întorc spatele. Tocmai de aceea este nevoie de multă rugăciune încă înainte de a zămisli copii, dar mai ales când stă în pântece şi apoi toată viaţa! Pentru a ilustra mai bine această necesitate am ales nişte versuri care o să vorbească mai mult decât aş putea eu spune prin sărăcia cuvintelor mele:

Trăia odata într-o căsuţă

O mamă cu baiatul ei

Şi se bucura biata mamă

Că era langă fiul ei

Sărmana fiind credincioasă

Spunea băiatului mereu

De-a lui Iisus jertfire sfântă

De patima şi chinul Său.

Astfel crescu băiatul mare

Cu mare teamă de păcat

Spunea la toţi cu îndrăzneală

Că, dacă crezi, vei fi iertat

Ah,cât era de fericită

Mămica lui cand îl vedea

Că-n fiecare zi băiatul

Cânta mereu şi se ruga.

Dar când el se facu mai mare

Spunea mămicii cu dispreț,

M-am plictisit, eu plec în lume

Sunt tânăr, vreau să mă distrez.

Îndată plange biata mamă

Ca să rămână lângă ea

Şi în zadar ea il rugă frumos

Ca să rămînă credincios.

În fiecare zi băiatul

Cu lumea el îşi petrecea

La mama lui ce plânge într-una

El nicidecum nu se gîndea

Dar într-o zi fiind bolnavă

Zăcea în pat şi se ruga

La bal să nu se ducă seara

Şi să vegheze lânga ea.

El nici măcar nu vru s-asculte

Şi a plecat nepasător

Căci nu voia ca să rămînă

De râsul prietenilor.

Şi a plecat o noapte-ntreagă

La mama lui nici nu gândea

Că a rămas plângând sărmana

Când a plecat de langa ea.

Când se întoarse el acasă

Mămica lui îl părăsi

Şi-i zise: Sarut-mâna mamă

Dar ea nu mai putu vorbi.

S-apropie uşor de pat

Şi o privește mai atent

Şi iată că pe pieptul mamei

Observă că e un bilet.

Şi când desface el biletul

Citeşte ce e scris în el:

„Te-am părăsit, eu plec la Tatăl

Doresc să ne-ntîlnim la cer.”

Strîngînd, băiatul sărută

Braţele care l-au purtat

Din fragedă copilărie

Și ce cu drag l-au dezmierdat…

Şi zise atunci sărmanei mame

Eu am fost un copil rău

Căci nici în ultima secundă

Nu am vegheat la capul tău.

Din clipa asta, mamă scumpă

Voi sluji Domnului Iisus

Şi ne vom revedea în ceruri

Aşa cum în bilet e scris.

Să ne întâlnim în ceruri toţi, asta îmi doresc, şi să de-a Dumnezeu să lucreze la inimile tuturor ca să învie şi să facă lucrătoare credinţa, nădejdea şi dragostea!

„Dărueşte-mi Doamne înţelepciune ca să nu uit niciodată, nici în necazuri şi nici în bucurie, învăţătura Ta cum că „binecuvîntările părinţilor întăresc casele fiilor” şi iarăşi „cununa părinţilor sun fii lor şi lauda fiilor sunt părinţii lor”. Pentru aceasta rogu-te Doamne, Slăvite Împărate şi Bunule Părinte: întăreşte-mă să cresc înaintea feţei lor cu temerea de Tine şi cu ruşinea de oameni, pentru ca prin curăţirea de orice rău, prin împlinirea oricărui bine, prin fuga de orice păcat şi prin setea de orice virtute, viaţa mea să fie spre mântuirea mea şi a lor” (din Rugaciunea copiilor pentru părinţi)

(Elena)