Iubirea este puterea dată de Dumnezeu
Iubirea nu este un sentiment. Iubirea se trăieşte şi în sentimente, se trăieşte şi în simţirile trupului, dar este o putere dată nouă de Dumnezeu, este puterea de a renunţa la noi, de a ne dărui celuilalt. Sunt mai multe forme de iubire, noi ştim că există iubirea prieteniei, iubirea-eros şi iubirea-agape; aceasta din urmă este iubirea pe care ne-o cere Dumnezeu când zice: „Să vă iubiţi unul pe altul aşa cum v-am iubit Eu”.
Noi învăţăm în Biserică să iubim ca Dumnezeu, să iubim cu iubirea lui Dumnezeu. Ca şi în relaţia cu Dumnezeu, în relaţia cu cel pe care-l iubim – că-i copilul nostru, că-i soacra noastră, că-i mama noastră sau că-i soţul nostru – noi nu ne bazăm pe sentimente. Îi mulţumim lui Dumnezeu când sentimentele sunt pozitive, le răbdăm pe cele negative, dar noi ne bazăm pe puterea pe care ne-o dă Dumnezeu, ca să ne iubim unul pe altul. Iubirea are formă de iertare, are formă de plâns – când ne moare cineva drag iubirea noastră este doliu, e jale, e plâns, şi nu zicem „nu mai plânge, lasă…”. De ce să nu plângem? Plângem de dor, plângem de mila noastră că am rămas singuri. Avem însă nădejde că el e bine. Aceasta e iubirea mea şi acest plâns nu se opreşte niciodată dacă e moartea unui copil, dar asta nu înseamnă că nu zâmbim, că nu ne mai bucurăm de viaţă, dar plângem iubirea care acum se trăieşte sub forma aceasta.
Cum să te laşi, nu să te delaşi, în voia lui Dumnezeu?
Uite aşa, te arunci! „Doamne, facă-se voia Ta!”. Şi când îţi vine să faci într-un fel, să zici: „O fi voia lui Dumnezeu?”. Şi numai gândul acesta ţi-ajunge. Dacă vreau să fac un lucru zic: „Doamne, vreau să fac asta, dar facă-se voia Ta, şi nu a mea”. Şi accept varianta care nu-mi iese, că atunci înseamnă că aşa a vrut Dumnezeu. Eu Îi spun ce vreau, pentru că eu ştiu ce vreau, am lucrat în sensul acesta, dar Îi las loc şi lui Dumnezeu. Când nu ştiu ce vreau, atunci nu e de la Dumnezeu. Eu trebuie să aleg, Dumnezeu nu alege în locul meu. Am pus hotărârea, aşa aş vrea să fac, dar Tu, Doamne, să hotărăşti. Sau, în anumite situaţii, mă sfătuiesc cu părinţii, care au mai multă experienţă, mă sfătuiesc cu părintele duhovnic.
(Maica Siluana)
NihilSineDeo
octombrie 21, 2009 @ 3:41 am
Sincer va zic ca de cand m-am departat de Dumnezeu mi-a slabit si iubirea pt cei din jurul meu, inclusiv pt familie. In schimb, toate cele rele s-au apropiat, au prins putere: invidia, egoismul, ura, mandria, INDOIALA. Numai langa Dumnezeu am putere, iubire, pace, speranta, bunatate. Fara El nimic nu sunt si nimic bun nu sunt in stare sa fac. Cu cat cred mai mult in Dumnezeu fara sa cercetez, cu atat mai mult indoiala dispare. Cand nu stiam prea multe, traiam mai mult. Acum, cand stiu multe, traiesc mai putin. De aceea, pot spune ca abia acum am inteles cuvintele Mantuitorului: ” Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.”
Uneori ma „incurajez” ca sa nu deznadajduiesc spre pierzarea si mai mare a mea, spunandu-mi ca fara intuneric nu poti pretui cu adevarat lumina.
eu pacatosul
ianuarie 29, 2010 @ 1:37 am
sa iubiti pe apropele vostru precum eu vam iubit pe voi