Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

De ce greșim când iubim? Și ce greșim în felul în care iubim? Și de ce putem fi răniți, cândva, prin dragostea noastră, de ce dragostea nu ne ferește de a fi, câteodată, cu inima frântă? De ce dragostea nu ne face imuni și invulnerabili la suferință?

Aici e un răspuns dumnezeiesc la frământarea omului, la nevoia de a iubi dar și de a se simți în siguranță iubind. E vorba de ce punem întâi și de ce vine pe urmă. Iubește întâi Dragostea, apoi omul. Ce ciudat sună cuvintele Împărăției, nu-i așa? La fel de ciudat ca: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate celelalte se vor adăuga vouă“ (Mat. 6, 33).

Și ne gândim. Cum ar putea omul din fața mea, pe care-l iubesc, să fie un „adaos“ la ceva? Cum ar putea fi altceva mai important decât el, mai presus de el, mai total decât el? Cum ar putea să fi venit el dintr-o Taină mai mare, pe care trebuia s-O iubesc mai întâi de el?

Toate acestea sunt mirările omului care caută Împărăția lui Dumnezeu în oameni.

Și aici e o taină, că nu e vorba să iubești „mai întâi“ ceva, și „mai pe urmă“ pe omul din fața ta – soț, soție, iubit, iubită. Așa le spuneau doi părinți tineri, soț și soție, copiilor lor: „Să-l iubești <întâi> pe Doamne-Doamne, <apoi> pe mama și pe tata!“. E frumos și inocent spus, dar încă școlărește... Pentru că în Iubire nu există „înainte“ și „după“. Nu pun pauză de la iubirea de oameni când sunt în iubirea din Dumnezeu. Ci pun iubirea din Dumnezeu, prin Dumnezeu, mai întâi, mai presus, ca Origine a iubirii mele de oameni. Ele se desfășoară simultan, o taină mai mică dintr-o Taină mai mare, la fel cum nu a fost „mai întâi“ Tatăl și „mai pe urmă“ Fiul, pentru că Tatăl e din veci Tată, nu putea fi așa fără Fiu, iar Fiul e din veci Fiu, nu a fost vreodată fără Tată.

Așa și eu. Nu încetez vreodată să iubesc oamenii, cât timp petrec în iubirea din Dumnezeu.

De aceea porunca aceasta este atât de firească, de dumnezeiască.

Iubește „întâi“ Dragostea și „apoi“ omul înseamnă, de pildă, să nu accepți într-o relație lucruri străine de firea și curățenia Dragostei, să nu accepți manipulare, dependență, sau orice lucru pervers. Pentru că eu te iubesc, dragul meu/ draga mea, din firea Dragostei, iubesc întâi ce iubește Dragostea la relația noastră. Și dacă-mi ceri un lucru străin de firea Dragostei, atunci voi spune nu, cu riscul de a te face să crezi că nu te mai iubesc. Eu încă te iubesc, dar nu ader la gândurile tale de acum ca „să-ți dovedesc că te iubesc“. Eu te iubesc pentru că Dragostea te iubește, mai întâi, și te iubesc în felul în care te iubește Ea, mai întâi. Dacă vrei să fii iubit(ă) altfel decât este Ea, atunci te separi de Ea, și-mi ceri să mă separ și eu de Ea. Iar asta nu primesc, să mă separ de Dragoste pentru tine. Ci, dacă nu va fi cale, mă voi separa de tine, pentru Dragoste. Nu, dragul meu/ draga mea, revino tu în Dragoste, în firea Dragostei.

Iubește „întâi“ Dragostea și „apoi“ omul înseamnă, iarăși, să nu-i fac orice moft copilului meu, de pildă să-l las să mănânce stând la televizor și ignorând restul familiei, pentru că atunci mâncarea este ceva utilitar pentru el și nu ocazie de comuniune și întâlnire la masă în familie. Îi dau ocazia separării, pentru că așa cred că e bine să-i arăt că-l iubesc, consimțind la egoismele lui. E bine să-i las timpul lui de adolescent, să nu mă bag în sufletul lui, dar nu-l voi primi să-și trăiască viața ignorând comuniunea, respectul pentru ceilalți și Iubirea care se arată împărțind viața cu ceilalți, de pildă la masă în familie. Cel puțin duminica sau în zilele când familia se poate aduna împreună.

Iubește „întâi“ Dragostea și „apoi“ omul nu înseamnă nu vrei o relație fidelă pentru toată viața, nu înseamnă să nu cauți binecuvântarea căsătoriei, și să mergi din relație în relație, fiindcă oricum Dragostea ar fi mai „importantă“ decât omul. Nu. Omul e important simultan cu Dragostea, faptul că Dragostea e mai presus de om înseamnă că omul nu e cu adevărat om decât când trăiește în firea Dragostei. Dacă iubești Dragostea în omul pe care-l iubești, vei serba cu bucurie cei 25 de ani de căsnicie, „nunta de argint“ cum se zice, serbezi că Dragostea îl iubește prin tine de atâta vreme. Dar și că tu ești iubit(ă) de Dragoste prin el/ea de atâta vreme. De fapt, amândoi serbăm Dragostea.

Și dacă sunt relații care nu merg, și chiar căsnicii care nu merg, e bine, câteodată, ca oamenii să se despartă pentru motivele Dragostei. Pentru că stând împreună, uneori, oamenii se pot degrada într-un anumit fel de viață, se pot înstrăina de firea Dragostei. Și atunci Dragostea, care este ființa lui Dumnezeu, nu vrea asta pentru ei. Dar vrea ca ei să continue să se iubească și după ce s-au despărțit, pentru motivele Dragostei. Vrea să continue să-și dorească mântuirea unul celuilalt, să continue să vadă ce vede Dragostea în ei, și să fie recunoscători pentru că Dragostea i-a făcut, pentru o vreme, să iubească un alt chip al Ei.

Așa ai sentimentul nu că ai avut cinci iubiri și cinci despărțiri și cinci inimi frânte. Inimile frânte sunt de la erosul omenesc. Nu. Ci Dragostea a împărțit cinci oameni cu tine, a fost Unică în ei de fiecare dată, a fost Unică de cinci ori în viața ta, și este Unică în toate iubirile vieții tale, de-ai trăi o mie de ani. Dragostea este aceeași Fericire, de fiecare dată, iar dezamăgirea că nu te înțelegi cu un om nu este dezamăgirea Dragostei. Câți oameni se despart și divorțează pe lume, oare să înceteze să-i mai iubească Dragostea? Nu, ci Ea îi cheamă de fiecare dată pe oameni, când se aleg și se căsătoresc, să se iubească pentru motivele Ei, nu doar pentru motivele lor, ca relația să dăinuie.

Și dacă afli și slăbiciunile unui om, și te desparți de el din motive de sănătate a relației, ca să nu devină abuzivă, nu trebuie să încetezi să-l iubești ca și cum l-ai fi cunoscut în Dragoste, și-l vei păstra în Ea pentru totdeauna. Pentru că așa ne iubește Dumnezeu pe toți, și după ce cunoaștem răul din noi. El știa răul din noi dinainte de a-l face, dar n-a încetat să ne iubească din motivele Dragostei, și ne va iubi pentru totdeauna. Pentru că El iubește „mai întâi“ ce suntem noi, cu adevărat, chiar dacă înțelege ce putem deveni, noi, „mai pe urmă“. Și Dragostea iubește tot ceea ce iubește Dumnezeu în noi, adică totul, în afară de păcat.    

De aceea, dacă iubești „mai întâi“ Dragostea și „mai apoi“ omul, ești în cea mai sănătoasă relație, după Dumnezeu. Iubești omul în Dragoste, iar nu în afara Ei. Vei iubi binele din om, vei iubi virtutea lui, nu vei consimți la degradarea lui și nici la degradarea ta, împreună cu el. Vei rămâne în demnitatea Dragostei și în stima de sine care este valoarea la care te vede Dragostea, și pe tine, și pe el/ea.

De aici înțelegem toate dramele care se nasc pe lume când iubești „întâi“ omul și „apoi“ Dragostea. Pentru că pui omul întâi și Împărăția după, adică de fapt scoți omul din Împărăție. Oamenii se pot „adăuga“ la Dragoste, într-un fel minunat, și iubirea de un om se poate „adăuga“ la iubirea de Împărăție, pentru că vine din prisosul Ei. Dar iubirea de Împărăție nu se poate „adăuga“ la iubirea de om, pentru că Originea nu se poate „adăuga“ la manifestările Ei. Nu Iubirea se adaugă la iubirile noastre, ci iubirile noastre se „adaugă“, într-un fel evanghelic, la Ea.

Aici se rezolvă și dilema identității iubirii. De ce trebuie să las pe omul din fața mea, să iubesc întâi altceva/ pe altcineva, ca să am „dreptul“ să-l iubesc pe el/ea? Or în cheia Dragostei se rezolvă dilema aceasta.

Dragostea este însăși „dreptul“ nostru de a iubi pe oricine, pe orice chip creat de Dumnezeu, în căldura Lui. Dacă am ști ce dar ne face Dragostea, nu am gândi cu o gândire separată de Ea, nu am gândi în termeni de contrarietate față de Ea. Iubesc acest „drept“ de a iubi pentru că am senzația că el este Secretul prin care Dumnezeu îmi dă „dreptul“ să iubesc toți oamenii. Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu și „Dreptatea“ Lui, de care zicea Mântuitorul. Iubesc întâi Dreptatea Dragostei, dreptul pe care mi-l dă Ea la a iubi, la a iubi dumnezeiește. Și dacă iubesc în Dreptatea Dragostei, nu voi iubi strâmb, nu voi iubi manipulator sau pervers, nu mă voi lăsa iubit strâmb la rândul meu.

De fapt, ajungem la eternul cuvânt. Să nu iubești oamenii „mai mult“ ca pe Dumnezeu, sau „mai întâi“ ca pe Dumnezeu. Pentru că dacă iubești „mai întâi“ pe Dumnezeu – școlărește vorbind – iubești mai întâi puterea Iubirii Lui, dreptatea iubirii Lui, curățenia iubirii Lui. Iubești toate atributele Lui și ale Iubirii Lui, și nu mai poți să iubești niciun om în afara felului Iubirii Lui, în afara atributelor Iubirii Lui. Când ai grijă să iubești Dragostea mai întâi, ai grijă să iubești tot ceea ce iubește Dragostea la oameni, pentru motivele Dragostei, care sunt nu altele decât motivele lui Dumnezeu. Și ai grijă să nu pui omul pe un piedestal în afara firii Dragostei, ai grijă să nu-l idolatrizezi, ci să-l așezi mereu în firea Dragostei, pentru că abia acolo omul este demn de o dragoste arătată fiilor și fiicelor lui Dumnezeu.

Și așa, la capăt, ajungi să te rogi:

– Dă-mi, Doamne, să iubesc „mai întâi“ Dragostea! Pentru că numai așa voi putea să iubesc „mai apoi“ tot ce vine din Ea și din Tine. Și numai așa am sentimentul măreț că toate iubirile vin „odată“ cu Ea.

Că toate iubirile vin „odată“ cu Tine.

(Protos. Iustin T., 1 iulie 2022)

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Revista Creatorul Universului

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești