Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Se spune că un om dacă ar crede în Dumnezeu ar poate muta munţii, iar dacă ar mai fi şi înţelept, i-ar lăsa acolo fiindcă nu l-ar încurca nici un pic.

Când eram mică îmi aminteam mereu citatul respectiv din Biblie şi încercam să-mi imaginez cum aş putea să mut, doar privind, un munte, să se ridice şi apoi să se trântească obosit la câţiva metri distanţă. Acum nu, acum nu aş vrea să-i mai mut, acum vreau să-i las acolo, dar să nu mai fie atât de înalţi...

Ai habar ce înalţi sunt munţii uneori, în unele zile? Atât de înalţi încât uneori nu pot vedea soarele şi tu ştii cât iubesc eu, soarele.

Sunt unele seri, când îţi aminteşti că dimineaţa, soarele era pe cer, iar acum când vrei să priveşti apusul, munţii dintr-o dată sunt mai înalţi şi sunt mai aproape, mai aproape de fereastra ta, de mirarea ta, de însingurarea ta care-ţi dădea pace, sau cel puţin linişte, iar acum ei vin şi strigă: „Suntem aici. Lângă fereastra ta, lângă mirarea ta, lângă însingurarea ta.” Îi văd, îi înţeleg şi îi simt. Şi odată cu ei, nu mai văd nici apusul, nu mă mai înţeleg nici pe mine, nu mai simt nici liniştea. De ce? Să fie de vină ei? Sau eu pentru că rămân în faţa lor, consternată, în loc să trag perdeaua, pentru a nu-i mai vedea, să iau o carte, pentru a nu-i mai înţelege, să ating pereţii, pentru a nu-i mai simţi pe ei? Ştii...ei tot acolo rămân. Perdeaua e atât de subţire încât dimineaţa devine transparentă, cartea până la urmă are un epilog, iar pereţii, ei mereu se simt la fel, fie că sunt eu şi munţii de-afară, fie că sunt doar eu şi însingurarea mea, sau mai este şi altcineva.

Ştii, ştii prea bine că noaptea nu se vede nimic în jur fără lumină şi totuşi dacă ai ştii că sunt nopţi în care văd munţii, îi văd tăcând, aşteptând şi parcă nici nu pot fi mai aproape de mine de-atât.

Sunt dimineţi când mă trezesc şi încă nu-mi amintesc de munţi, iar când mă ridic din pat, ei par totuşi departe, învăluiţi în ceaţă şi pare totul bine, soarele se poate ridica şi el...dar de la oră la oră cade câte o piatră de pe ei şi ajunge la mine, până când în faţa atâtor pietre, rămân blocată şi nu mai ajung la gânduri, ca şi când ele sunt de partea cealaltă şi le văd cum se rănesc în încercarea lor de a ajunge la mine şi până când ajung, până când le apuc cu mintea, deja sunt sfărâmate, până când în faţa atâtor atâtor pietre, rămâne blocat sângele şi nu mai ajunge la inimă, ca şi când inima este de partea cealaltă şi nici nu o mai vede sângele meu şi nici eu nu o văd, se retrage tot mai mult, fiindcă-i deja rănită, deja cunoaşte toate pietrele, a călcat pe ele de atâtea ori încât mă mir cum nu a murit deja, fiindcă nimeni nu a ridicat-o de jos când a ajuns pe partea noastră. Nici eu, nici tu. Eu, pentru că am sperat că o ridici tu, tu, fiindcă n-ai văzut niciun munte, nicio piatră, nicio inimă.

Eu nu vreau să distrug munţii, nu vreau să-i mut, nu vreau să-ţi rănească inima, pietrele lor, fiindcă nu aş putea să merg şi să ţi-o ridic de jos, de teamă să nu o înlocuiesc cu inima mea. Fiindcă eu aş putea trăi şi fără inima mea. Am făcut-o de atâtea ori, dar tu nu şti.

Tot ce vreau este să fiu mai înaltă decât munţii aceia. Ştii, atunci şi ferestrele ar fi mai înalte, cărţile ar fi mai mari, iar epilogurile s-ar întinde pe mai multe pagini. Însă nici asta nu ar fi o soluţie, dacă aş fi mai înaltă decât munţii aceia, ce-ar face marea? Şi tu ştii ce dor îmi este mereu de mare, poate că nu mi s-ar mai părea albastră, poate că nici n-ar mai fi, poate că valurile s-ar opri înainte de a-mi atinge gleznele, sau poate că scoicile s-ar încurca între degetele mele, iar când pielea mea s-ar usca şi ar redeveni albă, n-ar înţelege ce caută ele acolo.

Aşa că vezi, nu ştiu ce să fac cu munţii aceia. Acum nu mai par aşa mari, doar extrem de vizibili şi le aud pietrele...se prăvălesc prin sângele meu şi nu ştiu unde ajung, fiindcă nu le aud căzând pe podea. Ah, sunt plină de pietre, nici nu ştiu pe unde mi-e inima, iar munţii sunt în faţa mea, nici nu mă mir că tu nu eşti aici. Dar m-am mirat, când în locul tău, a început să crească încet câte un munte în faţa mea, când a început să cadă câte o piatră în mine.

Cu timpul m-am scuturat de mirare şi am încercat să adun pietrele din mine, să mă îndepărtez de munţi, crezând că astfel se îndepărtează ei de mine, desigur, niciodată nu am adunat toate pietrele, deşi puteam, întotdeauna am mai lăsat câte una, două, aproape de inimă, chiar dacă lovirea de ele, îi redeschidea rănile, uneori, o sacrificam, pentru că nu puteam să adun toate pietrele care-mi aminteau de lipsa ta, de toate pietrele care căzuseră din locul care ar fi trebuit să fie al tău.

În locul acela, acum sunt munţii şi chiar dacă ai fi şi tu acum, nu te-aş putea vedea, atât de înalţi îmi par în seara aceasta. Şi tu îmi pari cel mai înalt dintre ei.

Şi nu, nu am suficientă credinţă ca să-i mut din loc şi ţi-am zis, nu vreau să-i mut, mi-e frică de faptul că dacă i-aş muta, inima mea ar începe să alerge în urma lor, după tine. Tot ce vreau este suficientă putere cât să ocolesc pietrele. Iar cele care au mai rămas, să le adun şi să le las la malul unui râu, sigur vor veni copii să se joace cu ele, pentru că ştiu că râul sigur ar curăţa orice urmă de inimă de pe ele.

Şi poate că ocolind într-una pietrele ce cad, într-o zi nu vor mai fi nici munţii. Şi poate atunci tu ne mai fiind munte, vei redeveni om, pentru mine.

În seara aceasta cred că trebuie să adorm cu munţii în faţa mea, aşa cum sunt. Nu-ţi spun că mâine am să îmi iau inima în mâini şi am să caut soarele, mâine am să stau într-un hamac, în hamacul cu soare care era în luna iulie, în speranţa că, fiind mai sus, pietrele nu mă pot ajunge.

Iar dacă munţii vor fi mâine prea înalţi pentru mine, ştiu sigur că nu pot fi mai înalţi decât Dumnezeu.

(Lili)

 

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Curs online interactiv (live) de introducere în Taina Sfintei Liturghii

Revista Creatorul Universului

Pr. Crăciun Opre

100 de pagini full-color glossy în format A4 cu o calitate grafică foarte bună.
Detalii aici.

Tabere

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești