Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

Afară plouă mărunt. A plouat toată noaptea și încă mai plouă. S-a făcut liniște în toată regiunea. Oamenii s-au strâns prin case, vițeii din grădină s-au strâns unul în altul sub un pin secular iar sufletul meu s-a strâns în mine, zgribulit și el. Îmi place ploaia. Am considerat întotdeauna că ploaia ca și iarna ca și vremea nopții, sunt timpi buni pentru monahi. Un frate putnean îmi spunea cândva că noaptea umblă doar lupii și călugării. Nu exagera. Odată, puțin după miezul nopții am ieșit pe creasta muntelui, la Schitul Daniil Sihastru, cu fratele Cristian. Găsisem un loc unde voiam să săpăm o mică peșteră după modelul celor de la Pecerska Kievului. Am lucrat la ea vreo două luni. Săpam numai noaptea pentru a nu fi descoperiți.

În liniștea aceea a nopții, la 100 de metri distanță, pe coamă, a ieșit din pădure dinspre Putna un călugăr. Am stat liniștiți după niște copaci să vedem cine este. Când s-a apropiat l-am recunoscut. Era părintele Filotei. Cred că mergea spre Bâtca Vacii în preumblare. De la Putna până unde ne aflam noi erau deja vreo 6 km. I-am făcut semn lui Cristian să stea pe loc, să-l lăsăm pe părintele să treacă în liniște, cu gândurile lui, să-și poarte sufletul în aerul senin al nopții. Ce-am fi putut vorbi? Lucrurile sunt spuse. Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă.

Pe aici au înflorit castanii, liliecii, merii, rapița… Cireșii deja s-au scuturat. Până zilele trecute a fost cald și senin. Fac în fiecare zi câte o tură/cură de Revelație naturală cu bicicleta. Săptămâna ce a trecut când încă cireșii erau albi ca zăpada am ajuns până la o fermă peste două dealuri de biserica unde locuim. Am urcat o colină lungă printre lanurile verzi și galbene având în față orizontul albastru. Aveam impresia că drumul se va continua în cer. Aerul proaspăt și zumzetul gâzelor mi-au adus aminte de bucuria fără griji a copilăriei. Am grăbit pedalatul. În față, de pe partea dreaptă se apropia de mine cu viteză, în șuierul vântului un cireș alb de bătrânețe, așezat cum se cuvine unui venerabil, pe un covor rotund de flori, albe și ele. Peisaj ireal, de poveste. Vântul adia, păsările cântau, câmpurile răspândeau miresme uitate, proaspete.

Într-o clipită bicicleta mea elvețiană s-a transformat în Pegasul verde din copilărie iar eu m-am văzut, ca la 9-10 ani, în pantaloni scurți albi, pedalând de zor pe drumul cu nuci ce ducea de la Suceava spre Fălticeni. Râdeam în gând și cred că nu numai. Peisajul a căpătat ca într-un film vechi, culori de alb strălucitor și gri. Mă apropiam cu viteză de cireș și de culmea dealului unde șoseaua îngustă intra în cer când, un fluture mare, maro și cu cercuri roșii pe aripi, uimit și el de viață s-a lovit de fruntea mea. Ne-am izbit cap în cap. Am reintrat în realitatea prezentă. Și eu și el. La viteza aceea loviturile de genul acesta pot fi fatale. Am oprit bicicleta și mi-am urmărit peste umăr partenerul de suferință. A zburat lălâu câteva secunde dând din aripi dezordonat, haotic. Mi-am adus aminte de poveștile lui Adi Caric, prietenul de la bloc, de pe când făcea școala de ofițeri de aviație. Ne vorbea despre Pata Neagră, fenomen ce se petrece cu piloții de pe avioanele supersonice de vânătoare când, în zbor, fac curbe mai mari de 15 grade. Datorită mișcării centrifuge sângele din cap coboară și pentru câteva secunde pilotul își pierde cunoștința. Treaba asta se numește Pata Neagră. În cele câteva secunde de întuneric pilotul trebuie doar să aștepte. Își revine de obicei în 4 secunde.

Fluturele meu nu făcuse școala de aviație, o avea în sânge. A zburat și el câteva secunde năuc după care și-a revenit. Experiența i-a fost totuși o lecție de viață. Sper că a învățat că nu poate trece strada pe oriunde și că trebuie să se asigure. M-am bucurat să văd că nu a pățit nimic. Îmi plac fluturii. La Schit la Daniil Sihastrul m-am împrietenit într-o iarnă cu unul. Acolo începeam slujba la ora 2.00 noaptea; miezonoptică, utrenie, psaltire, ceasuri și Sf. Liturghie. Sf. Liturghie o începeam pe la 4.45. Fluturele meu zgribulit începea să se dezmorțească în timpul Liturghiei.

Câteodată la Evanghelie, alteori pe la Heruvic. Nu știu unde dormea dar când se încălzea în biserică își făcea apariția. Se așeza pentru început pe acoperământul Sfintei Mese, întotdeauna în același loc. În partea stângă a mea pe partea verticală a mesei. Asta mă obliga să fiu atent și la el, să nu-l deranjez, să nu-l strivesc. După un timp se așeza pe felon, puțin deasupra inimii, spre umăr. Ecteniile le spuneam cu o voce liniștită pentru a nu-l speria. Odată am citit Evanghelia cu el așa, altădată am ieșit cu el la cădit. Mă mișcam ușor iar el rămânea la locul lui, pe piept. Făcea parte din veșmintele liturgice. Îmi crea o bucurie pe care n-o pot povesti. Când am ieșit să citesc Evanghelia un frate l-a văzut și a vrut să-l îndepărteze. I-am spus clar să-l lase în pace, să nu se lege de el că e cu mine. Fratele s-a retras nedumerit. Într-o zi i-am făcut și fotografii. M-am învățat cu el. În fiecare noapte îl așteptam să vină la slujbă. Când apărea, eram în siguranță. Din momentul acela slujba curgea de la sine.

Între noi era o prietenie caldă și fină. Începusem să mă interesez despre viața fluturilor, despre cum petrec iarna. Aș fi vrut să-i dau ceva de mâncare dar nu știam ce. Voiam să-i fie bine, să simtă că îmi pasă de el. Într-o noapte l-am așteptat dar n-a mai venit. Afară ningea. M-am gândit că poate fusese prea frig și nu s-o fi trezit. N-a venit nici a doua noapte cu toate că mă îngrijisem să se facă un foc serios în sobă. Prietenia și aș zice, colaborarea noastră, a durat cam trei săptămâni. Apoi nu l-am mai văzut. La un moment dat am găsit un fluture mort pe covor în altar și am crezut că este el. Era un altul, mai mic. Fluturii sunt sinceri și vulnerabili. Trebuie protejați. Ei sunt fulgii de culoare dăruiți de Dumnezeu pentru oameni.

Când m-am întors din gândurile mele pentru a-mi continua drumul, eram deja pe bicicleta elvețiană, mare și albastră iar drumul ce trebuia să se continue în cer începea să coboare spre o fermă. Cireșul înflorit nu mai era așa de alb și strălucitor. Am coborât 100 de metri de pantă după care m-am întors pe culmea dealului pentru a regăsi ceva pierdut. Nu știu ce.

P. Nicodim P.

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești