Caută articole în site » Caută articole în site »

Campanii

Mii de tineri isi pastreaza fecioria pana la casatorie Tu de ce crezi in Dumnezeu

 Euharistia continua Ziua Creatorului

N-am fost mereu o persoană credincioasă. De fapt, nici acum nu pot să afirm asta despre mine, dar pot da detalii logice, cum îmi place mie să le spun, care să arate altora nu doar credința, ci și felul în care lucrează Dumnezeu. Și asta am învățat trăindu-mă pe mine.

Am fost mereu o persoană dificilă, poate și pentru că studiam muzica. Începând cu 18 ani am devenit tot mai atee, apoi a apărut minunea numită internet și am făcut propagandă, instigând nu la necredință, ci la certitudine, logică și fapte. M-am simțit mereu o persoană privilegiată, cu o intuiție ascuțită și cu un simț aparte de a desluși din misterele omului, psihologic sau sufletesc. Dar odinioară, asta am folosit-o în scop rău.

Pe la 26 de ani, după lupte și experiențe, conflicte și suferințe grămadă, dar mereu datorate alegerii inimii (așa cum era ea, necunoscătoare pe atunci, și netrezită încă), am ajuns la niște experiențe de domeniul metafizicii chiar, prin care, treptat, l-am simțit pe Dumnezeu. Povestea mea este foarte lungă, complexă, dar o spun pe scurt. Însetată mereu de cunoaștere, dar cu trăirea mereu prezentă, am căutat și am găsit răspunsuri acolo unde mă așteptam mai puțin: în Filocalie. Am început să citesc cartea aceea după ce prin metode invazive, am fost luată cu asalt de cele despre care mai bine să nu vorbim, căci sunt nevăzute. Ce m-a adus acolo a fost trufia, păcatul meu capital. Am scăpat din acele întâmplări cu ajutorul minții și intuiției, apoi am realizat că mintea pe care o aveam era mereu de la Dumnezeu. Logica tăioasă, detașarea de problematici, felul de a privi lucrurile în profunzime și de a simți pericolul, toate au fost de la EL.

Am trecut prin niște transformări apoi, și am învățat să mă ascult mai bine și așa s-a dus și trufia. Apoi au început să apară alte bucurii: contemplând la viață, la lume și la oameni, începeam să primesc răspunsuri la întrebări și curiozități personale, care țineau de cele mai multe ori despre mersul lumii, legături psihologice între suflet și rațiune, și tot felul de curiozități, din domeniul filosofiei, psihologiei. Am fost și mă simt un filosof, și nu pentru că citesc filosofie, ci pentru că-mi pun întrebări, admir și contemplu, cunosc, simt lucrurile, aflu, trăind prezentul. Marele eveniment s-a produs după ce în chip nevăzut, ceva m-a legat de un bărbat...căruia simțeam o nevoie mare să-i vorbesc. Habar n-aveam de ce. Apoi, am început să ne scriem scrisori (prin email, da...și online), prin care se putea remarca un fel de spovedanie...

În acea seară, am recitit ceea ce i-am destăinuit în scris, toate păcatele mele...și la văzul textului, am început să simt vinovăția aceea acută, pe care n-am mai simțit-o în așa hal. Eram speriată pentru că nu știam cine e acest individ, și mult mai speriată pentru că mă simțeam atât de vulnerabilă în fața lui. Un străin căruia îi scriam din sufletul meu, parțial dobândit probabil... Atunci mi-am cerut iertare lui Dumnezeu, stând minute bune într-o stare de suferință și regret profunde... când am simțit cu ochii minții, deasupra mea, o lumină puternică și o stare magnifică de protecție și iubire, care parcă m-a lovit plăcut peste cap. A fost un fulger absolut de izbăvire. Am plecat apoi de acasă, iar la întoarcere, realizam tot mai mult evenimentul. Era o dată de 11.11. O pace absolută m-a cuprins, și tot drumul, conduceam și mă întrebam UNDE SUNT? CE E MIZERIA ASTA? Privind orașul, clădirile, mașinile, peisajul urban. Am început să plâng teribil...cu o putere a lacrimilor ce nu se mai opreau. A fost un râu de lacrimi. Plângeam și simțeam bucurie. O contradicție, în teorie, dar așa a fost.

Acasă când am ajuns, în creștetul capului a început să plouă cu ceva.. ceva fin, o beatitudine... o pace extraordinară, cum n-am mai simțit. Pluteam pur și simplu și nu-mi venea să cred. Amețeam și simțeam pace, lumină și bucurie din toată ființa. Apoi am făcut legătura cu acel fulger, de dinainte cu doar 4 ore... Și brusc am cunoscut: era Dumnezeu. Nu putea fi înșelare. Obișnuiam să iau mereu în calcul înșelările, să analizez, să simt profund. Dar nu era nimic dubios aici. Când îl simți pe Dumnezeu, știi că e El, din toată ființa. Este ceva inexplicabil. Dar nu acesta a fost momentul când am început să cred în EL. Acesta a fost momentul în care L-am cunoscut. Cum să nu cred în El și mai mult, când mi-a dat trăirea aceasta și strălucirea?

Apoi încercând să caut răspuns la experiența aceasta, în momentele ulterioare de dubiu, am găsit întâmplător, sau nu, în Filocalie, pasaje relevante despre stările pe care le vei simți în momentele cele mai înalte. Nu frecventam Biserica, decât ocazional, însă de atunci, văd cu alți ochi ortodoxia. De fapt, mereu am văzut-o, dar am început să am mai multă încredere în ceea ce simt, pentru că știu că în tăcere, smerenie și ascultarea interioară vine și Lumina . Poate că sună siropos ce am spus, și explicat prea simplist, pe alocuri metafizic, dar am vrut să mă încadrez în cuvinte puține.

Cred în Dumnezeu, cred în știință și-n conștiință și în starea de prezență, așa cum o descriu Sfinții Părinți !

Pentru a putea lăsa un comentariu la acest articol trebuei să te înregistrezi. Creaţi un cont

Tabere

Tabără de vară în Țara Hațegului (19-26 iulie 2019)

Pr. Crăciun Opre

Credința ne unește

Pelerinaj Israel (24 feb.- 1 martie 2019). Asociația Ortodoxia Tinerilor în colaborare cu Basilica Travel.

Formular login

Dacă aveţi deja un cont, atunci introduceţi userul şi parola în câmpurile de mai jos. Dacă nu, atunci daţi click pe opțiunea "Creaţi un cont". După înregistrarea datelor, veți primi pe mail, un link de confirmare pe care trebuie să dați click pentru a confirma înregistrarea. Imediat după asta vă veți putea loga cu userul și parola definite la înregistrare.

Pentru orice dificultate apărută la logarea pe site, contactați-ne la: contact@ortodoxiatinerilor.ro

Linkuri

 

   Portalul Doxologia 

Colțișorul meu de rugăciune

Fapte ale demnității românești