Ești atât de tânăr!
Tineri cruzi muncesc din greu, chip de înger trist îmi apare-n cale, pleoape lăsate și zâmbet forțat. Muncim ca martirii in țara noastră și ne ascundem mâinile muncite. Lucrăm pentru bani și facem din salar trepte spre fericire, dar ce e fericirea?
Căutăm semne despre sfârșit când avem atâtea semne de lipsă: de iubire, de sens, de planuri, de creație, de…Ne pierdem în umbra lașității și ne lăsăm purtați de soartă, pentru că nu are cine să ne strângă-n brațe, nu ne mai spune nimeni că și curajul e o virtute. Nu ne mai ține nimeni de mână, pentru că degetele noastre ating mai mult telefonul decât omul.
Trecem prin viață, dar păstrăm pe raftul sufletului oamenii speciali, oamenii care au făcut ceva deosebit în viața noastră, oameni a căror dragoste și înțelepciune rămâne și după ce au plecat.
Suntem tineri, case cu lumini aprinse care vor să devină cetăți într-un timp fără timp. Oameni care caută povești de viață, care au nevoie de exemple pentru a continua tradiția de credință, de porturi, de muncă. Noi putem ceea ce e cel mai greu, dar și când nu mai putem spunem că mai putem să iubim.
În autobuz se ridică bătrânii ca să se așeze tinerii obosiți de muncă, de agitație, de probleme. Acei tineri care vor ajunge bătrâni, care acum își pierd viața pentru bani, iar la final văd că defapt ce costă e atât de ieftin, de aceea Raiul nu se cumpără.
Vă port în taina dragostei mele, tineri de toate vârstele!
(IRINA-ALEXANDRA BULGARU)