Iubirile bolnave sunt izvorul tuturor dramelor noastre
Vrei să cedezi? Vrei să-ţi… “începi viaţa”? Să fii a lui, să vadă că-l iubeşti cu adevărat? Dragostea lui te presează delicat… Nu-ţi cere nimic, dar… paradoxal, asta te face să simţi că… plesneşti! Tocmai generozitatea lui stârneşte şi aţâţă generozitatea ta… Tăcerea lui te face să vorbeşti într-una; şi vorbind, te goleşti, încet-încet, de orice rezistenţă… Şi asta, în mod bizar… te înspăimântă!
Privirea lui răbdătoare îţi smulge inima din piept…. Ce mai: îl iubeşti la nebunie!…
Atunci, ce te mai opreşte?!
A… Acea plăpândă şoaptă a conştiinţei, acea fărâmă de frică, acea “fisură”prin care ameninţă să se strecoare cele mai înfricoşătoare scenarii…
Păi, dacă e dragoste, ar trebui să fie totul în regulă, nu-i aşa?
Da, dar… Există, totuşi, un “dar”… care strică totul…
Da, ai putea să treci peste acest “dar”, peste această “frică”… numai că “după”, ea nu dispare, nu se dizolvă în actul iubirii, ci, dimpotrivă: creşte, creşte până umple inima, de parcă, prin “act” ar fi aflat tocmai mijlocul de a-ţi devora iubirea! Ai mai văzut şi auzit întâmplându-se asta, la cei din jurul tău…
Iubirea ta este imperfectă, e limpede… Are o “impuritate” care o face periculoasă, un virus care o poate transforma în vehiculul unei boli mortale pentru prietenia voastră….Şi pentru sufletul tău…
Atunci? Ce-ar fi de făcut?
În primul rând, nu renunţa la iubirea ta… E imperfectă, bolnavă, “vinovată”…. dar, e totuşi, iubire… iubirea ta…
De aceea cred că nu-i cazul să o lepezi, pentru că asta nu rezolvă problema, ci doar o amână…. Cred că trebuie să mergi cu ea la Doctor, la Tămăduitorul de iubiri…
Trebuie să faci asta, pentru că iubirile bolnave sunt izvoarele întregului blestem omenesc, ale tuturor dramelor noastre: avortul, abuzul infantil, divorţurile, toată acra nefericire din cârciumi, toată neagra amăgire de sine din bordeluri, toata artificiala fericire a “carierei” etc., toate sunt consecinţele unei iubiri bolnave…
DAR TREBUIE SĂ IUBIM! PENTRU ASTA NE-AM NĂSCUT! NUMAI AŞA PUTEM FI FERICIŢI! Cine nu ştie asta, cine poate ocoli acest adevăr?
Să nu renunţi niciodată la iubire… Acesta e dreptul fundamental al omului, darul lui Dumnezeu, piatra cea de mare preţ a fiinţei noastre, pentru care se merită să dai totul…
NUMAI CĂ IUBIREA NOASTRĂ ARE CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA NOASTRĂ: ESTE INCOMPLETĂ, BOLNAVĂ…
Priveşte cu atenţie Crucea! Priveşte-o, te rog, cu toată inima: nu-L vezi, acolo, pe Tămăduitorul de iubiri? Nu vezi tu, în cuiele acelea, strivite, sfâşiate, LIMITELE FIINŢEI NOASTRE şi, implicit, ALE IUBIRII NOASTRE?
Iubirea noastră bolnavă este blestemul nostru… Dacă nu vezi pe Cruce pironit TOCMAI ACEST BLESTEM, nu vezi nimic….
Du dragostea ta la Tămăduitorul de iubiri… Sfintele Taine sunt tratamentul Său…. Du-te la Biserică şi caută-ţi un duhovnic care să ţi-l administreze….
Apoi, vindecată de orice spaimă, de orice sămânţă de posibilă nefericire, curăţită până când s-a umplut de Lumină şi nu mai e în ea nici un grăunte de îndoială … las-o să curgă, las-o să fie Stăpâna ta… Fii fericita Ei roabă….
Marius Iordachioaia
(Scrisoare către o fată „care nu mai poate”)
GeoAlena
mai 30, 2011 @ 8:27 am
Hristos a Inviat!
Admin, am facut cercetari si am aflat autorul articolului. Iata, , iar titlul se intituleaza:
Imi pare f rau ca am fost neglijenta si nu v-am dat toate informatiile necesare de la inceput… ma iertati, va rog… 😐
GeoAlena
mai 30, 2011 @ 8:30 am
Oh…nu stiu ce s-a intamplat de nu a aparut numele autorului ( Marius Iordachioaia ) si titlul articolului ( Scrisoare către o fată „care nu mai poate” )… ma simt chiar f rau…
Administrator
mai 30, 2011 @ 9:07 am
Multumim.
Am modificat.
Maxineanu
mai 31, 2011 @ 5:56 am
Iubirea,binecuvantare pentru cine au parte de ea. Atat de profund si placut acest sentiment,in egala masura si adevarat.Nu poti fi implinit ca om fara iubire,te comporti precum un ZOMBI,ca un somnambul dezorientat si confuz.Sa iubesti inseamna sa ridici firescul la stadiul de sublim. Fara iubire omul este propriul calau,se ucide cate putin in fieare clipa a vietii sale,prin necredinta,rautate,invidie,nepasare si nefericire. Cum sa nu-l iubesti pe Dumnezeu,cum sa nu-l iubesti pe cel care niciodata nu spune:-Nu am timp sa te ascult,vorbim maine….sau……-Nu pot sa te ajut sunt ocupat. Cum sa nu-l iubesti pe cel care vindeca orice rana trupeasca sau sufleteasca , te crede si iti da incredere.te doreste in salasul sau, si se bucura de ragasirea ta. Te rabda si te accepta cu rele si bune,cu pacate si caderi si niciodata nu-ti cere socoteala cand ratacesti drumul. Sta cuminte si discret,te asteapta sa deschizi ca sa intre,tu-l chemi sa te curete prin taina spovedaniei si te vindeca prin jertfa datatoare de viata,SCUMP SANGELE SI TRUPUL SAU. In final iti spune:-Dragul meu,chiar de vei gresi din nou , eu nu te voi lipsi de dragostea mea.Marturiseste caderea ta,si primeste-ma sa fiu din nou parte din tine,vom fi uniti prin jertfa mantuitoare.
Iubeste-ma precum eu te iubesc
Iubeste-i pe ceilalti precum pe tine te iubesti!
Fii smerit si bun si vei avea parte de mine in veci!
Nu deznadajdui!
Doamne ajuta!
shtugher
aprilie 24, 2013 @ 9:27 pm
Un articol profund. Iubirea pătimaşă, „bolnavă”, este de fapt iubire egoistă lipsită de fundamentul dragostei, Hristos. O iubire care nu este raportată la Hristos şi prin Hristos este o iubire falsă deoarece o iubire adevărată este strâns legată de „[i]Adevărul[/i]” întrupat. Orice lucrare ar face omul, dacă nu este săvârşită în „[i]Adevăr[/i]” şi prin „[i]Adevăr[/i]”este o lucrare ce nu dă roade, căci Hristos spune „Fără de Mine nu puteţi face nimic”
Iubirea pătimaşă este o iubire deviată de la „[i]Calea[/i]” ce duce la armonia şi fericirea unei vieţi de familie. Egoismul, este factorul principal ce astupă reperele ce conduc la „[i]Calea[/i]” cea luminată şi ferită de întunericul căderii.
Iubirea bolnavă este maladia ce alungă din interioru cuplului „[i]Viaţa[/i]”, iar în acest fel cuplul moare lent în agonia propriului egoism. Fără „[i]Viaţă[/i]” totul este sterp, neroditor, pustiu, într-o lume a umbrelor.
„oamenii, întorcând spatele Binelui au dat chip nimicului” zice Sf Atanasie cel Mare, adica întorcând spatele de la „Cale, Adevăr şi Viaţă” de la Hristos, au închipuit că ar putea să-L înlocuiască cu alt ceva, acel alt ceva este doar iluzia desăvârşirii fără Desăvârşitor.