Iulia:”Regret enorm că nu mi-am păstrat fecioria până la căsătorie!”
Bună ziua!
De mult timp vreau să vă scriu..
Mă numesc Iulia şi citesc cu mare drag articolele de pe acest site. Uneori, însă, tristeţea îmi macină sufletul şi aceasta pentru că mă simt vinovată… Mă simt vinovată atât sufleteşte, cât şi trupeşte pentru nişte păcate mai vechi, ascunse în inima mea.
În momentul de faţă sunt căsătorită, am un soţ cu un rang înalt bisericesc şi un copil frumos, care mi-aş dori să nu repete greşelile făcute de mine.
Viaţa mea începe frumos… nişte părinţi minunaţi, respectaţi de către ceilalţi oameni, cu o credinţă mare în Dumnezeu. Am avut o copilărie fericită, şi datorită funcţiei tatălui meu în Biserică, am fost apropiată de Dumnezeu şi crescută în Biserică, cu credinţă şi cu frică de Cele Sfinte. O viaţă curată până la căsătorie era obligatorie în viziunea alor mei care mereu mă ţineau foarte din scurt şi îmi dictau drumul pe care să merg.
Părinţii aveau încredere în mine şi îmi spuneau mereu că în nici un caz nu trebuie să păcătuiesc până la căsătorie, dându-mi exemple negative din sat de la noi.
Când am crescut, ai mei au hotărât să mă dea la un liceu cu prestigiu din oraş, căci nu se cuvenea ca eu, fata care eram văzută atât de bine în sat, să nu dovedesc cât sunt de deosebită, lucru care, din mândrie mă încânta, bineînţeles.
Dar toate au preţul lor. La început nu prea îmi plăcea această viaţă departe de ai mei, această libertate cu care nu am fost învăţată până atunci.
Timpul trecea încet iar eu începeam să-mi fac prieteni şi să mă acomodez cu noua viaţă de oraş, care ajunsese să-mi placă enorm de mult. Mă încânta faptul că am libertate deplină şi că pot face absolut ce vreau, că pot merge oriunde fără să cer permisiunea alor mei. Ascultam cu mare interes poveştile de dragoste ale prietenelor mele, iar acest fapt a aprins în mine o curiozitate… vroiam să văd şi eu cum e, vroiam să simt şi eu fiorul iubirii, vroiam şi eu să fiu la modă, să-mi încep şi eu viaţa sexuală ca majoritatea fetelor, fără însă a mă gândi la Dumnezeu şi la părinţii mei.
Imediat după aceea mi-am făcut un prieten, mai mare de cât mine, care a insistat să se culce cu mine, iar eu am cedat şi din dorinţa proprie şi din curiozitatea care mă măcinase până atunci. De atunci totul s-a schimbat în viaţa mea. Am început să-i mint pe ai mei, care m-au crezut fecioara până la căsătorie, a început să-mi placă această viaţă la modă şi chiar să-mi doresc mai mult pe zi ce trecea. Mă credeam mereu superioară celorlalte fete, aşa că nici măcar faptul că mi-am pierdut virginitatea la o vârstă atât de fragedă nu m-a afectat, pe moment. Părinţii nu erau de acord să am ca prieten un băiat „obişnuit” fără prea multă şcoală, şi nu erau de acord cu el, aşa că acest lucru mă determină să-i mint tot mai des şi să ies cu el pe ascuns, să nu le mai urmez sfaturile alor mei.
În scurt timp am trecut de la o viaţă religioasă la una desfrânată fără ca măcar să am cele mai mici remuşcări. Eram şi eu în pas cu moda, în rând cu colegele mele, descopeream zi de zi lucruri noi, care mă determinau să cred că sunt mult superioară fetelor rămase în sat.
De prietenul meu m-am despărţit căci era agresiv şi consuma alcool dar îmi era frică căci mă ameninţase că îi spune tatălui meu că m-am culcat cu el, lucru de care îmi era cel mai frică căci nu vroiam să decad din imaginea aceea perfectă, pe care o aveau ceilalţi despre mine. Acest lucru nu ar fi fost acceptat în nici un caz de tatăl meu care slujea la Biserică de ani întregi şi care era atât de respectat în societate.
Eram disperată… nu vroiam să afle ai mei, aşa că am făcut tot posibilul ca fostul prieten să nu mă mai vadă. Am început să ies cu alţi băieţi, ca dintr-o distracţie întâi, apoi pentru că mi se părea „cool” să vadă fetele că eu pot avea pe oricine vreau. Doar că acest lucru se întâmpla cu preţul decăderii din poruncile lui Dumnezeu.
Au urmat apoi si alti baieti in viata mea, pe care parintii mei, bineinteles, nu i-au acceptat, deoarece nu ii considera vrednici de mine. Tatal meu avea serviciul in alta tara, acolo unde am mers si eu dupa terminarea liceului. Ma doare cel mai mult ca nu mi-am ascultat parintii.. Ei niciodata nu i-au acceptat pe baietii cu care eram eu, si poate si din cauza asta,si din neascultarea mea, am ajuns sa pacatuiesc de multe ori…Dar Dumnezeu a vrut ca eu sa urmez alt drum, asa ca mi-a daruit o persoana minunata, un baiat pe care l-au acceptat si parintii mei si pe care il iubesc si eu enorm, desi uneori in sufletul meu stiu ca nu-l merit..
Are un serviciu ca tatăl meu, dar eu nu sunt vrednică să fiu soţia lui, căci păcatele din trecut îmi macină sufletul, iar această meserie aleasă a lui presupunea să-şi ia o soţie curata sufleteşte şi trupeşte. El ştia că nu sunt virgină, şi a acceptat acest lucru de la început, dar cred că în sufletul lui acest lucru îl măcină şi pe el. Suntem o familie fericită, avem un copil minunat, dar dacă aş putea da timpul înapoi aş asculta de părinţii mei şi aş încerca să-mi păstrez virginitatea până la căsătorie. Acest păcat atât de grav, pe care l-am ascuns ani de zile de toată lumea, chiar şi de preoţi la spovedanie, mi-a îmbolnăvit sufletul şi mi-a adus gânduri negre de multe ori în viaţă.
Vreau să dau un sfat tuturor adolescenţilor: Nu vă lăsaţi amăgiţi de cel necurat şi nu vă întinaţi trupurile căci acest lucru o să vă afecteze toată viaţa. Iar dacă cumva, acest lucru se întâmplă, mergeţi la preot şi vă spovediţi-vă şi încercaţi să duceţi o viaţă curată până la căsătorie. Spovedania trebuie făcută sincer, la un preot duhovnic şi trebuie mărturisite toate păcatele, fără a ne ruşina de ele, lucru care nu a fost a posibil la mine, deoarece tatăl meu deţinea o funcție bisericească şi mi-era frică să nu afle despre mine de la alţi preoţi.
Apropierea trupească este permisă doar în căsătorie cu scopul naşterii de prunci și a comuniunii bărbat-femeie, este o lege lăsată de Dumnezeu. Căsătoria este sfântă şi trebuie păstrată ca atare toată viaţa. Nu vă lăsaţi conduşi de „prieteni” care vă dau diferite sfaturi greşite din dorinţa de a urma calea aleasă de ei. Lăsaţi-vă conduşi de Domnul căci odată făcut pasul acesta nu mai există cale de întoarcere. Gândiţi-vă de multe ori înainte de a face un pas, gândiţi-vă dacă Domnului îi place ceea ce vreţi voi să faceţi şi abia apoi luaţi o hotărâre. Fecioria odată pierdută nu se mai poate recăpăta, gândiţi-vă că o să aveţi toată viaţa înainte după căsătorie ca să gustaţi din plăcerile împreunării.
Ani de zile am păstrat acest secret în suflet, deşi majoritatea persoanelor apropiate mie ştiau acest lucru, eu am încercat să-l îngrop în trecut.
Acum m-am gândit să-mi înfrunt temerea şi să povestesc şi altor tineri viaţa mea, ca măcar dacă eu nu mi-am păstrat fecioria până la căsătorie, acest sfat al meu să ajute pe alţii să procedeze corect în faţa Domnului.
Sper să mă ajute Dumnezeu să-mi eliberez sufletul de aceste păcate şi sper că poate cândva voi fi vrednică să primesc iertare de la El.
Sper să vă fie de folos această împărtăşire a mea, şi sper să nu vă amăgiţi singuri, aşa cum am făcut eu.
Să aveţi gânduri bune, credinţă şi ascultare duhovnicească!
Doamne ajută!
Albinuta
aprilie 24, 2012 @ 8:50 am
Hristos a inviat !Multumim pentru marturisirea ta Iulia ,cu siguranta va fii de folos multor tineri,nadajduiesc ca vei reusi sa vorbesti si cu parintele duhovnic despre tot ceea ce te nedumereste acum si de asemenea vei primi cele mai corecte raspunsuri si ajutor sa poti sa mergi mai departe cu convingerea ca Dumnezeu ne trimite bucurii in viata nu pentru ca le meritam sau suntem vrednici de ele,ci pentru ca ne IUBESTE ,mereu ne asteapta ca pe fiul risipitor „sa ne venim in fire ,sa spunem TATA am gresit la cer si inaitea Ta nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiulal tau primeste-ma ca pe un argat …..” cu siguranta ca stii continuarea ,stii cum a fost primit fiul …cam asa suntem primiti si noi daca avem curajul sa spunem toate acestea ,Dumnezeu sa te ajute sa te intareasca si sa-ti dea tot ce-ti este de folos pentru a reusi sa te linistesti si sa cotinui alaturi de sotul tau (care cu siguranta are nevoie de sprijinul sotiei ) pentru ai sluji lui Dumnezeu cat mai frumos ,iertare de asemenea daca prin ceea ce am scris in loc sa aduc putina mangaiere am suparat cumva, nu aceasta a fost intentia ,de asemenea iertare ca am indraznit sa spun cateva cuvinte poate ca nu era tocmai potrivit sa scriu tocmai eu ceva …insa asa am simtit …..
Boitos
aprilie 24, 2012 @ 12:06 pm
Eu zic ca ar trebuie sa te spovedesti bine (daca nu ai facut acest lucru pana acum) si sa iti faci canonul dat de preot.Chiar daca te spovedesti la o manastire, undeva, daca nu poti in zona in care esti si ti-i rusine sa nu afle si altii acest lucru.Pe urma sa incerci sa uiti totul si sa multumesti la Dumezeu si la Maica Sfanta ca ai un sot care te intelege si te-a acceptat si ca mai ai si un copil.Pt ca nu stiu daca altii poate au norocul tau in casatorie , poate ca se casatoresc fecioare, unele dintre fete, si nu au parte de multumire si de intelegere si poate ca nu sunt respectate.Eu zic sa nu mai stai in starea asta pt ca daca Dumezeu ne accepta pe toti care suntem pacatosi , si daca si sotul tau a acceptat ( asa cum ai spus ) ,deci de ce tu mai stai in aceasta situatie si lancezesti, gandindu-te cum ar fi fost.Multumeste lui Dumezeu ca ai o familie fericita, pt ca sunt multi care si-ar dori o familie fericita.Si este pacat sa nu te bucuri de sot si de copil.
Totul porneste de la o marturisire clara si sincera la un parinte bun.El te va calauzi si te va ajuta.De aceea zic sa mergi la o manastire undeva, poti duce si copilul cu tine, sa stai cateva zile( de exemplu un sf de sapatamana) sa te reculegi, sa te linistesti, si sa te spovedesti.
Doamne ajuta, si numai bine iti doresc si de asemenea sa te poti bucura de familia ta.
Claudiu Balan
aprilie 24, 2012 @ 12:16 pm
Hristos a înviat! Albinutza și Simona,
Eu cred că nu se mai pune probleme mărturisirii păcatelor, în cazul unei persoane care are ca tată și soț doi preoți vrednici. Cu siguranță Iulia a făcut acest lucru, și nu de acum ci poate dinainte de căsătorie.
Eu înțeleg din mărturia ei că vrea să pună accentul pe efectele negative pe care le-a resimțit de-alungul vieții din cauza acestui păcat. Eu cred pur și simplu că a omis să ne spună acest lucru, pentru că se înțelege de la sine.
Doamne ajută!
Albinuta
aprilie 25, 2012 @ 4:58 am
Hristos a inviat ,asa cum cred ca se stie nu prea i-mi place sa aduc argumente la ceea ce scriu insa azi cred ca se cuvine sa aduc cateva deoarece mi-am dat seama ca sunt inteleasa putin gresit ,iertare tuturor ,sunt de acod cu ceea ce a scris Claudiu ,nu este vorba de marturisirea pacatelor in cazul prezentat eu insa am indemnat spre „a discuta cu parintele duhovnoic despre ce te nedumereste acum ” tocmai pentru ca mi-am dat seama ca desii s-a marturisit ceea ce trebuia ,insa acele pacate uneori ” ii macina sufletul „,am simtit si eu cum uneori nu am liniste amintindu-mi de pacatele din trecut marturisite insa vorbind cu parintele despre acestea stiu de asemenea ca se primeste liniste putere de a reusi sa ma caiesc pentru ceea ce am facut insa sa nu cad mereu in deznadejde de aceeea am si spus ca poate nu se cuvenea sa intru sa las acele cuvinte
Boitos
aprilie 25, 2012 @ 5:13 am
Eu inteleg ce vrei sa spui , Claudiu, dar ea insasi spune :”l-am ascuns ani de zile de toată lumea, chiar şi de preoţi la spovedanie” si ca „Spovedania trebuie făcută sincer, la un preot duhovnic şi trebuie mărturisite toate păcatele, fără a ne ruşina de ele, lucru care nu a fost a posibil la mine, deoarece tatăl meu deţinea o meserie bisericească şi mi-era frică să nu afle despre mine de la alţi preoţi.”
Si faptul ca daca ai un parinte care are legatura cu Biserica mai mult decat alte persoane inseamna ca esti altfel decat altii? Uite ca eu nu cred asta.Si nu din exemplul Iuliei ci cu mult inainte.Am vazut tot felul de oameni, am vazut si cum isi cresc preotii in ziua de azi copii, si cum se comporta, deci asta nu inseamna ca sunt mai altfel decat noi , astialalti.
Eu am spus ca cel mai bine ar fi sa se reculeaga putin si daca face o marturisire sincera la un preot si daca vorbeste cu el, atunci ce poate sa o faca sa nu uite trecutul?Nu de asta mergem la spovedit: sa ni se stearga pacatele, si sa facem canon?Daca Dumnzeu in marea Lui mila ne-a iertat atunci ar trebui si noi sa ne iertam. si sa nu mai pacatuim.Si sunt sigura ca Iulia nu mai face asemenea pacate, dar atunci ar trebui sa se ierte ea insasi si sa lase trecutul in urma.Trecutul nu se mai poate schimba, asta e, dar macar cu ajutorul lui Dumezeu sa ne modificam putin prezentul si viitorul.
Iulia trebuie sa uite trecutul pt a nu isi influenta viitorul in rau.
Pt ca si daca te tot gandesti la ce ai facut si cum ai facut poate cazi intr-o dezamagire si o depresie si apoi chiar e rau de tot.
Boitos
aprilie 25, 2012 @ 5:28 am
Si pana la urma ii multumim Iuliei ca a intrat sa ne de-a un sfat si sa ne indrume pe calea ce-a buna, dar noi nu suntem aici sa o judecam pt ce a facut.Dar asa cum ea ne-a dat un sfat asa si eu tot un sfat i-am dat.Pt ca ma gandesc ca e foarte greu sa nu poti uita trecutul si ca efecte negative pot aparea.
Eu de exemplu am dorit cuiva raul ( in trecut). Problema si coincidenta a fost ca acel rau s-a intamplat acelei persoane.Chiar daca m-am spovedit cum trebuie eu tot am avut mustrari de constiinta cu privire la acest lucru.Si ani de zile ma gandeam ,cateodata, la ceea ce am mi-am dorit aunci.Si pana la urma am incetat sa ma mai gandesc deoarece stiam ca Dumezeu nu umbla dupa gandurile mele rele si dupa dorintele mele rele, ci ca El are planurile Lui mult mai complicate decat ceea ce gandesc eu.
Asa ca de atunci nu mai am nici o treaba, dar am grija sa nu mai doresc la altcineva rau.Nu ca s-ar intampla, ci pt mine, eu sa fiu bine psihic si sufletesc.
add.05
mai 3, 2012 @ 9:10 pm
nici eu nu sunt fecioara,desi,devreme,la 18 ani..fiind oarecum fortata de prieten,care se ruga,si nu stiu,poate ca eram credula,o fraiera naiva,am cedat,si adevarul e ca,a stat cu mine doar pentru asta,pentru ca avea o relatie in paralel,si eu eram ca o carpa…ma doare ca spun asta,dupa ce i-am spus sa ne despartim,am suferit si inca sufar,pentru ca,mi-am dat virginitatea cui nu trebuia,mi-as dori sa dau timpul inapoi,nu stiu ce sa fac,povestea ta ma emotionat,scriu astea printre lacrimi,dar trebuia sa ascult de ai mei cand spuneau ca nu e bine,am ascuns si inca ascund faptul ca nu sunt fecioara,ma simt murdara,pacatoasa,vreau sa dau timpul inapoi sincer,si sa schimb tot,si eu visam sa intru fecioara in biserica,sau daca nu in biserica,sa dau virginitatea mea,baiatului care imi va fi sot,doar el sa fie unicul,nu stiu ce era in capul meu,ma batea atat de mult la cap,nu stiu de ce am cedat,problema e ca,m-a fortat,m-a tinut de maini cand eu plangeam si ii spuneam sa se opreasca,dar a fost prea tarziu,virginitatea mea,se dusese,si nu se va mai intoarce,unde mi-a fost capul,si acum sufar si ma oftic ca am iubit din toata inima si am dat comoara cea de pret cui nu trebuie,ce sa fac,cu cine sa vorbesc,orice fac,ma simt vinovata,murdara,pacatoasa,vreau ca la casatorie sa intru curata sufleteste in biserica,si sa incerc sa merg mai departe cu persoana care ma iubeste,ce sa fac,ma simt atat de vinovata,si lui nu ii pasa,vorbea de virginitate ca si cum ar fi o povara nu o comoara…
Cristina
mai 4, 2012 @ 3:30 am
@add.05 Draga mea draga, trebuie neaparat sa ajungi la un parinte sa te marturisesti. Mergi la o manastire din apropiere la care ai auzit ca este un duhovnic bun, daca nu ai curaj sa mergi la un preot din orasul tau. Vezi ca si in cazul Iuliei, cel mai rau a fost ca a ascuns acest lucru atatia ani si fata de duhovnic. Practic la suferinta ca si-a pierdut fecioria, a mai adaugat suferinta pentru ca isi mintea duhovnicul, isi mintea parintii samd. Ori nu este sfarsitul lumii. Gandeste-te, daca ai fi ramas insarcinata si ai fi facut un avort, cum ti-ar fi fost acum? Nu ar fi fost si mai greu? Incearca sa folosesti suferinta prin care treci acum ca sa fii mai aproape de Dumnezeu. Roaga-te mai mult si Dumnezeu te va ajuta. Eu am observat ca atunci cand sunt infricosata sau rusinata de ceva, ma rog mai cu sarg.
@ admin, numele de familie al Iuliei este cel real? Ma gandeam ca daca are sotul ei asa un rang in Biserica, poate nu ar trebui facut public. Pana la urma, nu ne intereseaza numele ei ci marturisirea, din ea aflam multe.
UDREA ELENA
ianuarie 2, 2013 @ 10:16 pm
da,impresionanta poveste de viata,impresionante invataturi poti trage din ea. dar despre spovedanie eu stiam ca e secreta. adica atunci cand te spovedesti,preotul nu are voie sa spuna nimanui pacatele celui ce se marturiseste. si mai stiu ceva: preotii nu isi pot spovedi rudele:mama, tata, fiu, fiica etc.