Iulia:”Regret enorm că nu mi-am păstrat fecioria până la căsătorie!”

9

Bună ziua!

De mult timp vreau să vă scriu..

Mă numesc Iulia şi citesc cu mare drag articolele de pe acest site. Uneori, însă, tristeţea îmi macină sufletul şi aceasta pentru că mă simt vinovată… Mă simt vinovată atât sufleteşte, cât şi trupeşte pentru nişte păcate mai vechi, ascunse în inima mea.

În momentul de faţă sunt căsătorită, am un soţ cu un rang înalt bisericesc şi un copil frumos, care mi-aş dori să nu repete greşelile făcute de mine.

Viaţa mea începe frumos… nişte părinţi minunaţi, respectaţi de către ceilalţi oameni, cu o credinţă mare în Dumnezeu. Am avut o copilărie fericită, şi datorită funcţiei tatălui meu în Biserică, am fost apropiată de Dumnezeu şi crescută în Biserică, cu credinţă şi cu frică de Cele Sfinte. O viaţă curată până la căsătorie era obligatorie în viziunea alor mei care mereu mă ţineau foarte din scurt şi îmi dictau drumul pe care să merg.

Părinţii aveau încredere în mine şi îmi spuneau mereu că în nici un caz nu trebuie să păcătuiesc până la căsătorie, dându-mi exemple negative din sat de la noi.

Când am crescut, ai mei au hotărât să mă dea la un liceu cu prestigiu din oraş, căci nu se cuvenea ca eu, fata care eram văzută atât de bine în sat, să nu dovedesc cât sunt de deosebită, lucru care, din mândrie mă încânta, bineînţeles.

Dar toate au preţul lor. La început nu prea îmi plăcea această viaţă departe de ai mei, această libertate cu care nu am fost învăţată până atunci.

Timpul trecea încet iar eu începeam să-mi fac prieteni şi să mă acomodez cu noua viaţă de oraş, care ajunsese să-mi placă enorm de mult. Mă încânta faptul că am libertate deplină şi că pot face absolut ce vreau, că pot merge oriunde fără să cer permisiunea alor mei. Ascultam cu mare interes poveştile de dragoste ale prietenelor mele, iar acest fapt a aprins în mine o curiozitate… vroiam să văd şi eu cum e, vroiam să simt şi eu fiorul iubirii, vroiam şi eu să fiu la modă, să-mi încep şi eu viaţa sexuală ca majoritatea fetelor, fără însă a mă gândi la Dumnezeu şi la părinţii mei.

Imediat după aceea mi-am făcut un prieten, mai mare de cât mine, care a insistat să se culce cu mine, iar eu am cedat şi din dorinţa proprie şi din curiozitatea care mă măcinase până atunci. De atunci totul s-a schimbat în viaţa mea. Am început să-i mint pe ai mei, care m-au crezut fecioara până la căsătorie, a început să-mi placă această viaţă la modă şi chiar să-mi doresc mai mult pe zi ce trecea. Mă credeam mereu superioară celorlalte fete, aşa că nici măcar faptul că mi-am pierdut virginitatea la o vârstă atât de fragedă nu m-a afectat, pe moment. Părinţii nu erau de acord să am ca prieten un băiat „obişnuit” fără prea multă şcoală, şi nu erau de acord cu el, aşa că acest lucru mă determină să-i mint tot mai des şi să ies cu el pe ascuns, să nu le mai urmez sfaturile alor mei.

În scurt timp am trecut de la o viaţă religioasă la una desfrânată fără ca măcar să am cele mai mici remuşcări. Eram şi eu în pas cu moda, în rând cu colegele mele, descopeream zi de zi lucruri noi, care mă determinau să cred că sunt mult superioară fetelor rămase în sat.

De prietenul meu m-am despărţit căci era agresiv şi consuma alcool dar îmi era frică căci mă ameninţase că îi spune tatălui meu că m-am culcat cu el, lucru de care îmi era cel mai frică căci nu vroiam să decad din imaginea aceea perfectă, pe care o aveau ceilalţi despre mine. Acest lucru nu ar fi fost acceptat în nici un caz de tatăl meu care slujea la Biserică de ani întregi şi care era atât de respectat în societate.

Eram disperată… nu vroiam să afle ai mei, aşa că am făcut tot posibilul ca fostul prieten să nu mă mai vadă. Am început să ies cu alţi băieţi, ca dintr-o distracţie întâi, apoi pentru că mi se părea „cool” să vadă fetele că eu pot avea pe oricine vreau. Doar că acest lucru se întâmpla cu preţul decăderii din poruncile lui Dumnezeu.

Au urmat apoi si alti baieti in viata mea, pe care parintii mei, bineinteles, nu i-au acceptat, deoarece nu ii considera vrednici de mine. Tatal meu avea serviciul in alta tara, acolo unde am mers si eu dupa terminarea liceului. Ma doare cel mai mult ca nu mi-am ascultat parintii.. Ei niciodata nu i-au acceptat pe baietii cu care eram eu, si poate si din cauza asta,si din neascultarea mea, am ajuns sa pacatuiesc de multe ori…Dar Dumnezeu a vrut ca eu sa urmez alt drum, asa ca mi-a daruit o persoana minunata, un baiat pe care l-au acceptat si parintii mei si pe care il iubesc si eu enorm, desi uneori in sufletul meu stiu ca nu-l merit..

Are un serviciu ca tatăl meu, dar eu nu sunt vrednică să fiu soţia lui, căci păcatele din trecut îmi macină sufletul, iar această meserie aleasă a lui presupunea să-şi ia o soţie curata sufleteşte şi trupeşte. El ştia că nu sunt virgină, şi a acceptat acest lucru de la început, dar cred că în sufletul lui acest lucru îl măcină şi pe el. Suntem o familie fericită, avem un copil minunat, dar dacă aş putea da timpul înapoi aş asculta de părinţii mei şi aş încerca să-mi păstrez virginitatea până la căsătorie. Acest păcat atât de grav, pe care l-am ascuns ani de zile de toată lumea, chiar şi de preoţi la spovedanie, mi-a îmbolnăvit sufletul şi mi-a adus gânduri negre de multe ori în viaţă.

Vreau să dau un sfat tuturor adolescenţilor: Nu vă lăsaţi amăgiţi de cel necurat şi nu vă întinaţi trupurile căci acest lucru o să vă afecteze toată viaţa. Iar dacă cumva, acest lucru se întâmplă, mergeţi la preot şi vă spovediţi-vă şi încercaţi să duceţi o viaţă curată până la căsătorie. Spovedania trebuie făcută sincer, la un preot duhovnic şi trebuie mărturisite toate păcatele, fără a ne ruşina de ele, lucru care nu a fost a posibil la mine, deoarece tatăl meu deţinea o funcție bisericească şi mi-era frică să nu afle despre mine de la alţi preoţi.

Apropierea trupească este permisă doar în căsătorie cu scopul naşterii de prunci și a comuniunii bărbat-femeie, este o lege lăsată de Dumnezeu. Căsătoria este sfântă şi trebuie păstrată ca atare toată viaţa. Nu vă lăsaţi conduşi de „prieteni” care vă dau diferite sfaturi greşite din dorinţa de a urma calea aleasă de ei. Lăsaţi-vă conduşi de Domnul căci odată făcut pasul acesta nu mai există cale de întoarcere. Gândiţi-vă de multe ori înainte de a face un pas, gândiţi-vă dacă Domnului îi place ceea ce vreţi voi să faceţi şi abia apoi luaţi o hotărâre. Fecioria odată pierdută nu se mai poate recăpăta, gândiţi-vă că o să aveţi toată viaţa înainte după căsătorie ca să gustaţi din plăcerile împreunării.

Ani de zile am păstrat acest secret în suflet, deşi majoritatea persoanelor apropiate mie ştiau acest lucru, eu am încercat să-l îngrop în trecut.

Acum m-am gândit să-mi înfrunt temerea şi să povestesc şi altor tineri viaţa mea, ca măcar dacă eu nu mi-am păstrat fecioria până la căsătorie, acest sfat al meu să ajute pe alţii să procedeze corect în faţa Domnului.

Sper să mă ajute Dumnezeu să-mi eliberez sufletul de aceste păcate şi sper că poate cândva voi fi vrednică să primesc iertare de la El.

Sper să vă fie de folos această împărtăşire a mea, şi sper să nu vă amăgiţi singuri, aşa cum am făcut eu.

Să aveţi gânduri bune, credinţă şi ascultare duhovnicească!

Doamne ajută!

(Visited 10 times, 1 visits today)