Judecarea aproapelui și leacul ei

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi; Căci cu judecată cu care judecaţi veţi fi judecaţi, şi cu măsură cu care măsuraţi vi se va măsura” (Matei 7, 1-2)

Din păcate, mulţi oameni contemporani au devenit nişte judecători veritabili ai aproapelui… iar eu mă număr printre ei. În momentul în care am conştientizat această patimă am încercat să renunţ la ea şi am crezut că am început să mă vindec, dar m-am înşelat. Acum câteva momente am căzut din nou, mi-am judecat aproapele.

Pentru a nu mai judeca am încercat să privesc doar părţile bune din oameni, să nu pun accentul pe patimile lor, pentru că în primul rând şi eu am patimi iar în al doilea rând dacă aş privi doar patimile care-l macină pe aproapele meu aş începe să mă îndepărtez de el, să îl judec, poate chiar să încep să urăsc persoana respectivă în cazul în care mi-a greşit sau mi s-a părut mie că mi-a greşit.

De multe ori mi s-a întâmplat să judec o persoană, imaginându-mi diverse situaţii pe care eu le credeam reale, dar după puţin timp mi-am dat seama că situaţiile imaginate au fost cele false, realitatea fiind cu totul altă iar victima judecăţii mele fiind nevinovată. Prin falsa noastră judecata rănim sufletul semenului nostru, cauzându-i de multe ori răni ce se vor vindeca cu greu, sau niciodată.

Pentru a nu mai judecă trebuie să învăţăm să iertăm, fiindcă iertarea este balsamul care vindeca atât rănile sufletului nostru cât şi cele ale aproapelui. Noi singuri ne facem vrăjmaşi prin judecăţile noastre, de multe ori absurde, dacă nu în totalitate absurde.

Vrăjmaşii noştri sunt oamenii despre care noi avem o părere proastă, oamenii care ne tulbura prin prezenţa lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Adică oamenii despre care spunem „Lasă-mă, că m-am săturat de el!”. Și aici trebuie să începem lucrarea dragostei. Cum? Iartă! „Nu pot să-l iert, pentru că este mândru”. Dar tu cum eşti? Iartă! Iertarea este semnul cel mai grăitor şi piatra de temelie pe care se zideşte mai târziu dragostea, (A iubi înseamnă a ierta, Ieromonah Savatie Bastovoi)

Când avem tendinţa să judecăm pe cineva să ne gândim că Hristos a murit şi pentru el, să ne gândim cum îl judecă şi îl vede Dumnezeu, iar cu aceste gânduri vom putea să scăpăm treptat de acest păcat, sau, cel puţin să diminuăm puterea pe care o are asupra sufletului nostru.

În Patericul egiptean se povesteşte următorul caz despre Sfântul Cuvios Ioan Persul. A ieşit odată sfântul afară şi a văzut un frate care păcătuia cu un copil care fusese adus pentru a fi tămăduit. Atunci Cuviosul şi-a întors privirea şi a zis:, Doamne, dacă Tu îl vezi şi nu-l arzi, cine sunt eu ca să-i mustru?”¹

Acest Sfânt a lăsat judecata în mâinile lui Dumnezeu, fiind un exemplu pentru noi toţi. Dumnezeu vede toate violurile, crimele, beţiile, vede toate păcatele care se petrec în lume şi un intervine în viaţa acestor oameni pentru că îi aşteaptă aşa cum ne aşteaptă pe fiecare. Dacă Dumnezeu un îi judecă nici noi să un judecăm!

În cele de mai sus am menţionat care este calea ce trebuie parcursă pentru a nu mai judecă, iertarea.

În Rugăciunea domnească zicem, Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri”,

Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru… Iertând celor ce ne greşesc, ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea” (Savatie Bastovoi)

Dumnezeu să ne dea puterea de a nu mai judeca şi de a primi iertare şi a dărui iertare!

(Mihaela Gligan)

1. Precizăm că nu girăm acest exemplu din pateric din simplul motiv că o astfel de atitudine înseamnă a lăsa să se desfășoare păcate strigătoare la cer în văzul nostru, deși stă în puterea și responsabilitatea noastră să le combatem. A opri un abuz nu înseamnă a judeca aproapele. Altfel, înseamnă că nu este moral să intervenim atunci când un bătrân este umilit pe stradă, când o femeie este agresată sau chiar violată, etc. Am lăsat întâmplarea aceasta în contextul în care a fost așezată doar pentru a ne exprima dezaprobarea în privința ei, astfel încât să nu fie luată drept reper. (Admin)