Jurnalul convertirii
În general am avut o viaţă frumoasă şi mi-a fost întotdeauna bine şi nu am dus lipsă de nimic şi am fost mereu sănătos, dar am avut şi eşecuri. Eu l-am cunoscut pe Dumnezeu pe la 19 ani. Atunci am început să citesc cărţi despre Dumnezeu, să merg la Biserică la slujbe de drag, să ascult muzică bisericească, să mă rog în fiecare zi.
Înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu nu aveam o prietenă ci doar ieşem aşa cu câte o fată şi stăteam o lună-două, nimic serios; nu ştiam ce o să fac în viaţă, mă gândeam că o să termin ASE-ul (eram anul II) şi o să mă bage mama undeva pe la Combinatul din Galaţi ca econimist; nu citeam deloc, mă jucam pe calculator, mă uitam la televizor şi stăteam pe internet. N-aveam prea mari perspective.
O mătuşă de a mea, care vindea produse Amway mi-a lăsat să citesc o carte despre Network Marketing. Într-o zi când eram acasă şi mă plictiseam am luat cartea aceea în mână şi am început s-o frunzăresc, să citesc câte ceva din ea. După câteva minute mi se părea interesantă, şi am continuat s-o citesc. Trecuseră aproape 45 de minute şi eu citeam în continuare. Până-n momentul acela eu nu citeam deloc, doar cursurile de la facultate, iar ultima carte citită fusese una pentru bac. Realizasem în momentele alea că mie îmi place să citesc, că e liniştitor, că e mai frumos decât să stai cu ochii în calculator.
Vă zic sincer, era o mare descoperire pentru mine. Îmi plăcea să citesc !!!
Eu şi prietenul meu cel mai bun, deşi nu ştiam aproape nimic de Dumnezeu şi Biserică, totuşi mergeam aproape în fiecare duminică la Biserică şi stăteam 5 minute şi aprindeam câteva lumânări şi plecam. Câteodată ne nimeream în timpul slujbei, câteodată ajungeam la predică. Într-o duminică am ajuns la Biserică la predică şi părintele prezenta câteva cărţi pe care le putem cumpăra de la pangar (locul unde se vând lumânări şi alte obiecte bisericeşti, inclusiv cărţi). Printre cărţile prezentate mi-au atras atenţia „Fumatul e un păcat” şi o carte despre televizor şi despre modul rău în care acţionează asupra minţii.
Mi s-a părut interesant şi acum că-mi plăcea să citesc, am zis că o să le cumpăr şi eu. N-aveam bani atunci la mine. Duminică seara îi cer bani mamei să-mi cumpăr nişte cărţi, mama puţin mirată îmi dă, nu înainte de a mă întreba dacă sigur cumpăr cărţi.
Luni m-am dus la Biserică şi am cumpărat câteva cărticele. Am venit repede acasă. Prima carte pe care am citit-o a fost „Fumatul e un păcat”, pentru că pe vremea aceea fumam în fiecare zi încă din liceu. Am citit cartea pe nerăsuflate, cu mare drag… După ce am terminat-o am zis că de mâine mă las de fumat. Nu ştiu cum a fost, dar a doua zi m-am lăsat de fumat şi nu m-am mai apucat niciodată. M-a păzit Domnul şi m-a întărit şi am scăpat de ispita asta. Nu-mi mai doream să fumez. chiar dacă toţi fumau lângă mine.
Una din cărţi îmi atrăsese atenţia în mod special: „Hristos – prietenul clipelor grele” (o broşură) şi-mi plăcuse foarte mult; practic broşura asta mă făcuse curios despre Dumnezeu şi despre toate poruncile Lui. După vreo două zile terminasem cărţile pe care le cumpărasem şi i-am cerut iar bani mamei, şi mai strânsesem şi eu şi m-am dus la un chioşc de cărţi bisericeşti pe la care am trecut de multe ori dar nu m-a interesat nicodată. Am cumpărat din curiozitate, sau mai mult la îndemnul nevăzut al lui Dumnezeu 3 volume din seria de cărticele: „Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Am venit acasă cu bucurie şi am început să le citesc.
DIn momentul acela lucrurile au început să se schimbe puternic. Citeam cu aşa mare însetare şi cu aşa o mare curiozitate, şi-mi plăcea aşa mult încât toată ziua nu mai astă făceam. Am uitat de calculator şi de televizor şi de altele. M-am dus şi am cumpărat până la urmă toate volumele din seria „Ne vorbeşte părintele Cleopa”. Limbajul părintelui Cleopa era uşor şi limpede şi clar pentru toţi. Aflam din ce în ce mai multe de păcatele pe care le fac, de rugăciune, de faptul că trebuie să mă mărturisesc, că trebuie să mă-mpărtăşesc, că trebuie să merg la Sfânta Liturghie.
Uşor uşor am început să mă rog seara şi dimineaţa lui Dumnezeu, să merg la slujbe, să mă mărturisesc unui părinte, şi-n acelaşi timp citeam foarte mult, cumpăram cărţi în continuu. Eram foarte foarte pasionat de ce găsisem în Biserică şi-n acele cărţi.
De când a venit Dumnezeu în viaţa mea, am cunoscut-o pe Iulia şi am ajuns s-o iubesc foarte mult şi ne-am căsătorit şi acum ne-a dăruit Dumnezeu şi o fetiţă minunată. Am terminat ASE-ul şi mi-am dat seama că-mi place foarte mult teologia şi am dat admitere la Bucureşti la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi am intrat. Singurul lucru care-mi place şi pe care vreau să-l fac este să fiu preot. Dumnezeu mi-a deschis inima şi m-a luminat şi am realizat că asta e vocaţia mea, asta e lucrul pe care pot să-l fac cel mai bine. Eu pot să fiu doar prieten cu alţii şi să fiu aproape de Dumnezeu. În rest nu ştiu să fac nimic. Nu sunt practic, nu ştiu să fac nimic în casă, nu-mi place nici o meserie şi nici o firmă, mă plictisesc de toate şi nimic nu mă motivează.
De când a venit Dumnezeu în viaţa mea toate au început să meargă bine, totul a început să aibe sens. Toate lucrurile au început să se lege. Un coleg de al meu m-a sunat într-o zi şi m-a întrebat dacă vreau să lucrez la banca BRD la un post de informaţii clienţi. Am acceptat imediat. Mulţi se chiunuie să ajungă în bănci cu pile şi relaţii şi poate şi cu bani şi pe mine m-a rugat prin telefon să vin de luni să mă angajez dacă vreau. De atunci experienţa pe care am căpătat-o aici m-a ajutat şi m-am angajat la o altă bancă în Bucureşti, şi apoi la alta şi mi-a fost întotdeauna bine.
Pentru că lucram la bancă am reuşit să facem un credit, şi ne-am cumpărat şi un apartament, pentru că aveam tarife preferenţiale ca angajaţi.
Înainte de a veni Domnul la mine nu ştiam ce o să fac în viaţa, n-avem o prietenă, făceam multe păcate şi multe răutăţi, n-aveam nici o perspectivă. După ce a venit Dumnezeu m-am angajat într-un loc bun, ne-am căsătorit, ne-am luat în rate un apartament unde să stăm, avem o fetiţă şi cu ajutorul lui Dumnezeu peste scurt timp, după ce voi termina Facultatea de Teologie Pastorală poate voi fi şi preot. Am lăsat păcatele grele dar am rămas cu cele mici şi multe.
Toate mi le-a dat Dumnezeu şi nimic din ce am primit nu e meritul meu, şi nu exagerez deloc când spun asta şi n-o spun din complezenţă. El e singurul care a putut să aşeze lucrurile aşa bine şi aşa frumos.
Fără Dumnezeu n-avem nimic şi nici o perspectivă.
Azi cu Dumnezeu am o familia pe care o iubesc şi o perspectivă frumoasă: Împărăţia cerurilor.
P.S: Am vrut să vă scriu asta chiar astăzi în Duminica Pescuirii minunate, când Dumnezeu le-a arătat apostolilor că fără El n-au prins nici un peşte toată noaptea, iar când a venit El şi le-a poruncit să pescuiască au prins peşti de li se rupeau plasele. Fără Dumnezeu rezultatul e zero, cu Dumnezeu totul e posibil.
„Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos.” (Lc.5, 4-8)
(Claudiu Balan )
talita
septembrie 28, 2008 @ 10:07 am
Adevarat este ca atunci cand Il primim pe Dumnezeu in viata noastra, totul capata sens. Ce frumos este sa-ti doresti cu adevarat sa-L slujesti pe Dumnezeu toata viata ta! Claudiu, sa-ti ajute bunul nostru Dumnezeu sa devii un vrednic preot al lui Hristos!
Balan Claudiu
septembrie 28, 2008 @ 12:35 pm
Multumesc mult. E greu sa fii exemplu pentru altii, e foarte greu.
Ramona
septembrie 29, 2008 @ 6:58 am
Ma bucura foarte mult marturia dumneavoastra.
Multumim frumos.
Doamne ajuta!
Balan Claudiu
septembrie 29, 2008 @ 12:28 pm
Ma bucur mult ca v-a placut. Am scris-o tocmai ca sa ne bucuram toti de cum lucreaza Dumnezeu.
ovidiu
septembrie 30, 2008 @ 5:19 am
Salutare si Domnul cu tine, o curiozitatae in familie nu nu ti sa vorbit de Dumnezeu sau erai prea rebel de a asculta de ce zic parinti ? Tu cum o sa procedezi cu fetita in privinta credintei? La predica de invatatura de la biserica nu te-a motivat cu nimic sa-ti schimbi calea?Sau se lipea de tine ca nuca in perete.Nu ca iti place sa citesti iti placea cea ce citeai!!! Domnul sa-ti lumineze calea si sa fi de ajutor si la alti si voi ca viitori preoti sa fi-ti pescari de oameni.
Balan Claudiu
septembrie 30, 2008 @ 7:00 am
Parintii traind pe timpul comunismului nu prea mergea la Biserica, dar avea unele ramasite din copilaria lor curata de la sat. Parintii mei m-au invatat sa ma rog inainte de masa, seara si alte cateva lucruri. Noi ii vorbim fetitei de Dumnezeu inca de pe acum, ii aratam icoanele, o ducem la Biserica, o impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, ne rugam pentru ea lui Dumnezeu sa-i lumineze mintea si s-o pazeasca. Sincer cred ca tot in Dumnezeu trebuie sa fie nadejdea noastra in privinta educarii ei.
Predicile pe care le auzeam nu ma atingeau cu nimic, absolut nimic. Nu tin minte nimic sa ma fi schimbat prea mult.
Cat despre citit, eu chiar descoperisem ca-mi place activitatea de a citi, pentru ca mai intai am citit o carte care vorbea despre cum sa faci bani in network marketing la Amway si abia apoi am inceput sa citesc despre Dumnezeu.
viorel dudau
septembrie 30, 2008 @ 7:27 pm
Claudiu, frumos articol, sincer, simplu, din inima. Eu, sincer, cand te-am auzit ca dai la Teologie, am crezut ca in final o sa te calugaresti. Ma bucur ca n-a fost asa si ca din iubirea voastra a aparut Sofia, o mogaldeata minunata. Nu stiu daca o sa aiba parte de o copilarie „normala”, cu toate bucuriile si prostiile aferente, dar presupun ca om trai si-om vedea.
In alta ordine de idei, le doresc din inima tuturor romanilor sa invete limba romana. Si sa o respecte. Chiar si pe net.
gabriela
decembrie 8, 2008 @ 11:45 am
M-a emotionat povestea ta si ma bucur ca are un final fericit. Sa te ajute Dumnezeu sa-ti implinesti visul, daca asta e voia Lui. Sa va traiasca fetita si sa fiti sanatosi ca sa va bucurati de ea! Doamne ajuta!
Mihail Marian
ianuarie 12, 2009 @ 3:11 am
Frumos! Dumnezeu sa te intelepteasca!
andreea
ianuarie 14, 2009 @ 10:02 pm
Dumnezeu sa iti ajute de acum pe calea ce grea, dar care duce sigur la Hristos …bucura-te ca El te-a chemat pe acest drum anevoios dar niciodata sa nu uiti ca ai un brat unde sa iti pleci capul plangand ,Acela este Insusi Hristos , nu uita ca ai o mana calda care iti va sterge intotdeauna sudoarea ostenelilor tale Aceea este Maica Domnului cate te va ajuta pe drumul care ti s-a facut tie cunoscut .Sa fii binecuvantat frate in Hristos .
Bogdana
mai 21, 2010 @ 1:12 pm
ce frumos! m-a induiosat mult 🙂
omp
mai 21, 2010 @ 4:13 pm
Dea Domnul sa avem parte de cat mai multe predici care sa ne capteze atentia, mentinand-o treaza pana la sfarsit, si prin exemple din viata reala, ce ofera – uneori – invataturi mult mai trainice decat teoria…