K-1, box, karate si alte genuri de arte martiale
Aproape toti tinerii de astazi stiu cate ceva despre artele martiale datorita mediatizarii fervente a galelor de K-1, a meciurilor de box profesionist, dar si a diferitelor demonstratii de arte martiale pline de spectacol. Tinerii, fiind mari consumatori de spectacol si aventura, gasesc din plin aceste aspiratii in artele martiale, dar si in alte domenii din care izvorasc acestea.
Stiind pe propria piele cum stau lucrurile, de multe ori am incercat sa scriu tinerilor atrasi de karate, box, sau kick-boxing, dar de fiecare data s-a intamplat sa nu-mi gasesc cuvintele potrivite despre acest subiect care este mult mai complex decat pare la prima vedere. De aceea am sa incep cu experienta mea personala.
M-am nascut cu o fire zvelta, energica, ambitioasa si prin urmare, celebrele filme de actiune din anii ’90 s-au mulat ca o manusa pe psihicul meu. Inca de mic copil eram un mic Van Damme, un mic Arnold si un mic razboinic dornic de lupte, caci luatul la tranta cu ceilalti baieti era unul din jocurile mele preferate. Drept consecinta a acestor predispozitii si manifestari, am imbratisat in adolescenta doua ramuri ale artelor martiale: karate kyokushinkay si kick-boxing. Am practicat cu mult sarg aceste „sporturi”, am participat la competitii si cantonamente, iar pentru mine artele martiale au devenit un stil de viata.
Totusi, dupa 8 ani de arte martiale si 3 ani de culturism, s-a intamplat sa revin si eu pe calea dreptei credinte, precum s-a intamplat cu atatia tineri intorsi la Hristos. Nu are importanta cum s-a intamplat lucrul acesta, ci important este sa vorbesc despre impedimentele pe care le intampinam in noua mea viata de crestin-ortodox, datorita practicarii artelor martiale.
Tin minte si acum ultimul meu meci de kick-boxing, cand harul lui Dumnezeu se straduia sa-si faca loc in inima mea intunecata de patimi. Eram in forma mare, dar inainte de meci m-am rugat Maicii Domnului sa faca intr-asa fel incat sa nu-mi ranesc adversarul prea tare, desi imi doream in sinea mea sa inving detasat. Atat am putut sa fac la momentul acela. Desi am terminat invingand si umplandu-ma de mandrie, totusi acea rugaciune facuta inainte de meci era prima scanteie de lumina care avea sa ma scoata mai tarziu din intunericul „sporturilor” de contact.
Inca practicam artele martiale, dar intre timp Dumnezeu m-a adus din ce in ce mai aproape de El, de Biserica si de oameni. De aceea, constiinta a inceput sa se destupe din ce in ce mai mult, astfel ca am inceput sa-mi dau seama ca nu e lucru bun a lovi pe cineva, fie doar intr-un meci de sparing (meci de antrenament, nu de competitie). Ma gandeam ca fiecare om are in el chipul si asemanarea cu Dumnezeu si ma mustra constiinta ca provocam suferinta lovind pe cineva, chiar daca era la modul organizat, adica dupa un set de reguli prestabilit si respectat de comun acord. Asa ca, dupa o perioada de presiuni interne intre constiinta si obisnuinta, am incetat cu meciurile, rusinat fiind si de gandul ca Mantuitorul Hristos pe care vroiam sa-L urmez, nu ar fi facut ceea ce faceam eu. De aceea am inceput sa vin din ce in ce mai rar la sala: mediul acela ma „ajuta” sa cad in pacatul acesta proaspat constientizat.
Cu timpul, mergand din ce in ce mai des la biserica, si insusindu-mi invatatura de credinta, am inceput sa ma linistesc si sa nu mai simt nevoia acuta de a practica acest „sport”. A venit si momentul de a ma lasa total de practicarea artelor martiale, dar inca mai cochetam indirect cu ele, uitandu-ma la tv sau pe internet la fel de fel de competitii. A trebuit sa treaca alta perioada de incercari ca sa-mi dau seama ca facand astfel, alungam harul lui Dumnezeu din mine si cadeam in vechile patimi. Aproape ca un mecanism de ceas, de fiecare data cand ma uitam la violenta promovata in artele martiale, harul Domnului pleca de la mine pe nesimtite, iar eu cadeam in pacatele vechi. Asa am acceptat intr-un tarziu ca e foarte rau sa ma si uit la astfel de lucruri, si ca e pacat sa fac orice lucru care alunga harul lui Dumnezeu.
Acum, privind in urma, pot spune ca artele martiale m-au facut sa dobandesc foarte multa vointa, curaj si determinare in ceea ce faceam, dar niciodata pentru lupta cu patimile. Oricata vointa as fi avut sa-mi auto-depasesc limitele conditiei fizice prin artele martiale, niciodata nu gaseam vointa de a ma lasa de patimile tineretii ce ma stapaneau inainte de a ma intoarce la Dumnezeu. Mai tarziu am aflat ca vointa poate fi si ea buna sau rea, in functie de domnul la care slujesti.
Multi dintre admiratorii artelor martiale nu inteleg si nu sesizeaza patimile ce se ascund in spatele acestora. Artele martiale, fiind un „sport” de competitie individuala si de contact (a se citi violenta), intretin si dezvolta doua mari patimi: patima mandriei si patima maniei. Cu greu inteleg oamenii ca violenta fizica, oricat de artistic ar fi prezentata si oricat de frumos ar fi coafata dupa anumite reguli etice, ea tot violenta ramane. Este nevoie de mult discernamant sa se inteleaga ca un pacat, oricat de estetic ar fi prezentat, el tot pacat ramane si tot moarte sufleteasca aduce, nu numai in spectrul artelor-martiale ci si in multe alte domenii de care ne lovim zilnic.
Nu spun ca in artele martiale nu se pot invata si lucruri bune precum respectul, disciplina, perseverenta, curajul si altele, dar toate acestea sunt insignifiant de mici fata de bogatia invataturii pe care o gasim in Biserica. Nu exista lucru bun care sa lipseasca Bisericii si sa-l putem gasi in alta parte, de aceea pentru un crestin ortodox, practicarea artelor-martiale nu are niciun beneficiu, ci doar paguba sufleteasca ce se descopera pe termen lung.
Artele martiale sunt o reminiscenta vie a paganismului si brutalitatii din care Mantuitorul, apostolii, mucenicii si sfintii, s-au straduit sa scoata omenirea inchinatoare la idoli. Celebrele gale de K-1, box, MMA, wrestling si alte spectacole ce intretin curentul artelor martiale, sunt defapt circul si painea oferite de gladiatorii Coloseumului de alta data. Aceeasi Marie, dar cu alta palarie…mai comerciala. In aceste gale de lupta se promoveazada o violenta „crestinata”, si unul din multele tipuri ale desfranarii „comerciale”, caci asta fac toti luptatorii de arte martiale impreuna cu domnisoarele aproape goale ce se perinda provocator intre reprizele de meci. Iata ca asa mai aflam un raspuns: mania si violenta merg mana in mana cu desfranarea, atat la vedere cat si in ascuns, atat in grup cat si individual.
Si dintr-o patimasa experienta spun cu tarie ca cei care privesc la gale si competitii de arte martial, nu fac decat sa se impartaseasca in inima lor de patimile pe care acestea le promoveaza: mania, desfranarea, mandria si falsa barbatie.
Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici, caci toate cate le-am povestit sunt destul cat sa se inteleaga ca artele-martiale nu sunt pentru mantuirea omului ci doar spre paguba sa.
Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt. (Ev. Matei 5: 38-39)
(Razvan)
Bogdana
mai 26, 2010 @ 3:54 pm
m-a convins articolul tau Razvan.
Eu am facut un an karate, mi-a placut foarte mult, as face si acum dar e neserios clubul. Nu prea am apucat sa ma bat :-)) Dar iti dau dreptate.
Mi-a atras atentia titlul, stiam ca nu se va vorbi de bine despre aceste arte si am fost sceptica inainte sa-l citesc.
Mie si acum imi plac filmele cu Jackie Chan mai ales fazele cand se bate cu ceilalti si ce scheme face:-)) De mica ma uit la ele cu tatal meu cand le nimerim pe protv. Nu cred ca o sa renunt la ele totusi.
Anesti
mai 26, 2010 @ 4:11 pm
si eu ma uit la filme cu jackie chan…mai ales acum inainte de examene…dar nu ma bat cu nimeni 🙁
Iuliu
mai 26, 2010 @ 5:58 pm
Am asteptat de mult un post ca asta…
eu nu m-am batut niciodata cu nimeni si tot timpul am evitat conflicte de genul asta.de cele mai multe ori m-am aparat fugind:-))
nici macar nu stiu sa dau cu pumnul dar lucru asta a inceput sa ma ingrijoreze de la o vreme.si m-am gandit ca daca esti pe strada seara cu prietena de exemplu sau cu alta persoana si se ia cineva de tine?
ca situatii dinastea sunt la tot pasul mai nou:sad:
fara nici cea mai mica forma de aparare, corpu, nu ai nici o sansa.
RDF
mai 26, 2010 @ 7:51 pm
E de subinteles ca trebuie sa ne ferim de lupta cat mai mult posibil, dar trebuie sa fim cunoscatori si de apararea propriului corp…Mantuitorul ne indeamna:”Fiti blanzi ca porumbeii si intelepti ca serpii!”
Michel
mai 26, 2010 @ 9:49 pm
Foarte frumos articolul, multumesc Razvan.
Demult eram foarte confuz in legatura cu sporturile de contact, daca reprezinta un pacat sau nu.
Am practicat si eu putin de box, am observat ca temperamentul meu se schimba in rau si anturajul evolueaza treptat, dar multumesc lui Dumnezeu ca ma ajutat sa ma las de acest sport.
Dorian
mai 27, 2010 @ 11:55 am
Omul are foarte multa dreptate in articol, dar vede numai partea lui subiectiva, adica exact ca atunci cand vezi un stalp dintr-o parte si tragi concluzia ca este la fel de jur imprejur. Omul vorbeste strict de practicarea artelor martiale in scopul pe care l-a vazut el: de a te manifesta (competitional), de a obtine ceva constant din asta (mandrie, dorinta de a te ridica deasupra altora, de a te face remarcat coborandu-i pe altii sub tine). Daca privim asa, acelasi lucru este valabil in toate sporturile si in toate sistemele competitionale existente in societate (fotbal, volei, bedmington, olimpiade scolare etc.). Toate acestea nutresc sentimentele de mandrie in om si se transforma in frustrare si ura fata de ceilalti in cazul nereusitelor. Pentru ca in sine competitia este un concept exclusivist, un concept care face ca din N persoane participante doar 1 sau N-X sa aiba succes, succesul lor fiind conditionat invariabil de insuccesul celorlalti N – (N-X).
De mult m-am gandit si eu sa scriu tinerilor despre acest subiect si inca nu-mi gasesc timpul si cuvintele… Si intr-adevar e trist ca majoritatea atat vad (sau doar de asta sunt captati) in arte martiale: de dorinta de grandomanie si de a se face pe sine sa straluceasca in mijlocul altor oameni precum o stea in mijlocul unor pietre moarte (mare pacat dorinta asta!).
Trebuie insa sa nu pierdem din vedere ca Biserica se roaga explicit si constant (inclusiv in timpul Liturghiei) pentru oastea tarii, iar oastea tarii e un organism infiintat special pentru scopuri violente. In armata artele martiale se practica si sunt numai „desertul”. Acolo se formeaza cu adevarat mercenari, oameni pregatiti sa ucida (nu sa bata) si se cultiva o forma de violenta constienta cu scop fatalist. Dar asta se face pentru ca fara o astfel de forta armata insusi statul de drept ar fi expus si vulnerabil. Si in conditiile in care Biserica intelege acest compromis si sustine si se roaga pentru acest organism, cum ar putea aceeasi Biserica sa imi interzica mie dreptul la o pregatire individuala in acelasi scop (mai ales ca armata calca stramb mai des decat mine in acest sens – vezi luptele pe teren strain unde nu ne fierbe oala: Afganistan etc.). Adica bun (ca tot ma simt vizat direct de ceea ce scrie omul in articol), eu nu particip la competitii sportive (si am avut ocazia asta dar am renuntat constient la o astfel de cariera din acest motiv), nu stimulez in nici un fel violenta si, in afara catorva cunoscuti apropiati nimeni nici macar nu stie ca fac vreun soi de antrenament acasa. Am incercat sa nu discut cu nimeni despre asta si sa tin un secret absolut, dar incet incet am dat cuiva niste sfaturi sportive si acel cineva s-a prins si a intins informatia. Ce sa-i fac… am si eu slabiciunile mele si uneori nu pot sa tin un secret nici fata de mine insumi… Sa continui: Nu dau bani (si nu am dat niciodata) ca sa vad un meci de bataie (deci nu sustin in nici un fel aceasta industrie). Doar ma uit pe youtube la niste meciuri, asa cum m-as uita si la o bataie de pe strada, pentru a studia adversarii si a vedea strategii, moduri de reactie etc. si a invata din asta. Ma straduiesc sa nu am un favorit (pentru ca in felul asta sa nu ma implic sentimental si sa nu fiu tentat sa-mi doresc ca ala sa castige si ala sa piarda). Voi fi atent sa le explic si copiilor mei aceste lucruri si de asemenea le voi explica si care e diferenta dintre film si realitate, care e diferenta dintre sport (lupta de ring) si realitate si asa mai departe. In felul asta poate ii voi pazi cat de cat de mirajul filmelor de actiune care supraexcita ego-ul si stimuleaza in om dorinta de a fi cel mai tare.
„Si dintr-o patimasa experienta spun cu tarie ca cei care privesc la gale si competitii de arte martial, nu fac decat sa se impartaseasca in inima lor de patimile pe care acestea le promoveaza: mania, desfranarea, mandria si falsa barbatie.”
Este o generalizare grosolana si am argumentat de ce nu e valabil in cazul meu in alineatul de deasupra.
Domnisoarele semi-dezbracate din jurul ringului nu au legatura directa cu artele martiale (ca si concept in sine) ci sunt niste „decoratii” inventate de creatorii acestor gale. Iar afirmatia ca „asta fac toti luptatorii de arte martiale impreuna cu domnisoarele aproape goale” este o alta generalizare grosolana. Sunt luptatori ca Sakuraba, Royce Gracie, Fedor si multi altii care nu ar cocheta niciodata cu fetitele din jurul ringului. De altfel luptatorii adevarati care intra intr-un ring in care si-ar putea gasi moartea sunt atat de concentrati pe duritatea luptei incat nici nu cred ca mai observa acele fatuci deshucheate care se perinda pe acolo (doar un prost poate sa intre intr-un meci de un asemenea nivel cu mintea relaxata). De altfel, sotia lui Rickson Gracie declara intr-un interviu ca intotdeauna in familia Gracie nu se mai face sex cu cel putin 2 saptamani inainte de orice lupta si sunt sistate orice fel de distractii care ar putea distrage atentia de la lupta care urmeaza, lasand loc numai pentru antrenament si pentru dobandirea acelei stari psihice de sacrificiu.
„Celebrele gale de K-1, box, MMA, wrestling si alte spectacole ce intretin curentul artelor martiale, sunt defapt circul si painea oferite de gladiatorii Coloseumului de alta data.”
CORECT! Sunt si eu perfect de acord cu asta. Cel putin asa e in majoritatea cazurilor in prezent. Initial, cand a fost invetat UFC-ul, scopul nu a fost distractia publicului (era un public limitat si triat bine), ci dorinta de a vedea cum functioneaza diferite stiluri de arte martiale intr-o lupta libera, fara nici un fel de reguli.
„ca artele-martiale nu sunt pentru mantuirea omului ci doar spre paguba sa.”
Aici, ca si cutitul, ca si toporul… si artele martiale pot fi spre ajutorul sau spre paguba posesorului, totul depinde de cum le folosesti. Daca e sa generalizam, totul in societatea moderna este spre paguba: televizorul, scoala (indoctrinare in masa, evolutionism, educatie sexuala etc.), masinile straine (pentru ca stimuleaza mandria), pantalonii scurti, plaja, pantofii cu toc, fardurile, scaunele ergonomice, termopanele, etc.
„Aţi auzit că s-a zis: “Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”
Sunt perfect de acord! Dar in toate exista o limita. De ce biserica binecuvinteaza oastea tarii?! De ce sa nu desfiintam atunci armata si sa intoarcem mereu obrazul celalalt in caz ca ne e amenintata suveranitatea si eventual existenta?
Razvan
mai 27, 2010 @ 1:17 pm
Dorian, ma mir ca desi vezi bine foarte multe aspecte ale artelor martiale, totusi nu intelegi deplin anumite lucruri, si ma gandesc ca poate este si din inexactitatea de a ma exprima dar si din confuzia cu care ai pus prea repede semnul egal intre anumite aspecte.
In marturia facuta am spus pe final ce va de genul „Ar mai fi multe de spus…”, asa ca o sa incerc sa argumentez mai bine aici pentru neclaritati, fara insa a pretinde ca am fost deplin obiectiv in prezentarea completa a problemei, si repet ca este mai complexa decat pare la prima vedere.
Ai inteles gresit exprimarea “asta fac toti luptatorii de arte martiale impreuna cu domnisoarele aproape goale”, gandidu-te ca luptatorii de mma, k-1 sau altceva poftesc la acele fete. Eu am sustinut altceva, adica faptul ca cele doua categorii distincte (luptatori/fete de parada), promoveaza impreuna doua patimi: violeta si desfranarea, adica luptatorii promoveaza violenta iar fetele desfranarea in acelasi context (galele). Nici nu m-am gandit ca un luptator ar putea pofti la o domnisoara lasciva si dornica de admiratie, pentru aceleasi motive enumerate de tine. In schimb poftesc toti cei care se uita la meci, adica spectatorii. Mediul acela plin de frenezie si extaziere este propice pentru a admira si incuviinta poftirea („a si savarsit adulter in inima sa”). Toti cei extaziati de violenta din timpul luptelor, sunt pregatiti (predispusi) sa pofteasca foarte usor la domnisoarele care se perinda aproape dezbracate pe ring. Cred ca s-a inteles acum ceea ce vroiam sa spun.
Ai intrebat „De ce biserica binecuvinteaza oastea tarii?!” Raspunsul il stii si tu. Pentru apararea neamului si a credintei stramosesti, insa tu pui semnul egal intre apararea neamului si situatia de a te rafui in mod particular. Dar situatia particulara de a fi lovit in urma unei dispute personale este altceva.
Neamul acesta este format si din copii, femei, batrani, bolnavi, si alte categorii de oameni care nu se pot apara de pericolele exterioare decat prin organismul armatei.
Prin argumentul de la inceput cu armata, tu ai vrea sa legitimezi practicarea artelor martiale in mod individula, dar nu este firesc sa faci asa intrucat armata are scop clar de aparare a tarii. Stii prea bine ca artele martiale isi au radacina in poporul chinez ce le-a folosit pentru aparare, apartinand de drept armatei. Deci nu impropria artele martiale in scopuri proprii ci lasa-le armatei care are o menire speciala. Armata e binecuvantata de Biserica atata timp cat apara poporul si si credinta, nici mai mult nici mai putin, deci nu este un compromis. Ca astazi din pacate armata ne face de necinste, ascultand de ordinele conducatorilor necrestini (crestini doar cu numele), si luptand prin Afganistan, Irak si alte tari cu care nu ar trebui sa avem nimic de aface este alta treaba. Daca armata greseste asta nu inseama ca te poti legitima sa gresesti si tu.
Ai spus ca artele martiale sunt doar un „obiect” in mana omului si depinde cum il foloseste. Asa si este. Desi ai pus semnul egal atat de usor intre arte-martiale si televizor, scoala, etc. totusi am sa merg pe ideea ta de inceput care este buna dealtfel, argumentand ca artele-martiale sunt o arma in sine si apartine de drept armatei si fortelor de ordine („arma” pentru aparare), iar nu pentru scopuri individuale (dpdv crestin ma refer).
Daca afirmatia mea „… cei care privesc la gale si competitii de arte martial, nu fac decat sa se impartaseasca in inima lor de patimile pe care acestea le promoveaza: mania, desfranarea, mandria si falsa barbatie.” este intr-adevar o generalizare grosolana precum ai spus, atunci te invit frumos sa-ti duci mama sau bunica la o astfel de gala si sa le ceri parerea, parere pe care o astept si eu. Dar nu neaparat sa le duci, ci sa le arati la ce privesti tu si sa spui daca incuviinteaza asa ceva. Gingasia specifica partii femeiesti descopera foarte usor brutalitatea si necuviinta barbateasca.
Daca argumentul tau este ca te uiti pentru a studia tehnici de aparare, atunci gandeste-te cum te-ar vedea mama celui cu care ar fi posibil sa te incaieri la bataie. Sau ce ar zice mama sau sotia ta daca te incaieri la bataie in loc sa eviti asa ceva.
Cea mai buna „tehnica” de aparare nu este si nu va fi decat blandetea si nerautatea.
Personal, vad o singura limitare a cuvintelor mantuitorului vis-a-vis de intoarcerea obrazului: Aceea de a interveni atunci cand cineva este abuzat fizic de altcineva si nu se poate opri situatia decat prin forta (de moment): ex…un om talharit de golani, o femeie agresata si alte situatii limita. Dar nu trebuie sa folosim aceste situatii limita (cu care rar ne putem confrunta) ca sa „driblam” cuvintele mantuitorului.
Sper ca m-am facut mai bine inteles in ceea ce am vrut sa spun.
Dorian
mai 27, 2010 @ 5:21 pm
Imi dau seama ca intr-adevar tu nu ai trait niciodata mai mult decat partea sportiva a artelor martiale, extazul maretiei… mirajul filmelor de actiune si cam atat. Nu stii ce este cu adevarat acea degradare specifica unei batai adevarate, ce este sa zaci intr-o balta de sange cu capul spart si sa nu te poti ridica, in timp ce toti trec pe langa tine, nu te ajuta cu nimic si doar exclama „ce-o fi facut asta..?”. Nu stii cu siguranta cum e sa fii agresat iar si iar pentru aceeasi mie de lei din buzunar, pentru ca indraznesti sa iesi din casa cu bani in buzunar, si daca nu-i ai in buzunar sa fii batut pentru ca nu ai bani… sa ti se interzica sa iesi din casa, sa ti se interzica sa existi…. Si asta doar pentru ca nu ai cum sa te opui in vreun fel. Daca indraznesti sa ripostezi si esti dispus sa mergi pana la capat, la un moment dat se mai raresc tentativele; chiar daca tot batut iesi, numai faptul ca ii creezi si tu un disconfort a doua oara se va gandi daca merita sa se mai complice pentru mia aia de lei. Politia… evident, de fiecare data acelasi lucru: „Dati-ne numele sau semnalmentele celui care v-a agresat. Doriti sa depuneti o plangere…? Stati linistit. Facem, dregem… rezolvam noi…” si atat. Impotriva cui sa depui plangere??? Tu iti imaginezi ca a fi jefuit sau a vedea un om talharit de golani ori o femeie agresata sunt cele mai grave lucruri. NU SUNT! Atunci cand e vorba de un jaf izolat dai banii si bijuteriile (chiar daca poate de banii aia depinde ce vor manca copiii tai in ziua urmatoare) si pleci. Nu asta e cel mai grav lucru, ci atunci cand cineva incearca sa iti ia complet libertatea. Nici nu-ti doresc sa traiesti vreodata asta, dar daca nu vei trai aspectul asta niciodata nu vei intelege ceea ce iti spun. E clar ca tu ai trait intr-o zona si intr-o conjunctura care te-a ferit de experiente serioase pana acum…
Ca o completare, artele martiale nu isi au radacina in poporul chinez, desi chinezii au fost primii care au dat o aura de legenda fenomenului si care le-au prezentat impodobite comercial in filmele artistice. Arte de lupta au existat la romani, la greci (in Sparta se practicau forme de arte martiale cu mult inainte sa apara cele mai rudimentare forme de kung fu despre care se stie astazi) si la vikingi. Dar intr-adevar, ai dreptate cand spui ca initial au fost strans legate de armata.
Dorian
mai 27, 2010 @ 5:28 pm
Sunt mult mai multe aspecte care trebuie atinse legat de artele martiale.
Trebuie vorbit si despre miturile legate de mosuletii cu mustati albe care bat zece de-odata cu mainile la spate si care cu promisiunea invincibilitatii si a presupuselor puteri supranaturale ademenesc multi tineri in sali in care se practica tot felul de ritualuri suspecte care nu duc la nici un rezultat real…. Si mai sunt multe alte aspecte. Practic tu ai scris aici un articol generalizat in care ai bagat in aceeasi oala (a sporturilor de contact) tot ce tine de arte martiale. Un practicant de karate, de exemplu, te-ar putea contrazice pe motiv ca in competitiile de karate se lucreaza non-contact si acolo nici nu exista domnisoare imbracate sumar pe margini sau luptatori in pantaloni scurti.
Razvan
mai 27, 2010 @ 6:12 pm
Dorian, de ce vrei tu sa transformi conversatia noastra in polemica nu stiu. Si de ce prespui despre mine lucruri pe care nu le cunosti, iar nu stiu.
Ai spus „Practic tu ai scris aici un articol generalizat in care ai bagat in aceeasi oala (a sporturilor de contact) tot ce tine de arte martiale.”
Insa eu, prin chiar afirmatia de la sfarsitul marturiei arat ca nu am bagat totul in aceeasi oala, si nici nu era cu putinta de facut lucrul acesta: „Ar mai fi multe de spus dar ma opresc aici,…”
Eventual, prin comentarii putem face asta.
De exemplu intra aici ceea ce spui foarte bine de miturile acelea cu mosuletii cu mustata alba.
Si ca o continuare artele martiale au influientat si lumea jocurilor pe calculator unde cele gen „mortal kombat” propavaduiesc o violenta invaluita in magie si supra-natural….iar ca urmare un temperament agresiv, visator…deci nerealist.
La sfarist depinde de ce stil de karate vorbesti (unele sunt non-contact, altele semi-contact, altele full contact), insa eu vorbeam de acele domnisoare in cadrul galelor de k-1 si box, dupa cum incepe si titlul articolului.
omp
mai 28, 2010 @ 4:26 pm
as fi preferat ca o anumita persoana (la care tin foarte mult), sa fie duminica la Sf Liturghie, nu la antrenament – Karate.
incerc sa inteleg dificultatea ipostazei de agresat spontan… imi amintesc ca aveam aceasta teama pe vremea cand inca nu-L cunosteam pe Hristos, cand inca nu stiam ca putem comunica oricand cu El, cerandu-I ajutorul, protectia…(inclusiv sa reverse iubire in inima posibilului agresor)
imi mai amintesc din Pateric intamplarea cu smeritul calugar care, neavand cine stie ce „averi” in chilie si fiind „jefuit” de talharii care uitasera sa „fure” ceva de la el, a alergat dupa ei sa le dea si acel ceva… vazandu-i inocenta si detasarea totala fata de cele materiale, toti talharii s-au cait, intorcandu-se la credinta…
marius
mai 29, 2010 @ 12:16 pm
Parerea mea despre box si alte sporturi de contact este: Animalele nu se bat pentru satisfactia celorlalte aminale, nu am vazut animale stranse in cerc iar in mijloc sa se bate 2 dintre ele! Acestia nu se pot numi animale pentru ca s-ar denatura cuvantul, e un prea bland, dar mai monstri decat acestia sunt cei ce privesc si se bucura cand loveste foarte puternic unul dintre cei care se bat! Defapt animalele se lupta si astia se bat!
12345678901234
mai 29, 2010 @ 5:14 pm
Ai dreptate Razvan! Artele martiale iti alimenteaza doar setea dupa sange si patima. Am practicat si eu mai multi ani diferite stiluri de arte martiale dar in cele din urma am renuntat pentru ca mi se parea foarte inumane, in ciuda partilor artistice care era destul de reusite! In final am cautat alt stil care sa se potriveasca cu natura crestina a omului, si l-am gasit: Ai Ki Do!
Foarte bun articolul! Felicitari!
OCTAVIA
iulie 8, 2010 @ 9:37 am
Nu este chiar asa….
😀 Interesant articol si totodata in mare parte adevarat insa situatia in cazul practicarii artelor martiale nu este mereu chiar asa…Am sa vorbesc din propria mea experienta,practic arte martiale din 1995 si anume Ashihara karate si Kyokushin,am si eu elevii mei si practic si de competitie,la fel cum erai tu stagii,cantonamente etc….si totodata am credinta in Dzeu,in Maica Domnului,in sfinti etc,mai mult fac parte chiar dintr-o filiala ASCOR,si pot spune cu mana pe inima ca desi acest sport antreneaza violenta si mandria el poate fi practicat si in sensul pozitiv/constructiv.O competitie nu este un razboi ci o intrecere in arta,cu care ambii luptatori sunt de acord,ideea nu este sa-l ranesti mai tare k sa castigi ci sa castigi prin talentul tau,prin tehnici frumoase…este de ajuns a-l domina pe adversar si nu mai este nevoie de lovituri puternice pt a fi declarat castigator,iar pe tema aceasta am vorbit cu multi preoti,monahi si diferite persoane….daca te poti stapani de la mandrie,trufie si alte lucruri negative c epot aparea este ok,in fond is la urma urmei chiar si acele lovituri nu le aplici oricui,nu pe strada nu aiurea ci in competitii iar cel ce le „incaseaza” nu le resimte k un om nepraticant,ci are antrenament pt a primi lovituri,pt a rezista etc….iar a ne ruga este extrem de important chiar si in acest sport,eu de exemplu merue ma rog la Maica Domnului si la Iisus Hristos inainte de antrenament si-mi dau mainile si centura cu mir…ma rog sa nu patesc ceva si la fel ca nici aproapele meu sa nu pateasca ceva…ba mai mult la slujbele unde are loc sfantul maslu imi duc unoeri centura …iar cand merg in manstiri la fel….ideea este sa nu cazi in celalata extrema,atata tot… 😀 Doamne ajuta!!
OCTAVIA
iulie 8, 2010 @ 9:39 am
si inca ceva
atata timp cat practicam artele martiale ca sport daor si nu ca spiritualitate este ok,atata timp cat nu ne inclinam spre concentrari sau alte minuni budiste este ok…trebuind sa ne limitam a practica acest sport strict ca activitate fizica si atat.Doamne ajuta!!
valentin
iulie 8, 2010 @ 10:08 am
Da sunt deacord cu artele martiale fara competitie. fac de 16 ani arte martiale si mereu am cautat ca sportul carel fac sa fie unul non violent si fara competitii. am facut multe competitii am invins multi dar avea constrangeri de inima ma puneam in locul celuilant si suferinta lui. in primul rand nu sunt decord cu sporturile de contact . la antrenamente se lovesc tare si in concursuri, eu am o alta filozofie cum ti-a dat dumnezeu trupul asa sa il oferi in cealanta viata cand vom ajunge la judecata sau in viata vesnica. in al doilea rand trebia sa ne pastram trupul sanator nu cu lovituri si dureri de oase. omul este cu un orgoliu mare si vrea sa fie the best 1 dar dumnezeu nu la asta ne cheama pe pamant suntem chemati pentru o alta misiune dea vesti n vestea buna evanghelia acum maiales cand se da lupta cea mare intre regatul lui Dumnezeu si cel al divolului. asa ca dragi tineri ai sportului extrem stati si vegheata ca maine puteti fi o amintire pentru alti. cam atat am avut de zis trageti concluzii.
omp
iulie 8, 2010 @ 10:21 am
O MARE RUGAMINTE !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Dragii mei dragi,
As avea o mare rugaminte la voi: scrieti, va rog, numele lui [i][b]Dumnezeu[/b][/i] intreg si cu majuscula… Va multumesc din suflet!
flav
iulie 8, 2010 @ 11:47 am
si ce vrei acuma, sa ma las de 13 ani de karate si sa ma duc in fata blocului sa mananc seminte, sa beau si sa stau cu carnea-n gura toata ziua, cum fac toti in ziua de azi. sau sa ma duc la antrenamente zi de zi , sa ma port disciplinat cum am invatat , sa respect tot ceea ce e in juru meu ?
Razvan
iulie 8, 2010 @ 12:19 pm
Salutare Octavia, salutare Valentin. V-am citit comentariile si cred ca ar trebui sa subliniez mai bine un anumit aspect care mi-a scapat si in dialogul cu Dorian.
Dpdv omeneste practicarea artelor martiale (excluzand latura spirituala a karate-ului si competitiile) confera tarie trupului, il cladeste armonios si sanatos. Pana aici totul e ok. Dar, problemele apar din alt punct de vedere, adica dpdv duhovnicesc.
Doua lucruri extrem de importante ne-a spus Hristos: [i]”Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”[/i]
si….
[i]”Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este”[/i]
Nu stiu cum vedeti voi si simtiti aceste lucruri in viata intima, dar eu, odata ce m-am intors la Hristos imi doresc sa-l urmez pana la capat.
Daca Hristos imi spune sa fiu desavarsit, iar desavarsirea inseamna sa fiu asemenea lui Dumnezeu in iubire, iertare si blandete, atunci eu am ajuns la concluzia ca nu mai pot practica artele martiale, datorita faptului ca oricat de frumoase le-as simti, lupta (fie si imaginara) este contra pacii si a iubirii dupa care insetez mereu sa ma satur desavarsit.
Pe mine personal artele martiale ma impiedica duhovniceste sa fiu asemenea lui Hristos. Eu nu pot sa mi-l imaginez in mintea mea pe Hristos macar strangand pumnul sau lovind cu piciorul fie si la modul imaginar, precum in tehnicile de kata (unde este nevoie sa lupti cu un „dusman” imaginar).
Daca Hristos ne-a chemat pe toti la desavarsire (nu numai pe apostoli), atunci eu nu pot sa raman la stadiul artelor martiale oricata bucurie mi-ar aduce.
Daca Dumnezeu m-a chemat la sfintenie, atunci sfintenia nu are vreo legatura cu practicarea artelor martiale.
Stiu, poate parea prea transant, sau poate prea fatalist, dar in perspectiva vesniciei noi toti avem o singura viata in care ne putem sfinti. Eu personal, desi irosesc si acum o gramada de timp aiurea, totusi m-am apropiat mult de Dumnezeu renuntand la artele martiale (care si-au lasat o amprenta puternica asupra mea chiar si acum).
Pentru a-mi consuma energia si pentru a-mi exprima bucuria de miscare, ies la alergari, joc fotbal si fac alte activitati fizice care sa nu-mi obstructioneze cu nimic aproprierea de Dumnezeu si relatia de a-mi iubi semenii ca pe mine insumi.
Cam asa vad eu lucrurile. 😀
Razvan
iulie 8, 2010 @ 12:23 pm
Flav, nu a spus nimeni sa te apuci de fumat, injurat sau cine stie ce alte lucruri urate, renuntand la artele martiale. Apoi sa respecti tot ceea ce este in jur poti invata si la Biserica, dar poti invata cu mult mai mult. Poti invata sa iubesti pe oameni ca pe tine insuti, iar aceasta este mai mare decat a-i respecta pe oameni. Cred ca aceasta este adevarata lupta din lumea aceasta.
Apoi, pentru disciplina si efort fizic ai o sumedenie de alternative cum ar fi tenisul, fotbalul, atletismul, alergarile….etc.
Saurian
iulie 8, 2010 @ 1:31 pm
Răzvan, părerea mea este că desăvârşirea de care vorbeşti îţi cere şi să renunţi la alte activităţi sportive cum e fotbalul, tenis etc. Eu unul nu pot să mi-L imaginez pe Hristos jucând fotbal, tenis, etc. Poate greşesc că recunosc că n-am practicat artele marţiale.
Razvan
iulie 8, 2010 @ 1:50 pm
Saurian desavarsirea cere renuntare la lumea aceasta, dar sportul in sine nu este un pacat. Pacate poti face si cand joci tenis si cand joci fotbal daca esti orgolios, egoist, manios, dar nu tenisul sau fotbalul in sine este ceva rau.
In schimb cu artele martiale lucrurile stau un pic diferit si am aratat mai sus de ce. Esenta artelor martiale este lupta (fie ea si de antrenament). A lovi cu pumnul sau cu picorul (chiar si in aer) nu este crestineste pentru ca pe crestin il caracterizeaza blandetea, iertarea si iubirea. Sper ca lucrul acesta se intelege mai usor.
Catalin Kirk
iulie 23, 2010 @ 11:15 pm
Razvan si toti ceilalti care ati facut performanta in arte martiale si ati renuntat pentru Mantuitorul nostru, recunoasteti totusi ca sunteti avantajati pentru ca, la o adica, de va ataca cineva intr-o imprejurare il puteti razbi, pe cand eu fiind „afon” risc sa fiu bagat in spital (daca nu la morga) si asta chiar si numai ca m-am aflat in locul si la timpul nepotrivit, de asemenea nu imi permit sa sar in ajutorul aproapelui pe care il vad agresat in public. Voi sunteti mai curajosi pentru ca prin sporturile astea v-ati dezvoltat curajul. Cred ca o forma de arte tot voi face, cat de curand, fie si ceva mai soft, aikido de exemplu.
Razvan
iulie 24, 2010 @ 7:47 am
Catalin ai fost simpatic 😀
De recunoscut, recunosc urmatoarele:
1. Recunosc ca daca m-ar ataca cineva intr-o imprejurare as fi foarte tentat sa ripostez cu „dintre pentru dinte si ochi pentru ochi”. Recunosc ca am aceasta slabiciune in mine datorita artelor martiale. Si este o slabiciune mare pentru ca noi nu mai suntem fii legii si fii harului.Mantuitorul ne-a spus „Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” Iar apoi dezvolta exemple concrete de dreptate care duc la manuitire printre care si: „Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.
Si Hristos a fost atacat, batut, batjocorit, insultat dar uite ca nu a „ripostat” decat cu indurare si iertare. El ca Dumnezeu, atotputernic si atotcuprinzator, nu s-a sinchisit sa raspunda la rau cu rau, desi a fost de batjocura oamenilor – creatia mainilor sale. Chiar si in gradina Ghetsimani avem episodul in care unul din apostolii care erau cu Iisus a vrut sa scoata sabia ca sa-l apere pe Mantuitorul, la care Mantuitorul ii spune: „Întoarce sabia ta la locul ei, că toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.Sau crezi cumva că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”
Deci daca Mantuitorul nu a cautat sa-si faca dreptate si sa se apere de rautatea oamenilor, eu ca si credincios nu pot fi mai mare decat Stapanul meu si sa cer „drepturi” mai mari decat a avut Hristos ca om intre noi. In concluzie ar fi un pacat sa raspund la rau cu rau atunci cand sunt atacat eu.
2. Recunosc ca nu in acelasi fel stau lucrurile cand alti semeni sunt atacati sau lezati pe nedrept. E bine sa intervenim ferm (nu zic cu bataie) si curajosi pentru a opri nedreptatea.
E drept ca pe mine m-a ajutat si faptul ca imi sunt cunoscute suferintele fizice cauzate de bataie, dar ceea ce m-a miscat sa actionez crestineste intr-o situatie tensionata nu a fost datorita artelor martiale ci datorita credintei in Hristos.
Oare cati oameni in putere, cu capacitati fizice superioare nu vedem cum stau si se uita ca stalpii cand alti semeni sunt batjocoriti de cei puternici si intunecati la minte? Cati nu sunt care ar putea sa sara in ajutor dar nu o fac din lasitatea iubirii de sine si a putinei iubiri de oameni?
Deci nu forta fizica conteaza atunci cand vrei sa sari in ajutorul aproapelui agresat fizic, ci curajul dat de credinta in Dumnezeu.
Iata cu ce ganduri in inima ar trebui sa sara in ajutor orice crestin atunci cand vede pe cineva batjocorit sau batut (fie ca este un apropiat sau un necunoscut):
„Iubeste-l pe aproapele tau ca pe tine insuti”
“Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9).
„Unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.”
Cine sare in ajutorul aproapelui, oricat de potrivnica ar parea soarta, sa fie constient ca Hristos este atunci cu el si il va ajuta sa rusineze nedreptatea nedreptilor.
Cine sare in ajutorul aproapelui si face pace intre oameni se face asemenea cu Hristos Domnul care a venit sa impace pe Dumnezeu cu oamenii si pe oameni intre ei.
Cred cu tarie ca daca noi oamenii nu ne-am mai uita atat demult la slabiciunile noastre, si am cauta mereu sa indreptam nedreptatea nu am mai vedea atatea cazuri de batrani batjocoriti de cei tineri, de oameni inselati pe fata la bani, de tinere agresate de baieti, de baieti batuti de alti baieti in plina strada…si tot asa.
Si daca ne covarseste frica sau rusinea cand vedem nedreptatea in fata noastra cum sa trecem peste ele daca nu le infruntam?
Si daca nu gasim curaj pentru a infrunta nedreptatea cum putem dobandi acest curaj fara sa-l practicam?
Cum putem sa fim curajosi si saritori pentru aproapele napastuit daca nu intidem mana lui Hristos asemenea Sf. Petru pe mare?
Cam mare pledoaria expusa…sper sa nu fi plictisit si mai ales sper sa nu fi suparat pe nimeni.
As vrea sa inchei cu ideea ca mai mare este omul slab care se increde in Hristos, decat cel puternic care se increde in sine insusi.
Daniel
iulie 24, 2010 @ 8:45 am
Lupta imaginara si scenariile din capul nostru
Aud foarte multa lume (asa cum a spus si Catalin Kirk) care invoca situatii imaginare de genul „sar unii la tine noaptea sa-ti ia banii” sau „se iau unii de prietena ta si ce faci atunci”. Eu cred ca aceste lucruri se intampla foarte rar, aceste situatii sunt 99% imaginatie si 1% realitate. Ma refer la cazurile grave si nu la niste cuvinte aruncate de niste persoane turbulente situatie pe care poti s-o rezolvi simplu ignorand acele persoane.
Aceste situatii imaginare sunt pretextele din mintea noastra care ne incurajeaza sa facem arte martiale si apoi usor usor sa se strecoare mania si mandria in inima noastra fara macar sa ne dam seama si noi tot sa sarim in ajutorul patimilor cu argumente de acest gen (situatiile imaginare).
Cred ca nu ma pricep foarte bine sa explic ceea ce vreau sa spun. Pot sa va dau un exemplu un prieten de al meu care imi spunea ca e foarte bine, indicat chiar, sa priveste filme porno pentru ca „ce te faci atunci cand ajungi intr-o situatie mai intima cu o fata si tu nu o sa stii ce sa faci”. Acest prieten se folosea de situatia imaginara in care el ajungea cu prietena/sotia lui (pe care nici macar nu o are) in pat si se gandea ca nu o sa stie ce sa faca. Asadar, se simtea indreptatit sa se uite la filme porno.
Ceea ce incerc sa spun este ca diavolul stie foarte bine sa ne strecoare in minte frica de situatii imaginare, iar aceste frici devin pretexte ca sa facem pacate si pacatele devin indreptatite si apar ca servind unor cauze bune.
Filofteia
iulie 24, 2010 @ 9:24 am
Ai dreptate Daniel…totusi trebuie sa stii sa te aperi ca sunt atatea cazuri(si nu imaginare).Dupa parerea mea omul trebuie sa stie din toate cate putin si din lucrurl care il pasioneaza mai multe.Cred ca orice sport care nu este practicat doar de placere in timpul liber se transforma in obsesie si ambitie si cu toate ca la fizic ajuta foarte mult,sufletului ii dauneaza.
Daniel
iulie 24, 2010 @ 10:10 am
Raspuns ptr Filofteia
Probabil ca e bine sa stii din fiecare cate putin dar din lucrurile care il contrazic pe Hristos cred ca e bine sa nu stim nimic. Iar aceste sporturi de aparare contrazic cuvintele(asa cum a spus si autorul articolului) „Nu vă împotriviţi celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.”
Nu exista o reteta de rezolvare a oricarei situatii in care ne-am putea afla, insa daca mergem pe mana Mantuitorului cred ca lucrurile s-ar rezolva cumva. E greu sa intorci si obrazul celalalt dar macar sa facem primul pas, sa nu ripostam.
Asta nu inseamna ca ne lasam calcati in picioare, putem sa ne aparam verbal intr-un mod civilizat.
Ilie
iulie 24, 2010 @ 11:20 am
[b]“Nu vă împotriviţi celui rău”[/b] – ci ignorati-l
„[b]cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt[/b]” – si-apoi intoarce-te si pleaca.
Catalin Kirk
iulie 24, 2010 @ 12:42 pm
Te salut, Razvan, si multumesc pentru raspuns! N-am vrut sa te judec, ci doar sa aflu de la tine un punct de vedere, in cuvintele tale. Ai scris foarte frumos si cel mai probabil te reprezinta in mare masura pe tine, cel de azi. E cea mai mare performanta, desi inca mi se pare putin ireal, adica daca as fi fata in fata cu tine, tu avand probabil o infatisare cam ca a vreunuia din luptatorii din poza, sa te aud vorbind asa cum ai scris.
Sunt zone in orasele noastre in care exista riscuri, de exemplu consumatori de droguri ramasi fara bani care iti cer imperativ bani si te agreseaza rau daca li se pare ca nu vrei sa le dai, desi spui ca nu ai, ceea ce poate chiar asa e. Sau acei soferi, de fapt batausi la volan, de care auzim ca sar sa-i bata pe pietonii care nu trec strada suficient de repede pentru gusturile lor. Eu mai mult aceste scenarii le am in cap.
Ce vreau sa spun e ca sunt oameni care fac arte martiale pentru a putea agresa si eventual si jefui, atunci e bine ca si cei buni sa aiba un minim de pregatire pentru ca, serios, nu face sa ramai fara singurii tai bani pe care nu stii cand ii mai castigi, ca sa nu mai vorbim de leziuni de tot felul, mai ales la fata, si toate astea pentru ce, ca te-ai intersectat cu nici nu stii cine. Gata, stiu, o alternativa ar fi sa-i dai linistit tot ce are nevoie de la tine. Rasplata cereasca pentru ca ai lasat sa fii batut in felul asta? Indoi-m-as! Stiu ca rasplata ar urma sa vina pentru bataia primita din cauza credintei, de la cei ce se fac dusmani ai lui Hristos.
Oamenii sar sa te bata nu doar pentru bani, ci si pentru simplul motiv ca esti pe terenul lor, sau ca nu raspunzi cum vor ei daca te intreaba ceva, se aude si la stiri, chestii care tin de dominare si de cultul masculului alfa, e un cult al violentei si al semianimalitatii in general, articolul ar fi putut sa dezvolte putin si aceasta idee, sunt multi din acestia kickboxeri, judokani si altii care n-au nici o treaba cu vreun circuit competitional, vor sa devina doar masini de rupt oase, au cu totul altfel de viata, sunt interlopi si daca se aduna in gasti doar jandarmii ii mai opresc.
Pentru pacatele noastre ajungem sa patimim multe lucruri, printre care si accidente stupide si cu consecinte permanente. Cum sa ne unim noi, ca raul sa inceteze a mai triumfa? (intrebare retorica)
Alexa
iulie 24, 2010 @ 1:15 pm
Daniel Doamne ajuta! Sunt de acord cu tine ca nu trebuie sa practicam sporturi de aparare ci sa incercam sa evitam violenta pe cat posibil. Cred ca Filofteia s-a referit la situatia in care nu ne putem apara verbal sau numai verbal si aici pot da ca exemplu atacul pe strada.In cazul in care se intampla unei persoane acest lucru iar agresorul nu vrea (doar) sa jefuiasca sau sa sperie mi se pare firesc sa opuna rezistenta, intr-o oarecare masura, pentru a nu suferi vatamare si chiar pentru a-si salva viata. Dar astfel de situatii sunt foarte rare si nu trebuie sa dea nastere la ganduri, temeri sau sa ne motiveze sa invatam cum sa raspundem cu violenta la violenta, ci sa ne faca sa fim prudenti si, mai ales, sa ne rugam si sa avem incredere ca Dumnezeu ne ocroteste in fiecare moment al vietii.
Filofteia
iulie 24, 2010 @ 1:20 pm
Daniel,unii oameni nu asculta cu vorba buna si mai rau i-ai intarata asa,mai ales pe cei care bat sau omoara din placere nebuneasca.Ai dreptate si tu dar,eu cred ca este bine sa stim si despre lucrurile care tin de patimi si de partea celui rau ca sa ne ferim de ele,insa e ceva diferit intre a le stie si intre a le practica(ma refer aici la orice fel de patima in afara de sport).
Chestia asta cu boxul si cu artele martiale e cam exagerata si impotriva lui Dumnezeu dar autoapararea nu cred ca este atata timp cat nu il omori pe cei care te ataca.Eu am mai citit din tehnici din astea,de ex atunci cand vine cineva la tine si te strange de gat cu ambele maini,atunci tu ii poti baga mana in ochi si de durere iti va da drumul.Tot tehnici de autoaparare sunt loviturile in diverse zone sensibile care sunt siferite la barbat si femeie si cele generale care trebuie sa le dai in asa fel incat sa nu omoare,ci doar sa ii provoace durere sau stare de lesin pana reusesti sa fugi.Dar toate astea sunt valabile daca atacatorul este unul singur,daca sunt mai multi nu prea ai ce face nici daca ai stii arte martiale.
Bogdana
noiembrie 17, 2010 @ 4:14 pm
Va rog frumos sa va spuneti parerea si despre scrima..
Admin
noiembrie 17, 2010 @ 4:31 pm
Parerea mea personala, este ca scrima nu e cu mult mai periculoasa decat sahul. E un joc mai mult de inteligenta decat de a fi plin de violenta.
Nu cred ca e un pacat.
Dragos
ianuarie 14, 2011 @ 1:29 pm
[b]Admin: Comentariu cenzurat.
Motive:
1. Atitudine zeflemitoare.
2. Lipsa de argumente in pozitia sustinuta.[/b]
Vlad
martie 2, 2011 @ 2:52 pm
Un argument pe care nu l-am vazut dar care mi se pare important este ca totul este in mana Sa, si se intampla cu voia sa… poti tu sa fii cel mai mare karatist/kickboxer etc., daca sar zece pe tine sau primesti un cutit in spate sau un glont…tot degeaba… si atati oameni nu au fost nevoiti vreodata sa se bata.
Si, pana la urma, dpdv omenesc, cea mai buna aparare este o ceata de prieteni bine inarmati…sau un tanc…desi si atunci, tot la fel poti sa mori, caci gloantele nu fac distinctii. Apoi, ca pana sa ai o sansa ("omeneste", fara a ne gandi ca poate poate ne mai ajuta Cineva) in fata unui luptator tarsait, ai multi ani de tras…multi de tot.
Si ca prima chestie pe care trebuie sa o faci (in afara de a te ruga, care este chiar prima, si a nu face rele…caci ti se intorc, intr-o forma sau alta), este sa eviti confruntarile (si asta o spune orice campion/maestru): nu te iei la hartza, nu raspunzi, nu te plimbi in zone periculoase noaptea…apoi incerci sa fugi mancand pamantul, iar daca nu se poate nici sa nu inceapa, nici sa fugi, atunci lupti.
Dar nu cred ca nu avem "-)reptul" de a riposta, ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Palma e palma, pumnul e pumn. Palma e mai mult o insulta, pumnul te baga in spital. Cinste cui ar putea sa se lase batut mar, desi ar putea sa se apere. Cred ca atunci cand vine vorba sa te lasi [i]batut [/i]e mai degraba sfat Evanghelic (correct if I’m wrong) intorsul obrazului, nu porunca.
Din contra, era si in Pateric o istorisire cu un fost capitan de talhari care s-a calugarit, si apoi niste talhari ii fura catarul cu care trebuia sa aduca lemne…o data, de doua…si il intreaba pe staret "-)ar la voi nu mai scrie si altceva in Lege?" "mai…de fapt e scris mai demult si "ochi pentru ochi"…"…si cand vor sa-i fure iar catarul, isi da jos haina si ii face fedeles pe talhari si ii ia pe sus la manastire. Morala era ca pentru cei nedesavarsiti, mai exista si legea veche.
Si ceva ce vroiam sa intreb de mult…stiti cati sfinti (de obicei mucenici) au fost soldati? In armate pagane? Si erau faimosi ca unde intrau in lupta, acolo dusmanii cadeau ca spicele? Oare paganii aia porneau la razboi doar ca sa se apere? Sau uneori mai era si cate un razboi punitiv sau chiar de cucerire? Cum s-a putut ca un crestin sa accepte sa fie soldat intr-o armata pagana, si sa omoare???
(ce-i drept, toti au fost mucenici si au murit de sabie…)
[b]Pe scurt, ce vroiam sa zic:
1. Cel mai sigur mod de a nu lua bataie este sa fii un om bun si sa te rogi. Caci si daca lupti, nu doar tehnica si forta decid victoria.
2. Nu e o diferenta intre palma (care doare, e o insulta etc.) si pumn, care te poate baga in spital si lasa traume (fizice cel putin) pe viata?
3. Daca fiecare om ar putea sa omoare usor cu mainile goale sau ar fi inarmat, n-ar mai putea clanurile mafiote sa terorizeze orase, si un hot s-ar gandi de 10 ori daca sa incerce sa talhareasca pe cineva.
[/b]
Vlad
Danis
martie 5, 2011 @ 2:19 pm
Daca am urma cu strictete regulile crestine am deveni cu totii asa de smeriti ca ne vor manca cainii din traista si toti golanii isi vor bate joc de noi..iar noi vom intoarce si celalalt obraz..?
Una e sa fii smerit dar demn..si alta e sa fi prost de smerit si de bleg!
Consider ca orice barbat adevarat ar trebui sa stie o arta martiala sa se poata apara pe sine si familia sa in caz de pericol. E o chestiune de bun simtz!
Smerenia asta totala o fi buna in cazul sfintilor din Pateric…si mai putin in cazul junglei in care traim astazi
Dan
martie 5, 2011 @ 4:26 pm
Da mai Danis…Evanghelia nu e pentru toata lumea…este doar pentru cine vrea sa-l urmeze pe Hristos cel "prost de smerit si de bleg"
Danis
martie 5, 2011 @ 4:42 pm
Vezi, ca amesteci borcanele…
Si Iisus a spus sa fim intr-adevar smeriti- dar cand a fost cazul a pus mana pe bici sa dea afara negustorii din Templu..
Iar Stefan cel Mare si Sfant a fost totusi un mare razboinic, mare strateg si expert in arta militara-martiala..altfel vorbeam cu totii turceste acum…Capito?
Vlad
martie 14, 2011 @ 9:01 am
Intrebare: Nu este o diferenta (mare) intre a primi o palma (umilinta, mica durere etc.) si a fi batut pana intri in spital? Intre a ti se lua haina/portofelul si a fi omorat(a)/violat(a) etc.?
Sfantul Ioan Valahul l-a omorat pe turcul care a vrut sa il necinsteasca… iar niste fecioare s-au aruncat de pe o stanca decat sa se lase necinstite si apoi au fost considerate mucenite (desi sinucigasului nu i se face nici slujba in mod normal).
Sfantul Serafim de Sarov a lasat niste talhari sa il bata desi era foarte puternic si putea sa se apere. Dupa ce a fost batut a ramas toata viata garbov.
Nu tot ce scrie in Evanghelie este porunca, unele sunt sfaturi. Altfel, noi toti astia care traim in lume, muncim, avem (/o sa avem) familii, avem un loc unde sa dormim, nu ne-am dat averile (mici, mari) la saraci, nu traim in feciorie (adica oamenii casatoriti) etc. ar insemna sa mergem in iad.
Si, cum ziceam, toti sfintii care au fost soldati in armate pagane, si erau faimosi ca unde intrau in lupta cadeau dusmanii ca spicele. De asta ce se poate zice? Caci nu cred ca luptau doar "a sa apere tara "-)e ailalti pagani care sunt mai pagani decat imparatii nostri".
Vlad
Admin
martie 14, 2011 @ 9:59 am
Vlad, ai pus problema violului, a necinstirii si a jafului intr-un context gresit.
Nimeni nu a invatat sa nu reactionam la necinstirea proprie sau a altcuiva.
Mai mult decat atat, nimeni nu invata sa fii las si sa nu aperi pe cel asuprit.
In primul rand in articolul de fata discutam despre fenomenul artelor martiale din perspectiva crestina si in contextul ca traim in vreme de pace.
Din exemplele date cu Sf. Ioan Valahul si sfintii care au fost soldati in armatele pagane, niciunul nu a practicat artele martiale de care vorbim aici, si chiar daca ar fi practicat forme rudimentare de arte martiale atunci ele erau justificate in contextul razboiului, nicidecum in stare de pace.
Deci, degeaba ne straduim sa legitimizam practicarea artelor martiale in vremuri de pace, atata timp cat ele sunt izvorate din necesitatea apararii in caz de razboi.
Deci sunt un pogoramant pentru auto-aparare, nicidecum o activitatea care sa poata fi aplicata in viata cotidiana si mai ales in scopuri comerciale precum K-1.
S-ar putea sa mai apara cititori si sa ridice problema faptului ca fiecare dintre noi ar trebui sa stim arte martiale ca sa ne aparam pe noi, sa pe cei dragi de necinstire (siluirea trupului).
Dar problema este pusa gresit, facand analogia cu segmentul medical: medicamentul cel mai eficient nu este tratarea efectelor bolii ci tratarea cauzelor bolii. Si cea mai buna medicamentatie este profilaxia.
Tot asa, cand vine vorba de violuri, jafuri, etc, invatatura Bisericii este profilaxica, deoarece preintampina lucrurile rele caci merge direct la cauza bolii: pacatul. Daca pacat n-ar fi in lume, nici inchisori n-ar fi, nici paznici si nici frica de semeni.
Deci, important este sa ne auto-disciplinam in spirit crestin, fiind exemple de urmat si pentru cei din jur.
Jandarmii, agentii de protectie si paza doar "trateaza" efectele pacatului (javul, traficul de fiinte umane, etc), dar oricat de bine ar sti tehnicile de arte martiale…niciodata nu vor putea trata cauzele acestor flageluri.
Vlad
martie 14, 2011 @ 3:57 pm
Ca sa il aperi pe cel asuprit trebuie a)sa stii sa lupti b)sa fii extrem de puternci sau c)sa ai o arma. Pe gandirea ca este un pacat sa inveti sa lupti, nici b) nici c) nu sunt prea plauzibile pentru un crestin.
Cum sa poata fi "aplicate" artele martiale in viata cotidiana?
Singura "aplicatie" este in situatii in care trebuie sa te aperi, pe tine sau pe altul (si desigur, razboiul).
Da, este ~animalic in scopuri comerciale (caci la show-uri nu se uita alti luptatori care vor sa invete- si chiar daca s-ar uita luptatori, s-ar uita cu alte scopuri; pentru invatat exista diverse filmari- ci se uita oameni care daca ar da un pumn si-ar rupe mana in 3 locuri si care incearca sa simta ceva din victoria preferatului lor)
Despre sfinti: "problema" era ca au [b]acceptat[/b] sa fie soldati intr-o armata pagana, care nu pleca la razboi doar pentru a se apara, si ca aveau pe maini sangele a poate sute de oameni, si ca nu s-a considerat nimic rau in asta. Care ar fi fost problema daca practicau o arta martiala? Si lupta cu sabia/sulita/arcul/etc. pe care o invata orice soldat este o arta martiala. Si boxul este, practic, o arta martiala. Arta martiala nu inseamna neaparat filosofii si metafizica, ci in primul rand auto-control, reflexe si biomecanica.
Si ce este nelegitim in a le practica cand traim intr-o era post-crestina? Si chiar intr-una crestina; razboaie au tot fost.
Mi-aduc aminte ca un om l-a intrebat pe cuviosul Paisie Aghioritul (+1994) ~daca poate sa vaneze; raspunsul a fost ~ca depinde cat de mult vrea sa sporeasca/ca nu poti sa ai o prea mare sensibilitate duhovniceasca daca omori animale pentru distractie. Nu ca nu se va mantui din cauza asta.
Medical: profilaxia ar dura generatii intregi (bine…cu conducatorii de acum care fac tot ce pot sa ne duca in jos, singura varianta ar fi ca toti cei care "suntem" "practicanti" sa facem toate eforturile ca sa ne sfintim…putin probabil). De asta este necesar sa fie la indemana tratamentul. Si, considerand coruptia din structurile care ar trebui sa ne apere… cred ca dreptul constitutional la posesia armelor (ca in America) ar fi ceva binevenit.
Pana la urma, "problema mea" este ca autorul spune ca este ceva in mod obligatoriu pacatos si permis doar soldatilor/garzilor etc. Dar nu toti crestinii, chiar "buni crestini" sa fie, au tragere catre isihie, si asta nu este ceva condamnabil. Din nou, parintele Paisie Aghioritul spunea cum azi a disparut barbatia [b]fireasca[/b], si si cea duhovniceasca. Daca hotul stie ca are o sansa de 50% sa fie batut/impuscat etc. se gandeste muuult mai mult daca sa isi atace sau nu victima. Mai general, a spune ca nu ai voie sa [b]inveti [/b]sa lupti (sa inveti, nu sa concurezi in gale televizate) mi se pare la in zona "nu ai voie sa vrei/incerci sa fii bogat prin munca cinstita", "nu ai voie sa faci vreun efort ca sa fii sanatos; sau, orice trece de 50 de lei/luna si 15 minute pe zi este deja pacat" etc. Adica, smerenie cu forta si "cine nu e calugar oficial tot trebuie sa fie, neoficial"
Vali Coteanu
martie 24, 2011 @ 4:26 pm
Nu
Ce ai scris aici e o mare aiureala , arte martiale = violenta ? Gresesti ! Parerea mea este ca nu stii nimic despre artele martiale , deci nu ai fost niciodata un artist adevarat . Prin urmare nu ai dreptul sa vorbesti despre asa ceva .
Ana
martie 24, 2011 @ 5:14 pm
Vali
Vezi istoria sportului si efectele lui.
Saurian
martie 24, 2011 @ 7:16 pm
În legătură cu artele marţiale, am văzut acum o secvenţă frumoasă dintr-un trailer pentru Karate Kid 5 ( cu Jackie Chan şi Jaden Smith ) în care Jackie Chan îi spunea lui Jaden Smith: "Kung Fu este în felul în care îţi pui geaca pe tine, în felul în care te comporţi cu ceilalţi. Totul este Kung Fu". În acelaşi timp îmi aduc aminte că citeam la păr. Serafim Rose că salvarea lui a fost taoismul chinezesc care era mai practic şi i-a fost o punte spre Hristos. Aici apar secvenţa de care vorbeam http://www.youtube.com/watch?v=XY8amUImEu0
Ca un offtopic mi-a plăcut mult filmul şi a fost foarte ok. Îmi amintesc că spunea păr. Rafail Noica că în ziua de azi filmele sunt mult mai adânci trădând o căutare tot mai adâncă după Hristos. Aşa a fost şi aici. A vorbit de dragoste şi de trăirea în Hristos. Doar că Hristos aici avea numele de Kung Fu. 🙂
Saurian
martie 24, 2011 @ 7:26 pm
Încă o chestie în legătură cu Karate Kid 5. Putem să vedem un anumit simbolism în anumite lucruri din acel film. Cei mai buni luptători de kung fu sunt sfinţii. Acele şcoli în care învăţau mulţi kung fu pot simboliza cinul călugăresc iar antrenamentul special a lui Jaden Smith poate reprezenta un alt drum pe care îl ia un creştin spre Hristos, un drum ce deşi nu urmează acelaşi drum spre desăvârşire ca monahismul totuşi îl duce mai sus decât acei monahi ce sunt antrenaţi în mănăstiri, în locuri pregătite de secole pentru desăvârşire. Şi când spun asta dau un exemplu pe protagonista cărţii "Jurnal duhovnicesc". Ea a ajuns la lumina necreată nefiind monahie ci trăind ascunsă de toţi într-o viaţă foarte normală ( sau un exemplu mai bun ar fi unul pe care îl ştiu eu cu o fată ce nici măcar nu arată a persoană foarte credincioasă dar care Îl trăieşte cu adevărat pe Hristos şi a ajuns la măsuri înalte ).
soso
aprilie 6, 2011 @ 2:20 pm
Nu prea stiu ce credeti voi dar karate nu inseamna sa te bati la coltul strazii , iti modeleaza corpul, inseamna o conduita de viata cu o alimentatie adecvata practic de la o varsta frageda si va spun ca nu are nici o treaba cu vreun film de la televizor
why
aprilie 7, 2011 @ 8:34 am
@soso
Buna! Dar la varsta de 19 ani nu se mai merita sa faci krate?
Admin
aprilie 7, 2011 @ 8:47 am
Soso, nu a spus nimeni ca artele martiale ar inseamna sa te bati la coltul strazii, si nici ca nu ar avea beneficii precum modelatul corpului, sau altele.
Dar artele martiale au foarte mare legatura cu filmele de la televizor. Practic asa au patruns artele martiale in occident. Si practic asa se deschide apetitul pentru artele martiale, mai ales in randul tinerilor.
Unul din principalele aspecte tratate in acest articol era impactul nagativ al artelor martiale asupra vietii duhovnicesti. Se pare ca toti cititorii nostri care cocheteaza cu artele martiale fac abstractie de lucrul acesta. Speram ca nu o fac intentionat ci din lipsa discernamantului.
why
aprilie 7, 2011 @ 9:08 am
am priceput…iertare
Admin
aprilie 7, 2011 @ 9:29 am
Why, nu este nevoie sa-ti ceri iertare, nu de alta dar nu ne-ai gresit cu nimic. Deci nu-ti face griji.
Important este sa ascultam de cei care au cazut cu un picior in groapa si ne avertizeaza argumentat de ce nu este bine sa o luam pe drumul respectiv.
Ca solutie la consumarea energiei poti alege unul din multele sporturi care se pot face la noi in tara:
– tenis de masa/ de camp
– fotbal (daca esti baiat)
– volei (daca esti fata)
– handbal
– atletism
etc.
why
aprilie 7, 2011 @ 10:17 am
@Admin
Thank’s a lot!
Admin
aprilie 7, 2011 @ 11:27 am
Cu drag!
Emilia
mai 1, 2011 @ 2:54 pm
Interesant dialogul.Totusi violenta exista cu sau fara karate.Acest sport educa agresivitatea.Invatam sa o stapanim.Apoi ma intreb,cei care fac armata,care invata sa traga cu arma?Oare ei cum sunt?
Admin
mai 1, 2011 @ 3:38 pm
Hristos a inviat, Emilia!
Raspunsul la cei care fac armata, il gasesti in cadrul dialogului desfasurat la comentarii.
Armata are menirea ei de aparare si prevenire a securitatii poporului, politia are menirea de a preveni si combate infractionalitatea (mai sunt si agentiile private de paza).
Si pentru toate acestea este nevoie de anumite tehnici de aparare si combatere a criminalitatii iar artele martiale sunt o unealta benefica pentru ca slujesc binelui public in acest caz. De aceea artele martiale sunt justificate doar in acest context. Daca depasesc contextul armatei, politiei si organizatiilor de paza si protectie atunci riscam sa ne vatamam sufleteste, sau sa stagnam in credinta. Hristos, Mantuitorul si modelul nostru de urmat, nu a venit cu exemplul pumnului pentru cei multi ci cu [i]"Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară." (Ev. Matei, 11: 29-30)[/i]
laur
iunie 26, 2016 @ 2:05 pm
Sunt practicant de lupte greco-romane, si am intrebat pe multi profesori de religie daca sportul de contact este pacat… Profesori la randul lor au intrebat pe preoti, si acestia au raspuns ca ,,Daca e sport, NU este pacat”
Dimitrie
iunie 27, 2016 @ 8:40 pm
@laur12
Eu însumi am practicat karate shotokan semi-touch pe o peridoadă de 2 ani de zile. M-am folosit foarte multe de acest lucru. Dezvolta personalitatea si te responsabilitează. Am avut parte de un sensei foarte informat, cu doctorat in psihologie. Ne ajuta foarte mult pe partea de dezvoltare personală și inteligența intrapersonală. De asemenea, m-am folosit mult trupește, dezvoltându-mi un trup zvelt și având grijă de stilul de viață.
Practică ceea ce practici în continuare, fără a pierde din vedere atitudinea modestă. Nu te umfla în pene și dezvoltă-ți personalitatea.
Bogdan_ct
august 16, 2016 @ 3:01 pm
Avand in vedere ca nu am gasit un topic pe subiectul care ma interseaza am scris pe topicul acesta. Ce parere aveti despre fitness, mersul la „sala”, activitate pe care multi baieti o practica? Mie imi da impresia ca promoveaza, stimuleaza mandria si slava desarta. Adica cand te duci la sala cred ca e imposibil sa nu te gandesti la cum arati, sa nu te uiti la muschii tai etc pt ca probabil astea sunt motivele pt care te duci si asta mi se pare ca este o slava adusa propriei persoane si nu lui Dumnezeu. Stiu ca ar trebui sa facem totul spre slava lui Dumnezeu, sa cautam slava lui Dumnezeu dar cand te duci la sala nu cred ca esti pe directia asta. Va scriu si pt ca in trecut eu mergeam la sala si atunci cand mergeam bineinteles ca aratam mai bine. De cateva luni bune nu mai merg si sunt slab (in sensul ca multi oameni imi spun ca am slabit mult, ca arat slab). Pe mine nu ma deranjeaza aspectul meu fizic, pt mine este important sa fiu in regula fata de Dumnezeu, sa incerc sa fiu bineplacut lui. Este adevarat ca nu am nici prietena si poate ca ar fi important aspectul fizic in aceasta privinta.
LuciaS
august 17, 2016 @ 3:31 pm
Bogdan, eu cred ca la intenție, la inima omului caută Dumnezeu, si nu ne ia in serios copilariile. Cand eram singura, in fiecare vara mergeam cu o prietena pe faleza inainte de munca si alergam, iar toamna/primavara ma duceam la sala, si dupa fiecare efort fizic eram mai vie, mai rezistenta si la răutăți si in activitățile din zi. Faptul ca unii baieti se gândesc la cum arată, tine de imaturitatea vârstei, ca mai târziu muschii căpătați in tinerețe sa ajute in căsnicie cand își vor ajuta sotiile la bagaje. Deci, tot răul spre bine : )
Ultima fraza era o întrebare, cumva? Daca da, iti spun ca nu, nu contează, sau depinde pe cine intrebi. Am vazut oameni urâți fizic dar care emanau multa frumusețe din interior si erau ca un magnet pentru cei din jur. Depinde ce iti dorești cu adevarat si tu.
sdaniel
august 17, 2016 @ 7:33 pm
Bogdan_ct
Eu nu am fost in viata mea la sala/fitnes, dar am o parere foarte buna despre cei care merg regulat.
Majoritatea dintre cei pe care ii cunosc si fac asta sunt ceva de genul corporatistilor.
Oamenii aceia lucreaza 10 ore pe zi, stand pe scaun, restul timpului petrecandu-l cu familia acasa sau in oras.
La o viata atat de sedentara, intr-un timp foarte scurt organismul se imbolnaveste.
Sigur ca exista si solutia de a merge la un fotbal sau baschet, dar sunt probleme de organizare deoarece implica mai multe persoane si toate sa aiba acelasi orar sa poata veni.
Asa ca acesti oameni au ajuns sa mearga la sala pentru a-si putea mentine organismul sanatos.
Daca imi permiti Bogdane, nu mai judeca oamenii doar pentru un viciu sau hobby pe care il au.
In al doilea rand ce ai cu mandria?
Un sinonim al cuvantului mandrie de exemplu este demnitate! Un al sinonim este onoare!
Cuvantul mandrie are intr-adevar si un sens negativ, acela de îngâmfare, înfumurare, semeție, fală, fudulie, orgoliu, trufie.
Spre exemplu, Aristotel considera mandria una din principalele virtuti.
sharbinsk
august 18, 2016 @ 11:49 am
Există creștini care au duhovnic și cu toate acestea au dezlegare să meargă la sală.
Este mândrie în momentul în care cel care merge la sală se laudă, postează pe facebook poze în care-și arată mușchii, umblă în maieuri pe stradă sau la bustul gol, dă check-inuri de la sală, dă likeuri la cărți de culturism sau citate din domeniu ca să pară interesant.
Iarăși e mândrie și o doză de prostie să porți tricouri cu o mărime mai mică pentru a reliefa mușchii.
Dacă nu se face caz din mersul la sală nu e slavă deșartă și să fim serioși [b]ce rezultate sunt după câteva luni sau un an de sală[/b], în masă musculară mă refer, așa încât respectivul să nu-și mai încapă în piele ?
Sunt unii care merg constant, de 5-6 ani la sală și au rezultate, dar în rest nu cred că există nu știu ce rezultate pt oamenii care fac de puțin timp, [b]presupunând că durează luni poate chiar ani de zile pierduți în sală[/b] până cineva învață să facă antrenamentele corect, să lucreze corect categoriile de masă musculară raportat la organismul său și să aibă alimentația și odihna potrivită.
Alții au impresia ca dacă au mers sacadat, cu pauze mari între zilele de sală, o lună da – alta ba, au nu știu câți ani de sală în spate.
O altă exagerare e cu banii aruncați pe suplimente, la care unii ajung să exagereze și să devină chiar dependenți de tot felul de proteine și shake-uri.
Părerea mea, nu e păcat, mândrie sau prostie mersul la sală
-cât timp există binecuvântare de la duhovnic;
-cât timp nu se încalcă posturile bisericești că deh! trebuie proteină din carne;
-cât timp mersul la sala nu e un pretext pt a nu căuta un servici, a nu face treburile gospodărești sau a nu sluji aproapelui când are nevoie;
-cât timp nu se lipsește de la slujbe în praznicele mari care pică în timpul săptămânii pt a merge la sală;
-cât timp nu se face paradă pe internet și în viața de zi cu zi cu trupul;
-cât timp activitatea face bine pentru psihic, fie că omul vrea să lase lenea și comoditatea sau fie că vrea să se destindă după o zi de muncă solicitantă nervos;
– cât timp omul nu-și distruge sănătatea prin suprantrenamente și greutăți peste puteri de ajunge la chirurg după;
-cât timp omul nu dezvoltă tipicuri maniacale legate de administrarea de proteine, shake-uri și alte preparate pentru a forța creșterea rapidă;
-cât timp mersul la sala nu devine însăși o aberație raportat la veniturile de care se dispune.
Îi văd pe unii că umblă cu pungile de proteine după ei sau și le administrează de parcă ar urma un tratament pt boală cronică.
Mi se pare infantilism după o anumită vârstă treaba asta și e risipă de bani, mai ales că există și rezultate doar cu efort.
Desigur ei o să zică că sunt inofensive pt organism, că au îndulcitor natural din ștevie,bla bla, dar nici sănătate nu e să bagi ani și ani în tine tot felul de preparate chimice.
Până la urmă și a vrea să forțezi natura și să crești [b] în masă, altfel decât în ritmul[/b] corpului, e tot un drăcism din registrul operațiilor estetice aberante și costisitoare.
În cazul de față, cel care dorește o creștere forțată, nu e mulțumit cu reacția naturală la efort a metabolismului și-l forțează inutil deși a fost înzestrat de Dumnezeu cu un anumit bioritm.
Bogdan_ct
august 19, 2016 @ 5:24 pm
Va multumesc pt raspunsuri. Doamne ajuta!