La discotecă…sau mă împărtăşesc cu Hristos?
O întrebare la care ar trebui sa ne raspundem fiecare dintre noi, tinerii. Unde alegem sa mergem la discoteca sau la Sfanta Biserica? Biserica este casa lui Dumnezeu, locul intalnirii omului cu Dumnezeu, locul unde se uneste cerul cu pamantul; iar discoteca o poarta de intrare in iad sau cum o mai numeste parintele Teofil Pârâian; ,,o adunare de oameni care nu fac altceva decat sa se excite”. Noi tinerii de astazi alegem sa mergem cu foarte mare entuziasm la discoteca, in locul Sfintei Biserici.
Unirea noastra cu Hristos se poate realiza doar in Biserica prin Sfanta Impartasanie, Trupul si Sangele Domnului. Dar totusi de ce este atat de importanta unirea noastra cu Domnul? Ea consta in faptul ca fara aceasta nu vom putea intra in Imparatia Cerurilor, nu vom putea dobandi raiul cel promis de Dumnezeu noua oamenilor.
Dupa ce ne-am spovedit la preotul duhovnic (dupa ce am marturisit toate pacatele noastre Mantuitorului Iisus Hristos prin prezenta duhovnicului), ne-am implinit canonul si am primit dezlegare, ne impartasim cu Hristos, il primim pe Mantuitorul intreg in trupul si sufletul nostru. Aceasta unire cu Mantuitorul Hristos nu trebuie sa se termine atunci cand iesim din Sfanta Biserica, ci sa fie permanenta si anume ca tot ceea ce facem sa fie placut lui Dumnezeu.
Dar nu facem de fiecare data asa sau chiar deloc cei mai multi dintre noi. Biserica pentru unii dintre tinerii de astazi este un loc unde merg babele duminica dimineata in lipsa de ocupatie. Si astfel alegem discotecile, barurile, cluburile etc. pentru a ne petrece nopti si zile.
Alegem sa mergem la discoteca din mai multe motive: -in primul rand intervine diavolul si care ne spune: ,,Ce sa cauti tu la Biserica? Ce este frumos acolo? Sa te uiti la teatru? Mergi la discoteca!” -in al doilea rand este anturajul (prietenii), grupul din care facem parte te poate modela ; De exemplu daca prietenii tai merg sambata seara la discoteca tu nu poti sa zici ca nu poti merge deoarece trebuie sa mergi duminica dimineata la Sfanta Biserica, evident ca vei fi luat in ras, te vei simti penibil in fata prietenilor tai si asa alegi sa petreci inca o noapte in pacat; -iar al treilea motiv este si mintea noastra cea inclinata spre pacat. Dumnezeu nu ne-a creat pacatosi, dar omul avand vointa libera alege sa faca ce vrea si de aceea ajungem sa pacatuim, sa facem lucruri rele crezand ca sunt bune.
Aceste ispite: divolul, pritenii (lumea) si mintea noastra, sunt acele lucruri cu care trebuie sa ne luptam pentru a nu cadea in pacate, pentru a nu alege sa mergem la discoteca (la desfrau), ci sa ne indreptam pasii nostrii la Sfanta Biserica (la unirea cu Domnul Hristos).
Alegem sa ne unim cu diavolul , sa dansam cu el, sa bem cu el in baruri, in discoteci, vrem sa ne simtim bine. Dar oare asta este fericirea noastra? Oare asa vom putea castiga fericirea vesnica? Daca suntem prieteni ai divolului, ai desfraului, si a tuturor desfatarilor este normal ca si prietena /prietenul, sa fie tot din acest grup, nu vom putea accepta pe cineva care sa incerce sa fie placut/a lui Dumnezeu. Toata adolescenta noastra, toata tineretea noastra o petrecem in dezmierdari pacatoase. Si astfel ajungem sa ne intemeiem o familie si sa intampinam tot felul de necazuri si greutati: sa avem copii bolnavi, cu diferite malformatii, sa nu ne putem intelege cu sotia, cu familia, sa patim diferite accidente, etc, viata noastra sa fie un calvar.
Eu as intreba cati dintre tineri si-ar dori o astfel de familie? Nimeni! … este normal!
Dar sa deschidem ochii bine sa vedem cate crime, cate violuri, cate accidente mortale, cate lucruri care ne inspaimanta se pot vedea intr-o singura zi la stiri. Toate acestea sunt plata pacatelor noastre. Din cauza nenumaratelor pacate suferim atatea, dar este si normal daca nu ne unim cu Hristos, nu il primim pe Dumnezeu in inimile noastre, in viata noastra vom suferi chinuri si mai groaznice in iadul cel de veci. Trupul acesta al nostru este trecator, dar sufletul traieste in veci, va trai vesnic in rai sau in iad in functie de pacatele pe care le-am facut aici pe pamant, dupa moartea trupeasca sufletul nu mai poate face nimic pentru mantuirea sa.
Haideti sa ne trezim! Sa ne trezim la realitate cat mai avem timp aici pe pamant, sa nu zicem ca suntem tineri caci nu vom sti cat mai avem de trait. Sa ne unim cu Hristos aici pe pamant ca apoi dupa moarte sa fim uniti cu Hristos in veci.
Haideti sa-L iubim pe Dumnezeu caci si El va avea grija de noi si mai mult. Va avea grija de mantuirea noastra, de familia noastra, de sanatatea noastra, de tot ceea ce avem nevoie aici pe pamant dar si in cer.
Acum as avea o rugaminte la toti cei care ati citit aceste randuri, sa-mi spuneti care si-ar dori sa se uneasca cu Dumnezeu in aceasta perioada a postului Sfintelor Pasti?
(Catalin)
Bogdan
februarie 28, 2009 @ 7:24 pm
Cu totii trebuie sa dorim unirea cu bunul Dumnezeu, spre dobandirea vietii vesnice, si nu putem fi crestini ortodocsi doar intr-o singura clipa din zi, sau intr-o anumita ora sau program, trebuie sa fim ortodocsi in toate aspectele vietii si trebuie sa fim cumpatati in fapte si vorbe, caci ispitele in aceste vremuri sunt foarte multe…
Talita
februarie 28, 2009 @ 10:28 pm
Da, Catalin,am intalnit si eu tineri care spun ca vor merge la biserica atunci cand vor imbatrani. Traiesc printre acesti tineri si ma doare ca ei nu stiu ca fara Hristos esti batran si la 20 de ani. Vreau insa sa cred ca Domnul nu-i va lasa asa batrani mult timp, si atunci cand vor avea 60, 70, 80 de ani, ei sa intinereasca in Hristos.
Cat despre unirea cu Hristos prin Impartasanie, sa ne faca Dumnezeu vrednici de asta! Pacatosi suntem ,dar cu El nimic nu-i de neindreptat.
Alexutza&Valy
martie 1, 2009 @ 12:55 pm
Suntem de acord sa ne impartasim cu Hristos!In viata nu numai discoteca este un lucru rau si o lucrare a diavolului…sunt multe alte lucruri rele dar trebuie sa iti dai seama de ele la timp si sa-L ai mereu in minte invataturile Lui Dumnezeu.
Sfatul nostru este sa scrii in continuare pentru tema dezbatuta e interesanta!!!MULTA BAFTA!
felicitas
martie 1, 2009 @ 6:28 pm
Catalin mi-a placut mult articolul tau insa ai uitat sau nu te-ai gandit sa amintesti de un lucru esential in viata tinerilor di ziua de astazi in special al bucurestenilor…. Nu toti suntem la fel, uneori e nevoie sa inveti, sa vezi anumite lucruri, sa capeti o experienta pentru ca apoi sa spui : Da, discoteca e un lucru care nu-mi aduce nici un folos real pentru mine, e doar o ameteala proprie, in care se invart o parte din prietenii mei, care ma poate duce la dependenta si poate fi in legatura si cu alte vicii… tinerilor din ziua de azi nu poti sa le spui discoteca e un lucru rau, al diavolului, pentru ca reactia lor va fi una de ras sau in cel mai bun caz de compatimire: ”Uite-l si pe asta saracul,ce incuiat mai e!” Trebuie sa invete singuri din greselile lor, asta e, trebuie sa acceptam din pacate si aspectul asta… unii invata mai greu si mai ales din greseli, decat din auzite… si cunosc nenumeroase cazuri de genul asta… Repet nu toti suntem la fel, nu avem noi dreptul sa punem etichete pe ceilalti daca merg sau nu la Biserica sau discoteca, pentru ca nu poti sa stii momentul cand respectiva persoana pe care tu o consideri atat de decazuta moral se poate ridica intr-un anumit moment al vietii sale si sa te intreaca pe drumul mantuirii
felicitas
martie 1, 2009 @ 6:32 pm
Cat despre Impartasanie, aceasta Taina e atat de personala incat ramane intre credincios si canonul parintelui duhovnic
Nicu
martie 1, 2009 @ 8:55 pm
Felicitas ai dreptate, dar daca au cazut foarte multi tineri, au marturisit ca nu e bine la discoteca, ca de acolo incep toate desfatarile pacatoase, de ce sa mai cada in pacate multii altii, preiteni, colegi de.ai nostri? De ce sa ne uitam cu nepasarea la caderea lor? Hai sa in indemnam macar caci aceasta nu se poate face cu forta. Mantuirea nu se obtine cu sila.
Iar despre Impartasanie un lucru vreau sa.ti spun: Daca te impartasesti atunci inseamna ca ai primit dezlegare de la pr. duhovnic, atunci inseamna ca totusi unirea ta cu Hristos Dumnezeu este un pas inainte in drumul mantuirii tale. Deci daca nu esti vrednica, fa in asa fel sa ajungi la vrednicia de a te uni cu Hristos. Acum pe buna dreptate nimeni nu este vrednic de a se Impartasi, dar Dumnezeu ne iarta daca vede ca noi acem aceasta dorinta de indreptare in inima noastra.
Iar daca ai scris ca esti deacord sa te impartasesti, poate asa iti aduci aminte atunci cand esti dispusa sa pacatuiesti si vei evita pacatul, asta nu trebuie sa se intample nu numai in acest post.
Catalin
martie 1, 2009 @ 8:55 pm
Scuze eu am scris mai sus am uitat sa schimb numele.
abcRO
iunie 9, 2009 @ 1:09 am
Asa m-a pazit pe mine Hristos! In liceu am vrut sa merg la discoteca dar nu gaseam cand.Se facea vinerea, sambata si duminica.Vineri nu ,ca era zi de post;sambata nu, ca nu ma puteam trezi sa merg la biserica a doua zi;-)uminica in nici un caz ca luni era scoala.Prima data am mers in clasa a 12 a.Eram in excursie si ne-au dus pe toti.Eram cazati la alti elevi.Eu si gazdele mele am ajuns mai tarziu.Profa statea aproape de usa si cu toate ca nu-i prea placea compromisul pe care l-a facut m-a indemnat sa merg mai in spate, la colegii mei.Am incercat……..era intuneric, fum, unii se lipeau de tine, altii tipau ca sa-i auzi..M-am intors inapoi socata si repetand intr-una ca in iad, ca in iad..Am stat intr-o margine, spre intrare ca sa am un pic de aer si-am dansat.Un baiat a vrut sa „vorbim”..hai..de unde sunteti… unde mai mergeti…raspuns la o manastire, eu inainte cu manastirea el perplex.Nu vazusem niciodata acea manastire.Eram curioasa si dornica sa ajung acolo.S-a terminat.Am intrat la facultate si am fost cu colegii eram vreo 15 plus vreo 10 altii.Atunci a fost mai bine dar tot nu intelegeam intunericul.De cine si de ce ne ascundem?Apoi inca o data acasa.Fum, mangaieri si alte pacate trupesti ..unii nici nu mai erau impreuna a 2 a zi.Fete de 15 ani bete..S-a inchis fila si s-a lipit.Azi stiu.NU DISCOTECII.Cei care n-ati mers n-ati pierdut nimic.Cei care inca mergeti mai ganditi-va o data.PACATUL ESTE INTOTDEAUNA O INCERCARE DE A UMPLE UN GOL, NICIODATA O REUSITA!
George
septembrie 27, 2010 @ 11:28 pm
…….
La biserica putini tineri mai vin…vin doar cand au nevoie la examene,sau au anumite probleme personale.In primul rand tin sa mentionez ca nu e frumos sa vorbesti la telefon sau sa-ti sune telefonul in biserica,sau sa vii rujata,parfumata,cu tricouri decoltate(cazul femeilor)…sau altele.Nu sunt eu acel perfect,dar totusi,daca nu respecti chestiile astea,inseamna ca nu respecti Biserica si nici haina preoteasca.
RDF
septembrie 28, 2010 @ 1:10 pm
pt George
Doamne ajuta! Nu se cuvine a-i judeca pe altii:sad:Desi uneori, privind din perspectiva ortodoxa, incercand sa respectam normele Bisericii si a religiei in care ne-am nascut, ne vine sa ne revoltam (si chiar o facem!!!), ne vine sa judecam(si chiar o facem!) lumea NERUSINATA si fara de morala care ne inconjoara…nu e bine! si de ce? Pentru ca poate acele femei rujate de care vorbesti tu, poate chiar acele femei sunt mai drepte de cat noi, cei ce frecventam Biserica, poate delul de a aparea ele in fata noastra e o ispita, e o incercare de la Dumnezeu penttru noi, poate ca rugaciunea lor e mai CU FOC decat a noastra(niciodata nu ti s-a intamplat sa te rogi MECANIC?:sad: )…nu e bine sa judecam…poate ca ceea ce ai zis tu era o simpla parere, dar sa nu ajungem la judecata! Stii prea bine ca diavolul poate lua chipul unui inger de lumina! „Privegheati si va rugati, potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita!”(I Petr.5,8)…Sa fim atenti! Sa priveghem!…Si oare nu va lasa Pastorul Cel Bun 99 de oi DOAR pentru a merge si a o gasi pe cea pierduta???Eu cred ca da, caci asa ne talcuieste Scriptura :love: Si cred ca stii ca „Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina”(I Tim.2,4) …Dumnezeu nu cheama pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta…Si Biserica e un SPITAL DUHOVNICESC in care toti cei ologi sufleteste vin pentru a se vindeca…Niciodata nu stii ce se ascunde dupa acele farduri si haine necorespunzatoare vietii crestine…Si sa nu uitam ca ne lasam IMPRESIONATI de moda, de cei din jurul nostru…si daca de la inceput nu ai o stanca pe care sa te intemeiezi, poti sa te darami la orice adiere de vant…Cam asa e cu lumea asta in care traim…Atata timp cat nu traim in si prin Hristos:sad:suntem MORTI! Domnul sa-ti ajute…si fii atent la sufletele oamenilor, la suferintele lor, nu la modul in care se imbraca…Vezi?Poate tu ai o atitudine credincioasa, poate ai o imbracaminte care se cuvine , dar gandeste-te ca altii sau altele se imbraca precum marea masa a populatiei pentru ca nu cunosc cele cuviincioase…deci, bucura-te ca Dumnezeu ti-a dat sa descoperi care sunt limitele imbracamintea, ale smereniei etc…Slava Lui pentru toate!
Bogdana
septembrie 28, 2010 @ 2:29 pm
Secretul e sa-l privim pe om pe cu dragoste. Si atunci n-ai cum sa-l judeci.
Alexa
septembrie 29, 2010 @ 10:00 am
Doamne ajuta! Si eu sunt de parere ca Dumnezeu ii incearca pe crestinii care se straduiesc sa duca o viata dreapta, atunci cand intra in contact cu cei care nu au un comportament crestinesc. Este o ispita careia multi nu-i rezista, mai ales in situatia in care cel cu frica de Dumnezeu este in lipsuri iar cel fara frica are de toate.Omul care cedeaza isi judeca aproapele, se compara cu el si se vede mai putin pacatos, ceea ce-l face sa se simta mandru.Iata,deci,cat de usor ajunge sa faca 3 pacate.Ba mai mult, poate ajunge sa se planga de situatia in care se afla si sa se considere nedreptatit de Dumnezeu. Asa ca sa ne straduim sa fim crestini adevarati si, [i]in loc sa-i judecam[/i]-chiar si in gand- pe ceilalti, [i]sa ne rugam pentru ei si pentru noi[/i].Sa uram pacatul si nu pe cei care pacatuiesc,[b]sa ne vedem permanent mai pacatosi decat toti ceilalti oameni[/b] si sa nu lasam sa incolteasca, in sufletul nostru, mandria si ura venite de la diavol.