La Mănăstirea Hadâmbu patru icoane plang cu lacrimi de mir

De la Vaslui catre Iasi, Podisul inalt al Moldovei urca spre cerul albastru al toamnei ca o golgota de lut. Drumul trece la inceput prin campie, dupa care se desprinde si se inalta, lasand in urma satele risipite printre lanurile de floarea-soarelui. Prin colbul lui rosiatic trec carute, masini si autobuze, dar si grupuri compacte de oameni care din cand in cand se opresc sa se inchine, plini de evlavie. Crucile lor, care par sa uneasca pamantul cu cerul, transforma urcusul acela anevoios intr-un pelerinaj. „Pe Dealul Hadambului se urca mai usor cu sufletul decat cu trupul”, spune cate-un drumet, oftand. Asa si este: lent la inceput, urcusul devine din ce in ce mai nevolnic, pe masura ce se apropie de final. (O penitenta a naturii?) Sus, la capatul lui, o platforma acoperita de iarba se deschide spre spatiu, ca o baza de zboruri intergalactice. Sau ca un aerodrom pentru ingeri. Ultima varianta pare sa fie mai aproape de adevar: pe podisul acela inaltat peste acoperisul Moldovei, se afla o manastire alba, stralucitoare, pe care soarele toamnei isi revarsa tot aurul. E Schitul Hadambului: vestitul lacas monahal in care de la o vreme se petrec nemaivazute miracole. Intre zidurile sale vechi de sute de ani, patru icoane plang cu lacrimi de mir. O minune adevarata, care atrage mase de pelerini.

Numaratoarea suspinelor

Comunitatea monahala de la Schitul Hadambului numara abia douazeci de calugari tineri, care s-au despartit de viata si au parasit zarva acestei lumi, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu. Inaintea lor s-au nevoit aici, in saracie, castitate si ascultare, mai multe generatii de monahi ale caror oseminte odihnesc sub iarba adanca a locului, ceea ce il face pe staretul Nicodim Gheorghita sa exclame, cu o fericita intristare: „De la intrare pana in pragul bisericii, calcam numai pe sfinti!”. Tanarul pastor de la Schitul din Dealul Mare – cum mai numesc localnicii asezamantul – a venit pe aceste meleaguri in luna martie a anului 1990, la indemnul Inalt Prea Sfintiei Sale Pimen Suceveanul, pentru a incepe o noua viata de obste. Chiar in ziua de Bunavestire, preotul-calugar a slujit prima Sfanta Liturghie, dupa ce lacasul fusese parasit, timp de trei decenii, in era prigoanei comuniste. In varsta de numai 35 de ani, s-a ostenit la inceput de unul singur, ca intr-un adevarat surghiun, intr-o chilioara stramta din vechiul zid al manastirii. Dar numaratoarea suspinelor duhovnicesti de la Schitul Hadambului este cu mult mai lunga! Ctitorie de la 1659 a boierului venetic Iani Hadambul, asezarea a fost abandonata de calugarii greci dupa secularizarea averilor manastiresti, ramanand pustie vreme de aproape un veac. Abia in 1937, prin vointa staretului Iov Mazilu si cu binecuvantarea patriarhului Miron Cristea, sfantul lacas a fost repopulat cu monahi si renovat, cunoscand o scurta perioada de inflorire, pana in 1960, cand fratii au fost alungati de autoritatile comuniste si s-au risipit prin satele sarace din imprejurimi, unde lucrau cu ziua.

Suferinta si prigoana cunoscute de acest loc indepartat ii fac astazi atat pe monahi, cat si pe crestinii pelerini, sa fie incredintati ca minunile petrecute aici, de sapte ani incoace, nu sunt intamplatoare. Acest colt uitat de lume a fost ales de Dumnezeu pentru a da semn ca „s-au apropiat timpurile…”.

Tristetea Fecioarei Maria

In dupa-amiaza blanda de toamna, multimea credinciosilor asteapta vecernia, in timp ce parintele-ghid le povesteste pelerinilor nou veniti istoria miracolelor de la Schitul Hadambului. Curtea manastirii este plina de bolnavi sau infirmi, de oameni chinuiti, veniti de departe, cu speranta vindecarii si a alinarii suferintelor. Un sir lung de crestini se perinda prin fata altarului, sarutand Icoanele Facatoare de Minuni, coplesiti de mireasma paradisiaca a Sfantului Mir, ce adie parca de pe alta lume. Oamenii privesc cutremurati urmele lasate de dumnezeiestile lacrimi pe chipul, pictat in ulei, al Maicii Domnului. Un tanar calugar, cu coada pe spate si cu privirile iluminate de o mistica bucurie, vorbeste despre miracol. Credinciosii bolnavi asculta istorisirea sa cu o deznadejde aproape inflacarata si nu putini sunt cei care izbucnesc in plans…

In 1937, preotul Octavian Zmau din Roman a pictat doua icoane ale Maicii Domnului cu Pruncul, pe care le-a inchinat, ca danie, Manastirii Schitul Hadambului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului, odoarele au fost inchise intr-o lada, in altar, asteptand tacute schimbarea vremurilor. Abia in 1990, au fost asezate in biserica, dupa noua sfintire a acesteia, iar cativa ani mai tarziu li s-a facut ferecatura de aur si de argint. In duminica de Boboteaza a anului 1992, s-a starnit mare tulburare duhovniceasca in manastire, cand fratii au observat ca ochiul drept al Maicii Domnului plange cu lacrimi de mir, sfintele picaturi prelingandu-se pe uleiul icoanei. Minunea s-a repetat anul urmator, in ajunul Sfintei Parascheva, cand icoana a inceput, din nou, sa verse mir si a ramas umezita vreme de aproape doua saptamani. De atunci, odorul lacrimeaza in fiecare saptamana, iar Sfantul Mir, adunat cu migala si evlavie de monahi, a dovedit miraculoase calitati vindecatoare. In ultimii ani, icoana insasi a savarsit, la randul ei, vindecari de-a dreptul supranaturale, astfel incat faima dumnezeiasca a schitului s-a raspandit cu repeziciune in intreaga regiune. Incepand de prin 1995, siruri lungi de credinciosi, veniti de la Iasi sau din alte orase, urca Dealul Mare cu ravna pe care le-o da speranta salvarii.

O mireasma de pe alta lume

A doua icoana, asezata si ea in fata altarului, care alcatuieste astazi o sfanta pereche cu cea dintai, a varsat mir in anul 1997, chiar in Postul Pastelui. De catva timp, ea se afla in chilia fratelui Vechentie, caci fusese scoasa din vechea catapeteasma a bisericii, inainte de renovare. Intr-o pasnica zi de primavara, cand calugarul se intorcea in camaruta sa pentru rugaciunile dupa-amiezii, cuviosul a ramas inmarmurit in pragul usii caci icoana atarnata pe zid raspandea o lumina suprafireasca. Apropiindu-se, cutremurat de evlavie, monahul a descoperit ca Sfanta Icoana izvora mir din trei locuri! Vestea s-a intins ca fulgerul in manastire, iar a doua zi odorul a fost mutat in biserica, printr-o procesiune religioasa savarsita cu mare fast ecleziastic. De atunci incoace, icoana a mai varsat Sfantul Mir de cateva ori din vesmintele Maicii Domnului, starnind aceeasi mistica stupoare printre monahi si pelerini. In chilia fratelui Vechentie a ramas acelasi parfum de Rai care pluteste si in sfanta biserica, ceea ce il face pe calugar sa exclame, fara incetare: „Asta este o mireasma venita de pe alta lume! Nicaieri pe pamant nu exista asa ceva… Doar tristetea si milostivirea Prea Sfintei Maicute a Domnului pot raspandi asemenea parfum, care pluteste in pasunile Raiului!”.

Incepand de anul trecut, prestigiul de-a dreptul dumnezeiesc, pe care aceste minuni l-au atras la Schitul Hadambului, a facut ca pelerinajul sa devina de proportii neobisnuite. Penitenta urcarii anevoioase a Delului Mare pare sa-i pregateasca pe crestini pentru marea intalnire cu semnele divine… Si pentru ca adanca lor credinta trebuie intarita inca o data, milostiva intristare a Fecioarei Maria a facut si cea de a treia icoana sa planga cu lacrimi de mir! Minunea s-a repetat de patru ori, de la sfarsitul verii trecute pana toamna, starnind o adevarata frenezie cucernica printre pelerini! De atunci, schitul a inceput sa fie vizitat chiar si de inalte fete bisericesti.

Un Athos moldovenesc

Apoteoza acestei suite de miracole a debutat in luna ianuarie a acestui an, cand cea de-a patra icoana, infatisandu-l pe Sfantul Ioan Botezatorul, s-a umezit cu mirul frumos mirositor! Minunea dumnezeiasca s-a repetat dupa numai trei zile, dupa care celelalte icoane au continuat sa lacrimeze, din timp in timp, pana in postul Sfintei Maria. Ultima oara, cel dintai odor a plans in ziua de 3 august, in prezenta unui mare numar de credinciosi, cutremurati de gratia divina ce li se infatisa dinaintea ochilor, in toata simplitatea si maretia sa, fiind insotita de aceeasi paradisiaca mireasma care adia prin biserica, starnind murmure.

„Nimeni nu poate dezlega misterul acestei avalanse de minuni petrecute in sfanta noastra manastire!”, glasuieste parintele-ghid, cel ce-si spune singur „monahul pacatos”. Dar cuviosia sa stie ca la Dumnezeu nimic nu este intamplator si ca toate semnele au talc ascuns. Inmultirea miracolelor savarsite prin cele mai uitate colturi ale pravoslavnicei Moldove ii incredinteaza totusi pe crestinii pelerini ca aceasta provincie se afla sub binecuvantarea Celui de Sus. Athosul moldovenesc de la Manastirea Schitul Hadambului este chiar dovada acestei milostiviri, caci pe langa incredibilele semne divine, s-au petrecut din ce in ce mai multe vindecari de copii sau bolnavi incurabili, ceea ce marturiseste ca Duhul Sfant si-a aflat locul aici.

Minunile nevazute

Daca toate aceste miracole evocate pana acum s-au petrecut in prezenta unui numar foarte mare de martori atat din randul monahilor, cat si din randul credinciosilor laici ce au vizitat biserica de-a lungul ultimilor sapte ani (fapt care face sa soseasca astazi la manastirea Schitul Hadambului autobuze cu pelerini din toate colturile tarii), mai exista o suita de minuni, asa-zise „nevazute”, traite de diferiti crestini, ce depun marturie in fata intregii lumi pentru miracolele savarsite de cele patru Icoane Facatoare de Minuni de la Schitul din Dealul Mare. Va relatam doar cateva dintre ele, cu mentiunea ca eroii acestor intamplari au dorit sa-si pastreze anonimatul.

O credincioasa din comuna Mogosesti, aflata chiar la poalele Dealului Mare, a cumparat de la manastire, acum doi ani, o imagine a primei Icoane Facatoare de Minuni, care avea formatul unei carti postale, fiind acoperita cu membrana de plastic cu mentiunea „Sfintita”. Femeia s-a intors acasa, dar – din neglijenta – a ratacit reproducerea icoanei intr-un vraf de hartii nefolositoare, pe care le-a aruncat in foc. Spre stupoarea ei, la numai cateva clipe dupa ce focul din soba a fost aprins, cele trei inele de fonta ale godinului au sarit si, sub privirile sale uluite, reproducerea sfintita a Icoanei Facatoare de Minuni a tasnit drept in mijlocul camerei, pe covor, fara nici o urma de arsura si fara macar sa fie infierbantata!!!

Un preot paroh din Brasov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Inainte de a-si face toate analizele medicale, el a trimis-o pe sotia sa la Schitul Hadambului cu straiele sale preotesti, rugand-o sa le atinga de icoanele ce plansesera cu lacrimi de mir. Intoarsa acasa, preoteasa si-a gasit barbatul foarte abatut, caci primise intre timp confirmarea necrutatorului diagnostic. Amintindu-si de vorbele Mantuitorului: „Rugati-va ca si cand ati primit deja ceea ce cereti si vi se va da voua dupa credinta”, Sfintia Sa ne-a povestit ca a imbracat straiele preotesti atinse de Icoanele Facatoare de Minuni, cu mare incredere in milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. Dupa o saptamana, preotul brasovean era complet vindecat si sosea la Manastirea Schitul Hadambului, unde ingenunchea in fata Sfintelor Icoane, plangand cu lacrimi fierbinti de recunostinta.

Asta-primavara, chiar in acest an, o credincioasa din Suceava a venit la Schitul din Dealul Mare pentru ca suferea de o grava leziune a coloanei vertebrale, ce o condamna la o operatie chirurgicala extrem de periculoasa si fara sorti prea mari de izbanda. Femeia a ramas doua zile la manastire, rugandu-se neincetat la toate cele patru Icoane, cu gandul la cei doi copii pe care ii avea de crescut. Intr-o duminica, dupa Sfanta Liturghie, disperata mama a ramas in genunchi in fata uneia dintre icoane, chiar si dupa ce biserica se golise de lume. Privind in ochii Prea Sfintei Fecioare Maria, i s-a parut ca icoana clipeste, dupa care a simtit o atingere usoara pe spate, ca un curent de aer. S-a intors sa vada daca mai era cineva langa ea, dar a descoperit ca ramasese absolut singura in biserica. O data ajunsa acasa, femeia s-a internat la Spitalul Municipal din Suceava. Examenele medicale premergatoare operatiei i-au facut pe medicii chirurgi sa descopere uluiti ca leziunile coloanei vertebrale disparusera in chip de-a dreptul miraculos. Femeia ne-a povestit ca doctorii care au venit in rezerva spitalului sa-i comunice vestea incredibilei vindecari nu intelegeau de ce pacienta lor plange in hohote, inchinandu-se, in loc sa rada! De atunci, credincioasa din Suceava, ca si preotul de la Brasov, vin aproape in fiecare luna la Manastirea Schitul Hadambului pentru a da slava Numelui lui Dumnezeu si pentru a multumi Prea Sfintei Fecioare Maria, care ii priveste cu blandete, iubire si milostivire, din rama Icoanelor Facatoare de Minuni. Aidoma lor, mii de credinciosi viziteaza in fiecare zi acest veritabil „Athos romanesc” din inima batranei Moldove, cu speranta salvarii sufletelor sau cu nadejdea unor vindecari pe care nu le mai pot astepta de la doctori. Toti crestinii sunt impresionati de urmele vizibile pe care le-au lasat lacrimile de mir pe uleiul pictat al icoanelor. Dar mai mult decat orice, pelerinii inspira cu nesat aerul binecuvantat din biserica, parfumat cu miresme uluitor de frumoase, ce adie de pe lumea cealalta, caci numai la Schitul Hadambului Fecioara Maria plange pentru toti credinciosii romani, nemangaiati de soarta!

Am preluat acest articol Formula As ! De ce am preluat acest articol? Pentru ca mama mea s-a nascut in Mironeasa chiar la cativa km de aceasta manastire si imi povesteste cum bunica mea adica mama ei ii scula de dimineata (pe ea si pe fratii si surorile ei) si ii urca cu „sufletul” mai mult decat cu „trupul”la acest colt de Rai:Manastirea Hadambu! (Popescu Adrian)

Sa dam slava lui Dumnezeu pentru credinta celor de la Manastirea Hadambu!Amin