Lacrimile lui Dumnezeu
Priveam astăzi o icoană cu Mântuitorul. Este o icoană care a plâns. De fapt, au plâns chiar ochii lui Hristos și, drept mărturie, lacrimile Lui au aparut și pe Chipul zugrăvit.
Câtă măreție pe chipul Dumnezeului nostru! Câtă slavă! Câtă tăcere sfântă! Și peste această tăcere au curs lacrimi,… lacrimi care s-au oprit pe obrazul Său, lacrimi care strigă la noi.
Ne strigă pe nume cu blândețe, ne cheamă să le privim și să nu trecem pe alături fără să ștergem măcar una.
Cu durere am întrebat: ,,De ce plângi, Doamne?,,
Răspunsul, însă, îl știu prea bine: Dumnezeu, Cel cu inimă de tată, se întristează asemeni unui părinte uitat de copiii lui. Ne vede alergând nebuni prin lume, obosiți, deznădăjduiți, uitând că El ne așteaptă să ne odihnească în brațele Lui părintești. Scornim cu mâinile în noroi, orbecăim în beznă, uitând de căldura și lumina pe care El cu dor așteptă să ni le împartă. Stăm cu privirea ațintită către durere, uitând că Dumnezeul nostru vindecă. Ne temem de moarte, uitând că Hristos e viața.
Și iar L-am întrebat: ,, De ce plângi, Domnul Dumnezeul meu?…,,
Dar eu știu deja că lacrimile Lui curg și din cauza mea. Îl lovesc cu păcatele mele pe El, Cel nevinovat. Îl rănesc cu neiubirea mea pe El, Cel plin de iubire. Îl întristez cu uitarea mea pe Hristos, Cel ce îmi poatră pururea de grijă.
Dacă noi, oamenii, ne bucurăm când cei dragi ai noștri se bucură și ne întristăm când îi vedem suferind, cum oare vom trece nepăsători pe lângă lacrimile Lui?
Măcar o data în zi, am putea să ne îndreptăm privirea către El. Dacă am înțelege noi, cu câtă iubire și răbdare ne așteaptă Hristos să-I vorbim, am încerca sa-I spunem zilnic mărac o vorbă. Dacă am ști cu câtă durere curg lacrimile Lui, am încerca să ștergem măcar una cu un colț de suflet.
(Tallita)
Lacrimile lui Dumnezeu? «
noiembrie 4, 2008 @ 8:04 am
[…] lui -)umnezeu? noiembrie 4, 2008 Mă intrigă cu adevărat şi-mi tulbură duhul concepţia multor oameni care cred că Dumnezeu s-ar boci acum pentru noi şi faptul că El este într-o profundă tulburare […]
Dan
noiembrie 4, 2008 @ 9:02 am
Pentru „Trezire Spirituala”: Nu a spus nimeni ca Dumnezeu ar fi tulburat sau deprimat din cauza noastra…sau ca Dumnezeu „boceste” ca si cum ar fi un adolescent parasit de prietena lui, ca si cum ar fi un neputincios. Eu cred ca Dumnezeu plange cu lacrimi dumnezeiesti si parintesti dupa cei pierduti. Daca vedem icoanele care plang ale Maicii Domnului sau ale Mantuitorului, inseamna ca ei chiar au plans pentru noi. Nu au izvorat lacrimi de mir din ochii lor din senin ca doar Dumnezeu nu face politica de maketing. Aceasta ar trebui sa ne faca sa ne dam seama in ce stare deplorabila suntem noi, sa vedem cat de aproape sunt ei de durerile noastre. Trebuia cumva sa strige in gura mare Mantuitorul ca ei plang pentru noi ca sa intelegem?
Tallita
noiembrie 4, 2008 @ 10:24 am
Trezire spirituala, imi pare rau pentru felul in care ai inteles articolul. Referindu-ma la chipul Mantuitorului, spuneam: ,,Câtă măreție pe chipul Dumnezeului nostru! Câtă slavă!,, si nicidecum …cata tulburare. Am zis ca ,,Dumnezeu Cel cu inimă de tată, se întristează asemeni unui părinte,, pentru pacatele noastre, iar intristarea Lui e plina de dragoste dumnezeiasca si rabdare, nu de disperare (nu e bocet).
Spuneai in articolul tau ca ,,El nu umblă după închinarea şi darurile noastre.,, Putem gandi ca Dumnezeu este slavit de ingeri in Ceruri, El Insusi e plin de slava, deci la ce I-ar mai folosi si lauda noastra? Noi suntem cei ce avem nevoie sa ne rugam Lui, dar nu pot crede ca lui Dumnezeu Ii este indiferenta alegerea noastra de a vorbi cu El sau nu, de a face fapta buna sau nu.
si iar spuneai:,,Hristos nu plânge după cuvintele noastre şi nu aşteaptă să-i dăm măcar o clipă în fiecare zi în care să-i turuim câteva vorbe şi apoi să ne vedem de viaţa noastră.,, Nu stiu cum ai inteles tu asa cuvintele mele. Am zis ca Hristos ne asteapta cu rabdare sa-I vorbim, iar cand am spus ca asteapta ,,macar o vorba,, nu m-am referit la a turui cuvinte fara rost, ci la rugaciunea de multe ori scurta dar plina de smerenie si recunostinta.
Ce intelegi tu cand spui ca ,,Dumnezeu oare nu are altă ocupaţie, decât să stea trist şi să plângă pentru noi? Hristos domneşte acum, El este la dreapta Tatălui, El are biruinţa de partea Lui şi a biruit odată pentru totdeauna la Calvar. ,, ? Este adevarat ca Hristos S-a rastignit si a biruit moartea, dar asta nu inseamna ca de atunci El nu se mai implica in mantuirea oamenilor. Vreau sa spun ca El inca se jertfeste nevazut in cadrul Sfintei Liturghii, El inca se imparte tuturor, El inca lucreaza prin oameni, prin Sfintii Sai si prin Maica Domnului.
Acum, nu-mi ramane decat sa te rog sa ma ierti ca articolul meu te-a intrigat si te-a tulburat.
Trezire spirituala
noiembrie 4, 2008 @ 12:27 pm
Există o neînţelgere destul de evidentă. Dacă Hristos este înălţat şi domneşte, cum poate atunci să fie considerat încă, că se jertfeşte?
Problema, pe care eu o consider a fi, principală a postului este pentru că ai oferit doar o viziune, dacă pot să-i spun aşa, a „părţii” în care Dumnezeu e îndurerat şi plânge.
Să zicem că exprimarea aceasta plastică şi miloasă ar fi bună, dar nu ai spus nimic de partea cealaltă şi tocmai asta e problema principală a noastră, a creştinilor de astăzi, îl vedem pe Dumnezeul iubitor, blând şi milos dar am uitat că El este şi drept, sfânt, urăşte păcatul şi nu negociază cu el.
Iisus Hristos, este desigur, o jertfă vie care nu încetează să fie adusă, dar nu poţi spune că păcatele noastre îl fac să fie suferind, El a suferit odată şi a fost destul, Hristos nu stă în cer acum sângerând din cauza orbecăirii noastre în întuneric. Ne cheamă cu glasul lui blând şi plin de dragoste sfântă dar nu e plin de durere acum.
În plus, afirmaţia „zilnic măcar o vorbă” strică extrem de mult imaginea lui Dumnezeu. El nu are într-adevăr nevoie de ritualurile noastre DACĂ noi nu ne frângem inimile de dragostea Lui, dacă noi nu am simţim fiorul dragostei noastre pătrunzându-ne duhul şi inimile.
Cât despre icoanele care plâng, nu ştiu dacă ai avut ocazia să vezi cum au fost descoperiţi „unii” cu tot felul de mecanisme care făceau icoanele să „plângă”. Nu au stricat aceştia mărturia creştinătăţii şi au făcut ca vrăjmaşii Domnului să râdă şi să-i hulească numele?
Dragostea faţă de Dumnezeu este cu mult mai mult decât un sentiment, este o dragostea care decide, care voieşte; o dragoste care alege să iubească.
Sper că am legat destul de bine ideile ca să înţelegi „neînţelgerea” mea. Dumnezeu să aibă milă de noi.
Dan
noiembrie 5, 2008 @ 12:12 pm
Pana acum sincer nu am avut ocazia sa vad „cum au fost descoperiţi “unii” cu tot felul de mecanisme care făceau icoanele să “plângă””. Dar chiar daca am presupune ca au fost si asemenea cazuri, asta nu inseamna ca ar trebui sa ne indoim de miile de minuni care s-au facut prin sfintii din icoane, Maicuta Domnului si Domnul insusi si care au plans in Duhul Sfant pentru noi. Afirmaţia “zilnic măcar o vorbă” NU strică imaginea lui Dumnezeu, ci este puntea de legatura pe care o avem cu EL, adica rugaciunea. Aici nu este vorba de rugaciunea de tipic…care este la inimia nimic, ci este vorba despre rugaciunea cu inima infranta si smerita (ca in Psalmul 50). Fiorul dragostei fata de Dumnezeu nu vine din senin, caci pana si asta este un dar al lui Dumnezeu, ea vine tocmai din …“zilnic măcar o vorbă.” printre altele.
Un fir de iarbă
noiembrie 6, 2008 @ 1:39 pm
Dane, cam forţat …
ionutz
februarie 7, 2009 @ 12:53 pm
ar trebui sa il pui si pe acesta la recomandari!e tare frumos…..
admin
februarie 7, 2009 @ 1:24 pm
L-am pus acum.
florinm
februarie 8, 2009 @ 10:37 pm
mda…
Trezire spirituala, daca vezi comentariul asta, as vrea sa stiu daca dumneata crezi ca exista diavoli. Dar iad? Oare cum or arata acestea, cine ajunge acolo? Imi iertati intrebarea, dar I-o parea rau Domnului Hristos pentru aceia care ajung acolo?
ionutz
februarie 9, 2009 @ 2:14 am
Nu sunt cel care a scris articolul ,dar „florinm” Dumnezeu ne-a creat din iubire oare nu suspina Domnul vazand pe cel pacatos cum cade de pe acest pamant…in iad!Da exista iad precum exista rai!Exista diavoli precum exista ingeri!Acum cred ca esti in masura sa iti dai seama daca Domnului ii pare rau sau nu!Cand a venit in lume doar pentru pacatosi a venit….Cum arata iadul>:-?Imagineaza-ti un moment cat de infiorator e sa vezi un cadavru plin de sange …asa deodata fara sa te astepti!Ei acum gandestete la groaza pacatosului de flacarile iadului este infinit de ori mai mare…..si durerea pe masura!
florinm
februarie 9, 2009 @ 6:04 pm
@ionutz
ma asteptam sa intelegi ca raspunsurile pe care mi le-ai dat tu as fi vrut sa le primesc de la „Trezire spirituala”… Tu chiar crezi ca eu nu stiu daca exista iad??
Eu as vrea sa stiu daca el (Trezire sp.) crede ca exista iad. Iar daca ar crede ca unii ajung in iad, cum de nu intelege ca Hristos sufera pentru toti, deci si pentru caderile noastre? Evident ca El s-a rastignit odata, fizic, si s-a rastignit pentru noi toti. Dar tocmai pentru asta, cand stim ca a facut asta deja si pentru noi, de ce nu intelegem ca tot El este acela care sufera cel mai mult cand pierde un suflet? Omul, fiind liber, poate alege cum isi duce viata – si cum sa nu sufere pentru noi?
Cat despre cadavrul plin de sange – nu cred ca ne infioram toti asa de tare la o vedere asa grozava (eu nu ma vad „sarind” in sus, desi nu-mi doresc sa vad asa ceva). Iadul nu cred ca este un soc, e mai degraba suferinta infinita. Suferinta dupa timpul pierdut din timpul vietii, suferinta ca nu mai poti intoarce nimic inapoi… Cat de groaznic o fi sa nu mai ai nadejde? De aceea cred ca vederea unui cadavru, chiar si plin de sange sau mutilat etc. este doar un soc, dar este nimic pe langa suferinta aceea. Pentru cei adormiti exista pomenirile, pomenirile pentru cei raposati, caci doar rugaciunile celor in viata mai pot usura suferinta celorlalti (din iad) si il pot milostivi pe Domnul. Dar si urmasii vor proceda, de regula, precum inaintasii. De aici suferinta care se amplifica, de asemenea si deznadejdea lor… De-asta plang icoanele, pentru sufletele care pier, pentru aceia care in loc sa aleaga Viata vesnica, aleg de bunavoie chinurile iadului, lasandu-se amagiti de diavol.
Asadar, n-ar fi minunat sa ne intalnim cu totii in Rai? Dă, Doamne!
ionutz
februarie 10, 2009 @ 12:36 am
scuza-ma florinm alt exemplu nu am gasit (mai sus)!Dumnezeu sa il lumineze pe „Trezire spirituala”!Dumnezeu este asemena unui parinte care nu boceste,nu urla,El tainic si dumnezeieste plange pentru noi….oitele ratacite..
Talita
februarie 10, 2009 @ 10:48 am
Da, florinm, minunat ar fi sa ne intalnim toti in Rai! Doamne ajuta!
daciana
noiembrie 15, 2009 @ 6:38 pm
M-a uns pe suflet acest articol. Multumesc. M-am regasit in el, caci stiu cu cata rabdare a asteptat Domnul Iisus Hristos intoarcerea mea de pe calea pacatului. Lacrimile sfinte ale Domnului meu au curs si pentru mine, caci stiu cat de mult L-am mahnit cu viata mea dezordonata si plina de desertaciune. De cand m-am intors la El, nu m-a mai lasat sa deznadajduiesc. Astfel, Domnul Iisus Hristos a fost Cel care a luptat in locul meu si m-a ajutat sa-mi pun ordine in viata. Cu lacrimi de multumire Te rog, Doamne Iisuse Hristoase, sa ma aperi si de acum inainte cu puterea Ta cea mare si iarta-ma, Doamne, ca te-am necajit cu neascultarea mea. Doamne iarta-ma si ajuta-ma!
Veronica
iulie 13, 2010 @ 12:12 am
Minunat ai scris , Talita ! Dumnezeu sa fie cu tine! Am mai citit cateva din contributiile tale si cu adevarat m-au impresionat foarte placut! Extraordinar de frumos ! Te-a inzestrat Dumnezeu pe tine cu ceva ce nu toti avem. O gingasie sufletasca aparte. Sant sigura ca tu ii multumesti pentru asta.Uneori mi-as dori si eu asa o gingasie; dar , nici vorba. Parca am fost cioplita cu toporul.Ma bucur ca folosesti darul acesta minunat pentru a-L slavi pe Dumnezeu. Asta ” DA” credinta!!! Dumnezeu sa te aiba in paza Lui! Amin!
Tabuica
mai 17, 2011 @ 9:40 am
De parca toti ne dam sema ca plinge din cauza de la pactele fiecaruia si oricum nu contenim de a pacatui…De parca avem si constiinta care mereu ne spune nu face … ca e rau ce faci…dar trist e ca nu putem, ba nu , nu vrem sa ne oprim….