Lacrimile sunt apa sfinţită de sufletul nostru

„Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei.” 

Iisus îi spune lui Simon că nu i-a dat apă pe picioare, aşa cum se primea un oaspete, dar femeia aceea îi uda picioarele lui Iisus cu lacrimile ei.  Apa lui Simon şi lacrimile femeii apar faţă-n faţă aici. Simon trebuia doar să facă efortul simplu de a-i uda picioarele cu apă lui Iisus, dar femeia îi udă picioarele lui Iisus cu o altfel de apă, cu o apă trecută prin firea ei, înduhovnicită, plină de sentimentele ei, curgând din ochii întristaţi din pricina păcatului, curâţind vederea şi sufletul ei, aşteptând harul lui Dumnezeu.

Lacrimile femeii pregătesc (curăţesc) sufletul şi vederea pentru iertare, pentru harul lui Dumnezeu.  Apa din lacrimi este imprimată de sentimentele omului, de duhul omului, la fel cum apa sfinţită este plină de harul lui Dumnezeu.   Apa din lacrimile femeii este plină de iubire şi credinţă, fiind recunoscută de Iisus Hristos ca una ce a iubit mult. Lacrimile ei, provenite din întristarea păcatelor, din părerea de rău, din dorinţa de îndreptare susţinută de credinţă, sunt  folosite pentru a curăţi picioarele lui Dumnezeu pentru a obţine iertarea, şi iubirea Lui.

Noi bând apa sfinţită ne umplem de Duhul lui Dumnezeu, primim iertarea şi dragostea Lui. Lacrimile noastre sunt apa sfinţită de trupul nostru, de duhul nostru, pe care le aducem pentru a curăţi picioarele Lui,  pentru a-i cere iertarea şi iubirea.