LAUDĂ de Nichifor Crainic

Tu, cel ce te ascunzi în eterna-ți amiază
Și lumea o spânzuri în haos de-o rază, 
Metanie ție, Părinte. 
Izvod nevăzut al văzutelor linii, 
Mă scalzi și pe mine în unda luminii 
Un mugur de carne fierbinte. 

Sunt duh învălit în năluca de humă, 
Sunt om odrăslit dintr-un tată și-o mumă, 
Dar sunt nerăspunsa-ntrebare. 
Ce glas destoinic să-mi spună-ncotro e 
Oceanul de somn ce icnind fără voie 
M-a-mpins și pe mine-n mișcare? 

Nici maica nu știe ce tainică normă 
Îmi dete din carnea-i vremelnică formă, 
Neant înflorit în minune. 
Căci toate izvoadele umbrelor noastre 
Roiesc mai presus de arhangheli și astre 
Din veșnica ta-nțelepciune. 

În ceruri, Părinte, sunt abur în aburi 
Și-asemeni cu apa ce-ngheață pe jgheaburi 
Prind coajă de carne din spațiu. 
Tu cugeți, se naște; voiești și durează; 
Respiri și-nflorește; iubești și vibrează
De-adancul luminii nesatiu. 

De tine mi-e foame, de tine mi-e sete, 
Fac dară de umbră acestei planete 
Cu spumă de soare pe creste; 
Și-n saltul credinței gustând veșnicia, 
Din pulberea lumii îmi strig bucuria 
Că sunt intru Cel care este! 

Puzderii de stele ascunse-n amiază, 
Făpturile-n tine de-a pururi durează 
Și-n spațiu vremelnic colindă. 
A fi, bucurie eternă și sfântă! 
O vrajă a toată lumina răsfrântă 
De-a gloriei tale oglindă.

(Nichifor Crainic)

(Visited 20 times, 1 visits today)