Lauda să-ţi fie ca blestemul, şi blestemul ca lauda
Înainte de a-mi începe articolul vreau să zic că am aproape două săptămâni de când zic că am să scriu acest text. Din păcate, diavolul şi-a băgat coada(din nou).Totuşi, mai bine mai târziu decât niciodată.
Sfinţii Părinţi au subliniat faptul că există opt păcate capitale, dar că sursa tuturor păcatelor este mândria. Câţi dintre noi am ţinut seama de această realitate? De câte ori nu ne-am lăudat cu reuşitele noastre şi pe deasupra ne-am asumat întregul merit? De câte ori n-am făcut-o pentru a ne fi gâdilate urechile în mod plăcut? Ce să o mai lungim, oamenii în majoritatea lor covărşitoare (şi eu sunt primul pe listă) simt nevoia de a fi ridicaţi în slăvi, să li se atribuie merite pe care nu întotdeauna le posedă.
Când sunt lăudat şi nu simt că acele complimente sunt justificate, chiar dacă simt că mă fac mic şi conştiinţa trage semnalul de alarmă, îmi vine foarte greu să admit acest lucru şi să îi atenţionez pe ceilalţi că cel din faţa lor nu e aşa strălucitor precum lasă impresia. Aproape de fiecare dată când sunt criticat, şi nu sunt rare ocaziile, reacţionez violent. Fie nu-mi recunosc greşelile, fie văd paiul din ochiul altuia.
Calităţile ni le cunoaştem, deci laudele nu ne sunt de folos, nu ne ajută să ne cunoaştem mai bine. Ba mai mult, nu fac decât să ne urce pe piscuri, de unde căderea va fi mai dureroasă. Criticile în schimb sunt binevenite, ele scoţând în evidenţă slăbiciunile pe care nu le vedem si de care facem abstractie. Insa ele fac parte din noi si trebuiesc asumate.
Laudele sunt asemenea mâncărurilor gustuoase care predispun la lăcomia pântecelui, în timp ce criticile sunt precum nişte medicamente amare dar care servesc perfect ca antidot. Acesta este motivul pentru care trebuie să le cerem celor apropiaţi să ne judece drept şi sever, iar nu cu indulgenţă.
(Dumitru)
Guest
august 19, 2010 @ 8:14 am
foarte bine zis / bravo 😀