O legislație de interzicere a avortului: dovadă a eradicării sclavagismului prenatal

Există multe voci care susțin că interzicerea avortului prin lege ar fi un act extremist, bazat pe fundamentalism religios. Argumentul suprem care se aduce împotriva interzicerii avortului prin lege este că acest lucru ar fi o încălcare a drepturilor femeilor asupra propriului lor corp.

Desigur, lucrul acesta ar fi adevărat dacă embrionul/fătul din uterul mamei ar fi tot una cu corpul mamei, ceea ce nu este, dovada primă fiind ADN-ul diferit al fătului față de mamă. Tot în acest sens, am putea vorbi de drepturile mamei asupra vieții unei persoane dependente de ea, dacă luarea vieții persoanelor care nu se pot apăra defel este un drept iar nu un abuz de putere, concretizat în crimă. Însă cum uciderea unei persoane nevinovate nu are justificare morală, cu atât mai mult a uneia care este sânge din sângele celor care atentează la ea, este lesne de înțeles că actuala legislație pro-avort este o încălcare legală a libertăților persoanelor care nu-și pot apăra dreptul la viață. Astfel, într-un stat cu legislație pro-avort, statutul copiilor nenăscuți este asemănător și de multe ori identic cu al sclavilor din vechime.

Așa cum stăpânii de sclavi aveau drepturi totale asupra sclavilor, inclusiv de viață și de moarte, tot așa și astăzi, susținătorii avortului se raportează față de copiii nenăscuți ca față de proprii sclavi, hotărând dacă să mai trăiască sau nu, în funcție de cum dictează interesele personale.

În genere, sclavia s-a dezvoltat pe fondul unui puternic curent rasist. Rasismul s-a născut și s-a extins datorită faptului că unii oameni au îndrăznit să redefinească statutul de persoană umană pe criterii morfologice (de culoare). Astfel, negrii erau considerați ființe inferioare, fără drepturi, din punct de vedere juridic, simple obiecte și erau comparați adeseori cu animalele. Devenise un obicei să fie exploatați la maxim în condiții severe, până la moarte, iar exploatarea lor era dictată de interesele stăpânului care nu erau altele decât bunăstarea personală și confortul.

Revenind la sclavagismul prenatal, el a fost posibil conceptual și este legiferat tocmai din pricina faptului că există foarte mulți oameni care își arogă dreptul de a redefini ființa umană în funcție de criterii fiziologice (de funcționalitate). Astfe, embrionii umani și fetușii nu sunt considerați persoane umane ci ”o masă de celule” sau ”extensii” ale trupului femeii, și prin urmare ființe inferioare, fără aceleași drepturi la viață ca și persoanele născute.

Această redefinire a persoanei umane are defapt aceleași motivații ca și sclavagismul rasial, respectiv bunăstarea personală și confortul, însă de data aceasta nu în sensul creșterii lor ci în sensul prevenirii scăderii lor. Părinții avortori justifică deciziile de avort motivând de cele mai multe ori că altfel nu ar avea cu ce susține creșterea copiilor. Dar acest mod eufemistic de exprimare nu este altceva decât a spune că ”nu vreau să renunț la confortul meu actual, la bunăstarea mea, fie ea cât de mică, pentru că o eventuală persoană în plus reprezintă o diminuare a bunăstării mele.” Dar oare este justificată uciderea unei persoane pentru bunăstarea personală?

Iată o paralelă între ideologia sclavagiei și cea a avortului:

Așadar, sclavagismul există și astăzi, atât în forma lui consacrată cât și în forma celui prenatal (mai există și sclavagismul economic și cel sexual, dar acestea sunt alte subiecte, nu mai puțin importante).

De aici înțelegem că legislația pro-avort este o formă de sclavagism modern, una prin care celor puternici li se permite să exploateze la maxim pe cei neajutorați, miza fiind confortul și bunăstarea celor dintâi.

Totuși, susținătorii avortului trebuie să înțeleagă că drepturile lor se opresc acolo unde încep drepturile altor oameni, fie că acești oameni au posibilitatea de a-și exercita drepturile la viață sau nu.

Lămurindu-ne de toate aceste lucruri elementare, afirmăm răspicat că o legislație de interzicere a avortului nu este o încălcare a drepturilor mamei ci o dovadă a eradicării sclavagismului prenatal. O legislație anti-avort nu este altceva decât o legislație a apărării celor slabi față de eventualele abuzuri ale celor puternici. A percepe, mai ales ca femeie și mamă, că o astfel de legislație te obligă la creșterea copiilor e ca și cum ar percepe un eventual atentator că legislația în vigoare îl obligă să nu i-a viața cuiva. Obligația este resimțită doar atunci când dorința personală intră în conflict cu legea. Aceste afirmații ar putea scandaliza pe mulți dintre susținătorii măsurilor pro-avort, însă tuturor acestora le propunem un exercițiu de reflexie personală: Dacă se oripilează față de ne-oamenii care și-au putut exploata semenii, încât să le ia libertatea și chiar viața pentru confortul și bunăstarea personală, cum de nu se oripilează când ei înșiși i-au viața propriilor fii pentru confortul și bunăstarea personală?

Sperăm că va veni o zi când sclavagismul prenatal va fi abolit la fel cum a fost abolit și sclavagismul rasial. Tragem nădejdea că în România se vor găsi creștini ai cetății care să aibă curajul și demnitatea de a scoate copiii nenăscuți din prigoanele celor care vor să ”scape de griji”, la fel cum Sfinții Împărați Constantin și Elena au avut curajul și demnitatea de a scoate creștinismul de sub prigoanele celor care au vrut să ”scape de Dumnezeu.”

(Dan)