Libertatea creştinilor diferă de libertatea celor ce nu cred în Dumnezeu

Creştinii şi ateii (necredincioşii) au discutat mult despre liberate şi liberul arbitru, despre moralitate, despre bine şi rău, dar de multe ori discuţiile se sfârşesc în contradictoriu şi deviază de la subiect. Este foarte important să înţelegem că noi creştinii percepem libertatea în alt fel decât o percep cei din afara Bisericii, şi tocmai de aceea discuţiile n-ajung la niciun numitor comun.

Este clar pentru toţi că omul este liber şi poate alege în fiecare secundă a vieţii, dar libertatea pe care o trăieşte nu este una desăvârşită, ci este constrânsă de mulţi factori. De exemplu eu aş vrea să zbor, aş vrea să nu-mi fie foame niciodată, aş vrea să mă pot teleporta dintr-un loc în altul, aş vrea să cunosc toate tainele şi secretele lumii în care trăim, aş vrea să văd ce este în sufletul oamenilor şi ce gânduri au… dar nu pot, deşi vreau asta. Deşi sunt liber şi-mi doresc toate aceste lucruri totuşi nu le pot avea, iar asta arată că libertatea mea este una parţială.

Fiecare individ îşi folosesşte libertatea, posibilitatea de a alege, aşa cum crede de cuviinţă, urmârind un anumit scop pe termen scurt, mediu şi lung. Aici intervine diferenţa în perceperea libertăţii de către atei şi creştini.

Scopul vieţii celor care nu cred în Dumnezeu este o viaţă fericită pe pământ, o familie frumoasă, prieteni mulţi, carieră şi recunoaştere profesională, distracţii, plimbări, plăceri etc. Moartea pentru ei înseamnă o descompunere a trupului în pământ, atât şi nimic mai mult.Totuşi şi ei sunt chip ai lui Dumnezeu, şi ei fără să-şi dea seama vor mult mai mult decât satisfacţiile acestea pământeşti. Fiinţa lor tânjeşte după Dumnezeu, dar neînţelegând asta îşi orienteză energiile tânjind după materie, singura dimensiune pe care o percep.

Pe de altă parte scopul vieţii unui creştin este să iubească pe Domnul Dumnezeu din tot sufletul său, din toată inima sa şi din tot cugetul său, iar pe aproapele ca pe sine însuşi. Creştinii îşi trăiesc viaţa cu gândul că vor ajunge în împărăţia cerurilor şi-l vor vedea pe Dumnezeu. Şi creştinii vor o familie frumoasă, prieteni mulţi, vor o viaţă profesională prin care să fie de ajutor oamenilor şi întregii societăţi, dar ei nu caută plăcerea şi distracţiile ci îşi folosesc libertatea şi timpul peîntru a-i ajuta pe oameni:

„Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.” (Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel 5, 13-17)

Sfântul Apostol Pavel arată în versetul de mai sus că libertatea nu trebuie folosită pentru a împlini pofta trupului pentru că:

„faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare, închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, invidii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri, pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.” (Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel 5, 19-21)

În schimb dacă în libertatea noastră colaborăm cu Dumnezeu în luarea deciziilor, atunci roadele faptelor noastre vor fi cu totul altele.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege. Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm, să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.” (Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel 5, 22-26)

Libertatea folosită pentru împlinirea poftelor duce la păcat, iar păcatul ne face sclavi, ne îngrădeşte libertatea:

“Dacă veţi rămâne în cuvântul Meu, sunteţi cu adevărat ucenici ai Mei; şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au răspuns: Noi suntem sămânţa lui Avraam şi nimănui niciodată n-am fost robi. Cum zici Tu că: Veţi fi liberi? Iisus le-a răspuns: Adevărat, adevărat vă spun: Oricine săvârşeşte păcatul este rob al păcatului. Iar robul nu rămâne în casă în veac; Fiul însă rămâne în veac. Deci, dacă Fiul vă va face liberi, liberi veţi fi într-adevăr.” (Evanghelia după Ioan 8, 31-36)

În Întâia Epistolă Sobornicească Sfântul Apostol Petru ne sfătuieşte:

„Trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.” (2, 16)

Pentru creştin, a fi rob ai lui Dumnezeu înseamnă a fi liber, pentru că aşa cum copilul se încrede în toate alegerile mamei sale, luate din iubire, aşa şi creştinul se încrede în toate poruncile lui Dumnezeu:

„…pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ” (Isaia 27, 9)”

Pentru creştini a fi liber înseamnă a trăi fără păcat, pentru că desăvârşirea libertăţii vine doar prin relaţia cu Cel veşnic, Atotştiutor şi Atotputernic. Dacă nu mai traiesc eu ci Hristos trăieşte în mine, atunci pot să şi zbor aşa cum au făcut unii din părinţii pustiei, pot să şi mă teleportez unde vreau aşa cum a făcut Pr. Arsenie Boca ducându-se la înmormântarea mamei sale deşi era închis în puşcărie, pot să aflu toate tainele lumii, pot să ştiu gândurile oamenilor, dar orice aş face, fără iubire nimic nu sunt.

Pentru creştini a fi liberi înseamnă a trăi fără păcat, o astfel de viaţă deschizându-i noi şi noi orizonturi prin iubire.

Libertatea creştinilor se dobândeşte doar în Biserică, în Trupul lui Hristos, cu ajutorul Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine, prin rugăciunile Maicii Domnului şi a sfinţilor, cu ajutorul episcopilor, preoţilor şi duhovnicilor.

„Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.” (2 Co 3, 17)

Nu poţi fi liber de unul singur, pentru că paradoxal a fi liber înseamnă a renunţa la tine pentru celălalt, înseamnă a nu-ţi face voia ta ci a face voia lui Dumnezeu, pentru că voia Lui are efecte benefice asupra întregii omeniri.

Pentru creştini a fi liber înseamnă a-ti încredinţa libertatea lui Dumnezeu, Cel care este liber de timp, de spatiu si de orice alta limitare. Fiind liber de orice, Dumnezeu potenteaza si satura nelimitat libertatea celor care i-o incredinteaza.

(Claudiu)