Lista cu păcate
Acum câţiva ani când am mers prima dată după mulţi ani să-mi mărturisesc păcatele am citit înainte îndreptarul de spovedanie, o cărticică care enumeră o listă foarte mare de păcate, dar care nu epuizează deloc subiectul. Prin asta se vede că oamenii involuează în rău aşa cum evoluează în bine, iar fiecare societate are caracteristicile ei, păcatele epocii moderne fiind nemaîntâlnite până în acest moment în istoria omenirii.
Acel îndreptar de spovedania m-a speriat din două motive. Unu pentru că am observat cât de multe păcate aveam, bifam în continuu aproape rând cu rând. Doi pentru că am conştientizat cât de multe păcate mai există, cât de mult rău este în lumea noastră şi în câte ispite putem cădea. Nu vă recomand acel îndreptar, au apărut altele mai noi, mai adaptate păcatelor moderne, şi mai uşor de citit şi de rezumat.
În timp ce citeam îndrumarul notam pe hârtie ce făcusem rău, şi ajunsesem să scriu cam multe pagini. În acel moment am realizat că nu mă pot duce la un preot să citesc ditamai lista ci trebuie să le învăţ pe de rost, măcar în mare. Am încercat să reţin ce am scris, dar tot mi-a fost greu. Am fost la părinte şi spovedania a decurs bine, am reuşit să spun cam tot ce aveam păcate importante.
La următoarea spovedanie n-am mai folosit îndreptarul de spovdeanie, mi-era lene să-l citesc pe tot şi pe deasupra nu mi se părea aşa eficient. Aşa că am început să-mi fac eu lista păcatelor încercând să-mi aduc aminte ce am greşit în ultima perioadă. Îmi aminteam doar păcatele mai mari, pe cele mici, fireşte că nu le ţineam minte, şi-mi părea rău pentru asta.
În fiecare seară la rugăciune vorbeam cu Dumnezeu şi-mi ceream iertare pentru ce am greşit în cursul zilei şi-i mulţumeam pentru tot ce a fost bine. Făcând acest lucru în timp am conştientizat că deşi îi spuneam păcatele lui Dumnezeu totuşi trebuia să le reţin şi să i le spun şi părintelui. Şi uite aşa mi-a venit ideea ca în fiecare seară să-mi notez pe o agendă data zilei care a trecut şi tot ce am făcut rău în acea zi.
Şi uite aşa am început să scriu ceva de genul:
„Vineri – 15 sept 2007:
- am vorbit aiurea
- m-am mândrit,
- am mâncat mult
- mi-am supărat părinţii
- nu am fost atent la rugăciune
- mă gândesc numai la mâncare
- lenevesc
- mă cred mai bun decât alţii
- etc.”
În fiecare seară scriam ce am greşit, chiar dacă păcatele se repetau, notam tot ce simţeam. Notam numai ce era rău în comportamentul meu nu şi ce era bun.
Când urma să merg la spovedanie, cam la un interval de o lună-două, luam toate zilele din urmă şi contorizam toate păcatele după următoarea strategie:
– Luam o hârtie mare şi o împărţeam în mai mai multe 6 secţiuni şi scriam ca titlu pentru fiecare:
- păcate raportate la părinţii mei
- păcate raportate la soţia şi fetiţa mea
- păcate raportate la prietenii mei
- păcate raportate la relaţia mea cu Dumnezeu (rugăciune, canon, slujbe, etc)
- păcate mari (aici treceam cele mai grave păcate, pe care le-am făcut şi pe care era musai să nu le uit). De obicei aici erau maxim 5.
- patimi (păcate pe care le-am repet) – aici treceam toate patimile pe care le aveam, cu care mă luptăm , dar în care tot mai cădeam din când în când.
După ce făceam aceste secţiuni înceapeam să trec sub ele păcatele din fiecare zi, fără să repet niciunul. Făcând aşa fiecare secţiune avea maxim 10-15 păcate şi totul îmi încăpea pe o pagina.
După ce faceam această listă mă apucam s-o memorez începând cu păcatele mari care erau foarte importante, erau căderile mele cele mai evidente de la ultima spovedanie şi până-n prezent, care arătau clar evoluţia sau involuţia mea duhovnicească în această perioadă.
Era uşor de memorat şi mergeam în faţa părintelui fără nicio hârtiuţă. În timp ce aşteptam la rând în biserică până ce alţi oameni se mărturiseau înaintea mea, mai repetam odată păcatele memorate scoţând lista din buzunar.
Uneori se întâmpla să uit vreun păcat, atunci data viitoare adăugam în listă secţiunea „păcate nemărturisite” pe care urma să i le spun duhovnicului.
Acest mod de a te auto-analiza este foarte eficient pentru că seară păcatele de peste zi sunt foarte proaspete în minte, şi înscrierea lor pe hârtie memorează şi „starea generală” duhovnicească a sufletului nostru în acea zi. Făcând aşa te poţi uita cu un an, doi în urmă şi poţi vedea că patimi te stăpâneau, ce ispite aveai, ce progrese ai făcut.
Viaţa este o continuă luptă, o luptă duhovnicească cu răul din noi, dar o luptă alături de Hristos Domnul care a răstignit păcatul pentru noi şi Care a îndumnezeit firea umană.
Aşa cum spunea cineva într-o revistă economică: „Cea mai bună strategie este să ai o strategie”. Aşa şi noi, cel mai bun mod de a-ne schimba este să avem un plan pe care să-l aplicăm în fiecare zi. Pregătirea pentru spovedanie este pregătirea pentru curăţire, este pregătirea pentru primirea Sfintei Euharistii, a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu.
O listă zilnică a păcatelor ne ajută să ne analizăm în mod real comportamentul raportându-ne la Dumnezeu şi la poruncile lui.
Calea spre împărăţia cerurilor este una strâmtă, anevoiasă, e o cale pe care se dau lupte multe. Cel mai greu război fiind cel împotriva firii noastre.
(Claudiu Balan)
omp
iulie 15, 2010 @ 9:10 am
Claudiu,
se cunoaste ca ai terminat ASE-ul…interesanta si utila „strategie”…totusi nu inteleg care e rusinea daca folosesti „fituica” la Spovedit…abia nu uiti nici un pacat… Inca ceva: din cate stiu e bine ca [b]dupa ce ai spovedit tot de pe fituica, S-O ARZI!!![/b]… Nu cred ca mai sunt necesare analize comparative cu situatiile precedente… din contra cred ca trebuie sa ne eliberam de trecut DEFINITIV… Aaa, daca-ti amintesti vreun pacat nespovedit inca – din trecut – il poti marturisi acum… Pentru ca „fituica” sa nu fie prea lunga, oare n-ar fi recomandata o Spovedire mai deasa (maxim la o luna!)?…
PS – pentru incepatori, cred ca ar fi bun [i]”Chestionarul de spovedanie”[/i] al Pr Eugen JURCA… e unul de bun simt…
Guest
iulie 15, 2010 @ 11:57 am
si eu folosesc fituica si tot am o rusine …fituica nu te scapa de rusine…si uneori cand nu am curaj sa zic pacatul aud cum ingerul spune „citeste-l ca altfel nu se va sterge de pe lista asta si cum ai sa te impartasesti asa???”
Anesti
iulie 15, 2010 @ 12:14 pm
Intaia reactie a duhovnicului atunci cand am fost sa ma spovedesc pentru prima data, deci o spovedanie generala, a fost sa ma intrebe „daca am o lista scrisa, o foiae cu pacatele personale?”, sau, parinteste mustrat „daca le stiu pe toate pe de rost?” 😀 Evidenta dojana, dar stiind ca sunt si la teologie, dar si el este un duhovnic foarte cautat am inteles ca „mitul” listei scrise cu pacate nu este deloc o greseala, deloc o „tehnica” utilizata numai de cei mai firavi, ci este o necesitate, nu este ceva babesc, nu este ceva improvizat, nu este o stanjenirefata deceilalti, nu este ceva anacronic, ci dimpotriva este importanta marturisirea tuturor pacatelorpentru ca toate acelea ne vor fi eriate si nu cele nemarturisite. Asa cum Claudiu a subliniat: noi insine trebuie sa ne fim in primul rand prorii „contabili” cu „o strategie duhovniceasca” responsabilizata, pentru a nu ne amagi in lupta duhovniceasca impotriva rautatii si a patimilor. Este bine sa folosim un indreptar de spovedanie recomandat de duhovnic, dar cel mai bun „indreptar” este propria constiinta, si fiindca ea poate fi inabusita de pacate, trebuie mereu sa apelam la preotul duhovnic pentru a ne indruma cat mai simplu si direct spre Dumnezeu, Maicuta Domnului si Sfintii Sai, desigur prin rugaciune, fapte si virtuti crestinesti!
Bucurie!
Anesti
iulie 15, 2010 @ 12:16 pm
erata: eriate=iertate
Laura-optimista
iulie 15, 2010 @ 6:01 pm
Interesant
Da, este o strategie foarte interesantă, la care nu m-am gândit. Eu, când mă spovedesc, mărturisesc păcatele în ordinea în care mi le amintesc, fără a-mi cerceta conştiinţa şi, în mod inevitabil, uit unele păcate şi, după spovedanie, îmi amintesc că nu le-am mărturisit.
PS. Se poate găsi pe internet un astfel de îndreptar de Spovedanie? Aş vrea să citesc aşa, orientativ, chiar dacă va trebui să-mi alcătuiesc o listă cu propriile păcate.
Bucurie!
Dan
iulie 15, 2010 @ 6:45 pm
Pentru Laura:
Daca pe http://www.google.ro cauti dupa expresia „indreptar de spovedanie”, gasesti ceea ce te intereseaza.
Iti dau doar 3 linkuri utile:
http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro/index.php/cri/182-valeriu-gafencu-indreptar-la-spovedanie.html
http://priulianaros.blogspot.com/2009/02/indreptar-de-spovedanie.html
http://www.parohiamacin4.org/indreptar_spovedanie_meteora.pdf
Laura-optimista
iulie 15, 2010 @ 8:46 pm
Lui Dan
Dan, mulțumesc mult.
Doamne, Ajută!
andrei
iulie 15, 2010 @ 9:07 pm
fratilor eu cred ca treba e altfel , ideia cu indreptarul nu o vad prea buna , caci multe ori inca nestind unele pacate ,poti cunoaste pacatul chiar din indreptar si apoi sa vina si ispita deal incerca , sapoi cred ca pacatele nu pot fi uitate (sau ceea ce se uita nui atit de grav)pentru ca el ramine in conflict permanent cu contiinta caci zice psalmistul ,,fara delegea mea eu o cunosc si pacatul meu PURUREA inaintea mea este,,(ps 50 )deci inaintea mea pururea este ,persita mustrarea constiintei ,asa si cunoastem ca este pacat , nu mai trebuie sa ne spuna cineva ca asta e pacat si asta e pacat nu singuri realizam cind este pacat dupa legea firii(a constiintei) ce este sadita in noi
Claudiu-Razvan
iulie 15, 2010 @ 9:57 pm
Dragu meu, constiinta omului tocmai prin pacat este ponegrita, este slabita si orbita. Un om care persista si adnaceste in anumite pacate isi slabeste constiinta astfel incat nu mai simte nicio faradelege .
Psalmistul spune asta ca un om indreptat spre pocainta, dar nu uita ca numai o stare de pocainta sincera aduce in inima noastra o luminare a constiintei.
Dar te intreb, de cate ori ne macina constiinta daca nu ne pocaim, daca nu suntem indreptati cu sufletul spre Dumnezeu rugandul: Miluieste-ma Dumnezeule dupa mare mila Ta si nu dupa dreptatea mea, care este mai mult sau mai putina in functie de constiinta.
Intradevar, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca noi insine ne vom judeca la sfarsitul vietii si vom avea ca acuzator propria constiinta. dar abia atunci ea va fi neimpresurata de intunecarea patimilor de acum, pentru ca atunci vom cunoaste nu in parte ci in totalitate faptele noastre, ele ne vor fi facute cunoscute. Si cunoscand pacatele prin constiinta aceea transfigurata, a invierii vom cunoaste dreptatea lui Dumnezeu, fata de care constiinta ramane un reflex al chipului lui Dumnezeu.
Si te intreb iarasi ce se intampla in constiinta unui om care se sinucide, daca am incerca sa spunem ca totusi o farama de constiinta mai are? la ce folos daca intunecarea mintii a fost mai mare ca puterea adormita, amortita a constiintei si pacatul ireversibil impotriva Duhului Sfant a fost deja infaptuit. Se vede dar ca nu propria constiinta este scaparea sisiguranta noastra, cii ea este plivita, curatata si improspatata de duhovnic prin harul duhovniciei primit la hirotesia intru duhovnic!
Cristian Stavriu
iulie 16, 2010 @ 2:32 pm
Sfanta Marturisire
Eu cred ca nu se poate sabloniza felul in care se desfasoara spovedanie.
Din nefericire la ora aceasta sunt foarte putini preoti care sa-i invete pe ucenici cum sa se spovedeasca. In cea mai mare parte spovedania reusita tine de preot. El este acela care trebuie sa te invete cum sa te marturisesti sa transformi aceasta mare taina intr-o banalitate.
duhovnicul este acela care trebuie sa-ti ierarhizeze pacatele, sa vada care este acela care te lupta cel mai mult, care sunt strategiile de lupta impotriva lor pe masura pericolului iminent. Din pacate astazi sfanta taina a marturisirii s-a transformat intr-un act de insiruire a unor pacate fara a se analaziza si discuta concret. Uneori spovedim ceea ce stim din liste si indreptare si accentuam tocmai pe aceasta marturisire rationala uitand de lucrurile principale.
Fiecare pacat in parte are la origine un gand care se zamisleste in inima omului si apoi lucreaza si devine fapta. Aici trebuie lucrat cel mai mult, aici trebuie vazut ceea ce ne biruie si ne cauzeaza probleme duhovnicesti.
Pacatele se inalntuiesc unele pe altele, se atrag si biruie pe credincios. Credinciosul trebuie sa constientizeze fiecare pacatel in parte si sa invete sa lupte cu strasnicie si cu strategie.
Uneori spunem simplu: m-am imbuibat, sau m-am lacomit. Trebuie vazut cum facem pacatul acesta, cum il primim prin gand, cum il savarsim si ce consecinte are asupra noastra.
Aceasta modalitate presupune multa jertfa din partea duhovnicului si multa ascultare din partea penitentului. S-ar putea scrie aici pagini intregi despre ceea ce inseamna sfanta marturisire si cum s-a r putea face ea la modul cel mai duhovnicesc pentru a putea da roade.
Ce ne facem atunci cand putem merge fara probleme de la o spovedanie la alta cu aceeasi fituica cu care am mai fost si datile trecute? Spovedani xerox este cea mai intalnita astazi.
Aici este adevarata taina a tainelor acest al doilea botez prin care sa ne putem indrepta.
cum ne vom indrepta daca noi la fiecare spovedanie venim cu xerox-ul (chiar daca l-am ars dupa ).
atat de mult se poate vorbi pe acesta tema, pe care eu o consider de cea mai mare importanta. Toti murdarim haina botezului si avem la indemana aceasta taina a sfintei marturisiri unde o putem spala.
S-o facem bine! asa sa ne ajute Dumnezeu!
Cristian Stavriu
elena
august 3, 2010 @ 8:20 am
ar trebui sa trec in lista de pacate ca am un program dezordonat?
Filofteia
august 3, 2010 @ 9:53 am
Elena,depinde la ce te referi.Daca programul iti este impus de serviciu atunci asta nu mai este problema ta,insa daca dezordinea este facuta de tine,asta inseamna ca si in mintea ta este la fel sau se produce o lupta interioara.Sa luam exemplul tinerilor:unii au un program dezordonat adica se culca tarziu,uita sa ia masa acasa,petrec majoritatea timpului afara in anturaje care ii fac sa mearga la discoteci,baruri,etc..atunci programul asta provine de la ei.Ei pun accent mai mult pe distractie neglijand familia si nevoile normale ale organismului facandu-si rau(ma refer aici la mancare si somn),atunci este pacat,este pacat sa ne neglijam familia si sa intram in anturaje proaste.
Altii(deobicei adolescentii) au dezordine in camera,au momente de personalitate schimbatoare si au momente in care nu fac nimic,apoi vor sa recupereze totul si iar se da peste cap programul normal pe care trebuiau sa-l urmeze.Asta inseamna ca omul care face asa este chinuit de o patima,de un pacat sau de o idee obsesiva(legate de personalitate cel mai mult) si trebuie ajutat.
Incearca sa-ti dai seama de ce ai programul dezordonat,daca asa ti-l faci tu sau iti este impus.Daca este facut de tine,il poti schimba,daca iti este impus nu poti decat sa iti faci in asa fel incat timpul tau liber sa fie cat mai ordonat si cu evenimente logice.
Daca in interiorul nostru se petrece o lupta,sau suntem chinuiti de vreo patima,asa ne arata si la exterior(dezordonati,nervosi,agitati)si daca este pace in interiorul nostru,tot ceea ce facem este ordonat,cu calm si rabdare.
elena
august 3, 2010 @ 12:27 pm
multumesc Filofteia, dar eu nu am servici, am 14 ani:-)
Guest
ianuarie 6, 2011 @ 7:18 pm
Este pacat ca ai mancat mult ?? Cred ca ezista pacate mai mari ca acesta . Nu stiu daca este un pacat asa grav .
Admin
ianuarie 6, 2011 @ 7:29 pm
Salut anonim,
Da, este un pacat, si desi pare nesemnificativ la prima vedere, Sfintii Parinti spun ca din el pornesc alte pacate mai mari ca: lenea, desfranarea, egoismul, zgarcenia si altele.
Noi avem o sectiune pe site dedicata acestui pacat, numit "lacomia pantecelui":
Lacomia pantecelui ([url]https://www.ortodoxiatinerilor.ro/fapte-rele-si-patimi/lacomia.html[/url])
Codruta
aprilie 16, 2011 @ 10:47 pm
Refuzul
Buna seara,
am citit comentariul unui utilizator care a spus ca a vrut sa se spovedeasca dar a fost refuzat de parinte. In ce situatii se intampla asta? Sunt pacate care nu vor fi iertate de Dumnezeu nici chiar daca le marturisesti si daca regreti si te caiesti din cauza gravitatii lor.. sau poate pentru ca cineva e atat de rau incat nu marita asta?
Va multumesc
Kalliste
mai 31, 2011 @ 6:19 pm
Ma intreb cat de calculat sa fii incat sa te simti vinovat ca ai mancat prea mult, sau ca ai lenevit.
Citeam intr-un comentariu mai sus despre distractie, despre a iesi in cluburi si a pune pret pe distractie. Asta de ce este gresit? De ce este un anturaj prost?? Ce ar trebui sa faca omul tanar ca sa se distreze si sa se simta bine?
[Pun intrebari din curiozitate pur si simplu, vreau sa inteleg cum vedeti voi lucrurile]
Teodora
mai 31, 2011 @ 6:50 pm
Doamne ajuta, Kalliste!
Ma bag si eu „ca musca-n lapte” (pt ca nu am participat la discutie pana acum) si incerc sa-ti dau un raspuns,cel putin din punctul meu de vedere.
Patima lacomiei pantecelui si a lenei sunt foarte mari (si eu le am pe amandoua) si aduc multe,multe probleme in viata duhovniceasca. Poate nu ele IN SINE sunt atat de grave,cat ceea ce genereaza.A scris si Admin mai sus.
Cat despre distractie,recunosc ca ma numar printre aceia care nu au intrat intr-un club decat de maxim 3 ori (din cauza circumstantelor exterioare) si insumat,nu cred ca am stat mai multe de 30 de minune. Pur si simplu pt ca nu am suportat,mi s-a parut o atmosfera de…iad. Si sa stii ca nu sunt „bunicuta”, abia am implinit 20 de ani 🙂
Cred ca e nevoie sa clarificam de la bun inceput ca [i]distractia[/i], in sensul in care o inteleg majoritatea tinerilor de astazi, nu este sinonima cu bucuria sfanta la care ne cheama Dumnezeu. Eu cunosc nenumarate persoane (si de varsta mea,si ceva mai mari,si ceva mai mici – deci toti intra la categoria „tineri”) care nu frecventeaza discoteci sau cluburi,nu beau,nu fumeaza,multi nu asculta deloc muzica lumeasca etc.
Teodora
mai 31, 2011 @ 6:50 pm
La prima vedere ar parea ca sunt ca niste „morti printre cei vii”, ca niste oameni tristi,care nu stiu sa se simta bine. Numai ca bucuriile lor sunt altele. Se vad mereu la biserica, discuta despre cartile citite, se intalnesc pt a se ruga impreuna, iar pe langa asta fac drumetii pe munte, pelerinaje,se plimba cu bicicletele, se bucura de natura,se uita la filme frumoase,din care au ce invata,canta etc. Exista nenumarate feluri de a te simti bine alaturi de persoanele dragi…iar bucuriile astea sunt mult mai mari decat „distractia” la care aspira oamenii si care te lasa de fapt cu sufletul GOL.
Cam asta zic eu ca ar fi diferenta principala intre distractiile lumesti si „distractiile” crestine (sper sa nu smintesc folosind termenul acesta). Bucuriile adevarate iti umplu sufletul,nu te multumesc doar pe moment.Te ajuta sa te apropii de oamenii si prin ei, de Dumnezeu.Iti odihnesc sufletul, mintea sau chiar si trupul.
Kalliste
mai 31, 2011 @ 8:00 pm
Inteleg.
Fiecare se simte bine in felul lui, si are dreptul la asta.
Cu o obiectie, acea distractie de care spui ca te lasa cu sufletul gol, ce inseamna suflet gol? Te referi doar la indepartarea de Dumnezeu si viata spirituala crestina, sau te referi la depravarea omului pe planuri lumesti? In sensul de, acel om va avea un comportament deviant, va realiza mai putine lucruri, va fi superficial?
Teodora
mai 31, 2011 @ 8:25 pm
Nu,ma refeream mai mult la departarea de Dumnezeu. Sigur,poti sa ajungi sa ai probleme si in plan lumesc daca persoanele cu care esti prieten fac lucruri imorale/ilegale,dar lucrul asta nu trebuie generalizat pentru ca nu toti cei care aleg astfel de distractii sunt neaparat usuratici sau rai. Multi au un fond sufletesc bun,nu vor sa faca niciun rau,dar asa cred ei ca se vor simti bine,ca se vor relaxa,ca vor mai scapa de probleme.Multi ajung sa fie si victime. De cate ori nu s-a intamplat ca tinerii sa se trezeasca la spital intoxicati cu droguri pt ca li s-au pus in bauturile racoritoare? Cate cazuri nu sunt de fete care au fost violate…?Din pacate sunt niste realitati dure…:(
Insa ideea pe care doream s-o subliniez este ca sufletul nostru are nevoie de o altfel de hrana,de o altfel de bucurie. Painea si apa sufletului sunt Harul lui Dumnezeu, comuniunea cu El si cu aproapele nostru, bucuriile curate care ne limpezesc si ne odihnesc mintea, ne intaresc trupul.
Cel putin eu asa simt…
Ana
octombrie 19, 2016 @ 4:33 pm
Sunt multe lucruri anacronice in ortodocsie.
Lipsa de toleranta este de-a dreptul incredibila. Pe principiul, cine nu e ca noi e impotriva noastra, biserica impune idei, taxe, impozite, lucruri absolute. Ortodoscii sunt cei mai cei, mai buni, mai fenomenali..cireasa de pe tort. In timp ce preotilor nu li se aplica impozite pe venit si averi, prostimii li se cere bani pentru confortul implicit al preotimii.
Daca cineva ar sta sa insire si tot pomelnicul de pacate ar trebui sa se spovedeasca…o singura persoana pe zi. Sunt multi preoti grabiti sau ocupati ca sa nu spun ca nu prea au rabdare. Unele afirmatii sunt de-a dreptul stupide: „nu mi-am pedepsit copiii cand au persistat in greseala”…dar cine suntem noi sa pedepsim pe cineva? Stiam ca doar Dumnezeu pedepseste, sau „Ca femeie, am purtat pantaloni…”. Pai 95% din femei poarta pantaloni sau rochii si fuste scurte.
Alta sminteala: ” N-am platit contributia la Sfanta Biserica”. Nu am inteles, credinta este conditionata de taxe si dari? Parca banul era „ochiul dracului” sau cand ne convine, cerem fraierilor banuti?
Am mostenire si n-am ingrijit pe cei care mi-au dat-o”…pai daca am primit mostenire, se presupune ca persoana care mi-a lasat-o a decedat…logic, nu?
” Cred in vise”. Pai insasi Maica Domnului a crezut cand Arhanghelul Gavriil i s-a aratat anuntand-o ca va naste prin Duhul Sfant.
„Am jelit mortii”. Dar ce, se presupune ca trebuie sa hohotim in ras la moartea celui drag?
„M-am machiat, rujat, vopsit la par, am dat unghiile cu oja etc. Am purtat cercei, margele, inele, coliere, bratari, pantofi cu toc. Mi-am facut parul”
Daca s-ar respecta cel de mai sus, toate femeile ar trebui sa iasa din casa ca niste mume ale padurii, imbracate in saci din postav.
Up-datativa fratilor, ca traim in secolul XXI. Asa cum v-ati luat masini scumpe, purtati aur si pietre pretioase pe voi, folositi internetul si vorbiti la celular pana si in altar, modificati aberatiile din indreptarul de spovedanie.
Sper sa aveti taria sa publicati acest comment, altfel, v-ati facut pacat!!
Dan Tudorache
octombrie 21, 2016 @ 10:30 am
Salutare Sunshinegirl! (Adina sau Ana?.. apropos de anacronisme)
Întâmplare sau nu, chiar astăzi vorbeam cu cineva despre TOLERANȚĂ și cât de găunoasă, ideologică și falsă a devenit această expresie în ziua de astăzi.
Dar ce înseamnă toleranță în realitate?
Conform DEX, a tolera înseamnă [i]„A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu vederea. A admite, a suporta.”[/i]
și
[i]„A accepta admițând în apropiere și făcând abstracție de neajunsuri; a suporta; a suferi; a răbda. 2) (fapte supărătoare nepermise) A admite în mod conștient și tacit; a suporta; a suferi; a îngădui. 3) med. (tratamente, medicamente) A suporta fără reacție de respingere.”[/i]
Ținând cont de acest înțeles general, constat că ești foarte INTOLERANTĂ față de ortodocșii (corect este „ortodocșii”, nu „Ortodoscii”, corect este „ortodoxie” nu „ortodocsie”) ăștia [i]„cei mai cei”[/i] de vreme ce nu-i mai suporți așa și-i somezi pe toți, de undeva de nas pe sus, ca să se upgradeze la modul de viață al secolului XXI.
Eu însă ți-am publicat comentariul, tolerându-ți țâfnoșenia și lipsa de cunoaștere, în speranța că te vei alege cu ceva bun din asta. Deci nu pentru a demonstra sau mima vreo toleranță! ci pentru altceva mai profund decât un slogan desuet.
Ai afirmat că [i]„biserica impune[/i] idei, [i]taxe, impozite”[/i] însă taxele și impozitele din România sunt impuse de puterea legislativă (Parlamentul României), nu de biserici, cu atât mai puțin de Biserica Ortodoxă Română. Biserica, instituțional vorbind, nu are nicio calitate în a impune taxe și impozite, și nici nu are menirea aceasta. Mai degrabă, afirmația ta te pune într-o situație ridicolă, arătând că nu-ți cunoști Biserica și rolul ei, și nici modul general de organizare a instituțiilor statului. Fără supărare.
Nu știu ce vezi stupid în faptul că cineva recunoaște că este un păcat (o greșeală) atunci când nu și-a pedepsit copiii dacă aceștia au persistat în greșeală dar țin să zic că tocmai calitatea de părinți ne dă dreptul și totodată ne impune obligația de a lua măsuri coercitive de educație atunci când propriile odrasle o iau pe arătură.
Poate nu ai sesizat până acum, dar principiul pedeapsă-recompensă este unul fundamental pentru umanitate, care stă la baza întregii civilizații. De pildă, în sistemul de învățământ, elevul indisciplinat este pedepsit cu scăderea notei la purtare sau chiar cu exmatricularea, în situația în care persistă în indisciplină. Pe de altă parte, același elev este recompensat moral prin note, căci asta este până la urmă sistemul de notare, un mod de a motiva pozitiv.
Orice greșeală se pedepsește la locul de muncă, fie cu o ceartă din partea șefului, fie cu imputarea în numerar a unor pagube, ba chiar cu desfacerea contractului de muncă. La fel, performanțele se premiază, se recompensează.
În toată legislația penală internațională este reglementat acest principiu al persistării în greșeală, prin termeni ca „infracțiune în formă continuată”, „infracțiune în formă agravată” sau „recidivă”, pedepsele crescând în cazul recidiviștilor.
Însăși caracterul și personalitatea ta a fost modelată acasă și la școală după acest principiu și dacă te ferești de a face răul și aspiri în a face bine, datorezi asta aplicării acestui principiu. Și dacă s-ar lua în serios interogația ta acuzatoare, cum că „cine suntem noi sa pedepsim pe cineva?”, lumea toată s-ar prăbuși în anarhie.
Cât privește relația femeie-pantalon, dincolo de faptul că discuția suportă și nuanțe de context, ideea procentajului mare (a popularității) nu are nicio relevanță pentru a arăta moralitatea sau imoralitatea unei astfel de vestimentații. Dacă 95% dintr-un sat se ocupă cu furtul… nu înseamnă că futul e moral. Dacă 95% din populația unui oraș trăiește în concubinaj, nu înseamnă că a devenit morală desfrânarea. Hotărârile lui Dumnezeu nu se schimbă „democratic”, în funcție de cum înclină majoritatea oameni, ci rămân aceleași, de la început și până la sfârșitul omenirii, deci indiferent că suntem în secolul XXI sau XXX.
Ideea că dacă [i]„N-am platit contributia la Sfanta Biserica”[/i] este un păcat nu știu din ce îndreptar de spovedanie l-ai luat, eu unul nu m-am lovit de ea, dar dacă există, este cel puțin discutabilă. Participarea la viața Bisericii nu este condiționată de plata vreunei contribuții, fie lunară, fie anuală. N-am auzit niciun credincios care să fie dojenit sau neprimit la vreo slujbă a bisericii pentru că nu ar fi plătit vreo contribuție. Niciodată! Știu, de la mama mea, că unele parohii prevăd plata unei contribuții anuale (valoarea ei se stabilește prin consiliul parohial, deci nu preotul singur), dar niciodată, sub nicio formă, un credincios nu este oprit de la tainele Bisericii pentru neplata acestei contribuții. Deci vorbim de o contribuție, nu de „taxe si dari” care sunt altceva, căci contribuția la fondul parohiei are caracter opțional iar taxele și impozitele au caracter obligatoriu pentru toți contribuabilii, cu tragere la răspundere pentru neplată. Acum întreb și eu: te-a tras vreun preot de mână pentru această contribuție? Ți-a cerut socoteală?
Ideea că [i]„Parcă banul era „ochiul dracului””[/i], pe cât de înrădăcinată în popor, pe atât este de greșită din punct de vedere teologic. Banul nu este „ochiul dracului”, cum nimic material nu este „al dracului” ci totul capătă valoare în funcție de voința și intenția cu care folosește omul lucrurile. Cu un cuțit se poate lua viața unui om, dar tot cu un cuțit se poate tăia o felie de carne pentru un flămând de pe stradă. La fel și cu banii. Cu ei poți să-ți pierzi sufletul, folosindu-i în mod egoist, dar tot cu banul văduvei din evanghelie poți câștiga raiul.
Și-acum visele: Una este a-ți descoperi Dumnezeu ceva printr-un vis, lucru care trebuie cercetat bine cu sfat duhovnicesc, și care nu se dă oricui! și alta este a-și face creștinul o meserie din interpretarea bazaconiilor pe care le visează în fiecare noapte, toate fiind plăsmuiri de la firea sa căzută sau de la diavol. E o diferență uriașă între cele două situații.
Ipostaza că a jeli morții este un păcat, și deci subiect de spovedanie, poate scandaliza în ziua de astăzi, mai ales pe tineri, dar aceasta pentru că tinerii nu cunosc o realitate mai puțin întălnită astăzi în oraș, dar foarte prezentă până mai ieri la sate, și foarte veche ca obicei: aceea a bocitului/jelitului morților. Pentru lămuriri, o mostră poți audia aici: [url]https://www.youtube.com/watch?v=CEqQXpKnuhM[/url]
Așadar nu vorbim de jelit în sensul de a plânge după cel răposat sau de a-i regreta moartea tragică/nedorită ci în sensul de a face un spectacol din asta, de a ține un obicei gălăgios, care oricât ar fi de emoționant și înduioșător, nu are totuși duh creștin. Noi creștinii privim moartea ca pe o trecere în lumea veșniciei a celui răposat, și ne rugăm pentru el cu nădejdea învierii și a revederii, nicidecum cu „regrete eterne” (altă invenție necreștină) sau cu „veșnic îți vom duce dorul”. Moartea e doar o despărțire temporară de cel drag, dorul și lacrimile sunt firești, durerea sufletească la fel, dar avem nădejdea mântuirii și a revederii, prin urmare nu au ce căuta jelanii disperate în public, strigăte un gura mare, dacă ne pretindem creștini. Crede-mă, tradiția jelitului cu bocitoare sau fără, chiar dacă stârnește compătimire, poate lua forme ridicole și false față de cel răposat, lucruri care se simt atunci când stai un pic mai în spate și mai așezat sufletește, cu rugăciunea și nădejdea învierii în inimă.
Cât privește ideea că dacă femeile nu se machiază, rujează, vopesc (și restul gamei), arată ca niște mume ale pădurii, demonstrează doar cât de mult ți-a fost mutilată percepția despre femei în general, și despre tine în special. Eu, ca simplu bărbat, nu am constatat că femeile ar fi mai urâte nemachiate ci din contră: sunt naturale, ele însele, lipsite de vulgaritate și senzualitate, cu chipurile mai luminoase, mai aproape de inocența copilăriei, mai frumoase fără să smintească. Desigur, poți clasa opinia mea ca subiectivă. Nicio problemă. Dar, dacă este precum spui, nu înțeleg cum de a fost Dumnezeu așa „nedrept” cu voi femeile, de v-a lăsat hâde în chip natural, „ca niste mume ale padurii”, osândidu-vă la așa grea pedeapsă, ca în fiecare zi să vă tencuiți fețele (evident, vorbesc doar de femeile care se machiază), ca să puteți ieși din casă fără să se sperie lumea și în special bărbații de voi. Cum și de ce v-a „osândit” El să fiți urâte în comparație cu bărbații, care n-au nevoie de tencuială pe față pentru a fi agreabili? Eu totuși te invit să reflectezi când, cum și de ce ți-ai schimbat percepția despre frumusețea femeii, devenind dintr-o copilă fără frustrări, o persoană complexată dacă nu iese din casă fără ajustări de culoare.
Ideea că [i]„Am mostenire si n-am ingrijit pe cei care mi-au dat-o”[/i] nu presupune în mod apriori că persoana care a lăsat moștenirea a decedat. Din contră, această afirmație din îndreptarul de spovedanie este sinteza unei realități dureroase: anume că au existat și încă există nenumărați oameni bătrâni care își lasă averea (inclusiv juridic vorbind) moștenire rudelor apropiate, cu condiția de a fi îngrijite până la sfârșitul vieții. Și aceste rude, indiferent că sunt fii, fiice, nepoți (de obicei mai tineri, și în putere)… uită să-și țină angajamentul moral luat, atunci când au primit moștenirea… lăsându-i de izbeliște pe bătrânii pe care trebuiau să-i îngrijească, deci păcălindu-i în chip amarnic.
Adina, noi creștinii trăim în secolul XXI, ne îmbrăcăm ca în secolul XXI, accesăm serviciile secolului XXI, ne folosim de tehnologiile secolului XXI, dar dacă ne pretindem creștini nu ne abonăm și la viciile și apucăturile secolului XXI, dintre care multe sunt vechi de când căderea oamenilor, dar rebrănduite de zici că-s proaspăt scoase din cutia de invenții a umanității. Până una alta, lumea asta, în orice secol s-ar afla, e a lui Dumnezeu, la fel ca și legile lui, care sunt aceleași de la început, până azi, și așa vor fi până la sfărșit, oricât ne-am strădui noi să le deturnăm cu statistici, drepturi și slogane lipsite de discernământ, cum ar fi acesta de a fi toleranți. Toleranți cu ce și până unde?
Noi creștinii învățăm și împlinim mila, iertarea, împăcarea, iubirea dușmanilor, nu vociferăm slogane politice sub care se uneltește legiferarea păcatului. Avem porunca de a iubi pe păcătoși, pentru că noi înșine suntem păcătoși, dar nicidecum de a iubi și păcatul. Din contră, de acesta trebuie să ne dezbărăm și să luptăm împotriva lui, dacă facem uz de calitatea de creștini.
Adina, eu cred că ești o tânără în plină formare și în căutare de răspunsuri. Poate greșesc în apreciere, fapt pentru care îmi cer scuze. Însă oricum ar fi îți adresez rugămintea de a căuta răspunsuri fără să fii repezită și de a trage concluzii doar după ce faci o cercetare atentă asupra lucrurilor. Iar despre lucrurile pe care nu le-am trăit pe propria piele, este mai cuviincios să nu ne dăm cu părerea.
O zi cu inima senină!