Liturghia iertării!
V-ati gandit cate dureri ascunse in subconstient aveti? Cate ati dat uitarii si de fapt ati uitat si nu iertat? Atunci cand un om nu este fericit, este pentru ca pe sufletul sau se afla niste dureri care il macina. Unde e Dumnezeu? E acolo in iadul durerilor voastre! Va striga usor…Aici sunt! Veniti la Mine sa va scot la lumina! Dar pana a ajunge la El trebuie sa simtim multa, multa, multa durere nemarturisita, manie, frica, spaima, furie…De ce?
Pentru ca noi am dat uitarii, rezervorul nostru de iubire s-a imputinat, si atunci iertarea se inlocuieste cu uitarea si nu e iertare! Si din cauza durerilor netraite cu Domnul si nemarturisite nemarturisite, fiinta umana rabufneste atunci cand ii este lumea mai draga intrebandu-se „De ce?” Simplu: suntem prizioneri propriilor noastre dureri , caci Hristos a venit sa ridice pacatul, care la randul lui inseamna durere si sa o prefaca in fericire. Nu zice Domnul :”Fericiti cei…”?!
Fericiti sunt aceia care inteleg ca durerile noastre se traiesc alaturi de Domnul! Iertarea intervine atunci cand seara si dimineata, eventual la rugaciune, rugam pe Domnul asa: „Vino, Doamne, şi fă Tu în mine şi cu mine ce eu am tot încercat să fac fără Tine, sau încercând să Te transform în sluga dorinţelor mele care mă afundau şi mai mult în suferinţă şi nedumerire! Vino, Doamne! Iată, mă dau în mâinile Tale care m-au zidit şi Te rog, învaţă-mă să fac voia Ta! Sunt gata să Te ascult! Ajută neputinţei mele!”
Veti simti prima data impotrivire, manie, frica si chiar durere. Marturisiti Domnului durerile voastre si rugati-l sa va ajute sa iesiti din iadul suferintei voastre ca sa fiti liberi in Hristos! De aceea erau sfintii linistiti si chiar cu bucurie pe chip, desi treceau prin suferinte grozave, caci ei si-au pus nadejdea si vindecarea in Dumnezeu si au reusit sa ierte durerile si pe cei ce ii asupreau. Cu Domnul putem reusi si noi aceasta! Incercati in fiecare seara doua minute sa va rugati pentru o durere profunda asa cum am spus mai sus si notati si aici pe Ortodoxia tinerilor cateva din rezultatele acestui proces de vindecare. Eu in urma acestui test am observat cat de mult eram inlantuit! Voi ce mai asteptati? Fugiti catre Domul si veti gasi libertate si fericire, chiar daca aceasta inseamna sa treci prin iadul inimii tale!
La capat e Hristos….Doamne ajuta! Amin.
(Adrian)
D
septembrie 19, 2009 @ 5:16 pm
Asa este frate. Numai ca nu toate drumurile catre Domnul sunt la fel.
Poate unii il gasesc fara mare zbucium si fara mari dureri. Nu cred ca este corect sa spunem ca exista un singur drum,o singura modalitate. Altfel, cei care sunt pe cale a-L gasi pe Domnul altfel, sa nu creada ca sunt in neregula.
Adriana
septembrie 19, 2009 @ 5:40 pm
Adrian, sa fii binecuvantat pentru acest articol scris in spiritul invataturii Sfantului Siluan Athonitul „Tine-ti mintea in Iad si nu deznadajdui” 🙂
Intradevar, fericiti cei ce plang… si mare binecuvantare este iertarea cea adevarata care innoieste omul vechi transformandu-l in cel nou, induhovnicit, care traieste in bucuria lui Hristos, traieste cu El, in El, prin El si pentru El…
D
septembrie 21, 2009 @ 9:29 pm
Despre suferinta , cititi pe „Razboi intru cuvant” – „Cuvinte vii de la Parintele Calciu despre sensul suferintei”.
NU STIU DACA SE POATE SPUNE MAI MULT DECAT ATAT !
ionutz
septembrie 22, 2009 @ 6:06 pm
D tu nu faci diferenta intre durerile marturisite si cele care macina sufletul unui om….E o diferenta intre suferinta alaturi de Hristos si cea care nu e alaturi de Hristos!Si mai uita-te te rog la titlu:Liturghia iertarii….
ionutz
septembrie 22, 2009 @ 6:14 pm
Iata cuvintele parintelui Calciu :Cred ca suferinta era necesara pentru mine. Dar este foarte greu sa accepti lucrul acesta.Accepta careva sa traiasca suferinta(dar cu Hristos)?Sau mai degraba nu fuge de ea dand uitarii si atunci omul devine bolnav de neiertare…
D
septembrie 22, 2009 @ 6:29 pm
Da frate, este altfel de suferinta. Dar cum mie mi s-a parut extraordinar articolul si n-am gasit alt loc mai potrivit unde sa-l anunt, l-am anuntat aici.
Desi nu e chiar asa mare distanta precum crede fratia ta.