Londra, vazuta intr-o excursie de cateva zile (I)

Anul acesta am mers impreuna cu sotia in excursie la Londra pentru cateva zile. In cele ce urmeaza va voi povesti cateva franturi din experientele traite acolo, asa incat cei care nu ati avut aceasta sansa, sa gustati indirect din civilizatia de peste hotare.

In ziua plecarii, la aeroportul din Baneasa era agitatie mare. Puhoi de oameni se ingramadeau la oficiile de control, frustrati si suparati ca „pleaca avionul fara noi”. Batrani sau tineri, oamenii au inceput sa-si piarda rabdarea, vazand cat de greu se misca cei insarcinati cu controlul si imbarcarea spre avion. Voci din ce in ce mai manioase se auzeam de peste tot din jur: „Asta e lipsa de organizare! Numai in Romania se putea intampla asa ceva!”  Am tacut si am rabdat, fiind obisnuit cu statul la coada pe langa oameni agitati, datorita serviciului pe care il am.

In fine, ne-am imbarcat cu bine, am ajuns in Luton, unul din aeroporturile Londrei pe care aterizeaza aeronavele low-cost, iar atmosfera care ne-a intampinat in acest aeroport era la polul opus fata de ceea ce traisem in Baneasa. Aeroportul Luton era mult mai mare, dar totusi mai bine organizat, toata lumea fiind de o calmitate cat se poate de fireasca. Totul se desfasura cursiv, in liniste, si nu era nimeni suparat, nimeni care sa reproseze ceva cuiva. In sinea mea am zis: „Asta da diferenta fata de Romania”

Pana sa ajungem la casuta in care aveam sa stam pe durata excursiei, am mers cu autobuzul, cu trenul, cu metroul si din nou cu autobuzul. Londra este o metropola imensa. In afara de zona ultra-centrala, toate constructiile sunt reprezentate de case. Peste tot pe unde te uiti, nu vezi decat o mare de case. Lucrul acesta mi-a placut intrucat viata la casa este mai aproape de mediul natural, fata de viata la bloc.

Datorita intinderilor mari, o parte semnificativa din timp, ti-o petreci prin metrouri si statiile de metrou. Cand intri intr-o statie de metrou ai senzatia ca esti o furnica intr-un furnicar. Oamenii intra si ies continuu pe usile de acces. Englezi, chinezi, indieni, musulmani… o babiloniada intreaga de oameni, fiecare cu limba lui.

Tot acolo am vazut o mica parte a diferentei dintre teoria civilizatiei si realitatea care o infirma. In metrouri oamenii aruncau ziare pe jos, cutii de bauturi racoritoare si ambalajele de la alimentele consumate, cu cea mai mare seninatate. A face mizerie in metrourile din Londra este un lucru atat de „natural”  incat mi s-a confirmat inca odata ca nu exista tara civilizata sau tara necivilizata, ci oameni civilizati sau oameni necivilizati. Daca esti badaran in Romania, atunci vei fi badaran si in Londra, Paris sau Amsterdam. Daca esti civilizat in Romania, atunci si peste hotare vei fi civilizat pentru ca ai constiinta, iar constiinta nu tine de dimensiunea spatiului. Daca esti badaran in tara ta, atunci astepti degeaba ca niste kilometri in plus sa te vindece miraculos de nesimtire. Asa ca imaginea de mare civilizatie a Londrei, cu gentlemen si ladies, nu este decat o poveste frumoasa care nu prea are legaturi cu realitatea din underground.

A doua zi de la sosire, dat fiind ca in multe dintre statiile de metrou se imparteau ziare gratuit, am putut intrezari un titlu de ziar care mi-a adus aminte de complexele anumitor romani ce considera ca Romania este o tara de doi lei, pe cand in tarile „civilizate” umbla cainii cu covrigi in coada. Subiectul acela de ziar suna cam asa: „Aeroporturile din Londra, sunt precum tarile din lumea a III-a”. Desigur, nu era vorba de aeroportul in care aterizasem eu si sotia, ci de celelalte, mai mari si cu mai multe pretentii. Sute de oameni dormeau pe jos in aeroporturi, in preajma Craciunului, desi platisera bani grei pe biletele de excursie si pe cazarea de care nu puteau avea parte din pricina conditiilor meteorologice care au dat peste cap transportul aerian. Uite asa, mi-am facut o impresie deosebit de buna cand am aterizat in Londra, in detrimentul impresiei despre propria tara, impresie care nu era tocmai obiectiva la momentul acela.

Dupa primele doua zile, am realizat ca atomosfera generala a Londrei este una de Big Brother, si prin aceasta nu fac o figura de stil. Camerele video sunt peste tot: pe cladiri, in intersectii si in mijloacele de transport. Spre exemplu, intr-un autobuz normal, fara etaj, am numarat nu mai putin de 5 camere video. Deasemenea, nu lipsesc nici afisele care sa te instiinteze ca esti urmarit. Nu pot sa spun ca toate acestea m-au facut sa nu ma mai port natural, dar nici in largul tau nu te simti in aceasta atmosfera de control totalitar. Nu ai cum pentru ca nu prea ai intimitate. Iar intimitatea este o necesitate a firii umane.

Hoinarind spre diverse obiective turistice, am fost placut surprins de frumusetea a doua muzee: British Museum si Science Museum. Vestea si mai buna este ca aceste doua muzee, si nu numai, au intrarea gratuita, iar lucrul acesta este o compensare bine-meritata caci transportul in Londra are costuri foarte ridicate.

Personal, pot spune ca British Museum este cel mai valoros obiectiv turistic din Londra, care nu ar trebui ratat sub nicio forma, dar nici vizitat in mod superficial. Cel putin o zi de explorare prin filele istoriei, artei si culturii umane, este de un minim necesar.

Science Museum, este captivant atat pentru oamenii maturi cat si pentru copii, muzeul avand o incapere speciala prin care legile fizicii si ale chimiei sunt invatate sub forma de jocuri. Aceasta abordare de a invata este un succes garantat de a invata. Cat mi-ar fi placut chimia si fizica, daca as fi avut parte de abordari atat de simple si naturale in scoala generala si in liceu…

O alta locatie care mi-a lasat o impresie placuta, a fost China Town-ul londonez. Practic, acolo vezi o mica Asie in inima Londrei, cu multe restaurante chinezesti si magazine cu mancaruri si produse tipic chinezesti. Chinezii stau foarte bine la capitolul „prezentare culinara”, asa incat este foarte greu sa nu poftesti la o costita de porc sau la o rata rumena, atarnata frumos in vitrina. Este o mica taina sa vezi cum se intrepatrund civilizatiile, fiecare natie cautand si fiind atrasa de ceea ce nu gaseste in propria cultura.

Tot batand pasul pe bulevardele principale ale Londrei, am constatat ca, in cea mai mare parte, librariile apartin lantului WHSmith. Defapt, sunt impropriu spus librarii, fiind mai degraba un amestec de librarie si papetarie. In toate aceste librarii in care am intrat (si nu au fost putine), am putut observa ceea ce cauta si ceea ce citesc londonezii in mod vizibil. Cel mai promovat gen de literatura este Science Fiction, apoi se cauta revistele si cartile despre bucatarie, gradinarit si romanele. In sectorul de carti dedicate stiintei, englezii se pare ca sunt falimentari datorita totalitarismului de opinie sub care sunt supusi. Pe rafturi nu gasesti decat carti cu si despre Darwin, Dawkins si Hawking. Propaganda evolutionist-ateista este la ea acasa. Nu e de mirare ca tocmai aici a prins evolutionismul si necredinta. Unde este multa erezie, apare si multa minciuna in toate aspectele vietii.

Lasand aceste aspecte negative deoparte, cartile au un pret foarte mic comparativ cu cel din Romania si asta fara sa mai punem la socoteala diferenta mare dintre venitul mediu pe cap de locuitor al unui cetatean englez fata de cel al unui roman. Spre exemplu, o carte de cateva sute de pagini, tiparita pe hartie glasata, continand multe imagini color, in stilul celor de la Readers Digest, costa doar 8-10 lire sterline. In Romania o astfel de carte costa cel putin dublu, raportat la aceeasi moneda, desigur. Tinand cond ca diferenta mare de pret a cartilor este una generala, nu pot decat sa constat ca multe dintre cartile care circula prin librariile noastre au niste preturi care sunt bataie de joc la adresa romanului de rand. Ne consolam insa cu faptul ca avem carti duhovnicesti la discretie, ceea ce in Londra este un lux.

In una din zilele urmatoare ne-am plimbat prin parcul St. James. Aceasta plimbare mi-a readus aminte cat este de frumos sa stai in mijlocul naturii si cata bucurie ne aduce interactiunea cu vietatile din jur. Multe pasari zburdau copilareste deasupra lacului aproape inghetat, ca si cum nimic rau nu se poate intampla in lumea aceasta. Veveritele din parc erau de un curaj nemaipomenit. Cate doua, trei, patru, veneau tacticoase spre turisti ca sa se capatuiasca cu cate ceva de rointait. Unele dintre ele ti se urcau si pe picior, numai sa te convinga sa le dai ceva bun care sa le astampere pofta. Ce frumos este cand dispare vrajmasia si frica dintre animale si om. Te unge pe suflet o astfel de stare.

(Sfarsitul primei parti)

(Dan)