Cum poate să lucreze diavolul în sufletul unui bebeluș?

Weekendul trecut am venit în vizită, în București, cu familia la finii noștri cei dragi. Din întâmplare, sâmbătă am participat împreună cu ei la un botez al fetiței unei colege de servici a finei noastre. Taina Botezului s-a săvârșit la biserica Albă de pe Calea Victoriei.

M-am bucurat mult că am mers cu ei, pentru că preoții de aici au slujit minunat. Au citit rugăciunile rar, clar și blând iar corul i-a acompaniat mereu cu voci care-ți pătrundeau în inimă. Unul din preoții de aici este și profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și asta se vede din felul în care vorbește și trăiește fiecare gest al tainei.

Nașii fetiței erau tineri, ca și părinții ei de altfel. Tineri corporatiști care încearcă să adopte un stil occidental de viață. Tineri cărora companiile multinaționale în care lucrează le-au împrumutat stilul de viață și de gândire. Bineînțeles că acești tineri au împrumutat și scepticismul și duhul secularizat al modului de a vedea viața. Nu sunt sigur dar probabil că Biserica și Dumnezeu nu înseamnă prea mult în sistemul lor de valori. Totuși, din dorința de a consolida relația de prietenie cu părinții fetiței au acceptat să o boteze, și implicit să participe la tot ritualul slujbei.

Așa cum îi stă bine oricărui tânăr corporatist, nașii erau îmbracați foarte frumos și încercau să se ridice la nivelul provocărilor pe care nășia le-o impunea, chiar dacă pentru ei Taina Botezului în mod real nu înseamna decât un ritual. Astfel de oameni, care-și doresc să abordeze un stil occidental de viața, sunt educați și chiar de i-ai fi pus să danseze pe ritmuri ale triburilor maiașe ar fi încercat să se descurce cât mai bine, și să pară că se distrează și că dau totul din ei ca dansul să iasă cât mai bine.

Prima parte a Tainei Sfântului Botez este constituită de lepădările de Satana. Preoții au început să citească câteva rugăciuni în care îi poruncesc diavolului să iasă afară din prunc. Nașa ținea cu grijă prunca în brațe și era atentă la gesturile preoților. Nașul, în dreapta nașei, participa în mod implicat la ceea ce se întâmpla. La un moment dat preoții îi roagă pe nași să se întoarcă cu fața spre ușă bisericii și să răspundă în locul pruncului la întrebarea: „Te lepezi de Satana?”.

Nașa răspunde „Mă lepad”. Eu mă uitam atent la nașul de botez și parcă îl percepeam puțin nedumerit de ceea ce se întâmplă. Totuși și el răspunde frumos și educat: „Mă lepăd.” Urmează apoi întrebarea: “Te-ai unit cu Hristos” și apoi răspunsul: „M-am unit cu Hristos”. Și iarăși zice preotul: „Și crezi Lui?” și nașii răspund: „Cred Lui ca unui împărat și Dumnezeu”.

Stăteam și mă gândeam oare ce-o fi în mintea acestor oameni acum? Pentru cineva care nu merge la biserică să-i spui că pruncul trebuie să se lepede de Satana și că Hristos este Dumnezeu, este prea mult.

Într-o lume secularizată, învățată să explice și să scruteze prin rațiune tot ce ne înconjoară, când vorbești de duhuri rele, de spirite, de Satana, pentru un tânăr corporatist s-ar putea să pară un basm frumos. La fel și că Hristos e Dumnezeu, când tu defapt ai auzit pomenindu-se de El numai în filmele americane unde mirați actorii mai zic: „Oh Jesus!”. Ce o fi gândind oare acei tineri nași, oameni cumsecade, educați, inteligenți, cu o carieră frumoasă, despre o slujbă în care se pomenește despre Satana și lucrările lui într-un copilaș?

De Crăciun, am avut niște discuții foarte interesante cu Iorgos, un grec ortodox care acum locuiește în Scoția, despre botezul copiilor și el spunea: „Cum îmi poate spune mie Biserica Ortodoxă că bebelușul meu este necurat sau că are păcatul strămoșesc, când el este un îngeraș?”. Era foarte contrariat de faptul că pruncul este botezat pentru a fi curățit de păcate. Asta e și motivul pentru care societatea secularizata nu vede în Taina Botezului nimic mai mult decât o băiță sfântă… care se face pentru a-i merge bine… și pentru că așa e tradiția.

De fapt acesta este subiectul la care vroiam să ajung: „Lucrează diavolul în sufletul pruncului înainte de Botez? De ce Biserica Ortodoxă, prin Sfinții Părinți, a considerat necesară lepădarea de Satana înainte de Botez.” E un subiect foarte delicat și pentru că Duhul Sfânt la Botez se pogoară în chip nevăzut și lucrează tainic în sufletul pruncului, fără să vedem noi exact ce se întâmplă, fiecare înțelege din Taina Botezului ce-l duce capul.

Prima problema este următoare: dacă părinții copilului au fost botezați și au scăpat de păcatul strămoșesc (păcatul lui Adam și al Evei) de ce pruncul mai trebuie botezat? De ce mai trebuie să i se șteargă păcatul strămoșesc, când el defapt provine din doi oameni care nu au acest păcat? Aici e marea nedumerire.

În fapt, părinții nu îi transmit pruncului un păcat, pentru că păcatul nu se transmite ci este numai al aceluia care îl face, dar părinții îi transmit copilului o predispoziție spre păcat, o înclinare spre rău izvorâtă din călcarea poruncilor dumnezeiești. Chiar dacă părinții au fost botezați ei tot păcătuiesc, încă nu sunt desăvârșiți, ci încă sunt pe calea mântuirii. Părinții, chiar și botezați fiind, și apropiați prin viața lor de Dumnezeu, tot sunt încă nedesăvârșiți, mergând duhovnicește zi de zi spre împărăția cerurilor. La orice măsură duhovnicească ar ajunge omul în viața această, desăvârșirea vine abia după moarte, prin Înviere. Abia atunci trupul se transfigurează și se umple de harul lui Dumnezeu. Abia de atunci omul nu mai simte nevoia de mâncare, somn, apă, căldură, etc. și nu mai este limitat de nimic (gravitație, timp, spațiu). Abia după înviere omul nu mai este ispitit de mândrie, de slavă deșartă și de alte patimi.

Din acest motiv, cât încă este pe pământ omul nu este desăvârșit și încă păcătuiește (“Că nu este om care să fie viu și să nu greșească, numai Tu singur ești fără de păcat”, zice o rugăciune la pomenirea morților) și de aceea el transmite această predispoziție continuă spre păcat, copiilor săi. Păcatul este depărtare de Dumnezeu. Prin fiecare faptă rea îndepărtăm de la noi pe Duhul Sfânt, care se retrage pentru a ne face pe noi să-i simțim lipsa și astfel să ne mustre conștiința că am greșit ca să ne îndreptăm.

Sfântul Diadoh al Foticeii, spunea despre lucrarea diavolului în sufletul omului:

„Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului.

Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti. Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul. Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie de negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei.”

Astfel, deși copilul nu poate păcătui în mod conștient, totuși predispoziția aceasta față de păcat, transmisă de părinții, va lua formă atunci când ocazia se va ivi, peste câțiva ani de viață. Predispoziția aceasta față de păcat are defapt la bază încălcarea conștientă a poruncilor lui Dumnezeu de către părinții pruncului, despărțirea conștientă de Dumnezeu. Păcatul nu este doar o despărțire de cel Preînalt ci este și un fel de a da curs ispitelor primite de la diavol, care mereu iscodește și dă idei omului de a face rău. Dacă faptele bune și iubirea ne bucură și ne apropie de Dumnezeu, păcatul ne întristează, ne crează suferință și ne apropie de Satana, de cel rău.

Lepădarea lui Satana din sufletul copilului, la Taina Botezului, nu este o exorcizare asemenea celor făcute asupra demonizaților din Evanghelie sau asemenea celor pe care le vedem noi pe la mănăstiri în țară. Nu! Acei oameni, prin voia lor, au ajuns într-o stare așa de gravă, învoindu-se cu cel rău spre păcat, și dând putere în mod treptat diavolului asupra sufletului lor, încât au ajuns să nu se mai poate controla singuri și să fie supuși diavolului cu totul.

Dacă n-ar fi existat exorcizările adulților ni s-ar fi părut un basm faptul că diavolii intră în sufletul omului. Iată de ce permite Dumnezeu ca oamenii să cadă în mâna celui rău, ca să arate tuturor că nu e de glumă cu păcatul, că diavolii există și dacă Dumnezeu nu ne-ar ocroti permanent am ajunge ușor în mâna celui rău.

La Taina Botezului nașii dau un răspuns conștient în numele pruncului, așa cum în legislație oamenii pot lua decizii în numele altor persoane printr-o procură de la notar. Nașii au procura din partea părinților copilului să spună da lepădării de Satana și să spuna da unirii cu Hristos.

Taina Botezului este în primul rând sălășluirea Duhul Sfânt în sufletul copilului și astfel un mod de a-l feri pe copil de ispitele și răul pe care-l va întâmpina în lume. Taina Botezului este o unire cu Hristos și conlucrare permanentă cu El de acum înainte… pentru tot restul vieții:

„Câți în Hristos v-ați botezat în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27)

Mai este o problemă. Vor spune mulți că există milioane de copii nebotezați în lumea aceasta și au ajuns oameni cumsecade, fără a face rău altora. Da, este adevărat, dar bunătatea și viața lor nu se ridică la înălțimea unei vieți alături de Dumnezeu. Moralitatea lor nu este deajuns pentru a moșteni Împărăția Cerurilor. Bunătatea lor este încă una nedesăvârșiță.

Noi creștinii ne botezăm nu doar pentru a fi mai buni ci pentru ca să trăim alături de Dumnezeu în vecii vecilor. Hristos spune clar că fără Botez nu intrăm în Împărăție:

„Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ” (Ioan 3, 5-6)

(Claudiu)