Lupta cu diavolul, ca o partidă de şah
M-am lăsat înşelat de multe ori în ultima vreme, diavolul e mult mai viclean decât îmi închipuiam. Şi mai rău decât atât, diavolul e şi foarte răbdător, nu se grăbeşte deloc, ci duce o luptă susţinută împotriva noastră clipă de clipă. Imediat am impresia, după ce fac o faptă bună, că n-am cum să ajung în iad, că o să mă mântuiască Dumnezeu. Şi din cauza asta mă las pe o ureche şi nu mai lupt aşa cum trebuie, nu mai stau împotriva răului din mine aşa cum s-ar cuveni.
Cel rău caută ispite adecvate fiecărui om. Pe unii îi aruncă în pacate mari din prima, şi nu se mai pot ridica din ele. Pe alţii îi impinge înainte să facă fapte bune ca să se poată lăuda şi preamări. Pe cei căldicei îi răceşte şi mai tare cu fel de fel de ispite şi plăceri. Dar ce face oare cu credincioşii care stau aproape de Dumnezeu şi merg la Biserică, şi se-mpărtăşesc de harul lui Dumnezeu, prin rugăciune, prin Sfintele Taine, prin fapte bune, etc ? Ce plan are împotriva lor?
Diavolul ştie că cei credincioşi nu pot fi ispitiţi să cadă în păcate grele, pentru că-şi vor da seama imediat, şi vor alunga ispita. Unora ca acestora le pregăteşte ceva mai deosebit: îi împinge să cadă în păcate mici. Azi vreo câteva, mâine la fel, poimâine iarăşi…săptămâna viitoare îi va împinge în acelaşi păcate, dar mai accentuat. Diavolul nu se grăbeşte, are mare răbdare. Lupta împotriva răului e ca o partidă de şah, câteva mutări bune nu-ţi garantează victoria, ci doar cel care dă mat e declarat învingător. Aşa şi cu noi, câteva fapte bune nu-l sperie pe cel rău, ci el continuă lupta, mutare de mutare, dărămând cărămidă cu cărămidă sufletul nostru. Scopul lui este să ne despartă de Dumnezeu şi să ne arunce în iad, ca să suferim şi noi acolo unde suferă şi el.
Necuratul aşteaptă şi un an… şi zece… atâta timp cât îşi va îndeplini scopul.
Au fost vremuri când eram aproape de Dumnezeu, mă bucuram alături de El şi reuşeam să mă feresc de ispite, evitam să caut plăcerile în mod excesiv, dar astăzi lucrurile s-au schimbat. Puţin câte puţin observ cum alunec în păcate… mici… dar multe. Uşor, uşor mă răcesc. Răceala asta e o premiză să cad în păcate şi mai grele.
M-am lăsat păcălit, am crezut ca dacă sunt în Biserică totul e rezolvat, nu mai trebuie să lupt că totul vine de la sine.
Am crezut că dacă sunt aproape de Dumnezeu nu e mare păcat să mă dau şi eu după cele lumeşti…. M-am înşelat amarnic. Orice slăbiciune a fost speculată de cel rău, orice cădere într-un păcat, cât de mic, a fost speculată de diavol şi folosită ca să mă arunce într-un rău şi mai mare. Dacă continui aşa… nu e departe să zic şi eu ca psalmistul: „Viaţa mea de iad s-a apropiat”.
Luptă continuu, nu te lăsa înşelat căzând în păcatele mici… cât de mici ar fi… se adună fără să-ţi dai seama, sufletul se răceşte, răul se pune între tine şi Dumnezeu, necazurile încep să apară, supărările vin, slăbiciunile se înteţesc.
„Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ceasul sau ora în care va veni Domnul”.
Nu renunţaţi la rugăciune niciodată, nici dimineaţa, nici seara, nici în timpul zilei, nici înainte sau după masă. Nu evitaţi să mergeţi la Sfânta Liturghie sau la spovedanie. Nu vă daţi după cele lumeşti… vă furaţi singuri căciula!
Luptă se termină doar când „aţi închis ochii”.
(Claudiu)
ilieradu
octombrie 1, 2009 @ 9:36 am
foarte adevarat!trebuie sa luptam incontinu si cand credem ca am invins un pacat trebuie sai multumim lui DUMNEZEU pentru ca nu noi ci EL invinge! fara de EL nu putem face nimic! bunul DUMNEZEU sa ne intareasca pe toti in lupta noastra cu vrajmasul! binecuvantat sa fie DUMNEZEU in veci! amin!
catalin
octombrie 1, 2009 @ 10:09 am
frumos formulat si adevarat . Trebuie efort sustinut pentru ca cele spre care aspiram sunt vesnice .Dumnezeu este totul . Indraznesc sa spun ca pretul e infim fata de desfatarea vesnica in „sanul lui Avraam „. Dar noi nu putem face fata nici la acesta . Suntem departe…….si slabi.
admin
octombrie 1, 2009 @ 10:30 am
Da Catalin, pretul e foarte mic… raportat la ce ne asteapta.
Oana
octombrie 1, 2009 @ 10:31 am
Diavolul ne ispiteste cu ingaduinta lui Dumnezeu.Cei care sunt credinciosi isi dau seama de aceasta lupta, altii nici nu stiu de ispite, considera ca asa este normal sa fii din lume!Smerenia este cea care il biruie pe diavol! Rugati-va pentru smerenie!
Iuliana
octombrie 1, 2009 @ 2:42 pm
Mare dreptate aveti, frate! Si nu cred sa fie multi cei ce n-au cazut in plasa aceasta. Pai necuratul are rabdare si pana la sfarsitul vietii, ispitindu-ne si pe patul de moarte, cum spun atatea scrieri ortodoxe! Da, raceala se insinueaza in noi cand savarsim cu usurinta multe pacate mici, fire de nisip care, adunate, umplu sacul si ne doboara ca si un munte de pacate mari.Si cand credem ca noi suntem la adapost, in corabia Bisericii, nu in valuri, ca altii, si lasam garda jos: ori ne lenevim, ori ne trufim, ori ii judecam pe altii care, chipurile, ar fi mai rai ca noi ori cine stie ce altceva mai facem. Trezvie, luare-aminte la sine, ne invata Sf. Teofan, din cate imi amintesc eu acum. Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Alex
octombrie 2, 2009 @ 8:17 am
Mare dreptate ai.Impartasesc aceleasi ganduri si trec prin aceeasi situatie cu tine.Diavolul este foarte puternic dar Domnul ne poate invrednici sa i facem fata….Trebuie doar s o cerem.Doamne ajuta tuturor
Adriana
octombrie 5, 2009 @ 7:25 pm
Cand este alungat, nu numai ca se intoarce, dar aduce si intariri… Important este sa invatam cum sa ii inchidem toate usile, ca sa nu poata intra inapoi in casa maturata si curatata… ca altfel caderea poate fi inca mai rea…
nyky
octombrie 15, 2009 @ 10:43 pm
scriptura ne invata sa ne impotrivim lui tari in credinta .apropiativa de bine si departativa de rau si cel rau va fugi de la voi . se pare ca daca nu vrei cu nici un chp sa i faci voia el te va slabi in incercare dar sa nu uitam ca trebuie sa veghem pentru ca el sta la pinda ca un leu si cauta pe cine sa inghita . exista o taina .daca duhl lui cristos este in inima noastra atunci ne va avertiza de orsice mica nelegiuire , pentru ca omul de unul singur nu poate biruii cu nici un chip.alaturi de Hristos insa suntem mai mult decit biruitori a lui sa fie slava in veci de veci
nyky
octombrie 15, 2009 @ 10:54 pm
deci trebuie sa stim ca daca am juca sah cu el am pierde orcum dar prin Dumnezeu suntem biruitori; INCLUSIV FAPTUL CA INTERPRETEZI LUPTA CU EL CA UN JOC II CONVINE: EU AS DORI SA IAU LUPTA CU CEL RAU CA CEVA MAI IMPORTANT CA VIATA .daca totusi cadem in greseala avem la tatal un mijlocitor care mijloceste pentru noi si Dumnezeu ne iarta , dar ATENTIE sa nu luam asta ca un obicei si sa ajungem sa pacatuim cu voia pt ca atunci este mai grav. Dumnezeu sa NE LUMINEZE PE TOTI :AMIN:
NihilSineDeo
octombrie 24, 2009 @ 4:10 am
Eu am crezut, ca Petru, ca nu ma voi lepada niciodata de Hristos. Dar m-am lepadat ..
Pentru mine nu conta ca rad copiii de mine, nu conta ca bunica ma certa ca tin post la o varsta mica, si ma poreclise „calugarita”, nu conta ca ma certa ca plec la biserica, in loc sa stau acasa „sa dau cu matura”…
Dar intr-o zi a murit omul pe care il iubeam cel mai mult in lumea asta, omul care ma crescuse si ma apara de mamaie cand ma certa ca ma rog, citesc, tin post. Omul care imi cumpara pateu vegetal si imi facea piure ca sa tin post..bunicul meu cel drag…
In suferinta mea am uitat ca Il iubesc mai mult pe Hristos si am inceput sa-l plang mai mult pe bunicul meu si sa Il uit pe Dumnezeu…intr-un fel sau altul, eu am indraznit sa ma supar pe Dumnezeu si sa judec hotararile Lui. N-am cuvinte sa ma descriu in judecata mea acum, cand ma uit in urma.
Cat timp am pierdut plangand-ul pe bunicul meu, cand puteam sa-l folosesc cu rugaciunea si cu fapte bune pt. el, cu pomenirea la biserica…Cum am putut eu sa ma pierd? Eu, care credeam in Hristos, si in viata dupa moarte? Cum? Era mai mare suferinta mea dupa un om decat iubirea pentru Dumnezeu?
Gaseste diavolul o slabiciune in oricine si o exploateaza. Slabiciunea mea a exploatat-o cat a putut si a mai adaugat si altele, cu timpul. Iar eu…nici macar nu am luptat! Acum sunt cu adevarat trista…acum plange sufletul meu.
Metodios
octombrie 29, 2009 @ 3:55 pm
Da,mi se pare foarte adecvata si corecta aceasta abordare.E ca un razboi infruntarea cu diavolul.Putem pierde cateva lupte,dar in final noi trebuie sa castigam razboiul.Pentru ca in ce ne va gasi moartea,in aceea ne va judeca.Unii pacatuiesc toata viata si se caiesc o data,altii pacatuiesc o data si se caiesc toata viata.Diavolul e viclean si un bun strateg,dar noi daca il cunoastem,putem sa-i anticipam miscarile si chiar sa-l invingem cu propriile arme.Dar sunt atatia oameni care nici nu cred in existenta diavolului sau au capitulat,facand pace cu el.Acestia nu fac decat sa-i dea arme diavolul ca sa-i ucida,practic se sinucid,e un pact cu diavolul.Ca sa fii in pace cu Hristos,trebuie sa fii in razboi cu diavolul,caci Hristos a venit sa aduca sabie,nu pace!Iar lui Dumnezeu nu ii plac fricosii.De aceea sa ne intarim cat mai mult prin post si rugaciune,armele crestinului.
Emy
aprilie 3, 2010 @ 2:39 pm
Cel Rau continua pana La Venirea Domnului sa fure cat mai multe suflete,o lupta neincetata pentru el.
Sa va spun o pilda:
„Cel Rau ai spune unui om,ce vrei s-o batjocorasti pe sora ta ori sa bei ?” Gandinduse omul ca de cat sa-si batjocorasca sora, a zis ca e mai bine sa bea,s-a imbatat si apoi si-a batjocorat sora dupa care i-a luat viata.”
Ce vrea sa spuna asta ? Ca Cel Rau ofera alternative dar toate inselatoare pentru om,toate conceptele si uneltirile lui sunt marsave,trebuie sa luam aminte caci ne poate insela prin fel si chip.
Chiar si oameni de seama ai credintei au cazut de-a lungul istoriei in pacat,oameni din cu credinta puternica au fost inselati si prin gura lor Cel Rau i-a facut sa nasca erezii si hule.
Sa fim cu bagare de seama mereu fara incetare,rugaciunile ne inlatura gandurile negre care vin sa ne sminteasca.
Rugaciunea este extrem de puternica si mai ales daca este facuta cu post,se spune ca unde se roaga un om vin zeci de Diavoli iar acolo unde oamenii se distreaza si traiesc in pacate sta doar un diavol olog care tolaneseste.
In lupta cu Cel Rau nu trebuie sa ne punem noi,doare cerem Domnului Dumnezeu sa vegheze asupra noastra,cu Cel Rau nu jucam sah,acesta ne poate bate prin toate miscarile.
Fiecare patima de care scapam, este o lupta castigata in fata Celui Rau,prin dependente si pacate ne inlantuieste tot mai mult,aduce patima si dependenta dupa dependenta.
Ne insala prin semenii nostrii care a reusit sa-i fure,legalizeaza pacate prin ei pentru ca noi sa facem la fel.
Ne face curvia legala,incestul,de da haine care imbraca corpul dar de fapt il dezbraca,in acest mod ne insala facandu-ne sa cadem in pacate fara sa ne dam seama.
Postul si rugaciunea zilnica il fac sa tremure pe Cel Rau,abtinerea de a raspunde cu rau la rau.
Sa va paziti sufletele zi de zi,noapte de noapte,caci Cel Rau vine ca un hot si cand vine Hotul nimeni nu stie.
Cand unii nu-si pazesc propriul suflet de ce crezi ca l-ar pazi si pe al tau ?
Deci,rugati-va neincetat si neclintiti cu zmerenie caci zilele noastre ne sunt numarate.
Andrei
decembrie 24, 2010 @ 7:38 pm
este adevarat fratilor, diavolul este un luptator foarte iscusit.Dar numai prin lupta putem sa primim cununa birintei, sa chemam pe Dumnezeu in ajutor astfel ne asiduram cu un sfirsit victorios.Doamne ajuta,si lupta usoara tuturor.AMIN