Cred că într-o zi m-am întâlnit cu Hristos

Am trecut cu greu peste plecarea mea de la service. De fapt nu ştiu dacă am trecut încă. Încă mă frământ dacă a fost bine. Şi cred că nu… dar Dumnezeu va repara greşeala mea încet, încet.

Vroiam să notez un fapt minunat. Cred că într-o zi m-am întâlnit cu Hristos. E enorm de mult spus, dar ştiu că El face şi asta. Pentru nevrednicia mea sunt 80% sigură că m-am întâlnit cu El, şi să mă ierte dacă greşesc.

Era sâmbătă dimineaţa. Mergeam la Sfânta Liturghie. Am ajuns în staţie la tramvaiul 6. Mai erau oameni. Printre ei un bărbat slab, sărăcăcios, care tremura tare de frig. Când a venit tramvaiul s-a urcat pe aceiaşi uşă pe unde am urcat eu. Pentru o clipă L-am dispreţuit în inima mea şi oarecum nu doream ca El să urce pe aceiaşi uşă cu mine. După ce am urcat, tramvaiul a pornit, apoi am compostat biletul. Cât am compostat, El a stat lângă mine, apoi S-a dus un pic mai în faţă, S-a aşezat. Chipul lui atât de slăbit avea barbă ca în icoane şi ochi căprui.

Pentru o clipă am vrut să compostez şi pentru El un bilet. Iar El a împlinit acest gând al meu astfel. La staţia următoare a urcat o femeie care nu era din oraş, vroia să ajungă la biserica „Sfântul Nectarie”. După ce a urcat vroia să cumpere bilet, dar vatmanul nu vinde bilete. I-am explicat şi am compostat din setul meu de bilete pentru ea. Ea a ţinut să-l plătească şi am primit banii.

Apoi mi-am dat seama că cu acei bani puteam să împlinesc un alt gând al meu. Înainte de a urca femeia, am vrut să-I dau lui Hristos (săracul care tremura) un leu, dar doar atât aveam şi dacă l-aş fi dat nu aş fi avut bani pentru lumânarea şi prescura ce urma să o dau la Sfânta Liturghie împreună cu pomelnicul pentru cei adormiţi.

Acum mă gândeam cum să-I dau fără să mă vadă femeia sau oricine altcineva. După ce femeia a coborât, mai era o fată în spatele tramvaiului unde eram eu şi Hristos. La un moment dat fata s-a ridicat de pe scaun, s-a dus la geam şi s-a întors, timp în care eu am putut să-I dau lui Hristos leul fără ca cineva să mă vadă. Mâna Lui era rece. Înainte să îl dau, m-am gândit că El nu are nevoie de acel leu, dar I l-am dat ca să mă bucur că pot face asta.

Până am coborât am avut certitudinea că era Hristos, şi eram umilită că El a binevoit să-L văd aşa. L-am urmărit cu privirea până am coborât, îmi venea să-I cad la picioare… dar n-am făcut-o, mă gândeam că o să arăt penibil în ochii celorlalţi oameni prezenţi în tramvai. El era! I-am cerut să-L văd cu o seară înainte… 

(Anonim)

 

 

(Visited 5 times, 1 visits today)