Ma intreaba lumea…
Mã întreabã lumea, Doamne, de ce nu mai cânt. De ce nu mai cânt cu inima şi de ce au tãcut degetele mele. Cum sã cânt, Doamne, când Tu nu mi-ai mai cântat?
Te-au acoperit atâţia nori, Bunule, şi-au înãbuşit cântecul Tãu! Atâta zgomot a acoperit şoapta Ta! Iisuse,… ce dulce cântai inimii mele când Te cãutam cu ochi de copil, iar Tu mã priveai cu ochi de stele! Şi ochii Tãi se oglindeau în ochii mei şi aş fi stat aşa o veşnicie, cu Tine-n ochi. Dar a venit ploaie de pietre şi ceaţă multă s-a aşezat între lutul meu şi stelele Tale.
Mã întreabã lumea, Doamne, de ce nu mai cânt. Eu, despre stele în care nu scânteie privirea Ta nu ştiu să cânt. Nu pot cânta despre vântul în care nu vorbeşti Tu, nici despre ploaia prin care nu ne săruţi Tu. Degetele mele nu ştiu să cânte când Tu taci.
Cântă-mi, Doamne, iar! Dărâmă zidul cu vocea Ta, sparge pietrele mele cu a Ta cântare! Cântă-mi, Bunule, de dor de veşnicie, cântă-mi cu ochi de stele şi degete de ploaie…. şi eu Te voi cânta cu inima mea de lut … cu degetele mele de pământ…
Cu dor de a Ta cântare, a Ta copilă,
Talita
ionutz
august 29, 2009 @ 2:32 pm
Ma intreaba lumea …in batjocura mereu de Tine Doamne….Ei nu stiu din pacate secretul fericirii care e numai paza poruncilor Tale si alaturi de Tine!Ma intreaba lumea…
florinm
august 30, 2009 @ 10:18 pm
Rabdare, Talita, rabdare…
Uneori, Domnul se mai departeaza, adica potrivit articolului tau – alege sa taca, sa nu ne mai vorbeasca.
De ce? Aceasta nu neaparat ca sa „ne incerce rabdarea”, cum adesea suntem tentati sa spunem noi, cei mandri…
Ci asta este insasi firea acestei relatii, acestei intalniri a noastra, cu Domnul: libera.
Relatia noastra cu Domnul este o relatie tainica, ce nu poate fi impusa nici de noi, nici de Domnul.
Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această relaţie vie şi adevărată. Dacă L-am putea aduce în mod automat la o întâlnire cu noi, dacă L-am putea forţa să Se întâlnească cu noi, atunci n-ar mai fi nici o relaţie şi nici o întâlnire. Acesta este un lucru pe care, prin imaginaţie, îl putem face cu o plăsmuire sau cu diverşii idoli pe care îi aşezăm înaintea noastră în locul lui Dumnezeu; însă cu Dumnezeul cel Viu nu putem face astfel, precum nu o putem face nici cu o persoană vie.
(m-am folosit mai sus de unele cuvinte ale Mitropolitului Antonie de Suroj, din Cartea Rugaciunii)
Doamne ajuta!
D
august 30, 2009 @ 10:28 pm
Oare nu cumva atribuim lui Dumnezeu trasaturi,trairi omenesti ?
dan
august 31, 2009 @ 7:27 am
Desigur ca facem aceasta…aproape mereu
florinm
august 31, 2009 @ 10:00 am
@D, @Dan
Este acesta un lucru rau? Daca da, cand?
dan
august 31, 2009 @ 10:29 am
Mi-ai pus o intrebare destul de grea Florin 🙂 Din mintea mea „citire” poate fi si un lucru bun dar si un lucru rau. Vedem ca pentru a-l intelege pe Dumnezeu mai bine, cel putin la inceputul urcusului duhovnicesc, ii atribuim Domnului trasaturi (fizice) omenesti. Intalnim aceasta si in sf. Scriptura si in scrierile sfintilor: ochiul atotvazator al lui Dumnezeu, mana lui Dumnezeu, gura Domnului, etc, dar si sufletesti:”I-a părut rău şi s-a căit Dumnezeu că a făcut pe om pe pământ”(potopul), mania Domnului, etc. Rau este cand in locul lui Dumnezeu se instaleaza usor usor (prin mandrie, inchipuire) un idol care ii ia locul Domnului. Si cred ca cel mai usor cadem in aceasta cand, in mintea noastra, il „tragem” pe Dumnezeu sa fie ca noi, in loc sa incercam noi sa fim asemenea Domnului.
florinm
august 31, 2009 @ 10:56 am
Dan, n-am intrebat cele de mai sus pentru ca nu le stiam (macar teoretic) – tot dupa mintea mea si din amintiri, desigur.
M-am gandit ca v-ati referit la articolul Talitei sau la comentul meu. Pt ca ordinea evenimentelor asta ar fi indicat 🙂
Dan
august 31, 2009 @ 11:17 am
Acum am inteles mai bine situatia 🙂 Ceea ce am spus nu are referire la articolul Talitei si nici la commentul tau. Nu mi-am dat seama ca cele spuse s-ar putea intelege ca o aluzie. Bine ca m-ai facut atent.
D
august 31, 2009 @ 7:30 pm
Eu ma refeream la „Faptul că Dumnezeu se poate face prezent sau că ne poate lăsa cu sentimentul absenţei Sale face parte din această relaţie vie şi adevărată.”
Sa nu ramanem cu senzatia ca Dumnezeu are capricii sau face jocuri cu noi. Sa nu-l umanizam totusi.
Imi dau seama ca nu asta ai vut sa spui, dar s-ar fi putut intelege si asta.