Magia şi erosul ideologiei de gen

Toate ideologiile, mai vechi sau mai noi, trebuie să se îmbrace pe un sentiment. Ca să funcţioneze pentru om, care este o fiinţă intelectuală şi afectivă deopotrivă, ele trebuie să se articuleze, la un moment dat, şi pe un concept afectiv. Dacă vrem să înţelegem, de pildă, de unde vine puterea de seducţie a ideologiei de gen, şi să depăşim starea de şoc şi indignare pe care ne-o provoacă, trebuie să intrăm în ţesutul ei mai profund. Nu doar să ne învârtim în jurul conceptelor cu care se prezintă, în îmbrăcămintea ei logică. Acolo e terenul dezbaterilor şi opiniilor, infinit replicabil (deşi cumva necesar).

Ci trebuie să observăm rădăcinile ei afective, dogma ei profundă, adeseori nerostită şi neînţeleasă. Pentru că toate lucrurile omului pleacă de la sediul lui fundamental – inima. Nu aceea de carne, ci aceea pe care Părinţii Bisericii au numit nous, inima duhovnicească, aflată tot în piept, centrul adevărat unde se sădesc gândurile bune sau rele. Şi ideologiile.

În fond, e vorba de un diagnostic. Şi trebuie să punem întrebarea potrivită, întrebarea-cheie care poate cu adevărat să surprindă fiziologia acestui fenomen. Mai întâi observăm că omului i s-a indus plictiseala şi angoasa de genul biologic în care se găseşte, şi i s-a stimulat explorarea celuilalt gen. Dar nu din interiorul graniţelor genului lui, ci chiar prin sărirea „hotarului” în celălalt gen. Un bărbat care vrea să cunoască femeia, devenind femeie. O femeie care vrea să cunoască bărbatul, devenind bărbat. Cum se poate numi această mutaţie „magică”? De ce omul din ceva (cineva), vrea să devină altceva (altcineva)? De ce vrea să înţeleagă alteritatea altuia (scuzând pleonasmul), pierzându-şi-o pe a lui?

Depăşirea barierei naturii lucrurilor sau fiinţelor (aici în formă de trans-umanism), nu este o idee străină de practicile şamanice, spiritiste sau oculte. Nu era neobişnuit pentru ritualurile extatice ca şamanul/oficiantul să se identifice cu un spirit sau un animal, pentru moment devenind el însuşi manifestarea acelui spirit sau animal. Alchimiştii erau fascinaţi, la rândul lor, de prefacerea unui metal obişnuit în aur. De transcenderea chimiei materiei. Religiile totemice de identificarea simbolică a omului cu totemul. Reîncarnarea de ideea migrării spiritului uman între mai multe regnuri biologice. Un bărbat poate deveni pisică, apoi redeveni om, în formă de femeie. Este un fel de joacă magică de-a fluidul vieţii, care permează fiinţe şi obiecte fără limite, care trece dintr-una în alta nestingherit, din oameni în animale, din bărbaţi în femei şi viceversa, depăşind barierele sociale/psihologice/biologice etc. – adică, în fond, un nou şi atotcuprinzător panteism.

Şi fiindcă este vorba de eros, este vorba, aşadar, de o boală a eros-ului. Puterea de seducţie a ideologiei de gen, ca să revenim la premise, vine de la eros-ul magic pe care îl cultivă, introducându-i omului posibilităţi nesfârşite de mutaţie (o versiune a LGBT, neîntâmplător, se numeşte pan-sexualism). „Sărirea” în celălalt, găsirea unui „avatar”, „selectarea” altui erou/eroină – aruncă omul într-un soi de joc virtual nesfârşit „de-a identitatea” şi „de-a natura”. Este o adrenalină supremă să poţi să migrezi, (aparent) fără consecinţe, între corpuri de bărbaţi, femei, animale, fiinţe fantastice, elfi, dragoni, ca un spirit transcendent care doar întâmplător se găseşte în corpul unui băiat sau fete de 16 ani. Este o cutie a Pandorei în care se deschid şi se rup graniţele existenţiale între oameni, animale şi lucruri, un spiritism şi ocultism fără frontiere – panteist în esenţă –, ori un fel de Haloween generalizat al culturii contemporane.

Închipuiţi-vă că Harry Potter ar putea să prefacă nu numai lucrurile cu bagheta lui magică, ci şi să se prefacă pe sine însuşi în orice fiinţă/lucru doreşte… Închipuiţi-vă un joc virtual celebru (World of Warcraft, Pokemon, Avatar etc.) prelungit în realitatea noastră cotidiană, când oamenii nu se mai mulţumesc cu substanţa realităţii, ci cu versiunea fermecată, vrăjită, a ei. Cu versiunea Untold. Atunci înţelegi că nu poţi discuta argumente logice cu nişte oameni vrăjiţi, decât într-un mediu dezintoxicat sau pulverizat, cel puţin, cu nişte purificatori. Că, până la urmă, numai Dumnezeu, Biserica, sfinţii şi îngerii pot vindeca şi alunga din om legiunea de fantasme şi spiriduşi care au ajuns să-i populeze lumea şi credinţele lui.

Revenind la enunţul temei, explorarea bărbatului şi a femeii prin sărirea în celălalt gen (sau în orice alt „gen”) se prezintă ca o formă de erotism magic, subsumat unei forme moderne de panteism. Este o concluzie nu numai pentru teologi şi psihologi/psihiatri, ci pentru orice om care caută să înţeleagă lumea în care trăieşte. Respectivul eros pare extraordinar de luminos, pentru că se exprimă într-o societate „luminată” de tehnologie, progres, civilizaţie, şi inspirată de toleranţă. Dar tocmai de aceea lumina lui e atât de întunecată. Iar eros-ul, în cele din urmă, cea mai puternică energie a omului, nu-l poţi combate cu argumente… Lupta este zadarnic de inegală. Lui nu poţi să-i opui decât un alt eros, sănătos, personal, revigorant şi creştin. Eros-ul omului faţă de Dumnezeu, mai întâi, iar mai apoi eros-ul corect faţă de ceilalţi oameni, animale şi lucruri, toţi şi toate care au fost şi care vor fi vreodată în Creaţie.

Şi de aici începe redescoperirea eros-ului. Se pare, chiar din sânul războiului pentru alienarea lui.

(Monah Iustin T., 14 noiembrie 2018)