Mai bine este a da decât a lua

Am intrat în luna cadourilor, aşa cum se spune. Decembrie a fost „aleasă” perioada în care oamenii îşi oferă daruri unii altora, în semn de preţuire. Întotdeauna este aşa? Sau a devenit o modalitate formală de a ne arăta aprecierea faţă de celălalt pentru că asta face toată lumea?

Legătura care există între luna cadourilor, Moş Nicolae şi  Moş Crăciun este bazată pe un  numitor comun: milostenia; faptele bune pe care ar trebui să le facem în Postul Crăciunului ca manifestare a iubirii faţă de aproapele.

Însă este o mare diferenţă între a oferi daruri unei anumite persoane pentru că îţi este rudă sau prieten, fiindcă în fiecare an îţi ia ceva de Crăciun sau pentru că aşa se obişnuieşte, şi a da din inimă o bucată de pâine, un bănuţ unui bătrân cerşetor sau o haină unui copilaş. Noi aceia cărora ne place să oferim cadouri în zilele de sărbătoare celor apropiaţi nouă, ca să primim întocmai, pe măsura efortului, nu vom avea răsplată de la Dumnezeu. Pentru că nu poate fi vorba despre milostenie într-o astfel de situaţie, ci o acţiune de bun simţ. Nu ne putem aştepta în acest caz să facem vreo bucurie, însă dacă dai din ceea ce nu ai unui om care-ţi cere cât de puţin, vei avea bucuria sclipirii ochilor lui. Inima lui tresaltă că azi va avea ce mânca, mulţumită ţie, iar tu vei fi fericit că ai putut să-i oferi o asemenea bucurie.

Milostenia este o virtute şi constă în a da din ce-ţi prisoseşte celor ce sunt în nevoie şi a dărui chiar din puţinul tău celor aflaţi în lipsă. Milostenia înseamnă, alături de dărnicie materială, şi dăruire sufletească şi numai aşa ea se apropie de iubirea aproapelui, nerămânând numai un simplu act de caritate.

Pentru cel care primeşte darul, acesta are valoare strict materială, deci una trecătoare şi dispare prin consumare, în vreme ce acela care a făcut darul este izvor de bunătate. Când primeşti ceva în dar se naşte în tine sentimentul obligativităţii de a oferi la rândul tău un cadou celui care ţi-a dat. De aceea, mai fericit este a da decât a lua.

Valoarea milosteniei nu este dată de mărimea ei. Milostenia trebuie să o faci fără să urmăreşti vreu câştig, de orice fel, sau ca să fii lăudat de oameni. Să facem fapte bune din mărinimia sufletului nostru, nu cu părere de rău.

Milostenia este un leac împotriva tristeţii pe care o aduce în suflet patima iubirii de bani şi avuţie. Ea ne vindecă de răutatea pe care lăcomia o aduce în relaţia noastră cu aproapele. Practicată cu smerenie, milostenia ne conduce la preţuirea semenilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur socoteşte că milostenia e o bună însoţitoare a pocăinţei, făcând ca aceasta din urmă să lucreze repede şi deplin. Milostenia are ca roadă rugăciunea şi sporeşte iubirea. Toate aceste elemente formează un model de post desăvârşit, de care am face bine să ne desăvârşim. Să fim mai buni, mai curaţi cu inima şi mai puţin făţarnici. Numai prin milostenie şi milă ajungem să ne asemănăm cu Dumnezeu.

„Deci, când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii în sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni; adevărat grăiesc vouă: şi-au luat plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta, Ca milostenia ta să fie într-ascuns şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie.” (Matei 6, 2-4)

(Gabriela Tudor)