Maica Domnului lăudându-l pe Sfântul Ioan Damaschin

Astăzi, 4 decembrie 2013, Biserica Ortodoxă din întreaga lume face pomenirea Sfântului Ioan Damaschin, un mare poet al evului mediu, unul dintre cei mai prolifici compozitori de imne în slujbele Bisericii. El a alcătuit Octoihul, carte liturgică cu rânduiala slujbelor bisericeşti de seara şi dimineaţa, pe cele opt glasuri, pentru toate duminicile şi zilele săptămânii, din perioada anului bisericesc.

Astăzi vă punem înainte o frumoasă întâmplare din viața sa:

„Iar, într-una din zile, un frate al mănăstirii a rugat pe Ioan că să-i alcătuiască un tropar de mângâiere, că adormise fratele lui cel după trup. Deci, Ioan se temea să nu supere pe bătrânul stareţ. Însă s-a biruit de multă rugăciune a fratelui şi, scriind nişte tropare preafrumoase şi jalnice, adică acestea: „Care este desfătarea cea lumească? Oamenilor, pentru ce în deşert ne tulburăm, că toate sunt deşertăciune cele omeneşti”.

Şi venind bătrânul de afară şi auzind glasul acela de cântare preaumilitoare, s-a supărat şi a gonit pe Sfântul, ca pe un neascultător. Iar el, căzând la picioarele bătrânului stareţ, cerea iertăciune; dar acela nici într-un chip nu s-a plecat. Însă, pentru multa stăruinţă a bătrânilor mănăstirii, s-a învoit totuşi să-l reprimească, numai dacă se învoieşte Ioan să cureţe ieşitorile, odihnind pe alţi monahi. Iar el a primit, cunoscând folosul ascultării. Însă bătrânul, văzându-l că ascultă, l-a primit iarăşi, poruncindu-i să păzească tăcerea ca şi mai înainte.

Deci, după puţine zile, se arat[ Preasfânta bătrânului în somn, zicându-i: „Pentru ce ai astupat un minunat izvor ca acesta, ce varsă afară atâta pâraie de apă a odihnei sufletelor? Lasă izvorul să adape toată lumea şi să acopere marile eresurilor şi să le mute spre dulceaţa minunată. Acesta are să covârşească alăuta cea prooroceasca a lui David şi Psaltirea, cântând cântări noi Domnului, cântări pline de minunată dulceaţă, mai presus decât Cantarea lui Moise şi decât dănţuirea Mariamnei. Faţă de alăuta lui cea dulce cântătoare şi minunată, cântările cele fără de folos ale lui Orfeu vor fi socotite ca un blestem netrebnic. Acesta va cânta cantarea cea duhovnicească şi cerească. Acesta va urma cântărilor heruvimilor. Acesta va cânta, drept, dogmele credinţei şi va da pe fata răzvrătirea şi strâmbătatea a tot eresul.„

Deci, când s-a deşteptat bătrânul, care a văzut vedenia aceasta şi i s-au descoperit cele negrăite, a zis către Ioan: „O, fiule al ascultării lui Hristos, deschide gura ta, nu în pilde, ci întru adevăr, nu intru ghicituri, ci în dogme. Grăieşte cuvintele pe care le-a scris Duhul în inima ta. Suie-te în muntele Sinaiului, cel al vedeniilor şi al descoperirilor lui Dumnezeu; fiindcă te-ai smerit pe tine până în sfârşit, acum dar suie-te în muntele Bisericii şi propovăduieşte, binevestind Ierusalimului. Înalta glasul tău intru tărie, că bucurii prea slăvite mi s-au grăit mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu. Şi mă iartă pe mine de câte ţie ţi-am greşit, că din necunoştinţă mea te-am împiedicat pe tine.„

Atunci, dar, început făcând Ioan cântărilor celor dulci ca mierea, lumina Bisericile, încât, oricine auzea cuvintele şi facerile lui, putea să înţeleagă. Deci, intru acest chip petrecând Sfântul, intru o ascultare îmbunătăţită şi preaminunata ca aceasta, şi multe scrieri lăsând asupra luptătorilor împotriva icoanelor şi alcătuind canoane preafrumoase şi stihiri preapotrivite şi dulci la cântare şi alte cuvinte de Praznic, spre laudă şi mărirea lui Hristos şi a Preacuratei, s-a odihnit intru Domnul. Căruia se cuvine slava şi stăpânirea în veci! Amin.”

Proloage – 4 decembrie – Din viața Sfântului Ioan Damaschinul, ca monah.