Maica Domnului își laudă cu dragoste Fiul Prunc

„Cine mi-a dat mie, celei singure, să zămislesc şi să nasc pe Cel care e unul şi mulţi, mic şi mare, cu totul în mine şi cu totul în toate?

În ziua în care Gavriil a intrat la mine, sărmana [Lc 1, 26], m-a făcut într-o clipită stăpână şi slujnică; pentru că slujnică a Dumnezeirii Tale sunt, dar şi maică a umanităţii Tale, Domnul meu şi Fiul meu!

Într-o clipită slujnica a fost făcută fiică de împărat de Tine, Fiul împăratului. Iată, cea care era jos a ajuns în casa lui David pentru Tine, Fiule al lui David; iată, fiica pământului a ajuns în cer prin Cel Ceresc!

O, minune! înaintea mea stă prunc Cel vechi de zile! Ochiul Său e întors necontenit spre cer şi gânguritul gurii Lui nu se potoleşte. Cât de mult se aseamănă mie! Şi totuşi, în tăcerea Sa, El vorbeşte cu Dumnezeu.

Cine a mai văzut un Prunc care să vadă toate? Le vede ca Acela care cârmuieşte toate în cer şi pe pământ; privirea Lui se aseamănă Celui ce porunceşte tuturor!

Cum îţi voi deschide izvoarele laptelui Ţie, Izvorule? Cum Te voi hrăni pe Tine, Hrănitorul tuturor, de la masa Ta? Cum mă voi apropia cu scutece de Cel învăluit în raze?”

„Gura mea nu ştie cum să Te numească, Fiule al Celui Viu! Să cutez să Te numesc «fiu al lui Iosif» [Lc 3, 23; In 1, 45], tremur; căci nu eşti sămânţa lui. Dar mă tem să tăgăduiesc numele său, căci cu el am fost logodită [Mt 1,18].

Deşi eşti Fiul Celui Unul, Te voi numi fiu al multora, căci mii de nume nu sunt de ajuns pentru Tine. Pentru că eşti Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, Fiul lui Iosif şi Fiul lui David şi Fiul Măriei.

Cine a făcut din cel lipsit de grai Domnul grăirii? Pentru zămislirea Ta curată, m-au defăimat cei răi. Tu, Cel Sfânt, fii apărătorul maicii Tale! Arată puterea minunilor Tale, ca să înveţe şi ei de unde e zămislirea Ta!

Pentru Tine sunt urâtă, Cel ce iubeşti toate! Prigonită sunt căci am zămislit şi am născut singura Scăpare a oamenilor! Adam se bucură, căci Tu eşti Cheia raiului său.

lată marea [poporul iudeu] urlă împotriva maicii Tale ca odinioară împotriva lui Iona! Iată Irod, valul înspumat, caută să-L înece pe Domnul mărilor! Unde voi fugi? învăţă mă Tu, învăţătorul maicii Tale!

Cu Tine vreau să fug, ca întru Tine să dobândesc viaţa în tot locul! Cu Tine închisoarea nu mai e închisoare; căci întru Tine omul urcă la cer. Cu Tine mormântul nu mai c mormânt, căci Tu eşti şi învierea [In 11, 25].”

Sf. Efrem Sirul – Imnele Nașterii și Arătării Domnului,  Editura Deisis 2010, Ediția a 2-a, Sibiu, p. 55-57