Maica Domnului – temelia dreptei credințe

“Bucură-te cea dintâi înfrumuseţare a sfintelor locaşuri şi altare!… “

Intrând în orice Biserică, vedem pe Maica Domnului la loc de cinste: în partea stângă a Uşilor Altarului, o vedem pe bolta altarului, o vedem la tetrapodul stâng – adică la închinătoare. Evlavia populară spre Maica Sfântă, spre Precistă, spre Sfânta Fecioară grăieşte de la sine: întreaga viaţă creştinească e trasată ca un fir roşu de către Maica Domnului; vom încerca să subliniem motivele pentru care în Biserica Ortodoxă Maica Domnului este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii…

“Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!… “

Evanghelistul Luca relatând episodul Bunei-Vestiri spune că la întrebarea Fecioarei Maria: „Cum voi naște Fiu, de vreme ce nu ştiu bărbat?„, Arhanghelul Gavriil îi răspunde: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.” (Luca 1, 34-35). Pe această mărturie de nezdruncinat, Biserica învaţă că Maica Domnului a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere. Diferite învăţături eretice vin şi o atacă spunând că :

– Ea a trăit cu soţul ei Iosif. Dar Iosif era doar logodnic, nu soţ şi era înaintat în vârstă; logodna la iudei nu era ca cea din timpurile noastre, ci însemna un om înaintat în vârstă şi cu bun nume, înţelept, lua în grija sa o fecioară – mai degrabă ca fiică decât ca soţie.

– Hristos a stricat pântecele Fecioarei. Acest mare neadevăr este contestat cu vehemenţă deoarece nici zămislirea nu a fost firească, prin sămânţă bărbătească, ci prin harul Sfântului Duh; de aici rezultă şi că nu a fost o naştere în stricăciune, ci un eveniment unic în lume: o naştere fără prihană, fără durere, fără a fi stricate tainele Fecioarei; din acest motiv, ea a rămas Fecioară şi în timpul naşterii Mântuitorului.

– Ar fi avut şi alţi copii. Tot aceşti eretici, după ce acuză Ortodoxia de infidelitate faţă de Scripturi prin Sfânta Tradiţie – lucru pe nedrept, mincinos al ereticilor -, tot ei vin şi o acuză că ar mai fi avut şi alţi copii; dar dacă ar fi fost, de ce nu au fost menţionaţi? Este greu de crezut că o persoană cu o aşa mare chemare (de a fi Maică a Domnului) şi-ar fi dedicat timpul altor copii, sau ar fi avut alte preocupări decăt acea a lui Hristos.

“Bucură-te pântecele dumnezeieştii întrupări!… “

Părinţii Bisericii învaţă că dacă Maica Domnului ar fi refuzat buna-vestire a arhanghelului, Mântuitorul nu ar fi putut veni în lume; dintre toate neamurile, din toate timpurile, nu a fost cineva mai vrednic pentru a fi împreună-lucrătoare la mântuirea umanităţii, fiind unică în lucrarea ei – Născătoare de Dumnezeu.

De asemenea, ştim că până la venirea Mântuitorului, omenirea era în o continuă aşteptare: viaţa nu avea scopul final definit, iar toată firea tânjea după unirea cu Dumnezeu. Mai mult, nu era o aşteptare pasivă, ci era şi o pregătire pentru această primire a lui Hristos; un imn specific Naşterii Domnului spune aşa: „Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduceau Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul, ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi;” Vedem că Maica Domnului ne reprezintă, noi suntem prezenţi înaintea lui Dumnezeu prin Maica Sa.

”Bucură-te răsăritul luminos al zilei celei de taină!…”

Maica Domnului este, de asemenea, și exemplu strălucit al noului sens al morții – ca trecere la viață veșnică, viață la care Hristos ne-a chemat și ne cheamă prin Jertfa Sa. Dacă moartea – în înțelesul ei secularizat, decreștinat – are caracter dureros, al pierderii pe totdeauna a persoanei decedate, vedem un paradox, enunțat de troparul praznicului Adormirii Maicii Domnului: Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit…

Adormirea Maicii Domnului, este o adormire într-adevăr iar nu o moarte: ea este începătoare a acestei noi realități: adormirea ca trecere de la viață la Viața cea Adevărată, la Viața cea mai deplină; singura moarte existentă de acum este moartea față de Dumnezeu, prin care ratezi ambele vieți: aceasta și Aceea. Din acest motiv, această Adormire a Maicii Sfinte ne devine punct de cotitură: acceptăm Viața-Hristos ca să scăpăm de moarte, să trecem din viață în Viață, sau alegem singuri singurătatea și izolarea în adâncul iadului? Noi alegem, nimeni nu alege în locul nostru.

„Bucură-te, cea prin care se deschid nouă, credincioşilor, uşile raiului!…”.

Maica Domnului, prin viaţa ei întru tot sfântă, împreună cu toţi sfinţii ne mijlocesc nouă mântuirea de la Hristos Domnul; cei străini de credinţa dreaptă ne acuză afirmând: Pentru ce avem nevoie de mijlocitori la Dumnezeu, când Dumnezeu ne iubeşte direct şi putem vorbi direct cu El?

Învăţătura dreaptă aceasta este:

– Rugăciunea este adresată către Dumnezeu, dar pe drumul ei prinde şi alte ajutoare; aceste ajutoare sunt sfinţii în frunte cu Maica Domnului; ei nu au scopul de a-L milostivi pe Dumnezeu spre noi (Dumnezeu care este milostiv prin bunătatea Sa), ci pentru a ne deschide pe noi în faţa lui Dumnezeu, a ne face cât mai încăpători Harului.

– Rugăciunea în izolare nu are efect deplin, ci doar împreună cu alte persoane (rugăciunea are şi un caracter comunitar, de unificare a persoaneor); cine este mai iubitor ca să ne ajute să ne împlinească cererile decât Maica Domnului, care iubeşte pe fiecare în parte mai mult decât mamele noastre?

– Iubirea lui Dumnezeu pentru noi sunt sfinţii; Mântuitorul nu ne vrea persoane izolate în case, camere separate, ci să ne rugăm împreună, ca să primim împreună toate; pe acest motiv, prin rugăciunea adresată sfinţilor şi Sfintei Maici eu mă apropii de ei, iar ei devin casnici si îndrăgiţi mie; în acest fel, ei sunt cinstiţi de Dumnezeu în lumea noastră cu putere de a face minuni.

– Când cineva a greşit, şi simte că nu are îndrăznire, ci ruşine, şi nu are curaj să se adreseze direct Domnului pentru iertare, aici intervin sfinţii ca să-l încurajeze; omul se simte mai apropiat de sfinţi, care au fost şi ei oameni, şi aşa împreună capătă iertare şi Viaţă.

Mergând la Împărat, cunoscând pe Împărat, oare cu timpul nu vei cunoaşte şi familia Sa, şi slujitorii Săi, şi oştenii Săi, şi toţi de la curtea împărătească şi să te bucuri împreună cu ei de bunătatea Sa?

”Bucură-te, binecuvântarea tuturor timpurilor anului!… ”

Anul bisericesc, viața liturgică, încep cu Maica Domnului; de la Nașterea sa din 8 Septembrie și până la Adormirea sa din 15 August, ea este prezentă; ea este Mâna lui Dumnezeu plină de daruri îndreptată spre noi; dacă noi cerem lui Dumnezeu, le primim prin Maica Sa și prin sfinți. Toate slujbele bisericești au la tot pasul cântări și rugăciuni îndreptate spre Dânsa. Toată suflarea creștinească o cunoaște, o prețuiește ca pe un mare odor, este cea care poartă grijă de toată creștinătatea.

”Bucură-te că nu știu ce să zic numai decât: Bucură-te!…”

Vedem covârșitoarea însemnătate a Maicii Domnului pe planul credinței noastre sfinte; Maica Domnului este o piatră din cap de unghi, o piatră de poticnire în acceptarea și mărturisirea dreptei credințe; cei străini de credință nu o pot accepta și nu o pot întelege, ci despart în cinstire pe Maica de Fiul ei.

Iată, suntem în Postul închinat ei; ne vom apropia, oare, de Maica Domnului și prin ea de Hristos sau vom lăsa și amâna pe altădată începutul vieții noastre celei în Biserică?

”Bucură-te binecuvântată, bucură-te preamărită, Domnul este cu tine, și prin tine cu noi; Amin!…”

(Ioan Hodean)