Măicuţa mea…
Gânduri multe mă împresoară…şi sufletul mi-e greu, mă apasă neîncetat. Suspin şi mă gândesc mult la Tine, lucrez şi îmi aduc aminte de Tine, mă doare şi îmi aduc aminte de chipul Tău, şi de fiecare dată când greşesc, mi-e ruşine şi încerc să mă ridic. Şi îmi este dor de Tine, mă simt mereu neputincios, şi întunecat la minte, simt cum ispitele mă cuprind şi cănd strig la tine, o adiere se aşterne în suflet. În adâncul meu simt o căldură, şi ochii mi se înmoaie, şi aş vrea să nu mă laşi Măicuţa mea niciodată.
Cum aş putea să mă comport mai bine şi mai frumos? De ce mereu greşesc? Îmi este greu să lupt mereu cu patimi, dar ştiu că orice voi suferii este spre binele meu. Ştiu că atunci eu la Tine mă întorc, şi de fiecare dată te strig.
Dacă fraţii mei mă ceartă, este pentru binele meu, eu trebuie să văd unde greşesc. Nu am răbdare deloc cu mine, vreau să nu mai judec, să nu mă mai enervez din orice lucru mărunt şi să mă gândesc că oamenii toţi sunt sensibili, au suflete şi suferinţe…
Şi îmi este tare greu şi simt că fără Tine, eu nu pot…şi te rog Maicuţa mea, ceea ce eu greşesc, fraţii mei să nu facă. Să fie ei luminaţi şi puternici în credinţa Lui Hristos. Să fie ei iubitori şi înţelegători cu mine, să-mi arate unde greşesc. Nu vreau minuni, vreau să-mi văd păcatele mele, şi să mă desprind uşor de ele. Măicuţa mea, în fiecare zi cer multe, unele poate nici nu-mi sunt folositoare, altele le cer pentru că lumea asta mă tulbură, parcă ne convinge pe toţi să credem că sunt lucruri indispensabile…şi îmi este ruşine că lucruri folositoare sufletului prea rar îţi cer…
Şi mă desprind aşa greu…iar vine vrăjmaşul şi mă ispiteşte, şi eu mă necăjesc tare….
Ajută-ne Măicuţa mea, acoperă-ne cu Preasfânt Acoperâmântul Tău şi fie ca toţi cei care se gândesc la Tine, şi se roagă Ţie, să găsească alinare la Tine şi îmbrăţişare!
Tavi
septembrie 27, 2009 @ 10:45 pm
e atat de fumoasa icoana aceasta! cum se cheama? care este istoria ei? stie cineva?
carmen
noiembrie 5, 2009 @ 1:50 am
Stiu doar ca icoana se numeste Dulcea sarutare. Dar de istorie nu stiu. Poate ai putea gasi in google :-). Doamne ajuta!
carmen
noiembrie 5, 2009 @ 2:01 am
Am gasit eu o mica istorioara despre icoana. Purtarea de grijă a Maicii Domnului. Dulcea Sărutare* în Sfânta Mănăstire Filoteu
* Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului venită în mănăstirea Filoteu cam în acelaşi chip minunat ca şi Portăriţa” la Sfânta Mănăstire Iviron.
In timpul ocupaţiei germane, rezerva de grâu a Sfintei Mănăstiri Filoteu era pe sfârşite şi părinţii au hotărât să taie milostenia! Un bătrân cuvios, Părintele Sava, s-a mâhnit mult când a aflat aceasta şi ruga conducerea mănăstirii să nu procedeze astfel pentru că vor mâhni pe Hristos şi va pleca binecuvântarea din mănăstire. Le-a pus şi multe pilde din Sfânta Scriptură, precum pilda Samarinencei cu proorocul Ilie, etc, şi, în cele din urmă, Părinţii l-au ascultat. Dar mereu îl supărau pe Părintele Sava spunându-i:
– Făina s-a terminat. Ce vom face? Dar bătrânul le spunea:
– Părinţilor, puţinul acela ce mai este încă să-1 mâncăm împreună cu lumea, şi Maica Domnului nu ne va lăsa.
Au rămas numai 25 de ocale de grâu în magazia mănăstirii şi nimic altceva şi Părinţii au început să cârtească împotriva Bătrânului Sava supăraţi:
– Ei, Părinte Sava, s-a terminat grâul. Ce facem acum? Cuviosul şi credinciosul bătrânel le-a răspuns:
– Binecuvântaţilor, nu vă pierdeţi nădejdea în Dulcea Sărutare” a noastră. Măcinaţi şi împărţiţi-o părinţilor şi mirenilor şi Dumnezeu se va îngriji de noi toţi ca un Părinte bun.
îndată ce au terminat pâinea, înainte chiar de a flămânzi a venit un căpitan de vas de la Kavala în Mănăs-tire şi a cerut lemn în schimbul grâului. Văzând purtarea de grijă atât de vie a Maicii Domnului, care ca o Mamă bună s-a îngrijit de copiii ei, Părinţii au slăvit cu toţii pe Dumnezeu. Mai mult decât toţi, fireşte, a slăvit pe Dumnezeu şi a mulţumit Maicii Domnului bătrânul Sava, care o mulţumise mereu cu viaţa lui cea sfântă.
După aceasta Bătrânul le spunea Părinţilor: – Nu vă spuneam, binecuvântaţilor, că Maica Domnului nu ne va lăsa?
Monahul nemilostiv care s-a înşelat, pentru că a făcut o nevoinţă seacă, fără dragoste şi discernământ
Părintele X a venit în Sfântul Munte împreună cu un prieten al său ca să se facă monahi, după o minune ce au văzut-o laTinos (Insula Tinos în care s-a descoperit o icoană a Maicii Domnului care face nenumărate minuni) făcută de Maica Domnului, când s-a vindecat un paralitic din naştere. Prietenul său a rămas la Nea Schiti, iar Părintele X a mers în partea de Nord – Est a Sfântului Munte şi s-a făcut monah într-o mănăstire idioritmă.
Deoarece în mănăstirile idioritmice există multă libertate este nevoie, fireşte, şi de multă atenţie, deoarece dacă cel ce o are nu o pune în valoare bine poate deveni mai rău şi decât un mirean şi se poate înşela.
Părintele X avea duh de nevoinţă, dar duhul liber al idioritmiei 1-a aruncat mai întâi în mândrie, apoi în aroganţă. Cu cât făcea mai aspre nevoinţe cu mândrie, cu atât i se împietrea mintea şi inima. Nu îl interesa dacă cel de lângă el se primejduia sau se poticnea, ci numai se îngrijea să-şi completeze numărul mare de rugăciuni şi multele lui metanii. Şi-a umplut toate orele, până şi minutele, cu nevoinţe, cu paraclise, etc. şi se silea pe sine în mod egoist să se sfinţească, până ce şi-a pricinuit şi stres din această pricină. Postea înfricoşător, mânca mereu la ceasul al noulea şi la trei zile. Cine îl vedea pe dinafară, gârbovit, numai schelet, vorbind serios, etc, îşi făcea impresia că e un mare pustnic. Deoarece şi ascultarea lui era de pădurar şi cel mai mult timp şi-1 petrecea în pădure, şi asta 1-a vătămat. Când s-a întors în mănăstire, ai fi spus că a coborât Marele Antonie din munte. Nu vorbea cu nici un frate, se închidea în chilie, precum am spus, şi se silea pe sine la nevoinţe egoiste ca să se sfinţească.
într-o zi, deci, un lucrător a căzut dintr-un copac în pădure şi s-a rănit sărmanul. Fiul său 1-a pus pe un catâr şi 1-a adus lângă Mănăstire, ca să înştiinţeze pe pădurar, pe Părintele X de accident şi să-i ceară o pătură ca să-1 ducă la port pe tatăl său cel rănit, ca de acolo să meargă la Tesalonic. Părintele, din păcate, nu numai că nu i-a dat pătură, ci se gândea la timpul ce i l-ar fi mâncat tânărul cu problema tatălui său. Fireşte era obligat nu numai să-1 asculte, ci să-1 şi ajute, deoarece era cu ascultarea la pădure, şi proiestos. Din păcate însă a închis uşa chiliei sale, ca să nu întârzie şi să-şi completeze cele duhovniceşti ale lui.
Când au văzut pe tânăr plângând, părinţii mănăstirii s-au apropiat de el şi l-au mângâiat. L-au ajutat să-şi ducă tatăl rănit şi s-au îngrijit şi pentru spital.
După o astfel de nemilostivire firesc era să se depărteze cu desăvârşire harul lui Dumnezeu de la Părintele X şi să se întunece încet – încet, ticălosul. A început să se fălească că a ajuns la măsurile Sfinţilor Părinţi şi vede sfinţi, îngeri, etc.
Intr-o zi i-a apărut iarăşi un – chipurile – înger şi îi spune:
– Pregăteşte-te repede Părinte X, pentru că peste puţin voi veni să te iau.
Acela a răspuns:
– Să fie binecuvântat! Şi în grabă s-a îmbrăcat cu hainele cele noi şi cu schima.
Intre timp îngerul îl strigă din nou:
– Haide, repede, urcă pe fereastră să te iau.
– Fă răbdare să aflu un scăunel ca să urc, a răspuns Părintele.
După acest dialog, mi-a spus fostul stareţ, s-a auzit o căzătură şi un oh”. Până să alerge Părinţii s-a sfârşit. S-a făcut zob, pentru că era mare cu trupul, şi înălţimea era mare, deoarece a căzut de la al treilea etaj în curtea pavată cu piatră. Părinţii l-au adunat în pătură cu îndoită durere, pentru că mai mult se gândeau la pierzarea sufletului lui. După aceea au urcat la chilia lui şi au aflat o hârtie pe care scria cu litere mari: Sub această hârtie am trei mii de drahme pentru un parastas de 40 de zile. Dacă nu mi-1 veţi face să aveţi lepra lui Ghiezi, spânzurătoarea lui Iuda şi blestemul celor 318 Părinţi purtători de Dumnezeu ai primului Sinod Ecumenic” şi la sfârşit avea semnătura lui.
Bunul Dumnezeu, care este tot milă, să-şi facă milă de făptura Sa, şi această îndoită cădere a fratelui înşelat să se facă îndoită frână pentru noi, şi să ne nevoim cu multă smerenie şi dragoste, ca să ne putem apropia de Dumnezeu. Amin.
Sorin M.
decembrie 19, 2009 @ 12:18 am
O, Maica Jertfei Salvatoare
O, Maica Jertfei Salvatoare,
ca-n preacuratele-ţi priviri,
nici fericirea, nici durerea
atât de-adânci nu-s nicăiri.
Binecuvântată, binecuvântată
fii tu, Preacurată, Maica lui Hristos,
cu iubire mare, cu iubire mare,
ţi-nălţăm cântare numelui frumos!
Ca-n chipul tău, pe lume unic
de umil şi de glorios,
nici bucuria, nici tristeţea
nu strălucesc mai luminos.
În viaţa ta, cum nici o mamă
din lumea asta n-a avut,
e-o pace negrăit de dulce
şi-un zbucium nepătruns de mut.
E-o umilinţă-atât de-adâncă
pe-un nimb atât de-mpărătesc,
cântarea cea mai îngerească
şi plânsul cel mai omenesc.
În preţul Jertfei Salvatoare
şi tu, ce mare parte-ai pus!
În veci te vom cinsti, căci tu eşti
şi Maica noastră, prin Iisus!…
de Traian Dorz
roxi
martie 9, 2010 @ 5:03 pm
Maicuta mea!preasfanta nascatoare de Dumnezeu miluieste ne pe noi pacatosii…