Doamna Neculina Zănoagă – mamă de profesie

E lucru mare să întâlneşti astăzi o tânără care să-şi dorească un copil. Adeseori, e copleşitor pentru o mamă cu unul, doi copii să-i crească şi să răzbată într-o lume în care poverile devin de nesuportat, mai ales dacă nu porneşti la drum cu gândul la ajutorul lui Dumnezeu. Când întâlneşti însă o mamă care a crescut paisprezece copii – cinci fete şi nouă băieţi – nu-ţi rămâne decât să te înclini în faţa acestei Icoane de smerenie.

Atâta bogăţie are doamna Neculia Zănoagă din Galaţi, o mamă între mame, care a împlinit frumoasa vârstă de 61 de ani. Cu greu, cu emoţie şi cu ajutorul fiului său Ştefan – al zecilea copil, dascăl la o biserică din Galaţi – am convins-o pe doamna Neculia să accepte să ne mărturisească despre ce înseamnă să fii o Mamă între mame, o Mamă atât de bogată, o mamă model, fără cont în bancă, fără averi, dar sigur cu un cont în Cer.

Despre Dânsa am auzit vorbindu-se frumos în Casa Domnului, cum că ar fi mamă a şase dascăli şi o preoteasă între cei paisprezece copii. „Am dat naştere la paisprezece copii, din care doisprezece, la rându-le, au copii,  numără cu glas tare doamna Neculia. Am şi douăzeci şi trei de nepoţi…”

Mai ales, această Mamă de profesie are nerostite griji şi nevoi, zile şi nopţi de rugăciune, de lacrimi ştiute doar de Cel de Sus, de frământări şi doruri şi multă iubire necondiţionată. Are veşnică recunoştinţă faţă de Hristos, fiindcă venirea pe lume a doamnei Neculia a fost darul lui Dumnezeu.

Amintiri din vremea Războiului

„Eu m-am născut într-o familie cu şapte copii, am fost al şaptelea copil în familia noastră, într-o casă plină de nevoi… Venirea mea pe lume a fost alegerea şi regăsirea părinţilor mei, ne povesteşte gazda noastră. S-a întâmplat după revenirea tatălui meu din Rusia, unde fusese luat prizonier dintr-o confuzie, în vremea ultimului război mondial…”

Ochii limpezi ai doamnei Neculia se înneacă în lacrimi. Şi amintirea despre tatăl Dânsei e dureroasă, fiindcă venind cu treburi la Galaţi, în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial, „când tatăl meu a pus piciorul pe peronul gării s-a trezit luat cu forţa şi urcat într-un tren de prizonieri nemţi şi români care au fost duşi în Rusia.
A fost luat ca să fie la număr, fiindcă dispăruse dintre prizonierii nemţi un bărbat. Patru ani, mama nu a ştiut nimic despre tata. Apoi am venit eu pe lume…”

Fiecare prunc – un dar al lui Dumnezeu

Şi această recunoştinţă a fost un motiv puternic pentru ca doamna Neculia să primească la rându-i cu mare bucurie fiecare prunc pe care Dumnezeu i l-a dat. Apoi să-i crească, să-i ferească de apă şi de foc, să le oblojească rănile, să le alunge întristările. Să-i iubească necondiţionat.

Bogăţia aceasta duhovnicească a doamnei Neculia am intuit-o ascultându-i cântând pe cei şase fii ai Dânsei. Şi ascultându-i în Casa Domnului, ne-am întrebat: „Oare, cine este fericita mamă care i-a născut?” Poartă numele de Neculia Zănoagă.

Şi complicitatea lui Ştefan ne-a dezvăluit misterul acestei armonii cereşti pe care au moştenit-o cei şase dascăli şi cântăreţi de muzică bizantină… „Mama este o fiinţă deosebită, iar noi am primit de la Dumnezeu harul şi darul de a cânta şi de la mama pacea rugăciunii… Mama nu poate începe ziua fără rugăciune, aşa că dimineaţa după ce se trezeşte pe la ora cinci şi jumătate, între ora şase şi până la ora opt îşi face rugăciunea…”

Şi slavă lui Dumnezeu, pentru că doamna Neculia are multe rugi de dus pentru Adriana, Gabriel, Dumitru, Tincuţa, Mihai, Ionel, Dorina, Nicolae, George, Ştefan, Constantin, Maria, Petru şi Ana. Acestea sunt cele paisprezece vlăstare pe care mi le povesteşte doamna Neculia ca într-o rugăciune de mamă…

„Adriana, fiica mea cea mare, este preoteasă în judeţul Tulcea şi are unsprezece copii. Gabriel este cântăreţ şi a terminat Conservatorul… Din cei nouă feciori, şase sunt dascăli şi cântăreţi şi slavă Domnului că i-a înzestrat cu aşa un dar. Fiindcă ce este mai frumos decât să poţi cânta şi să-i dai slavă lui Dumnezeu”, rosteşte ca pentru sine doamna Neculia. Şi când aduci cântare Lui, te rogi de două ori la Dumnezeu.
Doruri şi rugăciuni

Astăzi, doamna Neculia locuieşte în casă cu Ştefan, care este căsătorit şi are o frumuseţe de copil, pe Maria. Mama se roagă ca într-o bună zi şi Petru să fie şi el la casa lui, dar nu o neglijează nici pe Ana, mezina, care este elevă la un liceu gălăţean…

Smerita mamă are un noian de rugăciuni de dus, de dimineaţă până în dimineaţă. Suferă pentru fiecare înstristare a copiilor şi nepoţilor, dar se şi bucură pentru fiecare reuşită împreună cu ei şi cu Dumnezeu. Deşi sunt şi necazuri şi suferinţe nemeritate… „Au fost şi momente când eram întrebată dacă sunt ţigancă sau sectară, ne spune doamna Neculia. Când oamenii aud că ai atâţia copii, acestea sunt primele curiozităţi”.

Numai Dumnezeu nu are curiozităţi în această privinţă. El tace şi primeşte rugăciunile doamnei Neculia şi se bucură că această creştină dreptmăritoare are o arhitectură sufletească aparte, şi pe lângă problemele ei zilnice, îşi face timp şi pentru câte vreun sărman… Asta ne-a spus-o tot Ştefan, la care doamna Neculia s-a supărat de mama focului. „Doamne, mamă, dar nu suntem la târg, ca să ne arătăm puţinele fapte bune pe care le facem…” „Dar, mamă, tu meriţi mai mult!”, îi răspunde Ştefan…

Am lăsat-o pe doamna Neculia să se roage pentru soţul plecat la cele veşnice de opt ani… Să poarte dorurile şi rugile pentru toţi cei care îi fac casa şi inima pline. Fiindcă, oricât de mare ar fi un copil, el rămâne tot copil pentru mama sa… Doamna Neculia este o Icoană de smerenie, o Mamă care a înţeles că o fiică a Maicii lui Dumnezeu are veşnic o complicitate cu Viaţa. Este jertfitoare, neobosită şi iubeşte Viaţa necondiţionat.

În fotografia alăturată apar 12 din cei 14 fraţi.

Autor:Maria Stanciu

Ziarul Viata Libera – Galati