Mama lui Dumnezeu
Pe mine m-a născut mama. Pe mama a născut-o bunica iar pe bunica a născut-o mama ei. Lanţul familiei continuă pâna ajungem la prima femeie – Eva. Pe Eva cine a nascut-o ?
Dacă toţi suntem creaţi, trebuie să fie cineva necreat, trebuie să fie cineva care nu e limitat ca noi, care a dat viaţă tuturor, care e începătorul întregului neam omenesc. Dacă acest cineva ar fi şi el creat înseamnă că altcineva ar fi mai mare şi mai puternic ca el şi deci până la urmă trebuie să fie unul care să nu fie în lanţul acesta cauzal, să existe prin sine, fără să fi fost creat şi fără să depindă de altcineva.
Acest unul e Dumnezeu care ne-a creat pe toţi şi care există prin Sine şi a existat din totdeauna. Nu a fost un timp în care Dumnezeu să nu fie.
Dacă Dumnezeu a existat din totdeauna, cine e Mama Lui ?
Dumnezeu a venit pe pământ şi s-a făcut om ca noi. Ca să fie om ca noi trebuia să se nască dintr-o femeie aşa cum toţi ne-am născut. Dar ca să fie un om fără păcat trebuia să se nasca altfel decât noi, nu din împreunare firească a unui bărbat cu o femeie ci printr-o minune. Femeia din care urma să se nasca Dumnezeu a rămas însărcinată în mod miraculos, cu ajutorul puterii şi energiei lui Dumnezeu (prin harul Său, prin Duhul Sfânt).
Naşterea în dureri a femeii este o pedeapsă pentru că omul a păcătuit şi încă păcătuieşte. Dumnezeu care S-a făcut om a fost născut de Maria fără dureri, în alt mod decât naşterea fireasca căci El este fără de păcat şi fără de greşeală. Minunea naşterii lui Dumnezeu (Iisus Hristos) este o mare taină.
După firea omenească Dumnezeu are o mamă, care i-a dat naştere, care L-a crescut, care L-a îngrijit şi care L-a iubit mult. Mama lui e Maria căruia i se spune şi Fecioara Maria căci deşi e mamă nu a cunoscut nici un bărbat. Oamenii din popor şi cei din Biserică îi spun Maica Domnului.
Dumnezeu e întreit în persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. E un singur Dumnezeu dar sunt trei persoane, aşa cum focul e unul singur dar e şi caldură şi lumină şi ardere. Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi a rămas om şi va rămâne până-n sfârşit. Fiul lui Dumnezeu e în acelaşi timp şi om şi Dumnezeu.
Cine nu-şi iubeşte mama ? Cine nu se gândeşte cu drag la chipul mamei şi la zâmbetul şi la grija pe care o poartă întotdeauna pentru el ? Cine nu-şi aminteşte bucuria şi liniştea pe care a avut-o întotdeauna fiind lânga mama. Mama mă iartă întotdeauna, mama uita ce am greşit şi mă iubeşte aşa cum sunt, mama suferă şi se bucură lângă mine în fiecare zi. Mama trăieşte prin mine. Se bucură dacă sunt bucuros, se supără dacă sunt necăjit, se-ngrijorează pentru mine la fiecare pas.
Aşa şi Dumnezeu o iubeşte mult mama Sa şi o cinsteşte mai mult decât toţi oamenii sfinţi şi decât toţi îngerii din cer. Dumnezeu a rânduit ca după moarte Mama lui să fie aşezază de-a dreapta lui, mai presus decât heruvimii şi decât serafimii, făcând-o împărăteasa cerului şi a întregii lumi. Dumnezeu îi îndeplineşte orice rugăminte şi orice cerere mamei Sale din dragoste pentru ea.
Maica Domnului pledează pentru noi în cer, îl roagă pe Dumnezeu să ne mai îngăduie, îl roagă să mai aibă răbdare cu noi şi să nu ne pedepsească.
Maica Domnului stă în faţa tronului lui Dumnezeu şi-L roagă neîncetat pentru noi.
Maica Domnului ne ascultă toate rugăciunile şi „aleargă” în faţa lui Dumnezeu să-i ceară tot ce avem nevoie. Ea e Împărăteasa Lumii şi Fiul ei (Dumnezeu) îi asculta toate rugăciunile şi le împlineşte. Ea este grabnic ascultătoare şi este ocrotitoarea întregii lumi.
Prea Sfântă Născătoarea de Dumnezeu milueşte-ne pe noi !
(Claudiu Balan)
diana
septembrie 12, 2008 @ 9:30 am
Maicuta Domnului- nume dulce si mult drag sufletului meu!
Niciodata nu am fost vrednica si nici nu voi fi vreodata demna de tot ajutorul si grija ei pe care le varsa asupra mea.
mi-e rusine cand ma gandesc ca de atatea ori uit de ea, de buna noastra Maicuta, dar ea nu uita de mine niciodata si-mi acopera sufletul cu mila si blandetea ei.
Nu voi putea niciodata sa-i aduc multumire dupa cuviinta celei care L-a cuprins pe Dumnezeul cel necuprins in pantecelul ei cel feciorelnic, celei pe care am primit-o de Maica chiar de la Mantuitorul Hristos.
Balan Claudiu
septembrie 12, 2008 @ 8:30 pm
Ce draga ne e noua Maica Domnului. Ce blanda e cu noi. De cate ori ne-a ajutat, de cate ori ne-a ferit de necazuri si dureri mari.
ionutz
decembrie 31, 2008 @ 10:49 am
Si de cate ori nu ne-a imbracat cand nu aveam ce purta ,de cate ori ne-a hranit fara a a avea ce manca si de cate ori….neconditionat!
andreea
ianuarie 13, 2009 @ 12:33 pm
Maica Domnului este mama noastra , a tuturor crestinilor drepta maritori care o cinstesc si care O iubesc curat , dar sufera pentru cei indarantnici care o neaga si aici ma refer la cultele neoprotestante , Dumnezeu sa ii lumineze si pe ei intocandu-se la dreapta credinta facand astfel diferenta dintre erezie si adevar . Maica lui Dumnezeu sa aiba mila de sulfetele noastre , Ea este ajutorul nostru intru toate ispitele ce le avem ca niste muritori .Pentru rugaciunile Ei mai traim pe acest pamant car a fost martor la atatea si atatea nenorociri de-a lungul timpului .