Mănăstirea Cocoş (2)
Ieri am fost peste Dunăre într-un mic pelerinaj în judeţul Tulcea. Am trecut cu bacul şi prima destinaţie a fost Mănăstirea Dinogeţia, construită de puţin timp, lângă Cetatea Dinogeţia. După aceea am mers la Mănăstirea Cocoş, apoi la Basilica Paleocreştină de la Niculiţel şi în final ne-am oprit sprea seară la Mănăstirea Saon. Din lipsă de timp n-am mai ajuns la Mănăstire Celic-Dere care nu era departe.
Vă recomand cu mare drag meleagurile Dobrogei, sunt aşa de frumoase, pitoreşti, şi parca te îmbie mereu să te întorci, şi în plus de asta e plin de locuri sfinte.
Astăzi vreau să împărtăşesc cu voi câteva fotografii de la Mănăstirea Cocoş. Am ajuns la ea pe la ora 6 seara, era răcoare şi mireasma dulce a teilor te fermeca, te ţinea pe loc… parcă nu-ţi mai venea să pleci. Aerul curat, liniştea, florile, şi adierea Duhului Sfânt îţi inundau inima de bucurie…
Ce m-a impresionat a fost pictura bisericii în mozaic, care ia ani de zile pentru a fi terminată, fiind foarte migăloasă.